ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3497/2013

Asupra cererilor de

față, constată următoarele:

Prin decizia nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, s-a admis recursul declarat de CN C.F.C.F.R. SA

București - Sucursala Centrul Regional de Exploatare, Întreținere și Reparații

CF Craiova împotriva sentinței civile nr. 2363 din 24 mai 2012, pronunțată de

Tribunalul Gorj în Dosar nr. 14191/95/2010, în contradictoriu cu G.C., având ca

obiect drepturi bănești, s-a modificat în parte hotărârea, în sensul că a fost respins

capătul de cerere privind plata salariului suplimentar pentru anii 2007-2009 și

au fost menținute restul dispozițiilor sentinței.

Pentru a decide

astfel, curtea de apel a reținut că pârâta este societate comercială pe acțiuni

cu capital integral de stat în calitate de acționar unic care își exercită

drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii.

Potrivit

dispozițiilor art. 22 alin. (1) din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea CN C.F.C.F.R.

SA prin reorganizarea SN C.F.C.F.R. SA își stabilește bugetul propriu de

venituri și cheltuieli care se aprobă de Guvern la propunerea Ministerului

Transporturilor și Infrastructurii.

La art. 32 din contractele

colective de muncă s-au prevăzut următoarele: «(1) Pentru munca desfășurată în

cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va

primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din

luna decembrie a anului respectiv. (2) Salariul suplimentar se poate acorda si

trimestrial, în baza hotărârii Consiliului de Administrație, luată cu acordul

delegaților aleși ai sindicatelor. In acest caz cuantumul anual al salariului

suplimentar va fi echivalent cu un salariu de bază mediu lunar realizat. (3) Din

veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se

constituie lunar în cadrul fondului de salarii, în procent de până la 10 % din fondul

de salarii realizat lunar”.

Din formularea

acestui text s-a constatat că nu rezultă obligația necondiționată a acordării salariului

suplimentar, dreptul salariaților depinzând de realizarea de către angajator a

unor venituri care să îi permită constituirea unui fond pentru plata acestui

drept.

Bugetul de venituri

și cheltuieli al pârâtei aprobat potrivit reglementărilor legale sus

prezentate, pentru anul 2007 nu a permis constituirea fondurilor necesare

pentru acordarea salariilor suplimentare, iar pentru anii 2008 și 2009, aceasta

nu a avut aprobat buget de venituri și cheltuieli și drept consecință nu s-a

putut constitui fondul pentru plata salariului suplimentar.

În condițiile în care angajatorul

nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor cheltuielilor,

înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009, plăți restante fată de

bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor

speciale, curtea de apel a apreciat că nu s-a îndeplinit condiția ce

garanta acordarea

drepturilor prevăzute de dispozițiile art. 32 din contract si, prin urmare, nu

s-a creat în patrimoniul angajatului un drept de creanță constând în

echivalentul unui salariul de bază de încadrare din luna decembrie a anului

respectiv.

Împotriva acestei

decizii a formulat atât cerere de revizuire, cât și recurs G.C.

A susținut că

instanța a omis, din greșeală, să cerceteze «motivele de menținere și

respingere a recursului respectiv», arătând că în privința capătului de cerere

referitor la salariul suplimentar pentru perioada 2007 - 2009, instanța nu s-a

pronunțat pe suplimentul la raportul de expertiză efectuat de expertul contabil

D.G., nu a luat în considerare dispozițiile Deciziei nr. 8467 din 19 octombrie 2011

prin care Curtea de Apel Craiova a trimis cauza spre rejudecare, nu a avut în

vedere că decizia de sancționare a revizuentului din anul 2008 a fost anulată.

A mai arătat că practica

instanței, dovedită cu hotărâri depuse la dosar, este de acordare a drepturilor

bănești pe care le-a solicitat prin cererea introductivă.

A solicitat admiterea

recursului și menținerea sentinței instanței de fond.

Competența

soluționării cererii de revizuire urmează a fi declinată în favoarea Curții de

Apel Craiova, motivat de următoarele considerente:

La termenul de

astăzi, 20 iunie 2013, s-a ridicat, din oficiu, excepția necompetenței

instanței supreme de a soluționa cererea de revizuire formulată de G.C., în

raport de dispozițiile art. 323 alin. (1) C. proc. civ., ceea ce face incident art.

137 din cod.

Potrivit prevederilor

art. 323 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire se îndreaptă la instanța

care a dat hotărârea rămasă definitivă și a cărei revizuire se cere.

Or, în speță, obiect

al revizuirii este Decizia civilă nr. 9677/2012 a Curții de Apel Craiova,

respectiva instanță fiind competentă a soluționa și cererea de revizuire

formulată împotriva acesteia, câtă vreme nu s-au indicat, ca temei legal al

cererii, dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., respectiv contrarietatea

de hotărâri.

Pentru cele ce

preced, se va declina competența soluționării cererii de revizuire în favoarea

Curții de Apel Craiova.

Referitor la recurs, Înalta

Curte, în prealabil analizei motivelor acestuia, constată că nu este admisibil,

urmând a-l respinge ca atare în considerarea argumentelor ce succed.

Prin dispozițiile art.

129 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor

interesate exercitarea drepturilor procesuale în condițiile, ordinea și

termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine

persoanei interesate obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în

condițiile legii procesual civile, aceeași pentru subiecții de drept aflați în

situații identice.

Aceleași exigențe

exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte

condiții decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispozițiile

Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi

întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea

privind existența unei hotărâri determinate ca atare de lege ca fiind

susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Or, în speță, hotărârea

împotriva căreia s-a exercitat calea de atac a recursului este Decizia civilă nr.

9677 din 15 octombrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, prin care s-a admis

recursul declarat de pârâtă împotriva sentinței tribunalului.

Se reține deci că hotărârea

atacată cu recurs este o decizie irevocabilă, pronunțată în recurs, fiind deci,

în raport de dispozițiile art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc. civ.,

nesusceptibilă de a mai fi recurată.

Astfel, decizia

pronunțată fiind irevocabilă, nu mai poate fi atacată cu recurs, motiv pentru

care declarând recurs împotriva respectivei decizii (recurs la recurs),

revizuentul nu s-a conformat unei condiții specifice de admisibilitate a

recursului în această materie.

Recunoașterea unei

căi de atac în alte situații decât cele prevăzute de legea procesuală

constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și a

principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și,

din acest motiv, apare ca o situație inadmisibilă în ordinea de drept.

Astfel

fiind, recursul

se

privește ca inadmisibil și va fi respins în consecință.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Declină competența de

soluționare a cererii de revizuire a Deciziei nr. 9677 din 15 octombrie 2012 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă, formulată de G.C., în favoarea Curții de Apel

Craiova.

Respinge, ca

inadmisibil, recursul declarat de revizuent împotriva aceleiași decizii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 20 iunie 2013.