ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 698/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, anularea Deciziei nr. 173 din 4 martie 2014 și suspendarea executării acesteia, până la pronunțarea instanței de fond.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 2006 din 23 iunie 2014, a respins, ca neîntemeiată acțiunea, atât în ceea ce privește anularea actului administrativ atacat, cât și suspendarea executării acestuia.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul A., fără să încadreze în drept criticile formulate.

În motivarea căii de atac, recurentul a reluat împrejurările de fapt expuse și în fața primei instanțe, a adus critici actului administrativ atacat și a afirmat că prima instanță nu a analizat susținerile sale, solicitând admiterea recursului așa cum a fost formulat.

Intimata-pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin întâmpinare, a invocat nulitatea recursului în raport cu prevederile art. 486 alin. (3) și art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., iar pe fond a solicitat respingerea acestuia, ca neîntemeiat.

Raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru și comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 octombrie 2015, potrivit art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Totodată, completul de filtru a apreciat incidența în cauză a prevederilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ.

II.Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

1.1. Argumente de fapt și de drept relevante

În speță, astfel cum s-a reținut și în raportul întocmit potrivit dispozițiilor art. 493 alin. (2) și (3) din C. proc. civ., comunicat părților în baza încheierii de ședință din data de 30 octombrie 2015, cererea de recurs nu îndeplinește cerințele de formă prevăzute de art. 486 alin. (1) lit. d) din același cod.

Astfel, recurentul nu indică și nu dezvoltă vreunul din motivele de recurs prevăzute de art. 488 din C. proc. civ. și nu aduce sentinței atacate vreo critică, ce ar putea fi încadrată într-unul din motivele prevăzute de acest text de lege, preluând aceleași considerente invocate pe fondul cauzei.

Prin urmare, susținerile recurentei nu reprezintă critici împotriva sentinței recurate și ca atare nu pot fi apreciate ca fiind motive de nelegalitate pe care să se întemeieze calea de atac, astfel cum prevăd dispozițiile art. 486 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ.

Dispozițiile art. 486 alin. (3) din C. proc. civ. prevăd că mențiunile prevăzute la alin. (1) lit. a), în privința numelui, prenumelui și domiciliul părții, și c) - e), precum și cerințele menționate la alin. (2) în privința taxei judiciare de timbru sunt prevăzute sub sancțiunea nulității.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., recursul este nul în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va anula recursul formulat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de A. împotriva Sentinței nr. 2006 din23 iunie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Fără cale de atac.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 10 martie 2016.

Procesat de GGC - MM