Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 23.10.2014
inadmisibil

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2851/2014

HOTĂRÂRE
23.10.2014
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2851/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin Decizia nr. 678 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, a fost respinsă, ca nefondată, contestația în anulare, formulată de P.S. împotriva Deciziei nr. 5725 din 29 mai 2013 pronunțată de Curtea de Apel Craiova. Prin această ultimă decizie s-a respins cererea de revizuire formulata de P.S. împotriva Deciziei civile nr. 518 din 25 februarie 2013, pronunțată de Tribunalul Gorj, ca instanță de recurs. Împotriva acestei decizii a formulat recurs contestatorui P.S. pe care nu la motivat. Înalta Curte constată că recursul nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed: Prin dispozițiile art. 129 alin. (1) C. proc.

civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege sau judecător. Prin urmare, revine persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiectele de drept aflate în situații identice. Aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală. Potrivit dispozițiilor art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională; conform art. 320 alin. (3) C. proc.

civ., hotărârea dată în contestația în anulare este supusă căilor de atac prevăzute de lege pentru hotărârea atacată; în baza art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzută de lege pentru hotărârea revizuită, iar art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., prevede că hotărârile date în recurs sunt irevocabile. Fața de aceste dispoziții, recursul declarat împotriva unei decizii irevocabile, pronunțată în condițiile art. 320 alin. (3) C. proc. civ., asupra unei revizuiri irevocabile, conform art. 328 alin. (1) C. proc. civ., ce privește o hotărâre pronunțată în recurs, irevocabilă, în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., este inadmisibil, o asemenea hotărâre nefiind susceptibilă de a mai fi atacată cu recurs. În speță, decizia atacată este o hotărâre pronunțată în soluționarea unei contestații în anulare declarată împotriva unei decizii pronunțate într-o cerere de revizuire a unei decizii pronunțate de o instanță de recurs, motiv pentru care este irevocabilă potrivit art. 320 alin. (3) C. proc. civ., astfel încât nu este susceptibilă de reformare pe calea recursului, pentru neîndeplinirea condiției prevăzute de art. 299 din C. proc. civ. Această concluzie derivă din regula unicității dreptului de a folosi o cale de atac, epuizându-se chiar prin exercițiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeași cale de atac, iar recunoașterea unei căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală civilă constituie o încălcare a legalității acesteia, precum și a principiului constituțional al egalității în fața legii.

Întrucât, hotărârea ce face obiectul prezentului recurs cu care Înalta Curte a fost învestită este irevocabilă, conform art. 320 alin. (3) C. proc. civ., urmează a fi respins în consecință, în baza art. 312 alin. (1) raportat la art. 299 alin. (1) C. proc. civ.

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de contestatorul P.S. împotriva Deciziei nr. 678 din 7 aprilie 2014 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 octombrie 2014. Procesat de GGC - NN

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2015-11-25
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2677/2015
fără citarea părților. Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed: Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, prin Decizia nr. 2521 din 20 mai 2015, a respins cererea de revizuire for
ÎCCJ 2014-06-12
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1856/2014
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra recursului de față; Prin decizia civilă nr. 17 din 14 ianuarie 2014 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a r espins ca inadmisibil recursul declarat de contestatoarea M.
ÎCCJ 2014-10-01
0,96
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2482/2014
Asupra recursului constată următoarele: Prin Decizia nr. 553 din 13 martie 2014, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de SC D. SRL împotriva Deciziei civile nr. 9632 din 3 decem
ÎCCJ 2014-05-06
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2622/2014
martie 2014 pronunțate de aceeași instanță în Dosarul nr. 277/54/2014. Astfel, obiectul judecății în calea extraordinară de atac soluționată prin cele două hotărâri este diferit, întrucât decizia nr. 794 din 17 martie 2014 a Curții de Apel
ÎCCJ 2013-06-20
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3497/2013
s-au indicat, ca temei legal al cererii, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea de hotărâri. Pentru cele ce preced, se va declina competența soluționării cererii de revizuire în favoarea Curții de Apel Craiova.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă