ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4920/2011

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a V-a civilă, la data de 6 august 2009, reclamantul P.G.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, obligarea acestuia la restituirea prețului de piață al imobilului situat în București, sector 4, la nivelul prețului de circulație pe piața imobiliară stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

In motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul menționat anterior a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 6 noiembrie 1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului București în calitate de vânzător, și reclamant, în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de 8.867.005 lei vechi, achitat integral la 19 ianuarie 1998. Ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moștenitorii fostului proprietar al imobilului au solicitat și au obținut anularea acestui contract, iar prin sentința civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei sectorului 4 s-a constatat nulitatea acestui act.

Prin sentința civilă nr. 260 din 23 februarie 2010, Tribunalul București, s ecția a V-a civilă, a admis excepția lipsei calității procesuale active, respingând acțiunea pentru acest temei, reținând că, potrivit art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor vândute în temeiul Legii nr. 112/1995, acei proprietari ale căror contracte de vânzare-cumpărare, deși desființate, au fost încheiate cu respectarea prevederilor acestui din urmă act normativ.

Tribunalul a constatat că rezultă cu putere de lucru judecat din considerentele sentinței civile nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București, definitivă și irevocabilă, că actul de vânzare-cumpărare nr. 781/1996 a fost încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 13 din Normele metodologice de aplicare, situație față de care reclamantul nu se încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 50 1 din Legea nr. 10/2001, astfel încât nu are calitate procesuală activă să solicite restituirea prețului de circulație. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, apreciind că este netemeinică și nelegală soluția pronunțată, întrucât nu se poate reține faptul că actul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, deoarece la data încheierii sale, statul avea titlu valabil asupra imobilului, iar cumpărătorul a fost de bună-credință cu ocazia semnării contractului.

Reclamantul, în calitate de cumpărător, este singurul în măsură să formuleze prezenta acțiune, astfel încât poate solicita restituirea prețului de piață, conform prevederilor art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001. S-a mai arătat că, prin soluția pronunțată, se lasă fără conținut și fără finalitate textul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aspect față de care hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii. Prin decizia civilă nr. 498/A din 27 septembrie 2010 Curtea de Apel București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, a admis apelul reclamantului, a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe, reținând că, în prezenta cauză, obiectul acțiunii îl constituie restituirea prețului vânzării achitat de reclamant în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. 781/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Instanța de apel a mai reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul a dat posibilitatea cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 să li se restituie prețul vânzării, distingând două situații, respectiv restituirea prețului actualizat plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile și restituirea prețului de piață al imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Art. 50 1 reia dispoziția art. 50 alin. (2) 1 , arătând că proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de evaluare. Pentru a se analiza categoria din care face parte reclamantul și despăgubirile ce i se cuvin, urmare a desființării actului său de proprietate, este necesar a i se recunoaște în prealabil calitatea procesuală activă. Din această perspectivă, reclamantul are calitate, întrucât fiind chiriaș, a încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, un act de vânzare-cumpărare, act care a fost desființat ulterior prin sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 4 București.

Încadrarea reclamantului într-una din categoriile menționate de art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 și acordarea prețului actualizat ori a prețului de piață pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ține de fondul cauzei și nu de calitatea procesuală a acestuia, iar sentința instanței de fond apare contradictorie, având în vedere considerentele sale, în care se analizează chestiuni de fond ale cauzei și dispozitivul său din care rezultă că ceea ce s-a pus în discuție și ceea ce s-a soluționat este doar excepția lipsei calității procesuale active.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, arătând că, în mod greșit instanța de apel a admis apelul reclamantului pe considerentul că încadrarea acestuia într-una din categoriile prevăzute de art. 50 și art. 50 1 din Legea nr. 10/2001 și acordarea prețului actualizat ori a prețului de piață pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă o chestiune ce ține de fondul cauzei și nu de calitatea procesuală a acestuia, în condițiile în care o astfel de încadrare reprezintă o chestiune ce tine de calitatea procesuală a reclamantului.

In acest sens, arată că textul legal anterior menționat astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 1/2009, prevede, pentru restituirea prețului de piață la valoarea de circulație, întrunirea a două condiții cumulative, respectiv, pe de o parte, contractul de vânzare-cumpărare al chiriașilor cumpărători să fi fost desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pe de altă parte, contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995. In speță, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume, contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei Sector 2 București, definitivă și irevocabilă, astfel încât în mod greșit instanța de apel a apreciat asupra încadrării reclamantului în situația prevăzută de art. 50 1 din Legea nr. 10/2001.

Pârâtul a mai arătat că, nefiind îndeplinite condițiile art. 50 1 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală activă, Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, cererea de chemare în garanție impunându-se a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată. R ecursul este fondat si va fi admis, pentru următoarele argumente: In orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța este obligată să verifice calitatea părților, pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă din dreptul material dedus judecății.

Verificările pe care instanța este datoare să le facă se impun în privința oricărei acțiuni, indiferent de obiectul ei, deci indiferent după cum se urmărește realizarea dreptului sau numai constatarea existenței sau inexistenței lui. Calitatea procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului și titularul dreptului subiectiv dedus judecății și trebuie analizată cu prioritate față de aspectele ce ar atrage, în mod obișnuit, cercetarea pe fond a cauzei, care devine inutilă în cazul admiterii excepției lipsei calității procesuale active.

In speță, deși instanța de fond a soluționat cauza pronunțându-se asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului, din cuprinsul considerentelor hotărârii rezultă că aceasta a procedat la o veritabilă analiză pe fond a cauzei, făcând ample referiri la condițiile impuse de dispozițiile legale incidente în cauză, respectiv, art. 50 1 și art. 50 alin. (2) 1 din Legea nr. 10/2001 privind posibilitatea de restituire a prețului de piață al imobilului față de care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, condiții a căror cercetare reprezenta obiectul cercetării pe fond a litigiului dedus judecății.

Instanța de apel a admis apelul reclamantului și a constatat că acesta are calitate procesuală activă, justificată prin posibilitatea acordată de lege cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, foști chiriași, de a solicita restituirea prețului vânzării privind imobilele față de care s-a constatat nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, trimițând, în mod greșit, cauza spre rejudecare primei instanțe. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „...în cazul în care prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat expres luarea acestei măsuri.

De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal citată...". Din economia textului legal anterior citat, rezultă că soluția de desființare a hotărârii atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, este limitată în mod expres, la două situații, respectiv, atunci când prima instanță nu a intrat în cercetarea fondului și când partea nu a fost legal citată. Or, în speță, cu ocazia derulării procedurii judiciare în primă instanță părțile au fost legal citate, iar tribunalul, așa cum deja s-a arătat, deși a statuat asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului, în considerentele expuse, a procedat la analiza fondului cauzei, rezultând că cele două condiții impuse de art. 297 alin. (1) C. proc.

civ. care ar fi justificat soluția adoptată nu sunt îndeplinite. In atare situație, soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre rejudecare, încalcă dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd o asemenea posibilitate doar în cele două ipoteze mai sus menționate, ce nu se regăsesc în cauză, iar în consecință, încalcă și principiul efectului devolutiv al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în fața judecătorului superior se devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt și de drept ce-i aparțin, în scopul soluționării cu celeritate a cauzelor. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la art. 313 C. proc.

civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 498 A din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. PENTRU

ACESTE MOTIVE

ÎN

NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 498 A din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2011.