ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3410/2016

Decizia

nr. 3410/2016

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în fața primei instanțe

Prin cererea înregistrată la 4.05.2010, pe rolul Tribunalului București, reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pe pârâta Curtea de Conturi a României, solicitând:

- anularea parțială a Deciziei nr. 4/2010 emisă de pârâtă, privind măsurile dispuse pentru inlaturarea abaterilor constatate și consemnate prin procesul-verbal de constatare nr. 1278 din 12 ianuarie 2010, respectiv masurile de la pct. 4, 5 și 9.

- anularea încheierii nr. 1 din 31 martie 2010 emisă de pârâtă, în măsura în care se va anula și decizia nr. 4/2010.

- suspendarea executarii măsurilor mai sus menționate din decizia atacată.

Prin sentința civilă nr. 3473 din 14 decembrie 2010 a Tribunalului București, secția a IX-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis exceptia necompetenței materiale a acelei instanțe și s-a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

La data de 14.12.2010, SC A. SA (actuala B. SA) a depus la dosar cerere de intervenție accesorie în interesul reclamantei prin care a solicitat admiterea acțiunii în ceea ce privește suspendarea executării și anularea măsurii dispuse la pct. 5 din Decizia nr. 4/2010.

Prin încheierea de ședință din 16.11.2011, Curtea de Apel București a admis în principiu cererea de intervenție accesorie și a respins cererea de suspendare a executării.

Prin sentința civilă nr. 2307 din 24 iulie 2013, instanța a respins acțiunea principală, precum și cererea de intervenție accesorie ca neîntemeiate.

Reclamanta a declarat recurs împotriva hotărârii pronunțate, care a fost admis prin decizia civilă nr. 35 din 14 ianuarie 2015 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, sentința fiind casată cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Cauza a fost reînregistrată în data de 04.03.2015 pe rolul Curții de Apel București sub nr. unic x/3/2010*.

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în rejudecare, prin sentința civilă nr. 2872 din 05 noiembrie 2015, a admis acțiunea formulată de reclamanta Administrația Fondului pentru Mediu în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și SC A. SA, a anulat în parte Decizia nr. 4/2010 emisă de pârâtă, în ceea ce privește măsurile de la pct. 4, 5 și 9, a anulat Încheierea nr. 1 din 31 martie 2010, în măsura în care a fost anulată și decizia nr. 4/2010. Totodată, a admis cererea de interventie formulată de SC A. SA.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în intervalul 5-31 august și 1-15 octombrie 2009, reprezentanții Curții de Conturi a României - Departamentul XI - Direcția 2 au efectuat verificarea „constituirii, utilizării și gestionării Fondului pentru Mediu” pentru perioada 01.01.2008-30.06.2009, verificare efectuată la sediul reclamantei și finalizată cu Procesul-verbal de constatare nr. 1278 din 12 ianuarie 2010, în baza căruia a fost emisă decizia nr. 4/2010, cuprinzând o serie de măsuri pentru îndreptarea neregularităților constatate.

Reclamanta a contestat Decizia nr. 4/2010, criticând măsurile și constatările de la pct. 4, 5 și 9 din decizie, iar prin Încheierea nr. 1/2010 emisă de Curtea de Conturi, s-au respins pct. I și III din contestatie și a fost admis partial pct. II.

La pct. 4 din Decizia nr. 4/2010 emisă de pârâtă, s-a dispus ca reclamanta Administratia Fondului pentru Mediu să calculeze sumele reprezentand cota de profit pentru proiectele finanțate din Fondul de Mediu pentru îmbunătățirea calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități și cota de profit și TVA-ului aferent pentru celelalte proiecte aflate în derulare începând cu 27.04.2009 și să le recupereze de la beneficiarii finanțării respectivelor proiecte.

Pentru a se dispune această măsură a fost reținută decontarea nelegală a cotei de profit și TVA-ului aferent acestuia pentru unele proiecte și a cotei de profit pentru proiecte aflate în derulare.

Prin procesul-verbal de constatare din decembrie 2009, înregistrat la reclamantă sub nr. 1278 din 12 ianuarie 2010 s-a reținut că până la data de 27.04.2009 reclamanta nu deconta profitul și TVA aferentă acestuia considerându-le neeligibile, pentru ca ulterior în baza unei hotărâri a Comitetului Director din 27.04.2009 să se decidă contrariul și să se deconteze în baza acestei hotărâri profitul și TVA aferentă acestuia.

Pârâta a reținut în mod eronat că decontarea profitului și a TVA-ului aferent după data de 27.04.2009 s-ar fi realizat exclusiv în baza unei hotărâri a Comitetului Director al reclamantei, iar nu direct în baza Ordinului M.M.D.R. nr. 1166/2007, care permitea includerea acestor cheltuieli în categoria cheltuielilor eligibile.

Instanța a arătat că profitul și TVA-ul aferent nu pot fi încadrate în categoria de cheltuieli neeligibile, pentru simplul motiv că profitul și TVA-ul sunt incluse inevitabil în cadrul sintagmei «cheltuieli (…) cu realizarea obiectivelor de investiții» de la pct. I.3.b, fiind deci cheltuieli prevăzute expres ca eligibile.

În ceea ce priveste masura de la pct. 5 din Decizia nr. 4/2010, reprezentanții Curții de Conturi au reținut că A.F.M., în cadrul contractului nr. 283/N/03.11.2008 încheiat cu SC A. SA, ar fi finanțat în mod nelegal contravaloarea mașinii de confecționat și ambalare, respectiv suma de 1.577.000 euro, pentru că echipamentul nu ar fi avut legătură directă cu procesul de reciclare a maculaturii, și au dispus recuperarea contravalorii acesteia.

În urma contestației administrative, prin încheierea nr. 1 din 31 martie 2010 emisă de pârâtă, comisia de soluționare a contestațiilor a admis parțial acest punct, și a dispus recuperarea de A.F.M. doar a 50% din valoarea echipamentului „mașină de confecționat și ambalat”.

Contractul nr. 283/N/03.11.2008 incheiat de A.F.M. cu SC A. SA Călărași a avut ca obiect finanțarea proiectului „Reciclarea și valorificarea maculaturii pentru obținerea de produse din hârtie cu o tehnologie inovativă”, suma finanțată este în valoare de 15.617.989,63 lei, reprezentând 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului.

În procesul-verbal de constatare, auditorii publici externi au reținut că proiectul propus de SC A. SA Călărași nu se poate încadra în categoria de proiecte prevăzută la art. 13 lit. a) din O.U.G. nr. 196/2005 referitoare la «Prevenirea poluării» și că utilajele finanțate nu ar avea legătură cu protecția mediului, practic mașina finanțată neavând legătură „directă” cu procesul de reciclare a maculaturii.

Instanța de fond a arătat că legiuitorul a desemnat expres Administratia Fondului pentru Mediu ca autoritate publică responsabilă cu stabilirea detaliilor de aplicare a art. 13 din O.U.G. nr. 196/2006, investind-o cu atribuții de reglementare (elaborare plan anual, elaborare manual, stabilire categorii de proiecte eligibile etc.), și, deci, cu încrederea publică necesară unui astfel de demers, încredere derivată din specializarea și experiența profesională a personalului acestei autorități.

Or, în ceea ce privește proiectul depus de A. SA Călărași și acceptat de reclamantă, nu se poate reține o evidentă încălcare a O.U.G. nr. 196/2005, mai exact a caracteristicii generale pe care trebuia să o îndeplinească proiectul, respectiv aceea de „a privi prevenirea poluării”.

Trebuie precizat că O.U.G. nr. 196/2005 nu stabilește nici metoda și nici care trebuie să fie gradul de prelucrare a deșeurilor.

Instanța a înlăturat și argumentul legat de faptul că la ambalarea șervețelelor/hârtiei igienice se folosește o folie plastică subțire ce nu poate fi colectată și reutilizată și care astfel ar polua mediul, deoarece, pe de o parte, problema ambalajului s-ar fi ivit și ipoteza în care prelucrarea s-ar fi limitat la producerea bobinelor de hârtie brută (deoarece și acestea trebuiau ambalate, atât pentru a fi păstrate în depozit, cât și pentru a fi transportate catre terții cumpărători), iar pe de altă parte scopul proiectului depus de A. a fost acela de a elimina deșeurile de maculatură din mediul înconjurător și nu acela de a nu produce absolut nicio poluare prin activitatea de prelucrare a maculaturii, lucru de altfel aproape imposibil, deoarece orice activitate economică (deci orice proiect care s-ar fi depus în temeiul art. 13 din O.U.G. nr. 196/2005) produce o anumită poluare asupra mediului (ex. fie și numai din emiterea de gaze de către instalațiile de încălzire, prin emiterea de apă reziduală în sistemul de canalizare, prin emiterea de dioxid de carbon și alte noxe de către autovehiculele folosite în cadrul activității etc.).

În ceea ce privește măsura de la pct. 9 al Deciziei nr. 4/2010, reprezentanții Curții de Conturi a României au reținut că, în temeiul contractului de finanțare încheiat cu SC C. SRL, care a avut ca obiect proiectul „Extindere centrală termică cu modul de cogenerare electrică”, ar fi fost aprobate și decontate cheltuieli neeligibile reprezentând contravaloarea a 5.580 litri ulei pentru sistemul de ungere și au dispus recuperarea contravalorii acestuia.

S-a reținut în esență că uleiul este doar un consumabil și ca atare nu poate fi încadarat la utilaje și echipamente tehnologice cu montaj care sunt cheltuieli eligibile.

Instanța a apreciat însă că uleiul respectiv poate fi practic asimilat unei piese, fără de care turbinele centralei (și deci centrala însăși) nu poate fi probată și pusă în funcțiune.

Trebuie precizat că nu s-a solicitat decontarea întregii cantități de ulei ce urma a fi utilizată de sistemul de ungere a turbinelor pe întreaga lor durată de viață (deci a uleiului-comsumabil), ci doar a cantității necesare pentru punerea în funcțiune și proba centralei (deci a uleiului-piesă).

Împrejurarea că prețul uleiului nu a fost inclus în prețul utilajului este nerelevantă în speță, deoarece calificarea unui obiect ca fiind utilaj/echipament sau consumabil nu se face în funcție de modalitatea de cotare a prețului său, ci în funcție de specificațiile tehnice și de rolul pe care îl joacă în ansamblul liniei tehnologice respective. Cu alte cuvinte, trebuie avută în vedere funcționalitatea tehnică a respectivului articol și nu modalitatea de evaluare a lui de către părți.

Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta Curtea de Conturi a României, pentru motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanța de fond a făcut greșit aplicarea dispozițiilor art. 13 alin. (2) lit. b) și alin. (5) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, art. 1.3 și 1.4 din Ordinul nr. 1166/2007 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, pentru considerentele dezvoltate în cele ce succed.

Instanța de fond nu a ținut cont la pronunțarea hotărârii atacate nici de temeiul de drept în baza cărora au fost dispuse măsurile de la pct. 4, 5 și 9 din Decizia nr. 4/2010, respectiv dispozițiile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu pct. 86-108 din RODAS.

În mod eronat instanța de fond nu a analizat ansamblul de reguli, de fond și formă, în baza cărora au fost emise actele atacate, respectiv cele prevăzute de RODAS, pentru desfășurarea activității Curții de Conturi și valorificarea rezultatelor acțiunilor de control, în baza competenței și atribuțiilor specifice stabilite prin art. 22-24 din Legea nr. 94/1992, republicată. Mai mult decât atât, în condițiile în care probele administrate în cauză susțin constatările Curții de Conturi a României, instanța de fond a înțeles să primească ca întemeiate susținerile reclamantei și intervenientei accesorii privind nelegalitatea actelor atacate, deși argumentele invocate sunt doar o prezentare subiectivă a situației de fapt și actelor normative incidente în cauză.

Astfel, cu privire la măsura de la pct. 4 din Decizia nr. 4/2010, menținută prin încheierea nr. 1/2010, instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind întemeiate susținerile reclamantei conform cărora actele atacate sunt nelegale întrucât în opinia acesteia Ordinul M.M.D.R. nr. 1166/2007 ar califica în mod expres profitul și TVA-ul aferent drept cheltuieli eligibile și permitea A.F.M. să deconteze aceste sume beneficiarilor proiectelor respective.

Măsura a fost dispusă în conformitate cu prevederile art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, coroborate cu pct. 89 din RODAS, pentru valorificarea constatărilor echipei de audit, ce au avut la bază documentele puse la dispoziție de entitatea verificată.

Instanța de fond, în rejudecare, a apreciat că în mod greșit Curtea de Conturi a reținut că s-au acceptat la plată cheltuieli neeligibile, în baza hotărârii Comitetului Director, în considerentele hotărârii recurate, reținându-se că în realitate decontarea cheltuielilor respective s-a făcut în baza Ordinului M.M.D.R. nr. 1166/2007, întrucât la pct. I.3.b. din anexa la ordin sunt enumerate cheltuielile eligibile, respectiv cele pentru realizarea obiectivelor de investiții ce ar include și profitul și TVA-ul aferent.

Instanța de fond a aplicat greșit acest text în cauză, în considerarea faptului că legiuitorul a folosit o formulare generală, acoperitoare pentru toate cheltuielile impuse de realizarea obiectivelor de investiții, deși excepțiile erau expres menționate la pct. 1.4 din același ordin, acestea fiind:

„a) costul unui eventual credit (...);

b) costuri de exploatare ale instalațiilor existente (...);

c) alte taxe și cheltuieli, dacă nu sunt expres prevăzute la categoria de cheltuieli eligibile.”

Prin urmare, TVA-ul și profitul trebuiau expres prevăzute ca și cheltuieli eligibile, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul de față.

De reținut este și faptul că anterior datei de 27.04.2009, când a fost adoptată de către Comitetul Director al A.F.M. hotărârea privind includerea în categoria de cheltuieli eligibile și a profitului și TVA-ului aferent, răspunsul instituției către beneficiarii finanțărilor care solicitau lămuriri în ceea ce privește decontarea profitului și a TVA-ului aferent, răspunsul era fără echivoc „profitul și TVA aferentă profitului sunt cheltuieli neeligibile”.

Printre atribuțiile Comitetului Director, potrivit prevederilor art. 6 alin. (3) din O.U.G. nr. 196/2005, nu se regăsește și aceea de „clarificare” a unui Ghid de finanțare aprobat prin ordin al ministrului așa cum este cazul în speță.

Cu privire la măsura de la pct. 5 din Decizia nr. 4/2010, menținută prin încheierea nr. 1/2010, instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind întemeiate susținerile reclamantei și cele ale intervenientei accesorii SC A. SA Călărași, conform cărora actele atacate sunt nelegale, raportat la prevederile art. 13 alin. (1)-(2) și alin. (5) din O.U.G. nr. 196/2005 (forma în vigoare la data încheierii contractului de finanțare).

Contrar celor reținute de instanța de fond, Curtea de Conturi are atribuția de a verifica și „competența” A.F.M. manifestată în procesul de formare, administrare și utilizare a fondurilor publice, respectiv a cheltuielilor decontate din Fondul pentru Mediu.

Hotărârea pronunțată a fost dată cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale sus menționate, având în vedere că proiectul aprobat în cauză cuprinde două componente, și anume: reciclarea hârtiei din maculatură și valorificarea hârtiei din maculatură utilizând tehnologii inovative (BAT).

Categoriile/tipurile de proiecte care pot fi finanțate din Fondul pentru Mediu sunt stabilite la art. 13 alin. (2) din O.U.G. nr. 196/2005, fără nicio derogare de la aceste prevederi, iar proiectul SC A. SA Călărași nu putea fi încadrat în nici unul din tipurile prevăzute în Ghidul de finanțare aprobat prin Hotărârea Comitetului de avizare nr. 1 din 23 ianuarie 2008, aferent sesiunii 1 februarie - 7 martie 2008.

SC A. SA Călărași a depus pentru sesiunea 1 februarie - 7 martie 2008 cererea de finanțare nerambursabilă (operatori economici), înregistrată la A.F.M. sub nr. 35.139 din 07 martie 2008 pentru proiectul „Reciclarea și valorificarea hârtiei de maculatură utilizând tehnologii inovative (BAT)”, încadrat în categoria/tipul de proiect: „a) utilizarea de tehnologii curate”.

În sensul celor menționate, SC A. a achiziționat utilaje și echipamente în valoare totală de 6.377.000 euro, din care mașina de confecționat și ambalare în valoare de 1.5777.000 euro, care însă nu are legătură cu sortarea și prelucrarea maculaturii și cu atât mai puțin cu prevenirea poluării, aceasta fiind specifică prelucrării hârtiei obținute din maculatură.

În mod greșit a primit instanța de fond ca fiind întemeiate susținerile reclamantei potrivit cărora „instalația finanțată beneficiarului SC A. SA se încadrează în Schema de ajutor de stat pentru Proiectul privind prevenirea, reducerea și controlul integrat al poluării, în raport cu prevederile Ghidului de finanțare aprobat prin Hotărârea nr. 1 din 23 ianuarie 2008 a Comitetului de Avizare al A.F.M.

Cu privire la măsura de la pct. 9 din Decizia nr. 4/2010, menținută prin încheierea nr. 1/2010, instanța de fond în mod greșit a reținut ca fiind întemeiate susținerile reclamantei privind eligibilitatea cheltuielilor decontate, reprezentând contravaloare 5.580 litri ulei.

Potrivit pct. 2.1.2.2. din Normele metodologice privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia, aprobat prin O.M.F. nr. 1917/2005, cu modificările și completările ulterioare, materialele consumabile sunt - „materiale auxiliare, combustibili, materiale pentru ambalat, piese de schimb (...) care participă sau ajută la procesul de fabricație fără a se regăsi, de regulă, în produsul finit sau asigură desfășurarea activității curente a instituției”.

Uleiul în cauză reprezintă combustibil, sub nicio formă nu poate fi asimilat unei piese, indiferent pentru ce ar fi achiziționat, respectiv pentru punerea în funcțiune și proba centralei, sau ulterior acestei etape, încadrându-se în categoria consumabilelor și nu în „echipamente-utilaje”.

Prin urmare, ținând cont de faptul că finanțarea proiectului în cauză din Fondul pentru Mediu a avut ca obiect echipamente și utilaje tehnologice, în mod corect în actul de control s-a reținut că alte cheltuielile cu funcționarea acestora, consumabilele de genul combustibil, energie electrică nu sunt cheltuieli eligibile.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 și urm., art. 304 pct. 9 C. proc. civ., art. 1 alin. (1)-(3), art. 21 alin. (1), art. 22 lit. f), art. 23 și art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, republicată, pct. 86-105 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 1/2009, art. 18-20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, art. 13 alin. (2) lit. b) și alin. (5) din O.U.G. nr. 196/2005 privind Fondul pentru mediu, art. 1.3 și 1.4 din Ordinul nr. 1166/2007 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități.

Intimata reclamantă și intimata intervenientă au formulat întâmpinări, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma art. 304 pct. 9 și art. 304

1

, pe baza probelor administrate și a dispozițiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul pârâtei este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

În cauză au fost supuse controlului de legalitate al instanței de contencios administrativ:

- măsura dispusă la pct. 4 din Decizia nr. 4/2010 emisă de recurenta pârâtă: „Calcularea sumelor reprezentând cota de profit pentru proiectele finanțate din Fondul pentru mediu pentru îmbunătățirea calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități și a cotei de profit și TVA -ului aferent pentru celelalte proiecte aflate în derulare începând cu 27.04.2009 și recuperarea acestora de la beneficiarii finanțării respectivelor proiecte.”;

- măsura dispusă la pct. 5 din decizie: „Recuperarea de la SC A. SA Călărași a sumei de 1.577.000 euro reprezentând contravaloarea mașinii de confecționat și ambalare.”

- măsura dispusă la pct. 9 din decizie: „Recuperarea de la SC C. S.R.L a contravalorii cantității de 5.580 l material consumabil, decontat drept cheltuială eligibilă în cadrul proiectului „Extindere centrală termică cu modul de cogenerare electrică”, beneficiarul finanțării fiind SC C. SRL.”

Referitor la anularea măsurii dispuse la pct. 4 din decizie, Înalta Curte consideră că soluția este legală.

Astfel, în acord cu instanța de fond, apreciază că profitul și TVA aferentă acestuia se includ în mod evident în categoria cheltuielilor cu „realizarea obiectivelor de investiții”.

Instanța de fond a retinut corect și faptul că, în speță, decontarea cheltuielilor nu a avut ca principal temei hotărârea consiliului director, ci chiar prevederile Ordinului M.M.D.R. nr. 1167/2007 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a programului național de îmbunătățire a calității mediului prin realizarea de spații verzi în localități, care permiteau includerea acestor cheltuieli în categoria celor eligibile.

În acest sens, se reține că Ordinul M.M.D.R. nr. 1167/2007 enumeră în categoria cheltuielilor eligibile, la pct. 3 lit. b) din Anexă, „Realizarea obiectivelor de investiții, în conformitate cu indicatorii tehnico-economici aprobați prin hotărâre a consiliului local”, deci, contrar celor susținute de către recurentă, profitul și TVA aferentă acestui profit nu sunt incluse în prevederile de la pct. 4 lit. c) din Ghid („Alte taxe și cheltuieli, dacă nu sunt expres prevăzute la categoria de cheltuieli eligibile”).

Referitor la măsura dispusă la pct. 5 din Decizia nr. 4/2010 și menținută parțial prin Încheierea nr. 1 din 31 martie 2010, privind recuperarea sumei de 1.577.000 euro, reprezentând contravaloarea integrală a echipamentului - mașină de confecționat și ambalare, se reține că obiectul Contractului nr. 283/N/03.11.2008, încheiat de intimata-reclamantă A.F.M. cu intimata-intervenientă SC A. SA, îl constituie finantarea proiectului „Reciclarea și valorificarea maculaturii pentru obținerea de produse din hârtie cu o tehnologie inovatoare”.

Cât privește susținerea recurentei că mașina de confecționat și ambalare finanțată nu ar avea legătură directă cu procesul de reciclare a maculaturii, Înalta Curte reține, în primul rând, că - potrivit dispozițiilor O.U.G. nr. 196/2005 - fondul pentru mediu se utilizează pentru sustinerea și realizarea proiectelor prioritare cu protectia mediului, între acestea înscriindu-se și proiectele privind prevenirea poluării [art. 13 alin. (2) lit. b)].

Se constată că O.U.G. nr. 196/2005 nu definește în amănunt noțiunea de „proiecte privind prevenirea poluării”.

În al doilea rând, se reține că prin raportul de expertiză dispus în cauză s-a arătat că, la proiectele eligibile din categoria „prevenirea poluării”, sunt mentionate instalatii și echipamente pentru prevenirea și controlul integrat al poluării.

Proiectul în discuție se incadreaza la lit. a) din art. 13 al O.U.G. nr. 196/2005, fiind evident că reciclarea, sortarea maculaturii și, ulterior, generarea unui produs, ca urmare a activităților de prelucrare a deșeurilor, constituie o activitate ce previne poluarea. Prin funcționarea tuturor utilajelor se asigură un flux de producție închis, în sensul că maculatura se prelucrează și rezultă produsul finit.

Luând în considerare prevederile Ghidului de finanțare, dar și Manualul de operare, care prezintă categoriile de proiecte de protecția mediului care pot fi finanțate de A.F.M., cuprinzând proceduri referitoare la depunerea, analiza, evaluarea, selectarea, finanțarea, urmărirea și controlul implementării proiectelor pentru protecția mediului, prin Raportul de expertiză tehnică judiciară, expertul a concluzionat că echipamentul achiziționat ambalează produsele în politetilenă de grosime submilimetrică, minimalizând și prevenind poluarea.

Astfel, impactul eliminării deșeurilor din plastic asupra solului, modul de funcționare a mașinilor prin cantitatea de ulei utilizat și prin frecvența schimbului de ulei, conduce la diminuarea cantității de ulei uzat generat. În consecință, echipamentul este o instalație care previne poluarea mediului, diminuând impactul unor deșeuri menajere și industriale, greu de eliminat în condițiile actuale de gestionare.

Mai mult, este posibilă o ambalare corespunzătoare a produsului finit la locul de producere. Prin urmare, se elimină necesitatea dublei ambalări, economisindu-se materialul plastic, și se elimină transportul, reducându-i-se astfel costul și posibilitatea de contaminare a produsului pe parcursul transportului.

Mașina de confecționat și ambalare achiziționată de SC A. SA a fost deci în mod corect încadrată în speță la „cheltuieli eligibile”.

Și analiza făcută de instanța de fond cu privire la măsura dispusă la pct. 9 din Decizia nr. 4/2010 emisă de recurenta-pârâtă este temeinică și legală.

În acest sens, Înalta Curte reține că, în Anexa nr. 1 la Contractul de finanțare nr. 318/N/30.12.2008, referitor la proiectul „Extindere centrală termică cu modul de cogenerare electrică”, figurează la cheltuieli eligibile și „sistem de ulei”, care este compus - potrivit documentației tehnice - din instalația de ulei joasă presiune, pentru lubrifiere, și instalația de ulei presiune înaltă, pentru reglare.

Or, uleiul este parte componentă a sistemului de ulei, fiind necesar pentru prima umplere a sistemului, respectiv a instalației de ulei de joasă presiune, în vederea punerii în funcțiune a instalației turbinelor destinată centralei pe baza de biomasă, astfel cum rezultă din adresa emisă de furnizorul beneficiarului C. SRL (respectiv D. GMBH).

Prin urmare, în mod justificat prima instanță a apreciat întemeiată susținerea intimatei reclamante în sensul că achiziționarea utilajelor și echipamentelor fără acest ulei special ar fi condus la imposibilitatea efectuării probelor și a punerii în funcțiune a centralei electro-termice, uleiul în discuție făcând parte din furnitura completă a sistemului de cogenerare.

Față de împrejurările expuse, se constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a normelor de drept incidente la situația de fapt rezultată din probatoriul administrat.

III. Soluția instanței de recurs și temeiul juridic al acesteia

În baza dispozițiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 312 alin. (1) raportat la art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte va menține ca legală și temeinică sentința instanței de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Curtea de Conturi a României împotriva sentinței civile nr. 2872 din 05 noiembrie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 07 decembrie 2016.