ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1311/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1311/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 15 mai 2012 pe rolul Curții de Apel Bacău, revizuienta Uniunea Teritorială a Sindicatelor din Societățile Feroviare, Regionala I. a solicitat, în contradictoriu cu CN C.F.C.F.R. SA București, revizuirea deciziei civile nr. 737 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 5189/103/2010*. În drept, cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Prin precizările formulate la termenul din 6 noiembrie 2013, revizuienta și-a menținut temeiul în drept invocat, respectiv art. 322 pct. 7 C. proc. civ.
și a susținut că cele două hotărâri potrivnice sunt decizia civilă nr. 737 din 18 aprilie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Bacău în Dosarul nr. 5189/103/2010* și sentința civilă nr. 909 din 30 mai 2011 pronunțată de Tribunalul Bacău în Dosarul nr. 8622/110/2010, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1137 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Bacău. Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 1545 din 6 noiembrie 2013, și-a declinat competența de soluționare a cererii de revizuire în favoarea Înaltei Curți de Casație și Justiție, reținând că hotărârile potrivnice sunt pronunțate de Curtea de Apel Bacău și că în raport de dispozițiile art. 322 pct. 7 și art. 323 alin. (2) C. proc.
civ., această instanță este competentă să judece cererea de revizuire. Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție sub nr. 389132/2012 la data de 29 noiembrie 2013, fiind fixat termen pentru soluționare la 7 mai 2014. La termenul din 7 mai 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de revizuire, excepție pe care analizând-o cu prioritate în temeiul art 137 C. proc. civ., o va admite și va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire, indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.
Înalta Curte constată că, în speță, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de lege pentru admisibilitatea cererii de revizuire. Astfel, referitor la cauza soluționată definitiv și irevocabil prin decizia nr. 737 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău în Dosarul nr. 5189/103/2010*, a cărei revizuire se solicită, se rețin următoarele: Prin cererea înregistrată inițial din 6 iulie 2011, reclamanta Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C din Societățile Feroviare, Regionala I., în numele și pentru membrii săi, indicați în tabelele anexate la dosarul cauzei, a chemat în judecată pe pârâta CN C.F.C.F.R.
SA București, solicitând obligarea pârâtei la plata, în cuantum actualizat cu indicele de inflație de la data plății, către fiecare membru de sindicat reprezentat a salariului suplimentar pentru anii 2007, 2008 și 2009, echivalent cu salariul de bază de încadrare al salariatului din luna decembrie a anului pentru care se acordă, în baza art. 32 din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2007-2008 și 2009-2010; ajutorului material acordat cu ocazia sărbătorilor de Paște și de Crăciun pentru anul 2009, respectiv un salariu de bază la nivelul clasei unu de salarizare, potrivit art. 69 lit. a) din Contractul Colectiv de Muncă pe anii 2008-2009; a contravalorii bonurilor de masă neeliberate din luna februarie 2009, în echivalentul zilelor lucrătoare prestate de fiecare salariat înmulțit cu 8,72 RON valoarea nominală a unui tichet de masă, în conformitate cu prevederile art. 1 din Legea nr. 142/1998 și ale Ordinului Ministerului Muncii, Solidarității Sociale și Familiei nr. 161/2009, După un prim ciclu procesual, prin sentința civilă nr. 1892/C din 7 decembrie 2011, pronunțată de Tribunalul Neamț în Dosarul nr. 5189/103/2010* în rejudecare, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C din Societățile Feroviare Regionala I. în contradictoriu cu pârâta CN C.F.C.F.R.
SA București. Prin decizia nr. 737 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 5189/103/2010*, recursul declarat de reclamanta Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C din Societățile Feroviare Regionala I. împotriva sentinței civile nr. 1892/C din 7 decembrie 2011 pronunțată de Tribunalul Neamț, a fost respins, ca nefondat.
Având în vedere că, prin decizia ce se cere revizuită, a fost pronunțată o soluție nefavorabilă membrilor de sindicat reprezentanți de revizuientă, în timp ce, prin sentința civilă nr. 909 din 30 mai 2011, pronunțată de Tribunaiul Bacău în Dosarul nr. 8622/110/2010, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 1137 din 1 iunie 2012 a Curții de Apel Bacău, în raport de care se solicită revizuirea, a fost admisă o acțiune având același obiect, formulată de alți membri de sindicat, reprezentați de Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C din Societățile Feroviare Regionale I., în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Rațiunea reglementării revizuirii prevăzute de acest text de lege se găsește în necesitatea de a se înlătura încălcarea principiului puterii lucrului judecat, în ipoteza în care instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, dar având aceiași obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Aplicarea diferită a dispozițiilor legale la situații de fapt asemănătoare poate releva, eventual, premisele unei jurisprudențe neunitare Ia nivelul instanței care le-a pronunțat, dar nu reprezintă un caz de revizuire astfel cum a fost reglementat prin dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. Astfel fiind, Înalta Curte, constatând că nu sunt îndeplinite cumulativ cerințele prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. pentru însăși admisibilitatea cererii de revizuire, o va respinge, ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuienta Uniunea Teritorială a Sindicatelor M/C din Societățile Feroviare Regionale I. împotriva deciziei nr. 737 din 18 aprilie 2012 a Curții de Apel Bacău, pronunțată în Dosarul nr. 5189/103/2010*. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.