ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 427/2012

Deliberând asupra

cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data 06 noiembrie

2009 pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, reclamantele P.I.M.

și C.C.R. au chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Finanțelor Publice și au

solicitat instanței ca, prin hotărârea pe care o va pronunța, să oblige pârâtul

să le restituie prețului de piață al imobilului situat în București, str. B.D.,

sector 1, evaluat la suma de 300.000 euro.

Prin sentința civilă nr.

884 din 26 mai 2010, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată excepției

prescripției dreptului la acțiune și ca nefondată acțiunea.

În ceea ce privește

soluționarea cererii principale, Tribunalul a reținut că imobilul în litigiu a

fost cumpărat în baza Legii nr. 112/1995 de reclamanta P.I.M. și defunctul P.I.,

conform contractului de vânzare - cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat cu

Primăria Municipiului București reprezentată de mandatar SC H.N. SA și că

reclamantele sunt unicele moștenitoare legale ale defunctului, așa cum atestă

certificatul de moștenitor din 23 decembrie 1997.

Prin sentința civilă nr.

7627 din 13 septembrie 2002 pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București a

fost admisă acțiunea formulată de fosta proprietară, reclamanta B.G.L. și s-a

constatat nulitatea contractului de vânzare - cumpărare din 30 septembrie 1996,

această hotărâre rămânând irevocabilă în baza deciziei civile nr. 55 din 13

ianuarie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București.

În considerentele

celor două hotărâri judecătorești menționate s-a reținut că reclamanta B.G.L. a

promovat la data de 13 mai 1996 o acțiune în justiție prin care a solicitat să

se constate existența dreptului său de proprietate asupra imobilului situat în

București, str. B.D., sector 1 și să i se restituie imobilul în deplină

proprietate și posesie.

Instanțele au

constatat că preluarea bunului de către stat s-a realizat fără titlu și că P.I.M.

și P.I., în prezent decedat, au manifestat rea-credință la momentul perfectării

contractului de vânzare-cumpărare a imobilului în litigiu.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel reclamantele P.I.M. și C.C.R., iar prin decizia

civilă nr. 20 din 11 februarie 2011, Curtea de Apel București a admis apelul

formulat, a schimbat în parte sentința apelată în sensul că a admis acțiunea și

a obligat pârâtul să restituie reclamantelor prețul de piață al imobilului

situat în București str. B.D., sector 1, respectiv să plătească suma de 217.618

euro, în echivalentul în lei la cursul oficial B.N.R., la data plății,

menținând celelalte dispoziții ale sentinței privind respingerea excepției

prescripției dreptului la acțiune ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această decizie, instanța de apel a reținut că, prin acțiune, reclamantele au

solicitat obligarea pârâtului la restituirea contravalorii prețului de piață al

imobilului din București, str. B.D.

Titlul de proprietate

al reclamantelor cu privire la imobilul în discuție, și anume contractul de

vânzare-cumpărare nr. 315/1996, a fost desființat prin sentința civilă nr. 7627

din 13 septembrie 2002 a Judecătoriei Sector 1 București, rămasă irevocabilă.

Acest contract s-a

încheiat în temeiul Legii nr. 112/2005, cumpărătorii imobilului având calitatea

de chiriași la data perfectării actului de vânzare - cumpărare.

Textul art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001 este aplicabil în cauză. Din interpretarea

gramaticală, logică și sistematică a acestuia rezultă că pentru ca instanța de

judecată să dispună restituirea prețului de piață trebuie îndeplinite cumulativ

următoarele condiții: contractul de vânzare-cumpărare să fi fost încheiat cu

respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995; cumpărătorii-proprietari să fi

avut calitatea de chiriași la data perfectării contractului; contractul să fi

fost desființat prin hotărâre judecătorească irevocabilă.

Or, toate aceste

condiții sunt întrunite în cazul apelantelor - reclamante.

Art. 50

1

din Legea nr. 10/2001 nu condiționează restituirea prețului de piață al

imobilului de inexistența relei-credințe a cumpărătorilor cu ocazia perfectării

actului de vânzare-cumpărare. De asemenea, nu pune problema lipsei oricărei

culpe sub acest aspect a celor care au cumpărat un imobil conform Legii nr. 112/1995.

Având în vedere

conținutul raportului de expertiză imobiliară întocmit pe parcursul judecății

în fond (raport cu privire la care nu s-au formulat nici un fel de obiecțiuni

de către părțile în proces), prin care s-a stabilit că valoarea de piață a

imobilului este echivalentul în lei al sumei de 217.618 euro, concluzia care se

impune este aceea că acțiunea este fondată, pârâtul-intimat Ministerul

Finanțelor Publice având obligația de a restitui reclamantelor - apelante suma

de bani anterior amintită.

Împotriva acestei

decizii, în termen legal a declarat și motivat recurs pârâtul Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București.

Prin motivele de

recurs, întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se formulează

următoarele critici de nelegalitate:

În cauză nu sunt

aplicabile dispozițiile art. 50

1

din Legea nr. 10/2001. Inclusiv

după intrarea în vigoare a Legii nr. 1/2009, trebuie realizată distincția între

prețul actualizat și prețul de piață al imobilului, fiind evidentă concluzia ca

nu în toate cazurile în care chiriașii cumpărători au fost evinși (deposedați)

se impune acordarea valorii de piață pentru imobile ce au formulat obiectul

contractelor de vânzare cumpărare, încheiate în considerarea Legii nr. 112/1995.

Această valoare trebuie acordată în ipoteza în care, sunt îndeplinite

condițiile prevăzute de către art. 50

1

din Legea 10/2001, respectiv

în cazul contractelor de vânzare - cumpărare, încheiate cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, ce au fost

desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile.

Or, așa cum s-a

reținut în litigiul anterior purtat între părți, în cazul contractului de

vânzare-cumpărare încheiat cu privire la imobilul în cauză, ambele părți

contractante au manifestat rea-credință. Prin urmare, reclamantele nu pot

obține, prin invocarea propriei culpe, recunoașterea unui drept în despăgubiri,

în temeiul Legii 10/2001.

Recurentul invocă

excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului Finanțelor Publice,

având în vedere următoarele considerente:

În cauză, există un

raport juridic de drept privat având la bază un contract de vânzare - cumpărare

încheiat între Primăria Municipiului București prin mandatar SC H.N. SA și

reclamante.

În această situație,

calitate procesuală poate avea doar vânzătorul imobilului, respectiv Primăria

Municipiului București prin Primar General.

Astfel, potrivit

principiului relativității efectelor contractului, acesta produce efecte numai

între părțile contractante, neputând nici profita și nici dauna unui terț.

Or, Ministerul

Finanțelor Publice, nefiind parte la încheierea contractului dintre reclamanți

și Primăria Municipiului București este terț față de acesta, având doar

calitatea de depozitar al fondului extrabugetar în care se varsă sumele

încasate de Primăria Municipiului București.

În conformitate cu

dispozițiile art. 1337, art. 1341 și următoarele din C. civ., se instituie

răspunderea vânzătorului, respectiv a Primăriei Municipiului București prin

mandatar SC H.N. SA pentru evicțiune totală sau parțială prin fapta unui terț.

Această dispoziție de drept comun nu poate fi înlăturată prin nici o dispoziție

specială contrară, fiind așadar pe deplin aplicabilă între părțile din

prezentul litigiu.

Analizând decizia

recurată în limita criticilor formulate prin motivele de recurs, Înalta Curte

constată următoarele:

Este întemeiată

critica vizând greșita aplicare în cauză a prevederilor art. 50

1

din

Legea 10/2001.

Prin cererea de

chemare în judecată, reclamantele au solicitat obligarea pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului

București la restituirea prețului de piață al apartamentului situat în

București, str. B.D.

Este necontestat în

cauză că apartamentul situat în București str. B.D., sector 1 a fost dobândit

de reclamanta P.I.M. și defunctul P.I. prin contractul de vânzare-cumpărare din

30 septembrie 1996 încheiat cu Primăria Municipiului București, în temeiul

Legii 112/1995.

Prin sentința civilă nr.

7627 din 13 septembrie 2002 pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 București,

rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 55 din 13 ianuarie 2005 a Curții de

Apel București secția a III-a, a fost constatată nulitatea absolută a

contractului de vânzare - cumpărare din 30 septembrie 1996 încheiat între

Primăria Municipiului București și cumpărătorii P.I. și P.I.A., reținându-se că

au fost încălcate dispozițiile reglementării speciale în temeiul căreia s-a

perfectat vânzarea - Legea nr. 112/1995.

Constatarea făcută de

instanțele anterioare prin hotărârile judecătorești menționate în sensul că

încheierea contractului de vânzare-cumpărare din 30 septembrie 1996 s-a făcut

cu încălcarea prevederilor Legii 112/1995 se impune în prezentul litigiu cu

putere de lucru judecat, nemaiputând fi cenzurată. În caz contrar, ar fi

nesocotite concluziile unei hotărâri judecătorești definitive ce cuprinde o

dezlegare sub acest aspect.

Contrar celor

reținute de instanța de apel, restituirea prețului achitat în temeiul unui

contract de vânzare cumpărare încheiat în temeiul Legii 112/1995 către

cumpărătorul care a pierdut, ulterior, în justiție, dreptul de proprietate

asupra imobilului este reglementată diferit prin prevederile art. 50-501 din

Legea 10/2001, legea distingând între situația contractelor încheiate cu

respectarea prevederilor Legii 112/1995 și cea a contractelor încheiate cu

eludarea dispozițiilor acesteia.

Astfel, în cazul

contractelor de vânzare cumpărare încheiate cu eludarea prevederilor Legii

112/1996, desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, în

temeiul art. 50 alin. (2) din Legea 10/2001, chiriașii au dreptul la

restituirea prețului actualizat, pe când în cazul în care contractele de

vânzare - cumpărare au fost încheiate cu respectarea prevederilor Legii

112/1995 și au fost ulterior desființate prin hotărâri judecătorești definitive

și irevocabile, proprietarii au dreptul la restituirea prețului de piață al

imobilelor, conform art. 50

1

din Legea 10/2001.

Or, în cauză,

stabilindu-se cu putere de lucru judecat într-un litigiu anterior că la

încheierea actului juridic au fost încălcate normele prevăzute de Legea

112/1995, în cauză nu pot fi aplicate dispozițiile art. 50

1

din Legea

10/2001 care au în vedere ipoteza unor contracte de vânzare - cumpărare

încheiate cu respectarea prevederilor Legi 112/1995, acțiunea reclamantelor

prin care acestea solicita plata prețului de piață al apartamentului, în

temeiul art. 50

1

din Legea 10/2001, fiind nefondată.

În consecință, în

temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice împotriva deciziei nr. 20 din

11 februarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VII-a civilă și pentru

cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale.

În baza art. 304 pct.

9 C. proc. civ., decizia recurată va fi modificată în sensul că, în temeiul art.

296 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 884 din 26 mai 2010 a Tribunalului București.

Față de

considerentele reținute anterior și de soluția pronunțată, Înalta Curte

apreciază că nu se mai impune analiza criticilor formulate de recurent sub

aspectul calității sale procesual pasive în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de pârâtul Ministerul Finanțelor Publice prin D.G.F.P. a Municipiului

București împotriva deciziei nr. 20 din 11 februarie 2011 a Curții de Apel

București, secția a VII-a civilă și pentru cauze privind conflicte de muncă și

asigurări sociale.

Modifică decizia

recurată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de reclamantă

împotriva sentinței nr. 884 din 26 mai 2010 a Tribunalului București, secția a

III-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 26 ianuarie 2012.