ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4297/2012

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4297/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Deliberând

asupra cererii de revizuire de față, din actele și lucrările dosarului,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 806 din

data de 30 martie 2011 pronunțată în Dosarul nr. 6106/98/2010, Tribunalul

Ialomița, secția civilă, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul

Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C Constanța împotriva pârâților Compania

Națională de Căi Ferate „CFR" SA și Regionala CFR Constanța.

Au fost

obligate pârâtele la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008, 2009

către următorii membrii de sindicat D.T., D.I., F.N., P.N., I.M., C.C.M., T.V.B.,

B.L.C., N.N.N., P.C.I., P.D.M., R.P.C., R.G.G., S.I.V., V.M.D.N., V.N.C., Z.A.N.,

S.I.M.G., B.I.S., B.I.C., C.C.G., C.D.D., C.N.S., C.G.A., C.V.F., D.V.M.Ș., D.P.S.,

D.C.A., G.N.A., M.D.P., M.I.Ș., N.G.M., Ș.G., C.A.T., B.V.E., E.P.M., P.G.I., R.G.I.,

Ș.I.G., P.P.M., C.I.L., P.S.I., A.I.M., C.V.I., M.V.V., O.T.A., O.V.A., C.M.C.,

I.B.V., H.I.I., N.C.M.C., P.G.C., B.G.M., B.C.I., C.A.F., C.C.D., N.N.N.D., G.D.C.,

l.M.A., M.E.L., N.C.M., N.V.L., D.I.E., I.C.M., N.S.G., P.T.T., Z.C.D., C.N.R.,

C.C.G., S.V.V., P.Z.E., D.C.G., M.A.M., M.A.E., S.A.Ș., C.T.N., N.G.G., O.G.A.,

P.E.C., S.V.A., B.I.I., M.I.V.D., P.I.G., P.P.C., C.M.L., B.E.M., N.I.G., S.V.,

Ș.S.G., D.Ș.M., C.D.A., A.C.L., D.I.A., V.M.O., N.Ș.G.D., M.G.L., N.G.A., P.C.E.C.,

R.I.M., B.I.C., C.G.D., B.G.L.G., Ș.D.D., Ț.N.A., U.I.G.A., F.I., l.V., T.N., Z.I.E.,

T.A.V.B., R.D.A., G.G.V., P.V.V., P.L.M., B.V.G.C., C.V.E., D.L., I.N.E., D.V.,

M.N.M., D.F.I., P.N., I.G.M., Ș.M.A., C.C.G., N.L., S.A.I., D.C.C., Ș.C.I., S.C.M.,

M.S.I., C.S.M., B.G.N., D.A., C.S.N., M.I.G., L.N.G., C.D.C., C.D.V., C.N.A., N.A.T.,

S.I.C., A.G.M., F.M., T.G.M., T.T.F., P.V.E., M.I.N., C.A.M., I.V.V., M.I.M., D.A.A.,

D.I.I., R.N.L., C.S.S., C.V.C., A.A.R., V.I.V., N.G.G., V.N.L., B.V.T., F.M., Ș.S.D.,

S.I.M., T.F.I., D.S.G., C.F.G., G.N.T., I.S. corespunzător perioadei lucrate de

fiecare membru de sindicat pe parcursul fiecărui an și la plata ajutorului

material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, Ziua Feroviarului pe anul

2009, sume ce vor fi actualizate cu indicele de inflație.

A respins

capătul de cerere referitor la acordarea contravalorii bonurilor de masă

aferente anului 2009 și ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de

Crăciun pentru anul 2009.

Au fost

obligate pârâtele la plata către reclamant a sumei de 500 lei, cheltuieli de

judecată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut că, membrii de sindicat în numele

cărora a fost promovată acțiunea - sunt salariați ai pârâtei SNTFC CFR Călători

SA - RTFC Constanța.

Potrivit

dispozițiilor CCM la nivel de unitate membrii de sindicat, în calitatea lor de

salariați ai pârâtei aveau dreptul la plata unui salariu suplimentar pentru

munca prestată în cursul unui an calendaristic.

Acest drept

este expres stabilit în art. 32 alin. (1) din CCM-urile la nivel de unitate

pentru perioada 2007-2010 care prevede că „pentru munca desfășurată în cursul

unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va primi

un salariu suplimentar echivalent cu salariul de bază de încadrare din luna

decembrie a anului respectiv".

Prin urmare,

s-a apreciat că, și în cazul în care situația economică a societății pârâte

este una grea, existența sau inexistența resurselor bugetare nu poate avea vreo

influență asupra stabilirii sau recunoașterii drepturilor salariale prevăzute

în contractul colectiv de muncă.

Pârâta este

obligată sa își îndeplinească obligația asumată odată cu semnarea acestui

contract colectiv de muncă la nivel de unitate atâta timp cât acesta a rămas în

această formă în ființă, deși pârâta a avut la îndemână căi legale de

suspendare a acestor prevederi însă din motive neînțelese aceasta nu a procedat

în acest fel chiar dacă realitatea actuală o impunea.

S-a mai reținut

că art. 65 alin. (1) din CCM pe anii 2009-2010 prevede că salariații

beneficiază, cu ocazia sărbătorilor de Paști, Crăciun și de Ziua feroviarilor

de un ajutor material al cărui cuantum va fi de cel puțin un salariu de la

nivelul clasei unu de salarizare.

Alin. final al

art 65 din CCM pe anul 2009-2010 prevede că în anul 2009 nu se acordă

ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paște, Crăciun și Ziua

Feroviarului. Deși este menționată această dispoziție, instanța va avea în

vedere faptul că CCM pe anul 2009-2010 a fost înregistrat la Ministerul Muncii

și Protecției Sociale la data de 06 iunie 2009.

Potrivit art.

25 alin. (3) din Legea 130/1996 privind contractul colectiv de muncă

„contractele colective de muncă se aplică de la data înregistrării". Întrucât

CCM pe anul 2009-2010 a fost înregistrat la 06 iunie 2009 rezultă că se aplică

începând cu această dată, astfel că ajutoarele materiale menționate în CCM cu

ocazia Paștelui (aprilie 2009) și Zilei feroviarului (23 aprilie 2009) devenind

scadente anterior intrării în vigoare a CCM pe anul 2009-2010, urmează a fi

acordate salariaților până la intrarea în vigoare la 06 iunie 2009 a CCM pe

anul 2009-2010.

Tribunalul a

respins cererea privind ajutorul material acordat cu ocazia Crăciunului, având

în vedere că la data de 06 iunie 2009 a intrat în vigoare CCM pe anul 2009-2010

prin care părțile semnatare au convenit că în anul 2009 nu se acordă ajutorul

material cu ocazia Crăciunului, astfel că nu există nici un temei în baza

căruia pârâta să fie obligată la plata acestui ajutor.

În ceea ce

privește tichetele de masă, instanța a constatat că acestea sunt prevăzute în

CCM pe anul 2009-2010 la art. 77 care menționează că se acordă în condițiile

legislației în vigoare. S-a apreciat că art. 1 alin. (1) din Legea nr. 142/1998

privind acordarea tichetelor de masă nu stabilește o obligație în sarcina

angajatorului, ci doar o facultate („salariații .potprimi o alocație

individuală de hrană, acordată sub forma tichetelor de masă"), o

posibilitate de acordare a tichetelor, posibilitate a cărei obiectivare este

funcție de mai mulți factori, în principal posibilitățile financiare ale angajatorului

derivând din situația sa economică și din nivelul productivității muncii,

elemente ale căror nivele fiind scăzute, nu au permis acordarea acestor

tichete.

Instanța a

apreciat astfel, că Legea nr. 142/1998 nu instituie un drept al salariaților și

respectiv o obligație corelativă a angajatorilor, ci prevăd doar caracterul

opțional al acordării acestor beneficii.

În același sens

și I.C.C.J. a statuat prin Decizia nr. 14 din 18 februarie 2008, într-o speță

similară faptul că „aceste beneficii nu reprezintă un drept, ci o vocație ce se

poate realiza doar în condițiile în care angajatorul are prevăzut în buget sume

cu această destinație".

Având în vedere

că în bugetul de venituri și cheltuieli al pârâtei nu este prevăzută o astfel

de obligație, s-a reținut că societatea s-a aflat în imposibilitatea de a

acorda salariaților tichetele de masă.

Împotriva

sentinței sus-menționate, a declarat recurs, motivat în termenul legal,

recurentele pârâtele C.N.C.F. „CFR" SA - București și Compania Națională

de Căi Ferate „CFR" SA - Regionala de Transport Feroviar de Călători

Constanța, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, formulate în baza art. 304 pct. 8 si 9 teza a II-a C. proc.

civ., cu aplicarea art. 304

1

C. proc. civ., recurenta Compania

Națională de Căi Ferate „CFR" SA-București arată că, instanța de fond,

față de materialul probator, în mod greșit reține faptul că C.N.C.F.

„CFR"- SA nu a onorat obligațiile asumate potrivit Contractelor Colective

de Muncă ale C.N.C.F. „CFR" - SA pe anii 2007, 2008 și 2009.

Mai mult, în

mod greșit din actele si lucrările dosarului tribunalul a reținut ca membrii de

sindicat in numele cărora a fost promovată acțiunea sunt salariați ai pârâtei S.N.T.F.C.

CFR Calatori SA - RTFC Constanta, si tot în mod greșit reține că S.N.T.F.C. CFR

Calatori SA formulează întâmpinare. Fața de acest aspect solicită a se observa

că instanța de fond a fost într-o totală eroare, reținând și analizând în mod

greșit materialul probator administrat.

I. Cu privire

la plata salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 si 2009 recurenta

susține că în mod greșit a fost obligată la plata acestuia către contestatori.

În conformitate

cu art. 32 din Contractele Colective Menționate „pentru munca desfășurata in

cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia, personalul companiei va

primi un salariu suplimentar echivalent cu salariul de baza de încadrare din

luna decembrie a anului respectiv. Salariul suplimentar se poate acorda si

trimestrial, in baza hotărârii Consiliului de Administrație, luata cu acordul

delegaților aleși ai sindicatelor. În acest caz, cuantumul anual al salariului

suplimentar va fi echivalent cu un salariu de baza mediu lunar realizat. Din

veniturile realizate, fondul necesar pentru acordarea acestui salariu se

constituie lunar in cadrul fondului de salarii, in procent de pana la 10 la

suta din fondul de salarii realizat lunar".

Învederează

instanței că C.N.C.F. „CFR" - SA este societate comercială pe acțiuni cu

capital social integral vărsat de statul roman în calitate de acționar unic

care își exercita drepturile și obligațiile prin Ministerul Transporturilor.

Potrivit

prevederilor art. 22 alin. (1) din HG nr. 581/1998 privind înființarea

Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea

Societății Naționale a Cailor Ferate C.F.R. își stabilește bugetul propriu de

venituri si cheltuieli care se aproba de către Guvern, la propunerea

Ministerului Transporturilor, cu avizul Ministerului Muncii și Protecției

Sociale si al Ministerului Finanțelor, excepție fiind anii 2006 si 2007 când,

in conformitate cu art. 1 alin. (1) - (2) si art. 2 din O.G. nr. 1/2007 bugetul

de venituri si cheltuieli al CNCF „CFR" - SA, care este cuprins în bugetul

general consolidat al Ministerului Transporturilor se aprobă prin ordin comun

al ministrului transporturilor care este ordonatorul principal de credite, al

ministrului finanțelor publice și al ministrului muncii, solidarității sociale

și familiei și se publică în M. Of., Partea I.

Invocă art. 29

alin. (3) si (4), art. 47 alin. (3), art. 48 alin. (2) lit. b) din Legea nr.

500/2002 privind finanțele publice, susținând că bugetul de venituri si

cheltuieli a CNCF „CFR" - SA aprobat conform prevederilor menționate mai

sus, pentru anul 2007, nu a permis constituirea fondurilor necesare pentru

acordarea acestor salarii suplimentare.

Mai mult decât

atât, CNCF „CFR" - SA nu a avut aprobat bugetul de venituri și cheltuieli

pentru anii 2008 si 2009. astfel ca neavând stabilit cuantumul veniturilor si

fondul salariilor de baza aprobat nu s-a putut constitui fondul pentru plata

salariului suplimentar.

Or, în

contextul în care CNCF „CFR" - SA nu a avut buget de venituri și

cheltuieli și nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii tuturor

cheltuielilor, înregistrând pierderi în anii 2007, 2008 și 2009. precum și

plăți restante față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat,

bugetele fondurilor speciale, etc, astfel încât nu există obligația plații

salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.

Totodată invocă

dispozițiile art. 22 alin. (2) - (4) din H.G. nr. 581/1998 privind înființarea

Companiei Naționale de Cai Ferate "C.F.R." - S.A. prin reorganizarea

Societății Naționale a Cailor Ferate.

În dovedirea

argumentelor, susține că a depus la dosarul cauzei, în copie, situațiile

financiare auditate, ce au fost depuse la Ministerul Finanțelor Publice,

respectiv bilanțurile si conturile de profit si pierdere, ale companiei la data

de 31 decembrie 2008, 31 decembrie 2007 și 31 decembrie 2006.

II. Cu privire

la plata ajutoarelor materiale pentru Ziua Feroviarilor si Paști pentru anul

2009 consideră ca cererea reclamatei este total neîntemeiata si nejustificata.

Pentru anul

2009 obligația CNCF "CFR" SA de a plați ajutoarele materiale pentru

Ziua Feroviarilor. Paste si Crăciun nu exista.

Precizează că

în conformitate cu prevederile art. 65 ultimul aliniat din CCM al CNCF

„CFR" SA pe anul 2009-2010, în anul 2009 nu se acordă ajutoarele materiale

cu ocazia sărbătorilor de Paste. Crăciun si de Ziua Feroviarilor".

Motivat de

faptul că au cunoștința de situația economica cu care se confrunta compania,

organizațiile sindicale reprezentative au semnat împreuna cu CNCF „CFR" SA

Contractul Colectiv de Munca pe anul 2009-2010 cu prevederea ca „în anul 2009

nu se acorda ajutoarele materiale cu ocazia sărbătorilor de Paste, Crăciun si

de Ziua Feroviarilor".

Apreciază că

acest motiv este de ordine publica deoarece instanța nu poate trece peste

voința pârtilor decât prin încălcarea principiului forței obligatorii a

convenției, principiu statuat prin dispozițiile art. 969 C. civ.

Pentru anii

2008 si 2009 CNCF "CFR" SA nu a avut BVC aprobat conform prevederilor

legale sus - menționate. Invocă practică judiciară.

În dezvoltarea

motivelor de recurs, recurenta Compania Națională de Căi Ferate „CFR" SA-

Regionala de Transport Feroviar de Călători Constanța, precizează faptul că

fondul pentru aceste salarii suplimentare se distribuie cu aprobarea

reprezentanților sindicatelor inclusiv al reclamanților (art. 32 alin. (2)),

deci se cunoștea faptul ca aceste fonduri nu sunt sustenabile pentru a se

acorda si aceste salarii suplimentare si totuși s-a promovat aceasta acțiune cu

un asemenea capăt de cerere in condiții in care chiar și Sindicatul

reclamat care cunoștea faptul ca nu sunt fonduri el însăși participând la

distribuirea fondului din care se acordau si aceste drepturi constituite

convențional.

Faptul că

instanța de fond a apreciat superficial documentele depuse în apărare este

evident și față de modul în care în considerente instanța retine că pârâte sunt

SNTFC CFR Călători SA - RTFC Constanta cind in fapt parate sunt Compania

Naționala de cai ferate CNCF CFR SA si Sucursala Regionala CF Constanta așa cum

corect reține în dispozitivul sentinței recurate.

Pentru aceste

motive și prin reaprecierea materialului probator existent la dosarul instanței

de fond solicită admiterea recursului așa cum a fost promovat și în

considerarea dispozițiilor art. 304 pct 9 C. proc. civ. coroborate cu cele ale

art. 304

1

C. proc. civ. respingerea si a capătului de cerere de

acordare a salariului suplimentare pe anii 2007, 2008 si 2009.

Pe cale de

consecința solicită respingerea și a capătului de cerere de obligare la plata

cheltuielilor de judecată potrivit dispozițiilor art. 274 C. proc. civ.,

obligație care de altfel este nelegala evident raportat la faptul că însăși

instanța de fond a respins două capete de cerere dar a acordat cheltuielile așa

cum s-au solicitat.

Prin Decizia civilă

nr. 8291 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

6630/116/2010, cu opinie majoritară, s-au admis recursurile declarate de

formulate de pârâtele C.N.C.F. „CFR" - S.A. București și C.N.C.F.

„CFR" - S.A. – R.T.F.C. Constanța, împotriva sentinței civile nr. 806 din

data de 30 martie 2011, pronunțată de Tribunalul Ialomița, secția civilă, în Dosarul

nr. 6106/98/2010, în contradictoriu cu reclamanta U.T.S.M.C. Constanța. Și în

consecință, a fost modificată în parte sentința recurată, în sensul că: au fost

respinse capetele de cerere privind salariul suplimentar 2007 - 2009, Ziua

feroviarului, Paște 2009, ca neîntemeiată.

S-au menținut

celelalte dispoziții ale sentinței recurate privind tichetele de masă 2009 și

Crăciun 2009.

S-a reținut că

salariul suplimentar, în contextul art. 32 din Contractul Colectiv de muncă,

invocat de reclamanți ca temei al pretențiilor formulate, pentru munca

desfășurată în cursul unui an calendaristic, după expirarea acestuia,

personalul companiei va primi un salariul suplimentar echivalent cu salariul de

bază de încadrare din luna decembrie a anului respectiv. Dreptul salariaților

la acest salariu suplimentar este însă condiționat, pe lângă criterii

subiective ce privesc comportamentul fiecărui angajat în parte, de existența

sursei de finanțare prevăzută expres la art. 32 alin. (3) din contractul

arătat, în sensul că fondul necesar pentru acordarea salariului se constituie

lunar din veniturile realizate în cadrul fondului de salarii, în procent de

până la 10% din fondul de salarii realizat lunar.

Așadar, anual,

angajatorul trebuia să constituie din fondul de salarii un fond special în

procent de maxim 10% cu destinația plății salariului suplimentar. Or, in

contextul in care angajatorul nu a avut venituri corespunzătoare acoperirii

tuturor cheltuielilor, înregistrând pierderi in anii 2007, 2008 si 2009, precum

si plați restante fata de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de

stat, bugetele fondurilor speciale, etc, nu poate fi obligat la plata

salariilor suplimentare aferente solicitate de reclamanți.

Recurenta S.N.T.F.C.

a depus la dosar situația financiară pe anii 2007-2009 din care reiese faptul

ca societatea s-a aflat in imposibilitate de constituire a fondului necesar

salariului suplimentar. Cum însă, în perioada anilor 2007-2009, la nivelul

companiei nu s-a constituit acest fond special, datorită realizării unui nivel

al veniturilor scăzut și a dificultăților financiare în constituirea fondului

de salarii, cu deplin temei susțin recurentele că nu se poate plăti dreptul

pretins pe temeiul art. 32 din contractul colectiv de muncă, întrucât nu există

fondul special din care să fie făcută plata.

O situație

contrară celei afirmate de recurente nu a fost făcută în cauză de către

sindicatul reclamant.

În ceea ce

privește art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de grup de unități

din transportul feroviar, Curtea constată că plata drepturilor suplimentare

prevăzute de art. 30 alin. (1) din această convenție, de asemenea, este

condiționată de realizarea veniturilor necesare constituirii fondului de 10%,

așa cum se arată expres în alin. (3). În acest fel, considerentele menționate

pe aspectul art. 30 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate se

mențin și în cazul contractului colectiv de muncă la nivel de grup de unități.

Prin urmare,

acțiunea reclamanților sub acest aspect a fost respinsă.

Cu privire la

primele de Paști și Ziua Feroviarului, pentru anul 2009, a căror acordare a

fost criticată în recursul promovat de C.N.C.F. „CFR" SA - București,

Curtea reține că prin procesul verbal încheiat la 25 mai 2009, semnatarii

contractelor colective de muncă au convenit ca acordarea acestor drepturi să

fie suspendată pentru anul 2009, ele urmând a fi aplicate începând cu data de 1

ianuarie 2010.

De asemenea,

prin contractul colectiv de muncă la nivelul Companiei pe anul 2009-2010, s-a

prevăzut că aceste prime nu se vor acorda pentru anul 2009.

Prin Actul

Adițional la Contractul Colectiv de Muncă pe anul 2009/2010, înregistrat la

Agenția pentru Prestații Sociale a Municipiului București sub nr. 1708 din 21

aprilie 2010 s-a stabilit ca aceste drepturi bănești suplimentare să nu se

acorde în anii 2009 și 2010.

Întrucât

obligația pretinsă nu a fost executată până la încheierea acestei convenții

între părți, convenție care nu distinge cu privire la un moment anume al

aplicării ei și face referire la acordarea sporurilor, indiferent de data

scadenței lor, Curtea apreciază că înțelegerea părților produce efecte pentru toată

perioada solicitată de către reclamanți, astfel că paralizează și aplicarea

dispozițiilor CCM la nivel de ramură invocate de reclamanți.

În concluzie,

prin înlăturarea temeiului convențional al acordării acestor prime, solicitarea

reclamanților devine lipsită de temei juridic.

În consecință,

Curtea, în opinie majoritară, în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a admite

recursul, s-a modifica în parte sentința recurată, potrivit art. 312 alin. (1) C.

proc. civ., în sensul că au fost respinse capetele de cerere privind salariul

suplimentar 2007-2009, Ziua feroviarului, Paște 2009, ca neîntemeiat, menținând

dispozițiile sentinței cu privire la respingerea tichetelor de masă pe anul

2009 și Crăciun 2009, acestea nefiind recurate.

Împotriva Deciziei

nr. 8291 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și Asigurări Sociale, în Dosarul nr.

6630/116/2010 a formulat cerere de revizuire revizuenta U.T.S.M.C. Constanța,

în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În motivarea

cererii de revizuire susține că în conformitate cu sentința civila nr. 806 din 30

martie 2011 din Dosar nr. 6106/98/2010 a Tribunalului Ialomița, secția civila,

s-a admis acțiunea formulată de Uniunea Teritoriala a Sindicatelor M./C.

Constanta, obligând pârâtele C.N.C.F. CFR SA București și Regionala CFR

Constanta la plata salariului suplimentar pentru 2007, 2008,2009 către membrii

de sindicat cu domiciliu pe raza Tribunalului Ialomița corespunzător perioadei

lucrate de fiecare membru de sindicat pe parcursul fiecărui an și la plata

ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paști, Ziua Feroviarului

pentru anul 2009, sume ce vor fii actualizate cu indicii de inflație din data

plații, respingându-se acordarea bonurilor de masă aferente anului 2009 și

ajutorul material acordat cu ocazia sărbătorilor de Crăciun pentru anul 2009 si

obligând paratele la plata către reclamant a sumei de 500 lei cheltuieli de

judecata.

De asemenea,

mai susține că prin Decizia civila de recurs nr. 8291 din 14 decembrie 2011 a

Curții de Apel București din același Dosar nr. 6106/98/2010, instanța de recurs

i-a respins cererea privind salariu suplimentar pentru 2007 - 2009, Ziua

Feroviarului, Paște 2009 cu opinie separată a doamnei judecător P.M., în sensul

respingerii recursului ca nefondat.

Referitor la la

a doua decizie, respectiv Decizia nr. 6514 din 21 octombrie 2011 pronunțată de

Curtea de Apel București, secția civilă și pentru cauze privind conflicte de

muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr. 6630/116/2010 este potrivnică Deciziei

nr. 8291 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă

și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

6106/98/2010.

Cu privire la

acest aspect, revizuenta susține că ambele hotărâri sunt potrivnice în sensul

textului de lege evocat în soluționarea cererii de revizuire întrucât sunt

îndeplinite condițiile cerute de textul menționat în sensul : sunt pronunțate

de instanțele de recurs, ce evocă fondul, în una și aceeași pricină - drepturi

bănești privind salariu suplimentar pentru anii 2007- 2009 - între aceleași

părți, având aceeași calitate. Având în vedere că sunt îndeplinite cerințele

textului mai sus menționat, revizuenta solicită revizuirea Deciziei nr. 8291

din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția civilă și

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, în Dosarul nr.

6106/98/2010 și anularea acesteia, având în vedere Decizia civilă nr. 6266 din

14 octombrie 2010, în Dosarul nr. 6792/C/2010 a Curții de Apel București prin

care admis acordarea acelorași drepturi bănești membrilor de sindicat ai

aceeași Uniunii a Sindicatelor Constanța. Invocă jurisprudenta în materia

drepturilor salariate.

Analizând cauza

prin prisma motivului de revizuire invocat de revizuenta, în raport cu

dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că cererea de

revizuire este nefondată pentru următoarele considerente:

În primul rând,

Înalta Curte reamintește că, revizuirea este o cale de atac extraordinară ce

poate fi exercitată doar pentru motivele limitativ și strict prevăzute de lege

și care nu presupune efectuarea unui control al legalității și temeiniciei

hotărârile supuse revizuirii.

Astfel,

potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. "revizuirea unei hotărâri rămase

definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri

dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere dacă

există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de

grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate".

Prin hotărârii

definitive potrivnice se înțeleg acelea care s-au pronunțat în dosare separate,

prin hotărârea din cel de al doilea dosar încălcându-se autoritatea de lucru

judecat rezultat din primul dosar.

Înalta Curte

constată că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute

imperativ de dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în situația în care din

simpla lecturare a hotărârilor indicate de revizuentă se poate lesne observa că

acestea, nu sunt aceleași părți, reprezentate de Uniunea Teritorială a

Sindicatelor.

Astfel, în cele

două dosare în care s-au pronunțat hotărârile judecătorești la care face

referire revizuentă, au ca părți:

- în Dosarul nr.

6106/98/2010 - acțiunea are ca obiect obligația la plata drepturilor bănești

către membrii de sindicat cu domiciliul pe raza Tribunalului Ialomița fiind

enumerați în tabelul aflat la filele 9 – 37 Dosar fond nr. 6106/98/2010

Tribunalul Ialomița;

- în cel de al

doilea Dosar nr. 6330/116/2010 sindicatul a promovat acțiune pentru membrii de

sindicat domiciliați pe raza Tribunalului Călărași, respectiv părțile sunt

enumerate în tabelul aflat la filele 7-19 Dosar fond nr. 6330/116/2010 și

cererile de adeziune formulate de salariații menționați la filele 48 - 97 Dosar

fond nr. 6330/116/2010 Tribunalul Călărași.

Prin urmare, în

cele două dosare litigiile nu s-au purtate între aceleași părți, așa cum

rezultă din cele arătate la alineatul anterior.

Or, invocarea

unei jurisprudențe neunitare vizând aceste litigii de muncă la nivelul Curții

de Apel București, și, de altfel a oricăror instanțe de judecată învestite cu

asemenea pricini, nu pot forma obiectul unei cereri de revizuire în temeiul

textului de lege evocat de revizuentă.

Faptul că prin

decizia a cărei revizuire s-a dat altă soluție decât cea din Dosarul nr.

6330/116/2010 a Tribunalului Călărași, precum și în cele menționate de

revizuentă nu atrage incidența cazului de revizuire reglementat de art. 322

pct. 7 C. proc. civ., fiind fără putere de tăgadă faptul că jurisprudența

neunitară, în interpretarea și aplicarea unor norme de drept, nu poate

determina o rejudecare a recursului și pronunțarea unei soluții în sensul dorit

de revizuentă, întrucât această situație ar conduce la încălcarea principiului

securității raporturilor juridice ce rezultă implicit din cuprinsul art. 6 al

Convenției Europene a Drepturilor Omului și în mod constant din jurisprudența C.E.D.O.

și care implică respectarea principiului res judicata.

Cu alte

cuvinte, se confirmă că în cauză nu sunt îndeplinite tripla identitate cerută

de textul de lege evocat, întrucât nu există identitate de părți. Faptul că

dosarele au același obiect și aceeași cauză, nu înseamnă că este îndeplinită

tripla identitate atâta timp cât persoanele fizice sunt distincte, indiferent

că solicită aceleași drepturi salariale, nefîind incidente textul de lege

evocat de revizuentă.

Susținerile

revizuentei că în unele dosare au fost admise sau respinse acțiunile

reclamanților de către Curtea de Apel București, sunt critici ce vizează

practica neunitară în astfel de litigii, ceea ce nu poate să conducă la

contrarietate de hotărâri.

Prin urmare, Înalta

Curte față de considerentele anterior expuse, urmează să respingă cererea de

revizuire formulată de revizuentă.

Așa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

cererea de revizuire formulată de revizuenta U.T.S.M.C. Constanța împotriva Deciziei

nr. 8291 din 14 decembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică astăzi 1 noiembrie 2012.