Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 17.09.2013
respins

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3776/2013

HOTĂRÂRE
17.09.2013
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3776/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra contestației în anulare de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 05 ianuarie 2010 pe rolul judecătoriei Bacău, reclamanta SC V. SRL a solicitat, în esență, în contradictoriu cu intimații S.A. și S.P. anularea încheierii nr. 15021/2008 a Biroului de cadastru și Publicitate Imobiliară Bacău și radierea din Cartea Funciară nr. X1., a comunei Mărgineni a înscrierii notată " radiere litigiu, sentința civilă nr. 6831/2003, Judecătoria Bacău". Prin sentința civilă nr. 7637 din 14 septembrie 2010 Judecătoria Bacău a admis plângerea formulată de SC V. SRL, anulând încheierea de Carte Funciară nr. X1. a comunei Mărgineni a înscrierii „radiere litigiu sentință civilă nr. 6831/2003 a judecătoriei Bacău". Prin decizia civilă a Tribunalului Neamț nr. 87 din 21 martie 2011, a fost respins ca nefondat apelul declarat de către intimații S.P.

și S.A. Pentru a pronunța o astfel de hotărâre, instanța de apel a reținut că intimații nu au formulat critici concrete în susținerea legalității încheierii de carte funciară anulate. Curtea de Apel Bacău, prin decizia civilă nr. 1295 din 28 septembrie 2011, a respins ca nefondat recursul declarat de intimații S.P. și S.A.. Instanța de recurs a reținut lipsa criticilor concrete în susținerea legalității încheierii anulate, constatând, pe fond, legalitatea și temeinicia deciziei atacate. Urmare a cererii de revizuire formulate de intimații S.A. și S.P., Curtea de Apel Bacău, secția I civilă, prin decizia nr. 1729 din 25 noiembrie 2011, a respins cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 și 4 C. proc.

civ. Cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a aceleași decizii, a fost disjunsă și a fost declinată spre competentă soluționare Înaltei Curți de Casație și Justiție. Instanța supremă prin decizia nr. 6498 din 24 octombrie 2012 a respins ca inadmisibilă calea extraordinară de atac a revizuirii. Prin decizia civilă nr. 360 din 30 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă a respins ca inadmisibil recursul declarat de recurenții S.P. și S.A. împotriva deciziei civile nr. 1729 din 25 noiembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția I civilă. Pentru a pronunța această soluție, Înalta Curte a reținut că în speță era recurată o decizie irevocabilă pronunțată în soluționarea unei cereri de revizuire, or potrivit dispozițiilor art. 299 din C. proc.

civ., sunt supuse recursului hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel precum și hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, în condițiile prevăzute de lege. Împotriva acestei decizii, contestatorul S.P., prin mandatar S.M., a formulat prezenta contestație în anulare. În motivarea contestației în anulare, s-a susținut de către contestator, neîndeplinirea procedurii de citare față de mandatarul S.M. și neobservarea de către instanța Curții de Apel Bacău care a pronunțat decizia 1729 din 25 noiembrie 2011, a nelegalei sale compuneri precum și necompetența în soluționarea cererii de revizuire. În drept, contestatorul și-a întemeiat criticile pe dispozițiile art. 54 din Legea 304/2004 privind organizarea judiciară, art. 322 pct. 2, art. 323 alin. (1) C. proc.

civ. Examinând contestația în anulare astfel formulată, Înalta Curte constată următoarele. Fiind o cale de atac extraordinară, de retractare, contestația în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute în lege, oferind părților un mijloc procedural eficient pentru a obține o nouă judecată în cazul săvârșirii unor importante neregularități procedurale de natură a nesocoti principiul dreptului la apărare și al contradictorialității. Astfel, contestația în anulare obișnuită reprezintă acea cale de atac prin intermediul căreia părțile pot obține retractarea unei hotărâri judecătorești irevocabile în cazurile prevăzute de art. 317 C. proc. civ., dar numai dacă motivele care o legitimează privesc hotărârea atacată, și care nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.

Se desprind astfel două condiții ce trebuie îndeplinite în mod cumulativ pentru admisibilitatea căii extraordinare de atac a contestației în anulare: prima condiție vizează ca neregulile procedurale să vizeze strict hotărârea atacată iar a doua condiție privește ca aceste motive să nu fi putut fi invocate prin intermediul căilor ordinare de atac. Potrivit art. 317 alin. (1) din C. proc. civ., există două cazuri pentru care se poate cere anularea hotărârii irevocabile și anume procedura de chemare a părții pentru ziua în care s-a judecat pricina nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii iar al doilea caz privește pronunțarea unei hotărâri judecătorești de către judecători cu încălcarea dispozițiilor de ordine publică privitoare la competență.

În speță, contestatorul prin cererea de contestație în anulare, a invocat lipsa îndeplinirii procedurii de citare cu mandatarul S.M. precum și nelegala compunere a completului de judecată și necompetența curții de apel în pronunțarea deciziei civile nr. 1729 din 25 noiembrie 2011. În ceea ce privește primul motiv de contestație în anulare formulat, instanța reține că acesta este inadmisibil pentru considerentele ce urmează. Potrivit dovezilor de îndeplinire a procedurilor de citare aflate în Dosarul nr. 4716/1/2012 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, atât contestatorul S.P. cât și mandatarul acestuia, S.M. au fost citați cu respectarea prevederilor art. 92 și ale art. 100 C. proc.

civ. la termenul la care instanța de recurs a judecat cererea pe fond. În ceea ce privește cel de-al motiv de contestație în anulare invocat, instanța constată că acesta nu vizează neregularități procedurale ale hotărârii atacate ci ale deciziei nr. 1729 din 25 noiembrie 2011 pronunțate de Curtea de Apel Bacău cu ocazia judecării cererii de revizuire. Or, având în vedere cele mai sus menționate, o cerere de contestație în anulare care vizează vicii de procedură ale altei hotărâri decât cea atacate, nu poate fi susținută de dispozițiile procedurale invocate.

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul S.P. împotriva deciziei nr. 360 din data de 30 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, pronunțată în Dosarul nr. 4716/1/2012, ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 septembrie 2013.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2012-10-24
0,95
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6498/2012
tă de petenta SC V. SRL împotriva încheierii de carte funciară nr. 15021 din 08 aprilie 2008 a O.C.P.I. Bacău, în temeiul dispozițiilor Legii nr. 7/1996 și Ordinul nr. 633/2006. În litigiul soluționat prin Decizia civilă nr. 1274 din 27 sep
ÎCCJ 2010-01-15
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 124/2010
ă de 9,21 ha predată statului conform Decretului nr. 115/1959, în schimb, în cauză, nu este dovedit caracterul abuziv al deținerii terenului în litigiu de către pârâta SC A.I. SA Bacău. Așa cum însăși reclamanta recunoaște, terenul în litig
ÎCCJ 2013-10-30
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4900/2013
a apelului, neimputându-se a fi examinate celelalte aspecte pe care instanța a dispus a fi lămurite prin expertiză pentru varianta în care în speță s-ar fi aplicat dispozițiile Legii nr. 10/2001. Împotriva acestei decizii a declarat recurs,
ÎCCJ 2011-03-03
0,93
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 965/2011
ieșu, comuna Timișești, județul Neamț și a dispus că hotărârea ține loc de act autentic de vânzare-cumpărare. După momentul obținerii sentinței mai sus arătate, prin cererea înregistrată sub nr. 508/32/2010 pe rolul Curții de Apel Bacău, S.
ÎCCJ
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2139/2012
obiectul litigiului de față. Având în vedere soluția greșită dată cererii de chemare în garanție, nelămurirea înțelesului și nesoluționarea cererii completatoare din 8 mai 2002, precum și necesitatea administrării de dovezi neechivoce cu ca
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă