ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4543/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4543/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei Sectorului 1 București la data de 23 iunie 2009, reclamanții I.G.

și I.N.V.

au solicitat,

în contradictoriu, cu pârâții Ministerul Economiei și Finanțelor și Municipiul

București

prin primar general, obligarea

acestora la restituirea prețului de piață

al imobilului ce face obiectul

contractului de vânzare - cumpărare nr. 818/1996, situat în București,  sector

1, preț ce urmează a se stabili conform standardelor internaționale de

evaluare.

In ședința publică de la 28 ianuarie 2010,

a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului

Municipiul București,

prin primar general,

pentru considerentele expuse în încheierea de

ședință de la aceea dată.

Prin sentința civilă nr. 5570 din 25

martie 2010, Judecătoria Sector 1 București

a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului București, secția civilă, în raport de valoarea obiectului cererii

și de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Prin sentința civilă nr. 1121 din 25

iunie 2010, Tribunalul București, secția a III-a civilă, a respins, ca

neîntemeiată, acțiunea.

Pentru a se pronunța astfel,

tribunalul a reținut că, prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 818/28027 din

18 octombrie 1996, reclamanții I.G. și I.N.V. au cumpărat în baza Legii nr.

112/1995, locuința situată în București, sector 1, de la vânzătorul PMB,

reprezentată prin SC H.N. SA.

Așa cum rezultă din Decizia civilă nr.

594 din 17 decembrie 2003

pronunțată de

Curtea de Apel București, acest contract de vânzare-

cumpărare a fost

desființat prin constatarea nulității absolute a actului juridic încheiat de

reclamanți, reținându-se că imobilul în litigiu a fost preluat fără titlul

valabil de către stat, acesta fiind reprezentat de Decretul nr. 92/1950, și, pe

cale de consecință s-au apreciat ca aplicabile în speță dispozițiile art. 46 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001.

Prin aceeași hotărâre s-a reținut că,

vânzătoarea Primăria

Municipiului București

a fost parte în litigiul desfășurat de autoarea

fostului proprietar, de

revendicare a imobilului cumpărat de reclamanții din prezenta cauză, și

cunoștea intenția proprietarului de a-și revendica imobilul, iar la data de 16

aprilie 1996 autoarea reclamantului solicitase despăgubiri în baza Legii nr.

112/1995.

Pe cale de consecință, instanța a

apreciat că aceste aspecte puteau fi cunoscute foarte ușor și de către

cumpărători, aceștia putând afla situația juridică a imobilului, așa cum de

altfel au cunoscut și aspectul formulării cererii pentru despăgubiri. Mai mult,

din probe a rezultat faptul că reclamantul, fost proprietar, le-a adus la

cunoștință pârâților intenția sa de a revendica imobilul.

Așa fiind, instanța a concluzionat că

pârâții au cumpărat apartamentele în cauză asumându-și riscul ca adevăratul

proprietar

al imobilului să introducă o

altă acțiune în revendicare.

Așadar, contractul de vânzare -

cumpărare a fost desființat prin constatarea nulității absolute a actului,

reținându-se reaua credință a cumpărătorilor ( reclamanții din prezenta cauză

), dar și culpa vânzătorului, astfel încât, în prezenta cauză, tribunalul urmează

a analiza cererea acestora de obligare a Ministerului Finanțelor Publice la

restituirea prețului de piață a imobilului cumpărat în baza Legii nr. 112/1995,

în funcție de situația de fapt reținută și de hotărârea judecătorească sus

menționată.

Raportat la

dispozițiile art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/ 2001,

tribunalul a reținut că au dreptul la

restituirea prețului de piață al imobilelor, doar proprietarii ale căror

contacte de vânzare-cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor

Legii 112/1995, dar care au fost desființate ulterior prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile.

Tribunalul a mai

reținut că doar proprietarii ale căror contracte

de vânzare - cumpărare încheiate în baza Legii nr.

112/1995, care au fost desființate ca urmare a unei acțiuni în revendicare, au

posibilitatea de a solicita restituirea prețului pe piața a imobilului

cumpărat, contracte care au fost validate prin respingerea cererii de

constatare a nulității absolute, ca urmare a respectării dispozițiilor Legii

nr. 112/1995, sub toate aspectele invocate de fostul proprietar și analizate de

către instanțe.

Pe cale de consecință, tribunalul a

apreciat că reclamanții au dreptul doar la restituirea prețului actualizat

plătit în baza contractului cu nr. 818/28027 din 18 octombrie 1996, desființat

ca urmare a constatării nulității absolute a acestuia, și nu la restituirea

prețului

de piață a imobilului, câtă vreme

contractul nu a fost încheiat cu

respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995.

Față de principiul disponibilității,

având în vedere că prin

acțiunea formulată

reclamanții au avut în vedere doar prețul de piață

al imobilului și nu

și prețul actualizat, în baza art. 50 indice 1 din Legea nr. 10/2001,

tribunalul a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe au declarat

apel nemotivat reclamanții.

Prin decizia civilă nr. 617/A din 14

iunie 2011, Curtea de Apel București, secția a

IV

a civilă,

a

respins, ca nefondat, apelul.

Pentru a se pronunța astfel, instanța

de apel a reținut că prin contractul de vânzare - cumpărare nr. 818/28027 din 18

octombrie 1996, reclamanții I.G. și I.N.V. au cumpărat în baza Legii nr.

112/1995, locuința situată în București, sector 1, de la vânzătorul PMB,

reprezentată prin SC H.N. SA, contract față de care s-a constatat, prin decizia

civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București,

nulitatea absolută, soluție irevocabilă.

Instanța de apel

a constatat că în cauză este aplicabil textul art.

50 alin. (2) din

Legea nr. 10/2001, iar nu al art. 50 indice 1 din lege,

reclamanții fiind îndreptățiți legal

numai la prețul actualizat al imobilului, iar nu la prețul de piață, cum au

solicitat.

Astfel, faptul

că actul de vânzare cumpărare în discuție a fost

încheiat cu eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/ 1995 a

fost tranșat

irevocabil, cu putere de lucru

judecat, prin hotărârea judecătorească

menționată mai sus, prin care s-a

constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare.

In raport de

situația din speță, reclamanților li se cuvine doar

prețul actualizat, iar nu prețul de

piață, aceasta în aplicarea art. 50

alin.

(2) din Legea nr. 10/ 2001, text care reia principiul general al

efectelor

nulității, conform căruia declararea nulității unui contract a

trage restituirea prestațiilor.

Aceasta, spre deosebire de situația

evicțiunii consumate, care

are drept

ipoteză un contract pe deplin valabil, nedeclarat nul, caz în

care se

aplică nu principiul restituirii prestațiilor, ci răspunderea pentru evicțiune

întemeiată pe art. 1337 și urm. C. civ.

Instanța de apel a reținut, în acest

sens, că nu există nicio diferență între regimul de drept comun și legea

specială, nici în cadrul dreptului comun pretenția reclamanților de a obține

valoarea de circulație a imobilului nefiind întemeiată, căci și în cadrul

dreptului comun în cazul contractului anulat nu se aplică

răspunderea pentru evicțiune reglementată de art.

1337 și art. 1341 C. civ.

Obligația de

garanție pentru evicțiune este o obligație izvorâtă

din contractul de vânzare-cumpărare,

reprezentând una din obligațiile vânzătorului în cazul vânzării cumpărării, or,

un act juridic nul nu poate produce nici un efect și nu dă naștere obligațiilor

specifice acelui tip de contract în sarcina părților.

Împotriva acestei decizii au declarat

recurs reclamanții I.G. și I.N.V.,

arătând

că hotărârile pronunțate în cauză sunt nelegale conform dispozițiilor art. 304

pct. 9 C. proc. civ.

Reclamanții arată că potrivit art. 50

din Legea nr. 10/2001 republicată și modificată prin Legea nr. 1/2009,

restituirea prețului de piață al imobilelor obiect al contractelor de

vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,

care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile,

se face de către Ministerul Economiei și

Finanțelor, din fondul

extrabugetar constituit în temeiul art. 13 alin. (6)

din Legea nr. 112/1995.

Aceste prevederi, arată reclamanții,

trebuie corelate cu cele cuprinse în art. 50 ind. 1  din Legea nr.  10/2001,

potrivit cărora

proprietarii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu

respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Reclamanții mai arată că, rațiunea

acestor texte legale a fost aceea de facilitare a accesului la despăgubiri

cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 care au pierdut imobilele obiect

al acestei legi în procesele intentate de foștii proprietari, calitatea

procesuală aparținând Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, plata

despăgubirilor realizându-se din fondul extrabugetar constituit în temeiul art.

13 alin. (6) din Legea nr. 112/1995 [art. 50 alin. (3) din Legea nr. 10/2001].

Art. 50 ind. 1 a fost, la rândul său,

completat, în sensul

„valoarea

despăgubirilor se stabilește prin expertiză".

Din coroborarea

dispozițiilor legale arătate, rezultă că obiectul

acestor modificări legislative se

raportează exclusiv la contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul

Legii nr. 112/1995 și, numai pentru ipotezele în care acestea au fost

desființate ori

cumpărătorii au fost

evinși, prin efectul admiterii unei acțiuni în

revendicare, se

reglementează expres calitatea procesuală pasivă a Ministerului Economiei și

Finanțelor.

Analizând cu prioritate, conform

dispozițiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ, excepția de nulitate a

recursului

invocată de

instanță din oficiu, înalta Curte constată că

aspectele de nelegalitate

învederate prin memoriul de recurs sunt

încadrabile în dispozițiile

art. 304 pct. 9

C. proc. civ, motiv pentru care va respinge

excepția, urmând a proceda

la soluționarea pe fond a recursului.

Recursul este

nefondat, pentru următoarele motive:

Prin

contractul

de

vânzare-cumpărare

nr.

818/28027 din 18 octombrie 1996

reclamanții au achiziționat, în temeiul Legii nr. 112/1995, de la vânzătoarea

Primăria Municipiului București, prin mandatar SC H.N. SA, imobilul situat în

București,  sector 1.

Prin decizia

civilă nr. 594 din 17 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de

Apel București,

s-a constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea

absolută a contractului sus-arătat,

reținându-se reaua-credință a reclamanților la încheierea acestuia.

Prin cererea de chemare în judecată

formulată în prezenta cauză, reclamanții  au  solicitat  restituirea prețului

de  piață  al imobilului ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare

a cărui nulitate absolută a fost constatată într-un proces anterior,

invocând ca temei juridic al acțiunii dispozițiile

art. 50 din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificat prin Legea

nr. 1/2009.

Potrivit art. 50 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001 republicată, cererile sau acțiunile în justiție privind restituirea

prețului actualizat, plătit de chiriașii ale căror contracte de

vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sunt scutite

de plata taxei de timbru.

Legea nr. 1/2009 invocată de

reclamanți ca temei juridic al pretențiilor acestora, a introdus un nou alineat

la acest articol, respectiv, alin. (2)

1

, conform căruia cererile sau

acțiunile în justiție având ca obiect restituirea prețului de piață al

imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, care au fost desființate prin

hotărâri judecătorești definitive și irevocabile sunt scutite de taxele de

timbru.

Același act normativ de modificare a

Legii nr. 10/2001, a

introdus un nou

articol, art. 50

1

, conform căruia proprietarii ale

căror

contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri

judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Dispoziția legală anterior citată

consacră dreptul la despăgubire al chiriașilor cumpărători care au dobândit cu

bună credință imobile preluate de statul comunist, în baza unor contracte de

vânzare-cumpărare valabil încheiate cu statul, în procedura

specială prevăzută de Legea nr. 112/1995, imobile

de care aceștia au

fost deposedați

ulterior, de către foștii proprietari de la care statul

preluase

bunurile.

Dreptul la o

despăgubire echivalentă cu prețul de circulație al

imobilului, adică reprezentând

valoarea de circulație calculată la prețul pieței imobiliare la momentul

deposedării, constituie un beneficiu al legii speciale conferit acestei

categorii de cumpărători, în considerarea bunei lor credințe la momentul

perfectării contractului cu statul.

Acest beneficiu al legii nu poate fi

extins, pe cale de interpretare, și la chiriașii cumpărători față de care s-a

stabilit, prin hotărâri irevocabile, că au încheiat contractele de

vânzare-cumpărare prin eludarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, categorie

de cumpărători pentru care s-a instituit,

distinct, prin dispozițiile art.

50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001,

dreptul la o despăgubire echivalentă cu valoarea prețului efectiv plătit,

potrivit mențiunilor contractului de vânzare-cumpărare, actualizat cu

coeficientul de inflație la momentul deposedării.

Distincția pe

care legiuitorul o face între prețul actualizat și

prețul de piață

al imobilului funcționează, așadar, în

raport de modalitatea în care chiriașul cumpărător în temeiul Legii nr.

112/1995 a pierdut bunul, fie prin desființarea

contractului, încheiat

cu rea-credință, ca o consecință a admiterii

acțiunii în nulitate, fie prin admiterea unei acțiuni în revendicare, prin

compararea titlurilor, ce presupune, prin definiție, existența unor titluri

valabile de proprietate.

In contextul

cauzei, se constată că reclamanții nu se încadrează

în prevederile

art. 50 ind. 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aceea de a

fi încheiat contractul de

vânzare-cumpărare cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, situație

față de care pretenția

acestora de a le fi

plătită cu titlu de despăgubire o sumă de bani

reprezentând prețul de piață al imobilului se dovedește a fi lipsită de

temei legal.

Dimpotrivă, prin decizia civilă nr.

594 din 17 decembrie 2003 pronunțată de Curtea de Apel București, s-a

constatat, cu putere de lucru judecat, nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți în temeiul Legii nr. 112/1995,

reținându-se reaua-credință a acestora, împrejurare ce îi situează, eventual,

în

sfera de aplicare a dispozițiilor art.

50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

privind acordarea prețului

actualizat.

Cum însă reclamanții, în virtutea

principiului disponibilității, au fixat limitele obiective ale judecării

cauzei, solicitând exclusiv obligarea pârâților la restituirea prețului de

piață, în fața primei instanțe precizând că nu doresc acordarea prețului

reactualizat, în mod corect, instanțele anterioare, în limitele învestirii,

s-au pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut, respectiv, în mod legal au constatat

că aceștia nu sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață.

Pretențiile conținute în cererea de

chemare în judecată nu au cunoscut vreo modificare sau vreo precizare pe

parcursul soluționării cauzei, iar apelul reclamanților împotriva hotărârii de

primă instanță nu a fost motivat, fiind soluționat

din perspectiva

dispozițiilor art.

292 alin. (2) C. proc. civ potrivit cărora „în cazul în care apelul nu se

motivează ori motivarea apelului sau

întâmpinarea

nu cuprind motive, mijloace de apărare sau dovezi noi,

instanța de apel

se va pronunța, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanță".

In atare

situație, concluziile orale formulate de apărătorul

reclamanților la termenul la care s-a

procedat la dezbaterea recursului, privind acordarea prețului actualizat, nu

pot fi avute în vedere, întrucât o asemenea apărare este formulată pentru prima

oară în recurs, ceea ce din punct de vedere procedural nu este permis.

Pentru aceste considerente, în

aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ, Înalta Curte va

respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanții

I.G., I.N.V.

împotriva deciziei nr.

617A din 14 iunie 2011 a Curții de Apel București,

secția a IV-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi,

15 iunie 2012.