ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4920/2011
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4920/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra cauzei de față,
constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București,
secția a V-a civilă,
la data de 6 august 2009,
reclamantul P.G.M. a solicitat, în
contradictoriu cu pârâtul Ministerul
Finanțelor Publice, obligarea acestuia la restituirea prețului de piață al
imobilului situat în București, sector 4, la nivelul prețului de circulație pe
piața imobiliară stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.
In
motivarea acțiunii, s-a arătat că imobilul menționat anterior a făcut obiectul
contractului de vânzare-cumpărare nr. 781 din 6 noiembrie 1996 încheiat în
temeiul Legii nr. 112/1995 între Primăria Municipiului București în calitate de
vânzător, și reclamant, în calitate de cumpărător, prețul vânzării fiind de
8.867.005 lei vechi, achitat integral la 19 ianuarie 1998.
Ulterior
intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, moștenitorii fostului proprietar al
imobilului au solicitat și au obținut anularea acestui contract, iar prin
sentința civilă nr. 1520/2003 a Judecătoriei sectorului 4 s-a constatat
nulitatea acestui act.
Prin sentința civilă nr. 260 din 23 februarie 2010,
Tribunalul București, s
ecția
a V-a civilă,
a admis
excepția lipsei calității procesuale active, respingând acțiunea pentru acest
temei, reținând că, potrivit art. 50
1
alin. (1) din Legea nr.
10/2001, au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor vândute în
temeiul Legii nr. 112/1995, acei proprietari ale căror contracte de
vânzare-cumpărare, deși desființate, au fost încheiate cu respectarea
prevederilor acestui din urmă act normativ.
Tribunalul
a constatat că rezultă cu putere de lucru judecat din considerentele sentinței
civile nr. 1520 din 19 martie 2003 a Judecătoriei sectorului 2 București,
definitivă și irevocabilă, că actul de vânzare-cumpărare nr. 781/1996 a fost
încheiat cu nerespectarea prevederilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 și art. 13
din Normele metodologice de aplicare, situație față de care reclamantul nu se
încadrează în ipoteza dispozițiilor art. 50
1
din Legea nr. 10/2001,
astfel încât nu are calitate procesuală activă să solicite restituirea prețului
de circulație.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul,
apreciind că
este
netemeinică și
nelegală soluția pronunțată, întrucât nu se poate reține faptul că actul de
vânzare-cumpărare s-a încheiat cu nerespectarea prevederilor Legii nr. 112/1995,
deoarece la data încheierii sale, statul avea titlu valabil asupra imobilului,
iar cumpărătorul a fost de bună-credință cu ocazia semnării contractului.
Reclamantul,
în calitate de cumpărător, este singurul în măsură să formuleze prezenta acțiune,
astfel încât poate solicita restituirea prețului de piață, conform prevederilor
art. 50
1
alin. (1) din Legea nr. 10/2001.
S-a
mai arătat că, prin soluția pronunțată, se lasă fără conținut și fără
finalitate textul art. 50 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, aspect față de care
hotărârea cuprinde motive contradictorii și străine de natura pricinii.
Prin decizia civilă nr. 498/A din 27 septembrie 2010
Curtea de Apel
București, secția a III a civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
a
admis
apelul reclamantului,
a desființat sentința și a trimis cauza spre rejudecare primei instanțe,
reținând că, în prezenta cauză, obiectul acțiunii îl constituie restituirea
prețului vânzării achitat de reclamant în temeiul contractului de
vânzare-cumpărare nr. 781/1996 încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995.
Instanța
de apel a mai reținut că, potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001, astfel cum
a fost modificată prin Legea nr. 1/2009, legiuitorul a dat posibilitatea
cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995 să li se restituie prețul
vânzării, distingând două situații, respectiv restituirea prețului actualizat
plătit de chiriașii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu
eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile și restituirea prețului de piață al
imobilelor privind contractele de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea
prevederilor Legii nr. 112/1995, care au fost desființate prin hotărâri
judecătorești definitive și irevocabile.
Art. 50
1
reia dispoziția art. 50 alin. (2)
1
, arătând că proprietarii ale
căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea prevederilor
Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin
hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea
prețului de piață al imobilelor stabilit conform standardelor internaționale de
evaluare.
Pentru
a se analiza categoria din care face parte reclamantul și despăgubirile ce i se
cuvin, urmare a desființării actului său de proprietate, este necesar a i se
recunoaște în prealabil calitatea procesuală activă.
Din
această perspectivă, reclamantul are calitate, întrucât fiind chiriaș, a
încheiat în temeiul Legii nr. 112/1995, un act de vânzare-cumpărare, act care a
fost desființat ulterior prin sentința civilă nr. 1520 din 19 martie 2003 a
Judecătoriei sectorului 4 București.
Încadrarea
reclamantului într-una din categoriile menționate de art. 50 și art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 și acordarea prețului actualizat ori a prețului de piață
pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare
reprezintă o chestiune ce ține de fondul cauzei și nu de calitatea procesuală a
acestuia, iar sentința instanței de fond apare contradictorie, având în vedere
considerentele sale, în care se analizează chestiuni de fond ale cauzei și
dispozitivul său din care rezultă că ceea ce s-a pus în discuție și ceea ce s-a
soluționat este doar excepția lipsei calității procesuale active.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâtul
Ministerul Finanțelor
Publice,
arătând că, în mod greșit
instanța de apel a admis apelul reclamantului pe considerentul că încadrarea
acestuia într-una din categoriile prevăzute de art. 50 și art. 50
1
din Legea nr. 10/2001 și acordarea prețului actualizat ori a prețului de piață
pentru imobilul ce a făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare reprezintă
o chestiune ce ține de fondul cauzei și nu de calitatea procesuală a acestuia, în
condițiile în care o astfel de încadrare reprezintă o chestiune ce tine de
calitatea procesuală a reclamantului.
In
acest sens, arată că textul legal anterior menționat astfel cum a fost modificat
prin Legea nr. 1/2009, prevede, pentru restituirea prețului de piață la
valoarea de circulație, întrunirea a două condiții cumulative, respectiv, pe de
o parte, contractul de vânzare-cumpărare al chiriașilor cumpărători să fi fost desființat
prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă, iar pe de altă parte,
contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor
Legii nr. 112/1995.
In
speță, nu este îndeplinită cea de-a doua condiție prevăzută de lege, și anume,
contractul de vânzare-cumpărare în discuție a fost încheiat cu încălcarea
dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fapt ce rezultă din sentința civilă nr. 1520
din 19 martie 2003 a Judecătoriei Sector 2 București, definitivă și
irevocabilă, astfel încât în mod greșit instanța de apel a apreciat asupra
încadrării reclamantului în situația prevăzută de art. 50
1
din Legea
nr. 10/2001.
Pârâtul
a mai arătat că, nefiind îndeplinite condițiile art. 50
1
alin. (1)
din Legea nr. 10/2001, reclamantul nu are calitate procesuală activă,
Ministerul Finanțelor Publice nu are calitate procesuală pasivă, cererea de
chemare în garanție impunându-se a fi respinsă ca fiind introdusă împotriva
unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca
neîntemeiată.
R
ecursul este fondat si va fi admis, pentru
următoarele argumente:
In
orice acțiune în justiție, înainte de a discuta dreptul reclamantului, instanța
este obligată să verifice calitatea părților, pentru că raportul de drept
procesual nu se poate lega valabil decât între titularii dreptului ce rezultă
din dreptul material dedus judecății.
Verificările
pe care instanța este datoare să le facă se impun în privința oricărei acțiuni,
indiferent de obiectul ei, deci indiferent după cum se urmărește realizarea
dreptului sau numai constatarea existenței sau inexistenței lui.
Calitatea
procesuală activă presupune existența unei identități între persoana reclamantului
și titularul dreptului subiectiv dedus judecății și trebuie analizată cu
prioritate față de aspectele ce ar atrage, în mod obișnuit, cercetarea pe fond
a cauzei, care devine inutilă în cazul admiterii excepției lipsei calității
procesuale active.
In
speță, deși instanța de fond a soluționat cauza pronunțându-se asupra lipsei
calității procesuale active a reclamantului, din cuprinsul considerentelor
hotărârii rezultă că aceasta a procedat la o veritabilă analiză pe fond a
cauzei, făcând ample referiri la condițiile impuse de dispozițiile legale
incidente în cauză, respectiv, art. 50
1
și art. 50 alin. (2)
1
din Legea nr. 10/2001 privind posibilitatea de restituire a prețului de piață
al imobilului față de care s-a constatat nulitatea absolută a contractului de
vânzare-cumpărare, condiții a căror cercetare reprezenta obiectul cercetării pe
fond a litigiului dedus judecății.
Instanța
de apel a admis apelul reclamantului și a constatat că acesta are calitate
procesuală activă, justificată prin posibilitatea acordată de lege
cumpărătorilor în temeiul Legii nr. 112/1995, foști chiriași, de a solicita
restituirea prețului vânzării privind imobilele față de care s-a constatat
nulitatea absolută a contractelor de vânzare-cumpărare, trimițând, în mod
greșit, cauza spre rejudecare primei instanțe.
Astfel,
potrivit dispozițiilor art. 297 alin. (1) C. proc. civ. „...în cazul în care
prima instanță a soluționat procesul fără a intra în judecata fondului,
instanța de apel va anula hotărârea atacată și va trimite cauza spre
rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei instanțe egale în grad cu
aceasta din aceeași circumscripție, dacă părțile au solicitat expres luarea
acestei măsuri. De asemenea, instanța de apel va anula hotărârea atacată și va
trimite cauza spre rejudecare, o singură dată, primei instanțe sau altei
instanțe egale în grad cu aceasta din aceeași circumscripție, în cazul în care
judecata în primă instanță s-a făcut în lipsa părții care nu a fost legal
citată...".
Din
economia textului legal anterior citat, rezultă că soluția de desființare a
hotărârii atacate și trimitere a cauzei spre rejudecare instanței de fond, este
limitată în mod expres, la două situații, respectiv, atunci când prima instanță
nu a intrat în cercetarea fondului și când partea nu a fost legal citată.
Or, în
speță, cu ocazia derulării procedurii judiciare în primă instanță părțile au
fost legal citate, iar tribunalul, așa cum deja s-a arătat, deși a statuat
asupra lipsei calității procesuale active a reclamantului, în considerentele
expuse, a procedat la analiza fondului cauzei, rezultând că cele două condiții
impuse de art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care ar fi justificat soluția
adoptată nu sunt îndeplinite.
In
atare situație, soluția instanței de apel, de trimitere a cauzei spre
rejudecare, încalcă dispozițiile art. 297 alin. (1) C. proc. civ. care prevăd o
asemenea posibilitate doar în cele două ipoteze mai sus menționate, ce nu se
regăsesc în cauză, iar în consecință, încalcă și principiul efectului devolutiv
al acestei căi de atac, în virtutea căruia, în fața judecătorului superior se
devoluează întreaga cauză, cu întreg complexul de chestiuni de fapt și de drept
ce-i aparțin, în scopul soluționării cu celeritate a cauzelor.
Pentru
aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) raportat la
art. 313 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul
Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a
Municipiului București, împotriva deciziei nr. 498 A din 27 septembrie 2010 a
Curții de Apel București, secția a III-a civilă și pentru cauze cu minori și de
familie, va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași
instanțe de apel.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN
NUMELE LEGII
D
E C I D E
Admite
recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice, prin Direcția
Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva deciziei nr. 498
A din 27 septembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă și
pentru cauze cu minori și de familie.
Casează
decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi
8 iunie 2011.