ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2375/2015

Decizia nr. 2375/2015

Deliberând asupra prezentului recurs,

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 04 iulie 2013, sub nr. x/2/2013, reclamanta SC A. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: anularea Deciziei nr. A din 34 din 29 mai 2013 emisă de Autoritatea de Supraveghere Financiară - Sectorul Instrumentelor și Investițiilor Financiare; admiterea cererii reclamantei de modificare a Regulamentului nr. 10/2012, în sensul anulării din acesta a următoarelor prevederi: 1. modificările aduse prin pct. 8 referitor la completarea art. 7 din Regulamentul nr. 1/2006; 2. modificările aduse prin pct. 14 referitor la modificarea art. 15 alin. (10) din Regulament și reintroducerea vechiului text al alin. ultim al art. 15 (existent până la data emiterii Regulamentului nr. 10/2012) și obligarea pârâtei la adaptarea prevederilor pct. 14 (de modificare a art. 15 din Regulamentul nr. 1/2006) la normele legale din UE indicate la art. V din Regulamentul nr. 10/2012.

Prin Sentința nr. 3618 din 19 noiembrie 2013, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin cererea înregistrată la CNVM sub nr. x din 4 aprilie 2013, reclamanta a solicitat pârâtei să procedeze de urgență la modificarea Regulamentului nr. 10/2012, în sensul transpunerii exacte prin acest regulament a reglementărilor Uniunii Europene în domeniu.

În concret, reclamanta a solicitat anularea din Regulamentul CNVM nr. 10/2012 a dispozițiilor pct. 8, pct. 14 și reintroducerea textului vechi de la alin. ultim al art. 15, existent până la data emiterii Regulamentului nr. 10/2012.

De asemenea, a solicitat adaptarea dispozițiilor pct. 14 la normele legale din Uniunea Europeană indicate la art. V din Regulamentul nr. 10/2012, susținând că prevederile noi, introduse prin regulament, contravin atât Legii nr. 297/2004, cât și legislației europene despre care pârâta susține că a transpus-o în legislația națională.

Prin Decizia nr. A/34 din 29 mai 2013, pârâta a respins contestația formulată de reclamantă împotriva Regulamentului CNVM nr. 10/2012.

Instanța de fond a apreciat că decizia contestată de reclamantă este legală, reținând că Regulamentul CNVM nr. 10/2012 a modificat și completat Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, iar în preambulul Directivei 2010/73/UE se prevede că: "(18) Pentru a ameliora eficacitatea emisiunilor preferențiale de titluri de capital și pentru a ține cont în mod adecvat de dimensiunea emitenților, fără a aduce atingere protecției investitorilor, ar trebui să se introducă un sistem de informare proporționată pentru ofertele de acțiuni destinate acționarilor existenți, care fie pot subscrie respectivele acțiuni, fie pot vinde dreptul de a subscrie acțiunile, pentru ofertele IMM-urilor și ale societăților cu capitalizare bursieră redusă (și anume, societăți mici ale căror acțiuni sunt admise la tranzacționarea pe o piață reglementată), precum și pentru ofertele de titluri, altele decât cele de capital, menționate la art. 1 alin. (2) lit. (j) din Directiva 2003/71/CE emise de instituțiile de credit. Dacă astfel de instituții de credit emit valori mobiliare sub limita prevăzută la respectivul articol, dar decid să opteze pentru regimul relevant prevăzut în prezenta directivă și, prin urmare, realizează un prospect, acestea ar trebui să aibă dreptul de a beneficia de sistemul de informare proporționată. Sistemul de informare proporționată pentru emisiunile preferențiale ar trebui să se aplice în cazurile în care acțiunile oferite sunt din aceeași clasă ca acțiunile emitentului admise la tranzacționare fie pe o piață reglementată, fie în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare astfel cum este definit la art. 4 alin. (1) pct. 15 din Directiva 2004/39/CE, în măsura în care sistemul face obiectul unor cerințe corespunzătoare de informare permanentă și se supune regulilor privind abuzul de piață. Autoritatea europeană de supraveghere (Autoritatea europeană pentru valori mobiliare și piețe) ar trebui să elaboreze orientări referitoare la aceste condiții pentru a asigura o abordare coerentă din partea autorităților competente."

De asemenea, art. 7 din Directiva 2003/71/CE a Parlamentului European și a Consiliului privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și de modificare a Directivei nr. 2001/34/CE prevede că "(1) Comisia adoptă, în conformitate cu art. 24a și sub rezerva condițiilor prevăzute la art. 24b și 24c, acte delegate detaliate privind informațiile specifice care trebuie incluse într-un prospect, evitând repetarea informațiilor în cazul în care un prospect include mai multe documente distincte.

(2) În special, elaborarea diferitelor scheme de prospect ține seama de: (g) un sistem de informare proporționată se aplică ofertelor de acțiuni ale societăților ale căror acțiuni din aceeași clasă sunt admise la tranzacționarea pe o piață reglementată sau în cadrul unui sistem multilateral de tranzacționare astfel cum este definit la art. 4 alin. (1) pct. 15 din Directiva 2004/39/CE, care fac în mod permanent obiectul unor cerințe corespunzătoare privind informarea și se supun regulilor privind abuzul de piață, cu condiția ca emitentul să nu fi eliminat drepturile preferențiale legale."

Directiva 2010/73/UE a fost transpusă în legislația internă prin O.U.G. nr. 32/2012  privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004.

Prevederi privind obligația de întocmire și publicare a unui prospect de ofertă publică de vânzare, precum și excepțiile de la această obligație, prevăzute de Directiva 2003/71/CE, modificată prin Directiva 2010/73/UE, se regăsesc la nivelul Legii nr. 297/2004, modificată prin O.U.G. nr. 32/2012 , în art. 183 alin. (1) și (3) care prevede că: "(1) Nici o ofertă publică de vânzare nu poate fi făcută fără publicarea unui prospect aprobat de C.N.V.M. (...)

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), întocmirea și publicarea unui prospect nu sunt obligatorii în următoarele cazuri:

a) pentru următoarele tipuri de ofertă:

b) pentru următoarele tipuri de valori mobiliare:

c) în alte cazuri specificate prin reglementările emise de C.N.V.M. în condițiile legii."

A constatat instanța că prevederile din cele două directive menționate vizează ofertele de acțiuni, iar nu ofertele de drepturi de preferință, în acest sens fiind reținute și dispozițiile pct. 12 din preambulul Regulamentului (UE) nr. 486/2012 al Comisiei, de modificare a Regulamentului CE nr. 809/2004, precum și dispozițiile art. 1 din Regulamentul nr. 486/2012 potrivit cărora "(12) În vederea îmbunătățirii eficienței piețelor valorilor mobiliare din Uniune și în vederea reducerii costurilor administrative pentru emitenți la atragerea de capital, trebuie să se introducă un sistem de informare proporționat, în conformitate cu art. 7 alin. (2) lit. (g) din Directiva 2003/71/CE, pentru ofertele de acțiuni adresate acționarilor existenți, care pot fie să subscrie acțiunile, fie să vândă dreptul de a subscrie acțiunile."

A considerat neîntemeiată susținerea reclamantei că prevederile din Regulamentul CNVM nr. 10/2012 pe care le contestă încalcă Legea nr. 297/2004 și normele comunitare pe care le implementează regulamentul, reținând că prin aceste prevederi au fost introduse explicitări și clarificări pentru aplicarea corespunzătoare a Legii nr. 297/2004, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 32/2012 , și a Regulamentului CE nr. 809/2004, cu modificările ulterioare.

Opinia reclamantei potrivit căreia prospectul proporționat trebuie întocmit doar pentru acordarea dreptului de preferință, nu și pentru subscrierea de acțiuni în cadrul dreptului de preferință nu poate fi primită, din moment ce din prevederile Regulamentului UE nr. 486/2012 de modificare a Regulamentului CE nr. 809/2004 rezultă că prospectul proporționat se întocmește pentru simpla acordare a dreptului de preferință către acționari (deci fără acordarea posibilității vânzării de către acționari a dreptului de preferință, care este considerată o situație specială).

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta SC A. SA Cluj-Napoca, pentru motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs, a criticat sentința pe motiv că instanța de fond nu a înțeles sau a omis să cerceteze problemele esențiale ridicate în apărare de către recurenta-reclamantă.

În acest context, a susținut că, prin modificările aduse art. 15 din Regulamentul nr. 1/2006 de către Regulamentul nr. 10/2012 emis de autoritatea pârâtă, se impun norme care contravin, atât prevederilor Legii nr. 297/2004, cât și normelor comunitare.

Astfel, legislația comunitară face referire la emisiunea de drepturi preferențiale și, respectiv, la emisiunea de acțiuni ca la două situații distincte, numai în ceea ce privește situația emiterii de acțiuni menționând că regula este întocmirea unor prospecte de emisie și numai prin excepție, în anumite situații strict reglementate, neexistând obligația întocmirii acestor prospecte.

În schimb, referitor la emisiunea de drepturi de preferință, nu există excepții, ci doar regula obligativității întocmirii acestor prospecte de emisiune.

Instanța de fond a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, reținând că obligația de elaborare de prospecte de oferte a apărut în baza Regulamentului CE nr. 809/2004. Acest act este de rang inferior directivelor, deci nu putea modifica o directivă și, în plus, reglementa doar formatul și conținutul prospectului, nu și situațiile în care acesta se întocmește în mod obligatoriu.

Din formularea pct. 18 din Directiva nr. 2010/73/UE ["pentru a ameliora eficacitatea emisiunilor preferențiale, (...) pentru ofertele de acțiuni destinate acționarilor existenți, care fie pot subscrie respectivele acțiuni, fie pot vinde dreptul de a subscrie acțiunile."] rezultă că prevederile acestui act normativ se referă la ofertele pentru drepturile de preferință.

Recurenta-reclamantă a prezentat comparativ textul vechi și textul nou (modificat prin O.U.G. nr. 32/2012) al art. 183 din Legea nr. 297/2004, subliniind prevederile alin. (2) al acestui articol, care au impus modificarea dispozițiilor Regulamentului nr. 1/2006.

A arătat, totodată, că menționarea în legislația națională a prevederii imperative "oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat să presteze servicii de investiții financiare" constituie o obligație care nu există în legislația comunitară.

Referitor la art. 15 alin. (10) din Regulamentul nr. 10/2012 ("oferirea către acționarii existenți în cadrul dreptului de preferință a unor acțiuni emise în vederea majorării capitalului social se realizează în baza unui prospect/prospect proporționat în conformitate cu art. 26a din Regulamentul CE nr. 809/2004 în ceea ce privește formatul și conținutul prospectului, ale prospectului de bază, ale rezumatului și ale condițiilor finale și în ceea ce privește condițiile de publicitate, cu modificările și completările ulterioare"), a considerat că "acest text de lege apărut în legislația națională prin transpunerea legislației comunitare a suferit anumite deformări ca urmare a traducerii sale" și că, având în vedere prevederile Directivei 2004/109/CE, astfel cum a fost modificată prin Directiva 2008/22/CE și Directiva 2010/73/UE, textul legal ar fi trebuit să se refere la drepturi preferențiale, iar nu la acțiuni emise în vederea majorării capitalului social.

Instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la faptul că, o dată cu implementarea unor norme noi în legislația națională, intimata-pârâtă a înțeles să implementeze și prevederi din acte normative existente la data apariției Legii nr. 294/2004 și a Regulamentului nr. 1/2006, astfel că, sub paravanul implementării legislației comunitare, s-a dorit de fapt aducerea în legislația națională a unor norme care să servească doar unei categorii limitate de părți interesate, adică societăților autorizate de intimată pentru intermedierea unor operațiuni pe piața de capital, doar acestea putând realiza prospecte de acțiuni, iar pentru orice emitere de acțiuni emitenții să fie obligați să apeleze la intermediari pentru a emite prospecte de acțiuni.

Practic, sunt lezate interesele emitenților, adică a celor mai importante entități pe piața de capital, în favoarea unui grup restrâns de entități, care sunt intermediarii, și în favoarea propriului interes economic al intimatei de a obține venituri prin taxele percepute pentru aprobarea acestor prospecte.

Consideră recurenta-reclamantă că nici în Legea nr. 297/2004, nici în directive nu există vreo prevedere care să impună anularea vechilor dispoziții ale art. 15 alin. (3) din Regulamentul nr. 1/2006 al CNVM și completarea art. 7 din același Regulament.

II. Procedura în fața instanței de recurs

Intimata pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Prin Încheierea de ședință din 31 martie 2016, pronunțată în condițiile art. 493 C. proc. civ., recursul reclamantei a fost admis în principiu.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de recurenta reclamantă, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ unele modificări aduse Regulamentului CNVM nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare prin dispozițiile Regulamentului nr. 10/2012 pentru modificarea și completarea unor regulamente ale Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare (publicat în M. Of. nr. 822/6.12.2012), dispoziții având următorul conținut:

"Art. I

Prevederile Regulamentului Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare, aprobat prin Ordinul Comisiei Naționale a Valorilor Mobiliare nr. 23/2006, publicat în M. Of. nr. 312 și 312 bis/6.04.2006, cu modificările și completările ulterioare, se modifică și se completează după cum urmează: (...)

1

), cu următorul cuprins:

"(1

1

) Perioada în care se pot subscrie acțiuni în cadrul exercitării dreptului de preferință nu este mai mică de o lună de la data stabilită în anunțul și prospectul/prospectul proporționat de ofertă, dată ulterioară datei de publicare a hotărârii AGEA sau a CA/directoratului în M. Of. al României. Prevederile art. 30 se aplică corespunzător și în cazul oferirii de acțiuni în vederea exercitării dreptului de preferință." (...)

"Art. 15 (...)

(10) Oferirea către acționarii existenți în cadrul dreptului de preferință a unor acțiuni emise în vederea majorării capitalului social se realizează în baza unui prospect/prospect proporționat în conformitate cu art. 26a din Regulamentul (CE) nr. 809/2004 în ceea ce privește formatul și conținutul prospectului, ale prospectului de bază, ale rezumatului și ale condițiilor finale și în ceea ce privește cerințele de publicitate, cu modificările și completările ulterioare. (...)".

Anterior acestor modificări, Regulamentul nr. 1/2006 privind emitenții și operațiunile cu valori mobiliare prevedea expres, la art. 15 alin. ultim că "(3) Oferirea către acționarii existenți în cadrul dreptului de preferință a unor acțiuni emise în vederea majorării capitalului social se realizează în conformitate cu prevederile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, denumită în continuare Legea nr. 31/1990R, nefiind obligatorie întocmirea și supunerea spre aprobare de către C.N.V.M. a unui prospect sau a unui prospect simplificat."

Înalta Curte reține că, potrivit art. V din Regulamentul nr. 10/2012, acesta implementează:

"a) art. 1 pct. 1 lit. (a) subpct. (ii), pct. 2 lit. (a) subpct. (i) și (ii) al doilea paragraf și lit. (b), pct. 3 lit. (a), pct. 4, pct. 5 lit. (a) subpct. (ii) și lit. (c), pct. 6, pct. 8 lit. (a) și (b), pct. 10, pct. 14 lit. (a), pct. 17, pct. 18 și art. 2 din Directiva 2010/73/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 24 noiembrie 2010 de modificare a Directivei 2003/71/CE privind prospectul care trebuie publicat în cazul unei oferte publice de valori mobiliare sau pentru admiterea valorilor mobiliare la tranzacționare și a Directivei 2004/109/CE privind armonizarea obligațiilor de transparență în ceea ce privește informația referitoare la emitenții ale căror valori mobiliare sunt admise la tranzacționare pe o piață reglementată, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 327 din 11 decembrie 2010;

b) art. 15 al doilea parag. din Directiva 2007/36/CE a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 privind exercitarea anumitor drepturi ale acționarilor în cadrul societăților comerciale cotate la bursă, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L nr. 184 din 14 iulie 2007."

În același timp, se reține că art. 183 din Legea nr. 297/2004 privind piața de capital, în forma în vigoare la data emiterii Regulamentului nr. 10/2012, prevedea:

"(1) Nici o ofertă publică de vânzare nu poate fi făcută fără publicarea unui prospect aprobat de C.N.V.M.

(2) Oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat să presteze servicii de investiții financiare.

(3) Prin derogare de la prevederile alin. (1), întocmirea și publicarea unui prospect nu sunt obligatorii în următoarele cazuri:

a) pentru următoarele tipuri de ofertă:

b) pentru următoarele tipuri de valori mobiliare:

c) în alte cazuri specificate prin reglementările emise de C.N.V.M., în condițiile legii.

(4) Orice revânzare ulterioară a valorilor mobiliare, care au făcut anterior obiectul unui tip de ofertă prevăzut la alin. (3), va fi considerată o operațiune distinctă, dispozițiile art. 2 pct. 18 urmând a fi aplicate în vederea stabilirii măsurii în care respectiva operațiune de revânzare este o ofertă publică.

(5) În cazul O.P.C.V.M.-urilor, prospectul va fi întocmit potrivit prevederilor titlului III."

Conform art. 204 alin. (2) din O.U.G. nr. 32/2012 privind organismele de plasament colectiv în valori mobiliare și societățile de administrare a investițiilor, precum și pentru modificarea și completarea Legii nr. 297/2004 privind piața de capital, art. 183 alin. (3) se aplică ofertelor publice inițiate după 10 iulie 2012.

În acest context legal, susținerea recurentei reclamante privind omisiunea instanței de fond de a cerceta argumente esențiale ale apărării sale (cum ar fi acela referitor la faptul că nu există o normă imperativă comunitară care să stabilească obligația pe care intimata pârâtă a instituit-o în legislația națională, cu ocazia transpunerii normelor legale comunitare) apare ca fiind neîntemeiată.

Prima instanță a răspuns argumentelor recurentei reclamante, arătând în mod temeinic, faptul că obligația de întocmire a unui prospect/prospect proporționat în cazul exercitării dreptului de preferință prin subscrierea de acțiuni de către acționarii existenți rezultă expres din Regulamentul CE nr. 809/2004, astfel cum a fost modificat prin Regulamentul nr. 486/2012.

Referitor la greșita reținere de către instanța de fond a aspectului că apariția acestei obligații de elaborare de prospect de oferte ar fi apărut în baza Regulamentului CE nr. 809/2004, deși acesta nu putea modifica o directivă și în plus reglementa doar formatul și conținutul prospectului, nu și situațiile în care acesta se întocmește în mod obligatoriu, Înalta Curte constată că recurenta reclamantă este cea aflată în eroare.

Astfel, în ansamblul dreptului comunitar secundar, regulamentul - având aplicabilitate generală - este obligatoriu și se aplică nemijlocit în fiecare stat membru, fără să fie necesară adoptarea unei legi naționale de aplicare, în timp ce directivele UE sunt obligatorii pentru fiecare stat membru în ceea ce privește obiectivul care trebuie urmărit, aceste reglementări-cadru trebuind să fie implementate de către statele membre prin legi naționale. Alegerea formei și a mijloacelor de aplicare revine statelor membre.

Pe de altă parte, în speță nu s-a pus problema modificării unei directive de către Regulamentul menționat, instanța de fond argumentând doar (în mod corect) că, prin Regulamentul UE nr. 486/2012 s-au adus modificări Regulamentului CE nr. 809/2004, introducându-se prevederi potrivit cărora emisiunea de drepturi care permit subscrierea noilor acțiuni în cadrul exercitării dreptului de preferință de către acționarii existenți se realizează în baza unui prospect de ofertă.

Totodată, art. 183 din Legea nr. 297/2004 stabilește ca regulă întocmirea unui prospect în cazul ofertei publice de acțiuni, fără să excludă oferirea de acțiuni către acționarii existenți.

În același timp, oferirea de acțiuni către acționarii existenți ai unei societăți ale cărei acțiuni sunt admise la tranzacționare, în cadrul exercitării dreptului de preferință, nu reprezintă o situație de excepție de la întocmirea și publicarea unui prospect dintre cele reglementate de Directiva 2003/71/CE modificată și implementată prin Legea nr. 297/2004 și prin Regulamentele CNVM.

Nu se poate reține nici încălcarea, prin Regulamentul CNVM nr. 10/2012, a unui act normativ de rang superior, așa cum susține recurenta, câtă vreme chiar în preambulul Directivei nr. 2010/73/UE, ca și în art. 7 alin. (2) al acesteia, se face referire expresă la oferte de acțiuni, nu la oferte de drepturi de preferință, iar Regulamentul CE nr. 809/2004 are, oricum, aplicabilitate directă pe teritoriul României.

De altfel, în condițiile în care nu se contestă în cauză faptul că prospectul proporționat este impus pentru situația generală a simplei acordări a dreptului de preferință, Înalta Curte apreciază că se justifică impunerea unui astfel de prospect și în vederea subscrierii efective a acțiunilor de către acționarii existenți, în baza dreptului de preferință, în considerarea prevederilor exprese ale Regulamentului CE nr. 809/2004, astfel cum acesta a fost modificat prin Regulamentul UE nr. 486/2012.

Înalta Curte constată că și afirmația recurentei reclamante în sensul că, din punctul de vedere al legislației comunitare, nu este posibilă uniformizarea prevederilor referitoare la emisiunea de acțiuni și emisiunea de drepturi preferențiale este lipsită de temei, în principal, pentru că nu se poate vorbi de o "uniformizare" a reglementărilor, prin simpla stipulare a întocmirii obligatorii a prospectului și în cazul emiterii de acțiuni și în cazul emisiunii de drepturi preferențiale, iar în secundar, pentru că nicio dispoziție de drept comunitar nu se opune unei astfel de reglementări, care nu aduce, de altfel, atingere obiectivului stipulat în Directiva 2003/71/CE modificată prin 2010/73/UE.

Cât privește faptul că menționarea în legislația națională a unei prevederi imperative ("oferta publică de vânzare va fi făcută printr-un intermediar autorizat") ar institui o obligație care nu există în legislația comunitară, aceasta neprevăzând obligativitatea efectuării ofertelor prin intermediar autorizat, Înalta Curte constată că această modificare a fost adusă în exercitarea atribuțiilor de reglementare în limitele recunoscute prin lege Autorității de Supraveghere Financiară și nu contravine niciunei norme comunitare și nici dispozițiilor Legii nr. 297/2004 modif.

Astfel, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, Autoritatea de Supraveghere Financiară exercită atribuții de autorizare, reglementare, supraveghere și control.

Faptul că această autoritate nu s-ar fi limitat doar la o preluare ad litteram a normelor comunitare implementate, ci ar fi adus cu această ocazie și alte modificări sau completări legislației interne (chiar în baza unor prevederi care existaseră și la data adoptării Legii nr. 297/2004 și a Regulamentului nr. 1/2006, deci anterior aderării României la Uniunea Europeană) nu are nimic nelegal prin el însuși, având în vedere că intimata pârâtă este, potrivit prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 menționate, singura autoritate abilitată prin lege să intervină pentru modificarea sau completarea legislației în domeniul său de reglementare, în sensul în care apreciază necesar și oportun.

Pe de altă parte, Înalta Curte, în acord cu prima instanță, constată că nu există aspecte de nelegalitate sau de contradicție a textelor introduse/modificate cu normele comunitare implementate, pentru a se justifica anularea lor, astfel cum a solicitat recurenta reclamantă.

Nici susținerea recurentei reclamante în sensul că în normele naționale au fost preluate greșit dispozițiile actelor normative europene nu poate fi reținută, neexistând, totodată, niciun temei legal pentru a substitui conținutul textelor respective cu cel pretins de aceasta.

Dimpotrivă, faptul că, prin acțiunea sa, recurenta reclamantă nu urmărește doar înlăturarea unor dispoziții pretins nelegale din actul administrativ contestat, ci modificarea acestui act administrativ pe cale judiciară, excedează obiectului acțiunii în contencios administrativ definit prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Nici pretinsa lezare a intereselor emitenților, invocată de recurenta reclamantă nu poate fi reținută, câtă vreme autoritatea intimată a fost în măsură să expună scopul urmărit prin modificările de legislație internă realizate, acela de protejare a tuturor investitorilor existenți și potențiali, prin oferirea, într-un interval de timp rezonabil, de informații corecte și complete, care să stea la baza adoptării deciziilor investiționale, în timp ce recurenta reclamantă nu a putut dovedi vătămarea unui interes legitim ce ar fi fost adusă prin reglementarea contestată.

Față de împrejurările expuse, având în vedere că instanța de fond a făcut o corectă interpretare și aplicare a normelor de drept material în cauză, recursul reclamantei apare ca fiind nefondat.

IV. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6, 8 C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta SC A. SA Cluj-Napoca.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta SC A. SA Cluj-Napoca împotriva Sentinței nr. 3618 din 19 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 iunie 2015.

Procesat de GGC - CT