ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1436/2014

Deliberând, în

condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de

față;

Prin decizia nr. 8410 din 25 septembrie 2013

Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a admis recursul declarat de pârâta SC

C.F.R.I. SA București împotriva sentinței civile nr. 1978 din 26 februarie

2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, secția conflicte de muncă și asigurări

sociale, în contradictoriu cu intimata reclamantă S.A. și a modificat sentința,

în sensul că a respins acțiunea.

Pentru a decide

astfel, instanța a reținut că

potrivit

dispozițiilor art. 30 alin. (1) din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup

de unități din transporturi feroviare 2006-2008, prelungit prin act adițional

până la

31

ianuarie

2011,

pentru munca ireproșabilă desfășurată în cursul unui an calendaristic, după

expirarea acestuia, salariații unităților feroviare vor primi un salariu

suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna decembrie a

anului respectiv. În Contractul colectiv de muncă la nivel de ramură

transporturi 2008-2010, acest drept este reglementat la art. 43 alin. (2) lit.

a).

Această prevedere a fost preluată în Contractul colectiv de

muncă la nivel de unitate 2009-2010 la art. 30 alin. (1).

Curtea

a constatat că, deși potrivit acestei prevederi din contractul colectiv de

muncă la nivel de grup de unități și contractul colectiv de muncă la nivel de ramură

transporturi, acordarea acestui drept nu este condiționată, în contractul

colectiv de muncă la nivel de unitate acordarea acestui drept salariaților este

condiționat de realizarea unor venituri care să permită constituirea acestui fond.

În

contractul colectiv de muncă la nivel superior a fost recunoscut în principiu acest

drept tuturor salariaților din unitățile care fac parte din grupul de unități pentru

care s-a încheiat contractul colectiv de muncă la acest nivel, iar în contractul

colectiv de muncă la nivel de unitate părțile contractante-patronatul și salariații

reprezentați de organizația sindicală, au stabilit de comun acord condițiile de

acordare a acestui drept, ce vizează constituirea fondului necesar plății acestuia

și criteriile de acordare, ceea ce nu contravine dipozițiilor Legii nr. 130/1996.

Sub acest aspect s-a constatat,

contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească

drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat

la nivel superior fiind îndeplinite cerințele art. 8 alin. (2) din Legea nr. 130/1996.

Pe

de altă parte, în condițiile în care salariații reprezentați de organizația sindicală

considerau că această clauză a fost negociată în contractul colectiv de muncă la

nivel de unitate cu încălcarea dispozițiilor art. 8 din Legea nr. 130/1996, lege

sub imperiul căreia au fost încheiate aceste contracte, în raport de dispozițiile

art. 24 alin. (2) din aceeași lege, trebuiau să se adreseze instanței de judecată

pentru constatarea nulității acestei clauze.

Pentru aceste considerente

acțiunea formulată de reclamant privind plata salariului suplimentar pe anii 2009-2010

a fost apreciată ca neîntemeiată.

Cu privire la cererea

privind acordarea ajutorului material de Crăciun pe anii 2009 și 2010 sărbătorilor

de Paște și premierea pentru Ziua Feroviarului pe anul 2010, instanța a reținut

următoarele:

În contractul

colectiv de muncă la nivel de grup de unități aceste drepturi sunt reglementate

la art. 71, iar în contractul colectiv de muncă la nivel de unitate 2009-2010 înregistrat

la D.M.P.S. la 11 iunie 2009, drepturile sunt menționate la art. 62.

Potrivit dispozițiilor

art. 71 cu ocazia sărbătorilor de Paște și Crăciun se va acorda salariaților un

ajutor material stabilit cel puțin la nivelul clasei 1 de salarizare, pentru ziua

Feroviarului se va acorda o premiere al cărei cuantum va fi stabilit de Consiliu

de administrați, la nivelul clasei 1 de salarizare.

Potrivit acestor dispozițiilor

art. 62, cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun se va acorda salariaților

un ajutor material stabilit la nivelul clasei 1 de salarizare iar pentru ziua feroviarului

se va acorda o premiere, cuantumul acesteia urmând a fi stabilit de Consiliul de

Administrație cu consultarea delegaților aleși ai sindicatelor, cel puțin la nivelul

clasei 1 de salarizare.

Curtea a constatat că

contractul colectiv de muncă la nivel de unitate nu conține clauze care să stabilească

drepturi la un nivel inferior celui stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat

la nivel superior.

Este adevărat că la același

articol din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, s-a menționat că aceste

prevederi se aplică cu ianuarie 2010, iar prin actul adițional la acest contractul

colectiv de muncă înregistrat la A.N.P.P.S. la data de 29 aprilie 2010, părțile

contractante au convenit ca aceste drepturi să nu se acorde pentru anul 2010.

În raport de dispozițiile

art. 25 alin. (3) din Legea nr. 130/1996 potrivit cărora clauzele contractul

colectiv de muncă se aplică de la data înregistrării, însă părțile pot conveni ca

data aplicării clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării, Curtea reține

că acordul de voință al părților contractante, a fost în sensul ca data aplicării

clauzelor negociate să fie ulterioară înregistrării contractului colectiv de

muncă din 2009, respectiv ianuarie 2010.

Referitor la acordul părților

privind neacordarea acestor drepturi pe anul 2010 conform actului adițional menționat

mai sus, Curtea a reținut că în acest fel a avut loc o modificare a acestei clauze

din contractul colectiv de muncă la nivel de unitate, posibilitate conferită de

art. 31 alin. (1) din Legea nr. 130/1996 potrivit căruia, clauzele contractului

colectiv de muncă pot fi modificate pe parcursul executării lui, în condițiile legii

ori de câte ori părțile convin acest lucru.

Prevederile

contractului colectiv de muncă la nivel de unitate pe anii 2009-2010 și ale actelor

adiționale la acesta reprezintă acordul de voință al părților care pot conveni suspendarea

ori neacordarea acestor drepturi pentru anii 2009 și 2010, conform art. 31 și art.

33 din Legea nr. 130/1996, iar aceste prevederi ale contractelor colective de muncă

la nivel de unitate sunt opozabile părților care l-au semnat și deplin aplicabile

tuturor salariaților din unitate, conform dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit.

a) din Legea nr. 130/1996.

De asemenea,

în cauză nu sunt incidente nici dispozițiile art. 38 C. muncii, potrivit cărora

salariații nu pot renunța la drepturile recunoscute prin lege, în discuție fiind

numai efectele acordului de voință al părților unui contract colectiv de muncă.

Împotriva

acestei decizii, la 1 octombrie 2012, reclamanta a formulat cerere de revizuire,

susținând că este potrivnică deciziilor civile nr. 6224/2013, 6225/2013, 6223/2013,

6226/2013 și 5343/2013, pronunțate de Curtea de Apel Craiova în dosare cu același

obiect. Cererea a fost depusă la Curtea de Apel Craiova.

În motivarea

cererii a arătat că instanța care a pronunțat aceste decizii nu a respectat principiul

egalității în drepturi al tuturor cetățenilor, așa cum este el consfințit prin Constituția

României și prin practica C.E.D.O., privând-o de un proces echitabil și pronunțând,

astfel, o hotărâre nelegală.

Prin decizia

nr. 9524 din 22 noiembrie 2013 Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a declinat

competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație

și Justiție, în temeiul dispozițiilor 323 alin. (2) C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire

în raport de dispozițiile art. 322 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta

este inadmisibilă, urmând a o respinge, pentru considerentele ce succed:

Dispozițiile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., care constituie temei al cererii de revizuire, reglementează

un remediu procesual pentru situația în care, nesocotindu-se autoritatea de lucru

judecat, instanța pronunță o hotărâre contrară.

Pentru ca o hotărâre să

se impună însă cu efectul autorității de lucru judecat într-un al doilea proces,

este necesar să fie vorba despre una și aceeași pricină, între aceleași persoane,

având aceeași calitate.

Altfel spus, tripla identitate

de elemente, părți, obiect, cauză, la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând

conținutul excepției autorității de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al

doilea proces, iar instanța să fi statuat în sens contrar primei judecăți.

În speță, însă, revizuenta

nu invocă o asemenea situație, ci aspecte de practică judiciară neunitară, în sensul

pronunțării de către instanța de recurs a unor soluții diferite în pricini similare.

Astfel, identitatea de

părți, ce vizează prezența juridică a aceleiași persoane, în același raport juridic

dedus judecății în ambele procese, nu se verifică în cauza de față. Aceasta deoarece

revizuenta nu invocă faptul că în contradictoriu cu ea s-ar mai fi desfășurat o

judecată care ar fi ajuns la un rezultat contrar celui pronunțat prin decizia atacată,

ci împrejurarea că în raport de alte persoane, salariați ai aceleiași intimate,

soluția a fost diferită.

Nefiind vorba, deci, de

hotărâri potrivnice care să o vizeze pe revizuentă, aceasta nu poate pretinde că

ar fi fost nesocotită, prin decizia atacată, autoritatea de lucru judecat a unei

hotărâri anterioare.

Faptul că unor salariați

ai societății pârâte le-a fost admisă acțiunea, în timp ce altora pretențiile referitoare

la drepturile salariale le-au fost respinse, se poate constitui, în condiții de

identitate a situației juridice a părților care au acționat separat în valorificarea

unor drepturi din contractul colectiv de muncă, într-un aspect de jurisprudență

neunitară, iar nu de nesocotire a autorității de lucru judecat.

Mecanismul prin intermediul

căruia sunt înlăturate situațiile de practică neunitară îl reprezintă, însă, recursul

în interesul legii, în condițiile prevăzute de C. proc. civ., iar nu revizuirea

pe temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În consecință, văzând

că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate reglementate de textul procedural

care a constituit fundamentul căii de atac promovate, Înalta Curte va respinge cererea

de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă

cererea de revizuire formulată de revizuenta S.A. împotriva deciziei civile nr.

8410 din 25 septembrie 2013 a Curții de Apel Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 15 mai 2014.