ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5416/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5416/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Prin Sentința civilă

nr. 5182 din 16 decembrie 2010, pronunțată în Dosarul nr. 3438/2/2010, Curtea

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a

respins acțiunea formulată de reclamanta Agenția Domeniilor Statului în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată. Prin

aceeași hotărâre, instanța de fond a respins și cererea de intervenție în nume

propriu formulată de intervenienții M.P., N.C., M.D., D.D. și M.A., de asemenea

ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 13 aprilie 2010, reclamanta Agenția Domeniilor Statului

a chemat în judecată pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând instanței

ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună anularea Încheierii nr. 3 din

18 martie 2010.

În motivarea acțiunii

s-a arătat că în perioada 1 septembrie 2009 - 30 noiembrie 2009, pârâta a

efectuat controlul situației, evoluției și modului de administrare a

patrimoniului public și privat al Statului finalizat prin încheierea procesului

- verbal de constatare înregistrat sub nr. 4102 din 30 noiembrie 2009, la care

s-au formulat obiecțiuni.

Pârâta s-a pronunțat

prin Decizia nr. 2 din 25 ianuarie 2010, iar împotriva acestei decizii a

formulat contestație care, prin Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010 a fost

respinsă.

În cuprinsul

deciziei, ca urmare a unui număr de opt constatări, s-au dispus tot atâtea

măsuri, astfel:

Prin măsura nr. 1 s-a

stabilit a se iniția procedurile legale în vederea evaluării tuturor

elementelor patrimoniale lipsă și în funcție de rezultate să se ia măsuri de

recuperare de la persoanele corespunzătoare.

Prin măsura nr. 2 s-a

dispus a se vira la bugetul statului și bugetele destinate protecției sociale

diferențele stabilite în urma recalculării impozitului pe venituri și a

contribuțiilor aferente prin reîntregirea bazei de calcul cu valoarea

facilităților de care au beneficiat salariații, la care se adaugă majorări de

întârziere precum și stabilirea de măsuri de recuperare de la persoanele

vinovate.

Prin măsura nr. 3 s-a

dispus a se lua măsurile legale în vederea recuperării de la persoanele

vinovate a cheltuielilor suplimentare de 1.065.538,83 RON reprezentând daune și

beneficii nerealizate de S.C. A.C. SA. N. în sumă de 1.016.538,83 RON și

cheltuieli de executare silită în sumă de 48.817,8 RON.

Prin măsura nr. 4 s-a

dispus că se vor iniția procedurile legale pentru recuperarea de la persoanele

vinovate a cheltuielilor suplimentare nelegale în sumă totală de 12.918,33 RON

inclusiv a foloaselor nerealizate în sumă de 4.922 RON ca urmare a neaplicării

Deciziei civile nr. 12 din 23 ianuarie 2007 prin care Tribunalul Bacău a

obligat ADS să plătească în contul SC P.C. SA un debit în sumă de 5.300 RON.

Prin măsura nr. 5 s-a

dispus încasarea sumei de 4.935,45 RON de la S.C. A.G. în cadrul termenului

legal de prescripție reprezentând redevență aferentă terenurilor cu destinație

agricolă în suprafață de 274 ha, acordate nelegal în folosință cu titlu gratuit

societății în cauză.

Prin măsura nr. 6 s-a

dispus ca redevența facturată și a penalităților aferente cu care ADS s-a

înscris la masa credală a S.C. G.A. S.A. G. și S.C. A.R.D. ca urmare a

declarării stării de faliment să se recupereze de la persoanele care prin fișa

postului aveau obligația de a lua măsuri de verificare a constituirii

garanțiilor și de executare a acestora conform contractelor încheiate, precum

și stabilirea întinderii prejudiciului și dispunerea măsurilor pentru

recuperare.

Prin măsura nr. 7 s-a

dispus recuperarea valorii totale a majorărilor de întârziere calculate în

timpul controlului în sumă de 14.187,24 RON ca urmare a decontării cu

întârziere a redevenței stabilite prin contractele de concesiune de către S.C.

P. S.A. - A.F. ZRT.

Prin măsura nr. 8 s-a

dispus să se inițieze procedurile legale în vederea recuperării debitului în

sumă de 4.384.028,82 RON reprezentând redevență datorată de S.C. A. S.A. VEDEA,

astfel încât să se prevină generarea unui prejudiciu în patrimoniul ADS.

În dovedirea acțiunii

reclamanta a depus proces - verbal de constatare datat 30 noiembrie 2009 și

înregistrat sub nr. 4102 la 30 noiembrie 2009, Decizia nr. 2 din 25 ianuarie

2010 a Curții de Conturi a Românei, obiecțiunile la procesul - verbal de

constatare înregistrat sub nr. 94661 din 18 decembrie 2009, contestația

înregistrată sub nr. 31806 din 12 februarie 2010, încheierea nr. 3 din 18

martie 2010.

La data de 21

septembrie 2010 s-a formulat cerere de intervenție în interes propriu de către

M.P., N.C., M.D., D.D., M.A., solicitându-se ca prin hotărârea ce se va

pronunța să se dispună anularea măsurii nr. 2 din Încheierea nr. 3 din 18

martie 2010, ca fiind nelegală și netemeinică.

Cererea a fost

formulată ca urmare a controlului efectuat de Curtea de Conturi, intervenienții

arătând că:

S-a stabilit în

sarcina lor obligația de restitui anumite sume de bani motivat de faptul că

pârâta Curtea de Conturi s-a aflat într-o gravă eroare în momentul în care a

asimilat venitul salarial și beneficiul suplimentar acordat de ADS propriilor

angajați ca beneficiu de consiliere și de reprezentare juridică de specialitate

în cadrul unui litigiu legal de munca prestată.

Sumele plătite de ADS

reprezentând asistență judiciară nu pot fi calificate venituri de natură

salarială deoarece nu izvorăsc dintr-un contract individual de muncă conform

Codului Muncii ci își au sorgintea în CCM semnat la nivel de unitate, nu

reprezintă un drept de natură salarială, ci un beneficiu acordat salariatului.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Curtea a apreciat acțiunea și cererea de intervenție ca

fiind neîntemeiate pentru următoarele considerente:

Urmare controlului

efectuat privind situația, evoluția și modul de administrare a patrimoniului

public și privat al statului pe anul 2008 s-a constatat că măsura nr. 1 dispusă

în procesul - verbal de constatare înregistrat la reclamantă sub nr. 4102 din

30 noiembrie 2009 s-au stabilit opt constatări și măsuri.

Măsura nr. 1 a avut

ca obiect inițierea procedurilor legale în vederea evaluării tuturor

elementelor patrimoniale lipsă stabilite pe baza inventarului efectuat la data

preluării patrimoniului Companiei Naționale de Administrare a Fondului

Piscicol, de ADS în baza O.U.G. nr. 23/2008 la valoarea de înlocuire.

Susținerea

reclamantei că nu se poate stabili valoarea de înlocuire a mijloacelor fixe, a

obiectelor de inventar și a materialelor constatate lipsă deoarece nu pot fi

vizualizate, identificate, neexistând documente primare de achiziție, precum și

lipsa de personal specializat, nu este întemeiată deoarece aceste argumente

sunt în contradicție cu pct. 50 din Ordinul nr. 1753/2004 și pct. 46 din

Ordinul nr. 2861/2009 potrivit cărora bunurile constatate lipsă la inventariere

se evaluează și se înregistrează în contabilitate la valoarea contabilă, iar

lipsurile imputabile se recuperează de la persoanele vinovate la valoarea de înlocuire

determinată potrivit acestor ordine.

Măsura nr. 2 privind

virarea la bugetul statului și bugetelor destinate protecției sociale, CASS,

fond șomaj, fond garantare și fond risc a diferențelor stabilite în urma

recalculării impozitului pe venituri și a contribuțiilor aferente prin

reîntregirea bazei de calcul cu valoarea facilităților de care au beneficiat în

baza CCM, precum și a majorărilor de întârziere aferente și recuperarea acestor

sume de la persoanele care aveau atribuții stabilite prin fișa postului de a

calcula și vira sumele datorate acestor bugete este legală deoarece salariații

ADS au beneficiat de serviciul de asistență și reprezentare juridică încheiat

prin contractele de prestări de servicii în baza art. 93 din CCM la nivel de

unitate.

Potrivit art. 55

alin. (1) din Codul fiscal sunt considerate venituri din salarii toate

veniturile în bani și/ în natură obținute de o persoană fizică ce desfășoară o

activitate în baza unui contract individual de muncă sau a unui statut special

prevăzut de lege indiferent de perioada la care se referă, de denumirea

veniturilor ori de forma sub care ele se acordă, inclusiv indemnizațiile pentru

incapacitate temporară de muncă.

Susținerea

reclamantei în ceea ce privește măsura nr. 3 în sensul că în actul de control

nu au fost avute în vedere actele de procedură întreprinse de Direcția

juridică, respectiv cererile de suspendare a executării făcute în cadrul

dosarului de fond cât și contestația la executare promovată împotriva popririi

în ceea ce privește debitul în sumă de 1.065.538,83 RON reprezentând daune și

beneficii nerealizate de S.C. A.G. S.A. N., nu este fondată deoarece organul de

control a stabilit consecințele economice negative pentru plata unor sume de

bani plătite suplimentar ca urmare a neîndeplinirii sau a îndeplinirii

defectuoase de către unii salariați a sarcinilor de serviciu.

Cu referire la măsura

nr. 4 susținerile reclamantei în sensul că Direcția economică a achitat din

proprie inițiativă suma de 5.300 RON, iar ulterior contul ADS a fost executat

în mod eronat cu suma de 12.918,33 RON și faptul că ulterior s-a dispus

recuperarea acestei sume se constată că aceasta își invocă propria culpă,

astfel că măsura dispusă prin actul de control este întemeiată.

Măsura nr. 5 a avut

ca obiect încasarea sumei de 4.935,45 RON de la S.C. A.G. în cadrul termenului

legal de prescripție reprezentând redevență aferentă terenurilor cu destinație

agricolă în suprafață de 274 ha acordate nelegal în folosință cu titlu gratuit

societății în cauză.

Reclamanta invocă

disp.art. 25 din H.G. nr. 626/2001 în sensul că redevența minimă va fi

stabilită de Consiliul de administrație al ADS în funcție de clasele de

calitate ale terenurilor concesionate, iar din actele și lucrările dosarului se

constată că, după stabilirea nivelului redevențelor aferente acestor categorii

de terenuri de către Consiliul de administrație, nu au fost luate măsuri pentru

încasarea acestor venituri la bugetul statului.

Măsura nr. 7 este

dispusă în mod legal deoarece în cazul creanțelor bugetare majorările de

întârziere se calculează de la data scadenței.

Din cuprinsul

contractelor depuse la dosarul cauzei rezultă că în cazul depășirii cu mai mult

de 15 zile a termenului de îndeplinire a obligației de plată a redevenței,

concesionarul datorează majorări de întârziere calculate la valoarea

redevenței.

Măsura nr. 8 a avut

ca obiect a se iniția procedurile legale în vederea recuperării debitului în

sumă de 4.384.028,82 RON reprezentând redevență datorată de S.C. A. S.A. V.,

astfel încât să se prevină generarea unui prejudiciu în patrimoniu ADS.

Susținerile

reclamantei cu privire la imposibilitatea recuperării debitului înregistrat de

SC. A. S.A. V. ca urmare a neachitării redevenței prin blocarea conturilor

concesionarului, așa cum s-a stabilit prin Ordinul nr. 36152 din 17 decembrie

2008, măsura a fost înlocuită cu instituirea unui sechestru pe bunurile

debitorului care la data controlului sechestrul nu a fost executat, astfel că

măsura dispusă prin actul de control este întemeiată.

Având în vedere

aceste considerente, susținerile formulate de către reclamantă în ceea ce

privește toate cele 8 măsuri dispuse prin actul de control sunt neîntemeiate,

astfel că s-a dispus respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Pentru aceleași

considerente expuse la măsura nr. 2 a fost respinsă pe cale de consecință și

cererea de intervenție formulată de intervenienții în interes propriu M.P.,

N.C., M.D., D.D., M.A.

Împotriva acestei

hotărâri, în termen legal, au formulat recurs reclamanta și intervenienții.

Reclamanta Agenția Domeniilor

Statului nu și-a motivat recursul.

În motivarea

recursului lor, intervenienții au arătat, în esență, următoarele:

Cererea de

intervenție a fost formulată în prezenta cauză deoarece Curtea de Conturi a

reținut în sarcina lor obligația de a restitui anumite sume de bani (Măsura nr.

2 din Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010). Prima instanță a apreciat că Măsura

nr. 2 luată de Curtea de Conturi este legală, fără însă a motiva soluția

respectivă, în acest fel fiind încălcate prevederile art. 261 alin. (5) C.

proc. civ., în condițiile în care nu au fost arătate motivele de fapt și de

drept care au format convingerea instanței, care s-a rezumat la o simplă

prezentare a unor articole dintr-o lege.

În ceea ce privește

art. 93 din Contractul colectiv de muncă la nivelul Agenției Domeniilor

Statului pentru anii 2008 - 2010, este de reținut că acest text prevede că

salariații Agenției beneficiază la cerere de asistență și reprezentare juridică

din partea angajatorului în cazul în care sunt cercetați/ judecați pentru

infracțiunile/ contravențiile care au legătură cu munca prestată pentru

angajator. Cum, salariul, potrivit art. 154 C. muncii, reprezintă

contraprestația muncii depuse de salariat în baza contractului individual de

muncă, este greșit să se pună semnul egalității între drepturile de natură

salarială ale angajaților și alte categorii de drepturi create de angajator în

beneficiul acestora, așa cum este asistența juridică la care se referă art. 93

din contractul colectiv de muncă.

Instanța de fond a

făcut o greșită interpretare a prevederilor art. 55 din Codul fiscal,

neobservând că intenția legiuitorului, atunci când a adoptat textul legal

amintit, a fost de a defini în mod clar expres și imperativ noțiunea de „venit

obținut din salariu” și de a indica modul de impozitare a acestei categorii de

venituri. Din acest punct de vedere, se impune a fi observat conținutul

punctului 67 din Normele metodologice de aplicare a codului fiscal, în raport

de care sumele de bani plătite de Agenția Domeniilor Statului către avocații

care i-au apărat în dosarele penale nu pot fi calificate venituri de natură

salarială deoarece nu izvorăsc dintr-un contract individual de muncă, cerință

imperativă a Codului muncii, ci din contractul colectiv de muncă semnat la

nivel de unitate. Nici art. 55 din Codul fiscal și nici Normele metodologice nu

plasează onorariile avocațiale amintite în rândul beneficiilor de natură

salarială. În raport de acestea, Curtea de Conturi, în mod eronat, a procedat

la asimilarea venitului salarial cu beneficiul suplimentar acordat în scopul

asigurării consilierii și reprezentării juridice a salariaților de către

Agenția Domeniilor Statului.

O altă eroare comisă

de Curtea de Conturi vizează modul de abordare a relațiilor contractuale dintre

Agenția Domeniilor Statului și cabinetul de avocatură, acestea fiind părțile

contractului de asistență juridică, în timp ce intervenienții din prezenta

cauză au calitatea de terți față de convenția încheiată.

Nu în ultimul rând,

Curtea de Conturi a săvârșit o gravă confuzie în ceea ce privește obligația de

impozitare a onorariului perceput de cabinetul de avocatură, considerând că

Agenția Domeniilor Statului are obligația impozitării sumelor plătite cu titlu

de onorariu avocațial, în sarcina angajaților, într-o modalitate asemănătoare

impozitării venitului salarial.

Înalta Curte constată

că recursul declarat de către reclamanta Agenția Domeniilor Statului este nul,

iar în ceea ce privește recursul intervenienților acesta este nefondat, urmând

a fi respins ca atare, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

În ceea ce privește

recursul declarat de către reclamantă:

Agenția Domeniilor

Statului a declarat recurs la data de 24 decembrie 2010, anterior comunicării

sentinței recurate, fapt ce s-a produs la 14 martie 2011 (fila 224 din dosarul

de fond, vol. II).

Reclamanta a făcut

mențiunea în cuprinsul declarației de recurs că, motivele vor fi comunicate

potrivit art. 302 alin. (1) și (2) C. proc. civ.

Instanța constată că

cererea de recurs nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază,

astfel cum prevăd dispozițiile art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc.

civ.

Potrivit acestor

dispoziții: „cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității: motivele

de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după

caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat”.

Este adevărat că

recurenta, prin cererea formulată, a precizat că va depune motivele de recurs,

obligație legală care trebuia exercitată în 15 zile de la comunicarea sentinței

(fapt ce s-a produs în data de 14 martie 2011), termen ce ar fi urmat să fie

calculat conform art. 101 alin. (1) C. proc. civ., pe zile libere, însă nu a

făcut aceasta.

Conform dispozițiilor

art. 306 alin. (1) C. proc. civ., „recursul este nul dacă nu a fost motivat în

termenul legal, cu excepția cazurilor în care instanța de recurs ar putea

reține din oficiu motive de casare de ordine publică”.

Or, în cauză nu

există motive de ordine publică, ce ar fi putut fi invocate din oficiu, de

către instanță.

Astfel fiind, pentru

considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 306 alin. (1) și

art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., în raport cu faptul că

cererea de recurs formulată, nu cuprinde motivele de nelegalitate pe care se

sprijină și nici dezvoltarea acestora, se va constata nulitatea recursului

declarat de reclamanta Agenția Domeniilor Statului.

În ceea ce privește

recursul declarat de intervenienți:

Critica formulată în

sensul că instanța de fond a încălcat prevederile art. 261 alin. (5) C. proc.

civ. nu poate fi primită. În realitate, constată Înalta Curte, instanța și-a

motivat hotărârea în privința Măsurii nr. 2 atunci când a analizat cererea de

chemare în judecată formulată de reclamantă în privința acestei chestiuni,

procedând la o examinare efectivă a argumentelor părților litigante, ceea ce a

făcut inutilă o nouă examinare a acelorași critici, atunci când s-a referit la

cererea de intervenție. De altfel, prima instanță a arătat expres în cuprinsul

sentinței că cererea de intervenție se respinge pentru aceleași motive pentru

care a fost respinsă acțiunea.

Contrar celor

susținute în recurs, instanța nu s-a rezumat la o enumerare a unor dispoziții

legale, ci a calificat prestațiile de asistență juridică de care au beneficiat

intervenienții ca venituri de natură salarială.

Luând ca reper art.

49 alin. (2) C. proc. civ. prin intermediul intervenției principale, cum este

cazul în speță, se urmărește valorificarea unui interes propriu.

În virtutea acestei

reguli cu valoare de principiu, în materia contenciosului administrativ

intervenienții principali, în aceleași condiții ca titularul acțiunii

principale al cărui obiect este anularea unui act administrativ de autoritate,

trebuie să susțină și să probeze vătămarea personală, directă și nemijlocită,

prin actul administrativ atacat, într-un drept prevăzut de lege/interes legitim

(protejat de lege).

În speță,

intervenienții contestă Măsura nr. 2 din Încheierea nr. 3 din 18 martie 2010 a

Curții de Conturi a României. Prin măsura respectivă, Curte de Conturi a

ordonat, în temeiul Legii nr. 94/1992, Agenției Domeniilor Statului să vireze

la bugetul statului și la bugetele destinate protecției sociale diferențele

stabilite în urma recalculării impozitului pe venituri și a contribuțiilor

aferente prin reîntregirea bazei de calcul cu valoarea facilităților de care au

beneficiat salariații, în baza contractului colectiv de muncă. Totodată, a

dispus să se vireze și majorările de întârziere aferente, și să se ia măsuri de

recuperare a acestora de la persoanele care aveau stabilite prin fișa postului

atribuții de a calcula, a verifica și a vira sumele datorate bugetelor

menționate.

Măsura a fost dispusă

de către Curtea de Conturi în cadrul controlului extern specializat, pe care

această autoritate administrativă autonomă îl exercită în baza Legii nr.

94/1992 asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a

resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra

modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al

unităților administrativ teritoriale.

După cum rezultă din

cele de mai sus, măsura instituie obligații exclusiv în sarcina Agenției

Domeniilor Statului și nu conține nici o obligație în sarcina intervenienților.

Așadar, doar reclamanta este singura care are deschisă calea acțiunii în

justiție împotriva măsurii.

Cu alte cuvinte,

chiar dacă intervenienții sunt persoanele de la care reclamanta ar urma să

recupereze majorările de întârziere despre care se face vorbire în cadrul

Măsurii nr. 2, aceștia nu sunt vătămați direct și personal prin măsura

amintită, în sensul art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, pentru a se apăra

în cadrul acestui litigiu.

Numai dacă și în

măsura în care Agenția Domeniilor Statului apreciază că intervenienții sunt persoanele

de la care se impune recuperarea majorărilor de întârziere în discuție și va

iniția un demers judiciar în acest sens, aceștia au posibilitatea să-și

formuleze apărările, în sensul în care au făcut-o prin cererea de intervenție

formulată în prezenta cauză, iar nu în acest litigiu, astfel că Înalta Curte nu

va analiza criticile formulate pe fond.

Față de cele ce

preced, Înalta Curte, potrivit art. 306 alin. (1) și art. 302

1

alin.

(1) lit. c), precum și potrivit art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va constata

nulitatea recursului declarat de reclamantă și va respinge ca nefondat recursul

intervenienților.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de Agenția Domeniilor Statului, împotriva Sentinței civile nr. 5182

din 16 decembrie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Respinge recursul

declarat de P.M., C.N., D.M., D.D., A.M. împotriva aceleiași sentințe ca

nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 16 noiembrie 2011.

Procesat de GGC - DG