ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2873/2010

Asupra cauzei de față constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 3776 din 6 martie 2009 a Judecătoriei Sectorului 1 București s-a declinat în favoarea Tribunalului București competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamanții P.E.D. și P.M. în contradictoriu cu Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, Municipiul București prin Primar General și chemata în garanție - SC H.N. SA, prin care s-a solicitat obligarea pârâților la restituirea prețului actualizat plătit pentru achiziționarea imobilului din București, sector 1. În motivarea acțiunii, reclamanții au învederat instanței faptul că au încheiat cu Primăria Mun. București, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare, care, prin decizia nr. 783 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost desființat, constatându-se nulitatea absolută a acestuia.

Prin suplimentul la raportul de expertiză imobiliară a fost stabilită valoarea de circulație a apartamentului ca fiind de 746.888 lei vechi, astfel că, Judecătoria sector 1 a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, față de valoarea obiectului cererii și a procedat la declinarea competenței, astfel cum s-a arătat. Prin sentința civilă nr. 764 din 1 iunie 2009 a Tribunalului București, s-a reținut că dispozițiile Legii nr. 10/2001, în vigoare la momentul nașterii dreptului reclamanților la recuperarea prețului achitat, prevăd și reglementează expres posibilitatea recuperării valorii actualizate a prețului plătit de persoanele ale căror contracte de vânzare-cumpărare au fost desființate, legea specială indicând și persoana obligată la restituirea prețului actualizat.

Ca atare, s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, iar față de dispozițiile Legii 10/2001 care prevăd că dreptul la acțiune se naște de la momentul rămânerii irevocabile a hotărârii de desființare a contractului de vânzare-cumpărare, s-a respins excepția prescripției dreptului la acțiune. Cu privire la cererea de chemare în garanție a SC H.N. SA, pentru comisionul de 1% din prețul contractului, instanța de fond a respins-o ca neîntemeiată, apreciind că societatea nu răspunde pentru evicțiune, aceasta fiind doar un intermediar al vânzării, iar nu vânzătorul însuși. Față de aceste considerente prima instanță a admis în parte acțiunea reclamanților și a obligat Ministerul Finanțelor Publice la plata sumei de 8.710,9 lei preț actualizat, respingând cererea de plată a valorii de circulație a imobilului.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel Ministerul Finanțelor Publice, prin motivele căii de atac susținându-se că prin acțiunea introductivă de instanță trebuia chemată în calitate de pârât persoana ce a comis fapta, conform art. 998-999 C. civ., raportat la art. 25 alin. (2), art. 35 și art. 37 din Decretul nr. 31/1954. Apelantul a învederat că dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001 se aplică în situații exprese, când contractele de vânzare-cumpărare au fost desființate prin hotărâri judecătorești irevocabile și nicidecum acțiunilor în revendicare, invocând totodată că, potrivit principiului relativității, efectele contractului se produc numai între părțile contractante, neputând profita sau dăuna unui terț, așa cum este Ministerul Finanțelor Publice care are doar calitatea de depozitar al fondului extrabugetar, în care se varsă sumele încasate de Primărie din vânzarea imobilelor în baza Legii nr. 112/1995.

O altă critică a vizat plata valorii de circulație a bunului, cu toate că instanța de fond a acordat doar valoarea actualizată a prețului bunului vândut în baza Legii nr. 112/1995. Prin decizia civilă nr. 507A din 20 octombrie 2009 s-a respins ca nefondat apelul declarat de pârât, instanța reținând că în cauză este aplicabil art. 50 din Legea nr. 10/2001, în vigoare la data introducerii cererii, potrivit căruia, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, restituirea prețului prevăzut, efectuându-se de Ministerul Economiei si Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Economiei și Finanțelor Publice, invocând incidența motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând admiterea acestei căi de atac, modificarea deciziei atacate în sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale a acestuia și respingerea acțiunii ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesual pasivă. În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul a susținut că nu a avut calitatea de parte la încheierea contractului de vânzare-cumpărare, Ministerul Finanțelor fiind doar un terț depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele încasate din vânzări de Primăria Mun. București.

Pe de altă parte, s-a susținut că art. 50 din Legea 10/2001 nu-și găsește aplicabilitatea în speță de vreme ce în cauză ar fi trebuit instituită răspunderea vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 C. civ., această dispoziție de drept comun, neputând fi înlăturată prin nicio dispoziție specială contrară. Prin cererea de recurs recurentul nu a formulat critici pe fondul cauzei. Recursul este nefondat pentru considerentele care succed. Prin cererea de chemare în judecată, reclamanții au indicat ca temei de drept prevederile art. 50 din Legea nr. 10/2001, învederând instanței faptul că au încheiat cu Primăria Mun. București, prin mandatar SC H.N. SA, un contract de vânzare-cumpărare în baza Legii nr. 112/1995, care, prin decizia civilă nr. 783 din 27 aprilie 2005 a Curții de Apel București, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 1549 din 10 iulie 2006 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă, a fost desființat, constatându-se nulitatea acestuia.

Potrivit art. 50 alin. (3) din Legea nr.10/2001, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului actualizat al imobilelor, restituire ce se efectuează de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare. Astfel, în mod corect instanța de apel a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor, față de prevederile legii speciale care statuează și cu privire la persoana juridică obligată la restituirea prețului actualizat.

În mod corect instanța de apel a reținut că art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 a fost introdus ulterior promovării acțiunii - 8 mai 2008, prin Legea nr. 1/2009 care prevede că, în situația în care au fost eludate prevederile legale, chiriașul are dreptul la restituirea prețului actualizat [art. 50 alin. (2) din lege], iar în situația în care contractul se anulează, dacă a fost încheiat cu respectarea dispozițiilor acestei legi, el are dreptul la restituirea prețului de piață [art. 50 alin. (2 1 ) din lege] conform standardelor internaționale de evaluare (art. 50 1 din lege), în ambele situații, despăgubirile acordându-se de Ministerul Economiei și Finanțelor din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995.

Ori, nulitatea absolută a unui contract de vânzare-cumpărare, încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995, constatată prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, are ca efect lipsirea în tot a actului juridic, de efectele în vederea cărora a fost încheiat, din cauza nesocotirii dispozițiilor legale edictate pentru perfectarea sa valabilă.

Cum nulitatea operează cu efect retroactiv ( ex tunc ), principiul restabilirii situației anterioare ce guvernează efectele nulității, impune restituirea prestațiilor efectuate în baza actului desființat . Critica recurentului referitoare la antrenarea răspunderii vânzătorului pentru evicțiune, conform art. 1337 și urm. C. civ., de asemenea, urmează a fi înlăturată ca nefondată, întrucât premisa acestui tip de răspundere (care este una contractuală), presupune valabilitatea contractului de vânzare cumpărare și pierderea posesiei de către cumpărător, urmare a drepturilor preferabile invocate de un terț asupra obiectului vânzării.

Cum dispozițiile art. 50 alin. (3) din Legea 10/2001, republicată (forma de dinaintea modificării prin Legea 1/2009) prevăd că restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 , cu modificările și completările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile se face de către Ministerul Finanțelor Publice din fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, Înalta Curte constată că decizia recurată este dată cu corecta aplicare a legii.

Este real că restituirea prestațiilor reciproce, expresie a principiului restitutio in integrum ce cârmuiește efectele nulității actului juridic civil, potrivit dreptului comun, operează între părțile contractante, însă, potrivit normei anterior citate, legea specială derogă de la această regulă, instituind, prin textul anterior citat, o subrogație legală a persoanei debitorului (vânzătorul obligat la restituirea prețului). Această prevedere legală își are rațiunea în respectarea unei simetrii între destinația finală a sumelor încasate de vânzător (unitatea administrativ teritorială) cu titlu de preț de la chiriașii cumpărători și sursa fondurilor pentru restituirea prețului actualizat către aceștia, pentru cazul desființării contractului, în ambele situații - fondul extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995, cu modificările ulterioare.

Față de cele ce preced, recursul urmează a fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. București, împotriva deciziei nr. 507/A din 20 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Obligă recurentul la 3000 lei cheltuieli de judecată către intimații P.E.D. și P.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 7 mai 2010.