ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4031/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4031/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constată

următoarele:

Prin

cererea înregistrată la data de 18 ianuarie 2011, pe rolul Judecătoriei

Sectorului 5 București,

reclamanții

N.M. și N.L. au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor Publice

prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, la plata

prețului de piață al imobilului situat în București, str. A.D., sector 5,

dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare.

Prin sentința civilă nr. 5140 din 14

iunie 2011 Judecătoria Sectorului 5 București a dispus declinarea competenței

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția a III a civilă, la data de 9 august 2011

Tribunalul București, secția a III a civilă,

prin sentința civilă nr. 915 din 10 mai 2012 a respins ca nefondată acțiunea.

Pentru a pronunța această sentință,

tribunalul a reținut în esență că reclamanții au solicitat obligarea pârâtului

Ministerul Finanțelor Publice la plata prețului de piață al imobilului situat

în București, str. A.D., sector 5.

Imobilul a fost dobândit în baza contractului

de vânzare-cumpărare, prin cumpărare de la SC C. SA, în temeiul Legii nr. 112/1995,

fiind revendicat de foștii proprietari, iar acțiunea lor a fost admisă prin sentința

civilă nr. 3 569/2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului 5 București, definitivă

și irevocabilă.

S-a reținut că potrivit art. 50

1

alin. (1) proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate cu respectarea

Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor.

Aceste dispoziții se aplică atât în situația

în care contractul a fost anulat printr-o hotărâre judecătorească, dar și în situația

în care față de fostul cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată de

fostul proprietar.

Astfel, chiar dacă art. 50 și 50

1

nu explicitează ce trebuie să se înțeleagă prin desființarea contractelor, interpretarea

dată de practica judiciara este în sensul că această desființare are în vedere atât

situația în care contractul a fost anulat ori constatat nul printr-o hotărâre judecătorească,

dar și situația în care față de cumpărător s-a admis acțiunea în revendicare formulată

de fostul proprietar.

În ceea ce privește întinderea despăgubirii,

interesează buna sau reaua credință a cumpărătorilor dobânditori în temeiul Legii

nr. 10/2001.

Nevalabilitatea titlului pârâților din

litigiul anterior a fost dedusă din dobândirea de către aceștia a imobilului din

București, str. A.D., printr-un contract de vânzare-cumpărare încheiat cu rea credință,

adică cu nerespectarea dispozițiilor actului normativ în baza căruia au contractat,

respectiv ale Legii nr. 112/1995.

Aceste considerente, determinante pentru

pronunțarea soluției în acțiunea în revendicare, nu pot fi ignorate, după cum nu

pot fi reevaluate în prezenta cauză, față de puterea de lucru judecat a sentinței

civile nr. 3569 din 19 mai 2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, definitivă

și irevocabilă.

Tribunalul a reținut că în acțiunea în

revendicare, instanța a statuat irevocabil asupra relei credințe a cumpărătorilor

care cu minime diligente aveau posibilitatea să cunoască faptul că pentru imobil

foștii proprietari formulaseră cereri de restituire anterior încheierii contractului

de vânzare cumpărare.

Față de principiul disponibilității care

guvernează procesul civil, tribunalul a reținut așadar că cererea reclamanților,

astfel cum a fost modificată la termenul din 18 ianuarie 2011, nu a fost întemeiată,

reclamanții neavând dreptul la prețul de piață al imobilului, ci la prețul actualizat

conform art. 50 din Legea nr. 10/2001.

Împotriva acestei sentințe au formulat

apel reclamanții.

Prin motivele de apel s-a arătat că hotărârea

este netemeinică și nelegală întrucât:

Nu există putere de lucru judecat cu privire

la buna sau reaua credință a apelanților - reclamanți.

În mod greșit a reținut instanța de fond

că prin sentința civilă nr. 3569 din 19 mai 2006 pronunțată de Judecătoria Sectorului

5 București în Dosarul nr. 13276/302/2005, s-a statuat cu putere de lucru judecat

asupra relei credințe a apelanților - reclamanți la dobândirea Imobilului, deoarece:

obiectul Dosarului nr. 13276/302/2005 l-a format cererea în revendicare a imobilului

formulată de către S.E. și P.C.

împotriva

apelanților - pârâți (ipoteză în care instanța nu are a compara decât titlurile

părților implicate în litigiu) și nu anularea contractului de vânzare-cumpărare

(ipoteză în care instanța verifică în mod obligatoriu buna sau reaua credință a

cumpărătorului); în raport de obiectul cererii de chemare în judecată înregistrată

pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București sub nr. 13276/302/2005, în virtutea

principiului disponibilității, instanța nu putea decât să compare titlurile invocate

de părțile în litigiu, neputând analiza buna sau reaua credință a apelanților -

reclamanți, atâta timp cât aceasta nu avea nicio relevanță în soluționarea cererii

în revendicare; atât Judecătoria Sectorului 5 București, cât și Tribunalul București

și Curtea de Apel București soluționând fondul și căile de atac ale apelului și

recursului în Dosarul nr. 13276/302/2005 rețin în mod expres faptul că ceea ce are

instanța de analizat sunt titlurile părților implicate în litigiu, nefiind necesar

a stabili buna sau reaua credință a apelanților - reclamanți, deoarece acest aspect

nu este relevant pentru soluționarea cererii în revendicare; pe de altă parte trebuie

precizat faptul că soluția dispusă în Dosarul nr. 13276/302/2005 nu este opozabilă

altor persoane decât părțile din litigiul respectiv, neputând fi opusă intimatului

- pârât din prezentul dosar, care mai mult decât atât nu o invocă și nici nu contestă

buna credință a apelanților - reclamanți la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Apelanții - pârâți au fost de bună credință

la data dobândirii imobilului și, pe cale de consecință, sunt îndreptățiți a primi

prețul de piață și nu prețul actualizat al imobilului.

Având în vedere cele de mai sus, apelanții

consideră că în cauză sunt îndreptățiți la restituirea prețului de piață actualizat,

fiind de bună credință la încheierea contractului de vânzare-cumpărarea deoarece:

a) buna credință se prezumă, iar intimatul

- pârât nu a contestat buna credință a apelanților - reclamanți;

b) imobilul a fost restituit către P.C.

și S.E. în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării din data de 16 august

2001, astfel cum rezultă din extrasul de pe site-ul Primăriei Municipiului București

privind situația imobilului. Prin urmare apelanții - reclamanți nu aveau cum să

cunoască, la nivelul anului 1997, anul în care a fost perfectat contractul de vânzare-cumpărare,

faptul că imobilul urmează a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001;

c) apelanții - pârâți au locuit în imobil

încă înainte de anul 1950, deci de mai bine de 50 de ani, și au cunoscut drept proprietar

doar pe dl S.I., persoana pe numele căreia a fost și expropriat imobilul prin Decretul

nr. 92/1950;

d) la data la care s-a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare, în ipoteza în care, ar fi existat notificări, vânzătorul,

și anume Statul Român, trebuia să refuze semnarea respectivului contract.

Vânzătorul, la momentul la care a încheiat

contractul de vânzare-cumpărare, față de existența prevederilor Legii nr. 112/1995,

trebuia să facă verificările minime necesare și să stabilească dacă cu privire la

imobil erau formulate notificări în baza Legii nr. 112/1995.

Bazându-se pe faptul că Statul Român și-a

îndeplinit această obligație de diligentă, fapt confirmat și de viza controlului

preventiv, apelanții - reclamanți au încheiat contractul de vânzare- cumpărare;

mai mult decât atât, apelanții - reclamanți au semnat contractul de vânzare-cumpărarea

după ce anterior aflaseră de la vecinii săi de la parter că aceștia dobândiseră

proprietatea apartamentului situat în București, str. A.D., sector 5 și nu exista

niciun impediment cu privire la dobândirea respectivului imobil. Doar în considerarea

celor menționate aici și la punctul d) de mai sus apelanții - reclamanți au avut

convingerea că pot încheia contractul de vânzare-cumpărare, neexistând riscul ca

în viitor aceștia să piardă dreptul de proprietate asupra Imobilului;

În litigiul dintre P.C. și S.E., în calitate

de reclamanți, și R.I. și R.E., în calitate de pârâți, având ca obiect revendicarea

imobilului situat în București, str. A.D., parter, sector 5, deși aceștia se aflau

în ipoteza similară celei în care s-au găsit apelanții - reclamanți, instanța a

reținut că aceștia sunt de bună credință.

Pentru aceste motive se solicită admiterea

apelului, schimbarea sentinței apelante în sensul admiterii acțiunii.

Prin decizia civilă nr. 418/A din 21 noiembrie

2012 Curtea de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru cauze cu minori și

familie, a respins apelul.

Pentru a se pronunța astfel instanța a

reținut că prin dispozițiile art. 50 din Legea nr. 1/2001 a fost reglementat cu

caracter de normă specială, dreptul chiriașilor ale căror contracte de vânzare-cumpărare

încheiate cu respectarea sau eludarea prevederilor Legii nr. 112/1995, cu modificările

și completările ulterioare, au fost desființate - la restituirea despăgubirilor

de la Ministerul Finanțelor Publice, motiv pentru care în astfel de situații, este

atrasă incidența normei speciale, fiind exclusă astfel de la aplicare - potrivit

regulii general acceptate specialia generalibus derogant -norma generală, în speță,

dreptul comun privind răspunderea exclusivă a vânzătorului pentru evicțiune prevăzută

în art. 1337 -1341.

Termenul de desființare a contractului

are în prezent un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic ca urmare

a declarării nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă și „ineficacitatea"

actului juridic ca și titlu de proprietate asupra imobilului apărută în urma admiterii

unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva titularului dreptului de proprietate,

ce a exhibat un contract valabil încheiat.

S-a mai reținut că față de situația premisă

avută în vedere de legiuitor - desființarea contractului - se impune ca instanța

să analizeze condiția respectării Legii nr. 112/1995, prin corelare cu celelalte

dispoziții ale Legii nr. 10/2001, în vigoare, care conferă, foștilor chiriași ale

căror contracte au fost desființate, dreptul la o despăgubire.

Dispozițiile art. 50 din Legea nr. 10/2001

modificată, obligă instanța să distingă între „desființarea" contractului urmare

a eludării prevederilor Legii nr. 112/1995 și „desființarea" contractului,

deși acesta a fost încheiat cu respectarea prevederilor legale.

Pe de altă parte, analiza întrunirii cerințelor

de valabilitate la momentul încheierii contractului de vânzare - cumpărare trebuie

realizată exclusiv prin raportare la aspectele de fapt și de drept reținute prin

hotărârea judecătorească irevocabilă, prin care contractul a fost desființat, hotărâre

de desființare la care normele legale fac trimitere în vederea acordării despăgubirilor

solicitate.

Apelanții susțin că sunt îndreptățit la

restituirea prețului de piață al imobilului, în condițiile art. 50

1

din

Legea nr. 10/2001, întrucât nu li se poate imputa vreo culpă la încheierea contractului

de vânzare-cumpărare, iar vinovăția instituțiilor statului nu-i poate înlătura dreptul

la despăgubiri la valoarea prețului de piață a imobilului.

Aceste critici nu sunt fondate, instanța

de fond reținând corect că reclamantul nu se încadrează în ipoteza reglementată

de textul de lege care permite restituirea prețului de piață al imobilelor.

Astfel, art. 50 alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, introdus prin Legea nr. 1/2009, statuează că proprietarii ale căror

contracte de vânzare-cumpărare, încheiate cu respectarea prevederilor Legii nr.

112/1995, cu modificările ulterioare, au fost desființate prin hotărâri judecătorești

definitive și irevocabile au dreptul la restituirea prețului de piață al imobilelor,

stabilit conform standardelor internaționale de evaluare.

Rezultă că, legiuitorul condiționează restituirea

prețului de piață al imobilelor către proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare

au fost desființate prin hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, de încheierea

respectivelor contracte cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, ceea ce

nu este cazul în speță.

În verificarea îndeplinirii acestei condiții,

instanța de fond s-a raportat la sentința civilă nr. 3569/2006 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 5 București, preluând constatările jurisdicționale din această hotărâre

irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare al reclamantului din

prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor imperative ale Legii

nr. 112/1995.

Instanța de fond a dat în mod corect eficiență

efectului pozitiv al lucrului judecat, reglementat de art. 1200 pct. 4 cu referire

la art. 1202 alin. (2) C. civ., efect în virtutea căruia ceea ce s-a dezlegat jurisdictional

într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii

contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea

de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.

Cum, în litigiul anterior de revendicare,

în care reclamantul din prezenta cauză au fost parte, s-a statuat în mod irevocabil

că actul de vânzare-cumpărare al acestuia a fost încheiat cu încălcarea prevederilor

Legii nr. 112/1995, statuările pe acest aspect se impun în prezenta cauză cu valoarea

unei prezumții absolute de adevăr, nemaiputând fi combătute de reclamant.

Ca atare, față de efectul pozitiv al puterii

de lucru judecat a sentinței civile nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București,

criticile prin care recurentul-reclamant readuce în discuție chestiunea respectării

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

nu pot fi primite.

Raportat la constatările jurisdicționale

din această hotărâre irevocabilă, conform cărora contractul de vânzare-cumpărare

al reclamanților din prezenta cauză a fost încheiat cu încălcarea dispozițiilor

imperative ale Legii nr. 112/1995, în mod corect tribunalul a constatat că în speță

nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 50

1

alin. (1) din Legea

nr. 10/2001 pentru restituirea prețului de piață al imobilului, aceea a încheierii

contractului de vânzare-cumpărare cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Cât privește poziția subiectivă a cocontractanților

la încheierea contratului de vânzare-cumpărare, corect aceasta nu a fost analizată,

întrucât condiția impusă de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

republicată, pentru restituirea prețului de piață al imobilului este aceea ca, contractul

de vânzare-cumpărare desființat prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă

să fi fost încheiat cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995, or chestiunea

respectării prevederilor Legii nr. 112/1995 la încheierea contractului de vânzare-cumpărare

al reclamantului a fost tranșată cu putere de lucru judecat prin sentința civilă

nr. 3569/2006 a Judecătoriei Sectorului 5 București, în sensul că respectivul contract

a fost încheiat cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995.

Împotriva acestei decizii reclamanții au

declarat recurs, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ.

Recurenții reclamanți au criticat decizia

arătând că instanța de apel a interpretat greșit dispozițiile art. 50 din Legea

nr. 10/2001 prin raportare la noțiunea de contract desființat ca urmare a nerespectării

prevederilor Legii nr. 112/1995.

În prezenta cauză contractul de vânzare-cumpărare

nu a fost desființat.

Admiterea acțiunii în revendicare în cadrul

Dosarului nr. 13276/302/2005 nu poate duce automat la constatarea făcută de instanța

de apel în sensul că prin hotărârea dată în acea cauză contractul de vânzare-cumpărare

a fost desființat.

Obiectul acelui dosar l-a format acțiunea

în revendicare a reclamanților S.E. și P.C. împotriva recurenților reclamanți.

În mod greșit instanța de apel a reținut

că recurenții-reclamanți au fost de rea credință prin raportare la o soluție pronunțată

într-un alt litigiu. Recurenții-reclamanți au încheiat contractul de vânzare-cumpărare

cu respectarea dispozițiilor art. 9 din Legea nr. 112/1995 art. 3 alin. (3),

art. 6 și art. 12 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr. 112/1995,

efectuând diligente în sensul de a afla situația juridică a imobilului.

Cu privire la reaua sau buna-credință a

recurenților-reclamanți nu există autoritate de lucru judecat în sensul art. 1200

pct. 4 C. civ.

În mod greșit a reținut instanța de apel

că statuările din cadrul Dosarului nr. 13276/302/2005 al Judecătoriei sector 5,

se impun în prezenta cauză cu valoarea unei prezumții de adevăr. În cadrul acelui

proces instanța a comparat titlurile invocate de părți, nu a analizat buna sau reaua-credință.

Soluția pronunțată în acel dosar nu este opozabilă altor persoane decât celor din

acel litigiu.

S-a mai susținut că recurenții-reclamanți

au fost de bună credință la data dobândirii imobilului și ca atare sunt îndreptățiți

să primească prețul de piață și nu prețul actualizat al imobilului. Buna credință

se prezumă iar intimatul-pârât nu a contestat buna-credință a recurenților-reclamanți,

respectiv nu a probat existența relei-credinte a acestora.

Imobilul a fost restituit către P.C. și

S.E. în baza Legii nr. 10/2001 ca urmare a notificării formulate de aceștia la data

de 16 august 2001. Prin urmare recurenții-reclamanți nu puteau cunoaște în anul

1997, când a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare, faptul că imobilul va

fi restituit în temeiul Legii nr. 10 /2001. Recurenții-reclamanți au locuit în imobil

înainte de anul 1950 și au cunoscut ca proprietar doar pe S.I., persoană pe numele

căreia a fost expropriat imobilul prin Decretul nr. 92/1950, despre care știau că

nu mai are moștenitori. Acțiunea în revendicare din Dosarul nr. 13276/302/2005 a

fost admisă având în vedere calitatea de moștenitori ai soției lui S.I. și nu de

moștenitori ai lui S.I.

În speță vânzătorul, la momentul încheierii

contractului de vânzare-cumpărare ar fi trebuit să facă demersuri pentru clarificarea

situației juridice a imobilului așa cum se dispune în art. 13 din Normele metodologice

privind aplicarea Legii nr. 112/1995. Bazându-se pe faptul că statul și-a îndeplinit

obligațiile recurenții au încheiat contractul de vânzare-cumpărare și este inadmisibil

ca ei să fie sancționați pentru o faptă de neglijență datorată vânzătorului.

S-a mai arătat că la parterul aceluiași

imobil există o situație similară, în care, cu privire la acei pârâți s-a reținut

buna-credință.

Recursul va fi respins.

Obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă solicitarea reclamanților N.M. și N.L. de obligare a pârâtului Ministerul

Finanțelor Publice prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București,

la plata prețului de piață al imobilului situat în București, str. A.D., sector

5, dobândit în baza contractului de vânzare-cumpărare.

Acest imobil a fost revendicat de S.E.

și P.C., care, în Dosarul cu nr. 13276/302/2005 al Judecătoriei sector 5 au chemat

în judecată pe reclamanții din prezenta cauză, solicitând, în temeiul dispozițiilor

art. 480 și 483 C. civ. să le lase în deplină proprietate și liniștită imobilul

situat în București, str. A.D., sector 5, (dobândit de aceștia în baza contractului

de vânzare-cumpărare).

Prin sentința civilă nr. 3569 din 19 mai

2006, definitivă și irevocabila, pronunțată de Judecătoria sector 5 în Dosarul cu

nr. 13276/302/2005, acțiunea a fost admisă, așa cum a fost precizată (dosar fond)

și a obligat pârâții N.M. și N.L. să lase reclamanților în deplină proprietate și

liniștită posesie imobilul situat în București, Str. A.D., sector 5.

Potrivit art. 50

1

din Legea

nr. 10/2001 republicată, proprietarii ale căror contracte de vânzare-cumpărare încheiate

cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 112/1995 au fost desființate prin hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, au dreptul la restituirea prețului de piață

al imobilelor, stabilit conform standardelor internaționale de evaluare, iar restituirea

acestui preț se face de către Ministerul Economiei și Finanțelor.

Pentru a se dispune obligarea pârâtului

la contravaloarea valorii de piață a imobilului, trebuie îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 50

1

alin. (1) din Legea nr. 10/2001, și anume să fie

vorba în speță de un contract desființat și acesta să fi încheiat cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995.

Întrucât norma în discuție nu distinge,

este necesar ca Legea nr. 112/1995 să fi fost respectată în totalitate, încălcarea

oricărei prevederi, fie de drept substanțial, fie de drept procesual, din conținutul

acesteia, conducând la neaplicarea art. 50

1

din Legea nr. 10/2001.

Această constatare este confirmată prin

interpretarea sistematică a Legii nr. 10/2001 care reglementează distinct, în

art. 50 alin. (2), ipoteza contractului „cu încălcarea prevederilor Legii nr. 112/1995",

ceea ce înseamnă că legiuitorul a intenționat un regim juridic al dezdăunării diferit,

în raport de respectarea sau nerespectarea legii pe baza căreia s-a încheiat contractul

de vânzare-cumpărare.

În speță, sentința a reținut că reclamanții

N.M. și N.L. nu au probat buna credință de vreme ce cunoșteau la momentul cumpărării

că bunul fusese naționalizat în baza Decretului nr. 92/1950 și puteau cu minime

diligente că cunoască faptul că S.E. și P.C. formulaseră cereri de restituire. S-a

mai reținut că susținerile referitoare la buna credință nu pot fi primite, acestea

nevalorând proprietate asupra imobilului în lipsa unui titlu provenit de la adevăratul

proprietar.

Așa fiind, imobilul nu putea fi vândut

în temeiul Legii nr. 112/1995, iar consecința juridică a sentinței civile nr. 3569

din 19 mai 2006, definitivă și irevocabilă, pronunțată de Judecătoria sector 5 în

Dosarul cu nr. 13276/302/2005 este autoritatea de lucru judecat.

Față de cele expuse contractul de vânzare-cumpărare

nu a fost încheiat cu bună credință și Legea nr. 112/1995 nu a fost respectată,

ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 50

1

alin. (1) din Legea

nr. 10/2001, devenind incidente dispozițiile art. 45 alin (2) din Legea nr. 10/2001

republicată: „Actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului

de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, sunt lovite

de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună credință".

Pe de altă parte art. 20 alin. (2

1

)

din Legea nr. 10/2001 definește noțiunea de desființare a contractului, dându-i

un sens mai larg decât lipsirea de efecte a actului juridic urmare a declarării

nulității acestuia, în același cadru fiind inclusă prin voința legiuitorului și

ineficacitatea actului juridic ca titlu de proprietate asupra imobilului, intervenită

în urma admiterii unei acțiuni în revendicare îndreptată împotriva chiriașului care

a cumpărat în temeiul Legii nr. 112/1995.

Pentru aceste considerente, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de reclamanții N.M. și N.L. împotriva deciziei civile nr. 418/A

din 21 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IlI-a civilă și pentru

cauze cu minori și de familie.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 26 septembrie 2013.