ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2873/2010

Asupra

cauzei de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 3776 din 6

martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a declinat în favoarea

Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii promovată de

reclamanții P.E.D. și P.M. în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor

Publice, Municipiul București prin Primar General și chemata în garanție - SC H.N.

SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la restituirea prețului

actualizat plătit pentru achiziționarea imobilului din București, sector 1.

În motivarea acțiunii, reclamanții

au învederat instanței faptul că au încheiat cu Primăria Mun. București, prin

mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare, care, prin decizia nr. 783

din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia

civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a

civilă, a fost desființat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia.

Prin suplimentul la raportul de expertiză

imobiliară a fost stabilită valoarea de circulație a apartamentului ca fiind de

746.888 lei vechi, astfel că, Judecătoria sector 1 a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, față de valoarea obiectului cererii și a

procedat la declinarea competenței, astfel cum s-a arătat.

Prin sentința civilă nr. 764 din 1 iunie 2009

a Tribunalului București, s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001, în

vigoare la momentul nașterii dreptului reclamanților la recuperarea prețului

achitat, prevăd și reglementează expres posibilitatea recuperării valorii

actualizate a prețului plătit de persoanele ale căror contracte de

vânzare-cumpărare au fost desființate, legea specială indicând și persoana

obligată la restituirea prețului actualizat.

Ca atare, s-a respins excepția

lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor

Publice, iar față de dispozițiile Legii 10/2001 care prevăd că dreptul la acțiune

se naște de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de desființare a

contractului de vânzare-cumpărare, s-a respins excepția prescripției dreptului

la acțiune.

Cu privire la cererea de chemare în

garanție a SC H.N. SA, pentru comisionul de 1% din prețul contractului, instanța

de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că societatea nu răspunde pentru

evicțiune, aceasta fiind doar un intermediar al vânzării, iar nu vânzătorul

însuși.

Față de aceste considerente prima

instanță a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat Ministerul Finanțelor

Publice la plata sumei de 8.710,9 lei preț actualizat, respingând cererea de

plată a valorii de circulație a imobilului.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, prin motivele căii de atac

susținându-se că prin acțiunea introductivă de instanță trebuia chemată în

calitate de pârât persoana ce a comis fapta, conform art. 998-999 C. civ.,

raportat la art. 25 alin. (2), art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954.

Apelantul a învederat că dispozițiile

art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 se aplică în situații exprese, când

contractele de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești

irevocabile și nicidecum acțiunilor în revendicare, invocând totodată că,

potrivit principiului relativității, efectele contractului se produc numai între

părțile contractante, neputând profita sau dăuna unui terț, așa cum este Ministerul

Finanțelor Publice care are doar calitatea de depozitar al fondului

extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de Primărie din vânzarea

imobilelor în baza Legii nr. 112/1995.

O altă critică a vizat plata valorii

de circulație a bunului, cu toate că instanța de fond a acordat doar valoarea

actualizată a prețului bunului vândut în baza Legii nr. 112/1995.

Prin decizia civilă nr. 507A din 20

octombrie 2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, instanța

reținând că în cauză este aplicabil art. 50 din Legea nr. 10/2001, în vigoare

la data introducerii cererii, potrivit căruia, proprietarii ale căror contracte

de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al

imobilelor, restituirea prețului prevăzut, efectuându-se de Ministerul

Economiei si Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, invocând incidența

motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea

acestei căi de atac, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepției

lipsei calității procesuale a acestuia și respingerea acțiunii ca fiind

introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă.

În dezvoltarea motivelor de recurs,

recurentul a susținut că nu a avut calitatea de parte la încheierea

contractului de vânzare-cumpărare, Ministerul Finanțelor fiind doar un terț

depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate din vânzări

de Primăria Mun. București.

Pe de altă parte, s-a susținut că art.

50 din Legea 10/2001 nu-și găsește aplicabilitatea în speță de vreme ce în

cauză ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului pentru evicțiune,

conform art. 1337 C. civ., această dispoziție de drept comun, neputând fi

înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară.

Prin cererea de recurs recurentul nu

a formulat critici pe fondul cauzei.

Recursul este nefondat pentru

considerentele care succed.

Prin cererea de chemare în judecată,

reclamanții au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001,

învederând instanței faptul că au încheiat cu Primăria Mun. București, prin

mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995,

care, prin decizia civilă nr. 783 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curții de

Apel București, secția a IV-a civilă, a fost desființat, constatându-se

nulitatea acestuia.

Potrivit art. 50 alin. (3) din

Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare,

încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor,

restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu

modificările ulterioare.

Astfel, în mod corect

instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a

Statului Român prin Ministerul Finanțelor, față de prevederile legii speciale

care statuează și cu privire la persoana juridică obligată la restituirea

prețului actualizat.

În mod corect instanța de

apel a reținut că art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 a fost introdus

ulterior promovării acțiunii - 8 mai 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede

că, în situația în care au fost eludate prevederile legale, chiriașul are

dreptul la restituirea prețului actualizat [art. 50 alin. (2) din lege], iar în

situația în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea

dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului de piață [art.

50 alin. (2

1

) din lege] conform standardelor internaționale de

evaluare (art. 50

1

din lege), în ambele situații, despăgubirile

acordându-se de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar

constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ori, nulitatea absolută a

unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii

nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și

irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în

vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale

edictate pentru perfectarea sa valabilă. Cum nulitatea operează cu efect

retroactiv (

ex tunc

), principiul restabilirii situației anterioare ce

guvernează efectele nulității, impune restituirea prestațiilor efectuate în

baza actului desființat

.

Critica recurentului referitoare la antrenarea

răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C. civ., de

asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de

răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului

de vânzare cumpărare și pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a

drepturilor preferabile invocate de un terț asupra obiectului vânzării.

Cum dispozițiile art. 50 alin. (3)

din Legea 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea

1/2009) prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor

Legii nr. 112/1995

, cu modificările și completările

ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul

extrabugetar constituit în temeiul

art. 13

alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte

constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea

prestațiilor reciproce, expresie a principiului

restitutio in integrum

ce cârmuiește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului

comun, operează între părțile contractante, însă, potrivit normei anterior

citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul

anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat

la restituirea prețului).

Această prevedere legală își are

rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor

încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de

la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului

actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele

situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din

Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Față de cele ce preced, recursul

urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P.

București, împotriva deciziei nr. 507/A din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie.

Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli

de judecată către intimații P.E.D. și P.M.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.