ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.11.2020

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2020

HOTĂRÂRE
05.11.2020
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5783/2020 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2020)

Ședința publică din data de 5 noiembrie 2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1.1. Cadrul procesual

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, desființarea Rezoluției nr. x/2016 și trimiterea dosarului pentru refacerea cercetării, precum și stabilirea unui termen de refacere a cercetării, conform art. 18 pct. 6 din Legea 554/2004.

1.2. Hotărârea pronunțată de instanța de fond

Prin sentința civilă nr. 368 din 5 februarie 2018 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a fost admisă excepția lipsei procedurii prealabile și a fost respinsă acțiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Inspecția Judiciară, ca inadmisibilă.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunțate de instanța de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentința atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A precizat recurentul că din punct de vedere al cadrului legal, calea de atac împotriva unei decizii de clasare în momentul de față este contestația, care este admisibilă și care trebuie formulată în termenul de 15 zile de la data comunicării rezoluției emise de Inspecția Judiciară, care se contestă la instanță fără îndeplinirea vreunei formalități prealabile.

1.4. Apărările intimatei

Intimata Inspecția Judiciară a formulat întâmpinare prin care a solicitat instanței de recurs să procedeze în consecință, față de soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație și Justiție prin care s-a hotărât că rezoluția de clasare poate fi contestată fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Înalta Curte, analizând criticile formulate de recurentul-reclamant constată că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., motiv pentru care recursul formulat va fi admis, va fi casată hotărârea atacată și va fi trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.

2.1. Argumentele de fapt și de drept relevante.

Prin acțiunea introductivă reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Rezoluției de clasare nr. x/2016 emisă de Inspecția judiciară.

Instanța de fond a respins acțiunea, ca inadmisibilă, constatând că recurentul nu a făcut dovada parcurgerii procedurii prealabile, prevăzută de art. 7 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii "(1) În cazul în care sesizarea s-a făcut potrivit art. 45 alin. (2), inspectorul judiciar poate dispune, prin rezoluție scrisă și motivată:

a) admiterea sesizării, prin exercitarea acțiunii disciplinare și sesizarea secției corespunzătoare a Consiliului Superior al Magistraturii;

b) clasarea sesizării, în cazul în care aceasta nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt care a determinat sesizarea, precum și în cazul prevăzut la art. 45 alin. (4) lit. b); rezoluția de clasare este definitivă;

c) Respingerea sesizării, în cazul în care se constată, în urma efectuării cercetării disciplinare, că nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1) lit. b), se poate face o nouă sesizare, cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

(3) Rezoluția inspectorului judiciar este supusă confirmării inspectorului-șef. Inspectorul-șef poate dispune completarea cercetării disciplinare de către inspectorul judiciar. Completarea se efectuează de către inspectorul judiciar în termen de cel mult 30 de zile de la data când a fost dispusă de către inspectorul-șef.

(4) Rezoluția inspectorului judiciar poate fi infirmată de inspectorul-șef, în scris și motivat, acesta putând dispune, prin rezoluție scrisă și motivată, una din soluțiile prevăzute la alin. (1) lit. a) sau c).

(5) Rezoluția de respingere a sesizării prevăzută la alin. (1) lit. c) și alin. (4) poate fi contestată de persoana care a formulat sesizarea la secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

(6) Soluțiile pe care le poate pronunța secția de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București sunt:

a) Respingerea contestației;

b) Admiterea contestației și desființarea rezoluției inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-șef și trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel București este irevocabilă."

Înalta Curte reține că prin Decizia Curții Constituționale a României nr. 397 din 3 iulie 2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 529 din 16 iulie 2014, s-a constatat că sintagma "rezoluția de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 este neconstituțională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeași lege.

Dacă în primele 3 ipoteze reglementate de art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004, respectiv atunci când sesizarea nu este semnată, nu conține datele de identificare ale autorului sesizării sau indicii cu privire la identificarea situației de fapt, caracterul definitiv al soluției clasării este legitimat prin aceea că aceasta nu are un caracter irefragabil, deoarece persoana interesată poate face o nouă sesizare cu respectarea condițiilor prevăzute, așa cum a decis instanța de contencios constituțional în jurisprudența sa (a se vedea în acest sens Decizia nr. 487 din 21 noiembrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 27 ianuarie 2014), în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) se dispune asupra fondului sesizării, astfel că este absolut necesară asigurarea accesului la justiție prin posibilitatea atacării soluției la instanța judecătorească.

Astfel, în cazul rezoluției de clasare a sesizării, deși s-a declarat neconstituționalitatea sintagmei "rezoluția de clasare este definitivă", reținându-se că partea este lipsită de accesul la o instanță judecătorească, textul de lege nu a fost modificat și pus în acord cu cele statuate de instanța de control constituțional.

De asemenea, Înalta Curte mai reține că alin. (5) al art. 47 citat anterior prevede că rezoluția de respingere a sesizării poate fi contestată la Curtea de Apel București, în termen de 15 zile de la comunicare, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile.

Prin urmare, în raport cu cele reținute de Curtea Constituțională în decizia amintită și față de prevederile legale referitoare la rezoluția de respingere a sesizării (care se poate da când, în urma efectuării cercetării disciplinare, nu sunt îndeplinite condițiile pentru exercitarea acțiunii și în cazul căreia nu este necesară îndeplinirea procedurii prealabile), Înalta Curte apreciază că și în cazul rezoluției de clasare a sesizării, în forma actuală a textului legal, nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile, având în vedere și dispozițiile art. 5 alin. (3) din C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, văzând și soluția de principiu adoptată la data de 13.02.2017 de Plenul judecătorilor secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Înaltei Curți de Casație și Justiție, în sensul că "Rezoluția de clasare a sesizării pronunțată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcția de Inspecție Judiciară în temeiul dispozițiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în fața instanței de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile," Înalta Curte va admite recursul și va dispune casarea sentinței atacate cu trimitere spre rejudecare a cauzei la instanța de fond.

2.2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 și art. 498 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Admite recursul formulat de A. împotriva sentinței civile nr. 368 din 5 februarie 2018 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Definitivă.

Soluția va fi pusă la dispoziția părților prin mijlocirea grefei instanței.

Pronunțată astăzi, 5 noiembrie 2020.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2023-03-09
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1351/2023
Judiciară și B., pentru lipsa procedurii prealabile. Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului și casarea hotărâri
ÎCCJ 2019-04-18
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2223/2019
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1.1. Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ ș
ÎCCJ 2020-01-30
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 494/2020
Ședința publică din data de 30 ianuarie 2020 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, sec
ÎCCJ 2021-06-16
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3675/2021
Ședința publică din data de 16 iunie 2021 Deliberând asupra recursului de față, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele: I. Procedura în fața primei instanțe 1. Cadrul procesual Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Ap
ÎCCJ 2021-10-14
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4724/2021
administrativ și fiscal; s-a casat sentința recurată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Instanța de recurs a apreciat că în cazul rezoluției de clasare a sesizării nu este necesară îndeplinirea unei proceduri prealabile
Sursă