ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3140/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul

a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, anularea

Încheierii din 09 septembrie 2009 emisă de pârâtă, ca urmare a contestației din

23 iunie 2009, formulată împotriva Deciziei din 29 iunie 2009.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că încheierea atacată este nelegală, întrucât au fost

respectate prevederile Legii nr. 82/1991, Legii nr. 15/1994 și Legii nr.

31/1990.

Prin întâmpinarea

formulată în cauză, pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

Curtea de Apel

București, secția contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 3289

din 8 septembrie 2010 a respins acțiunea formulată de O.N.R.C în contradictoriu

cu pârâta Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, următoarele:

În temeiul Legii nr.

94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, cu modificările

și completările ulterioare, în perioada 9 februarie 2009 - 29 mai 2009,

autoritatea pârâtă a efectuat un control asupra modului de formare și de

întrebuințare a resurselor financiare ale statului la O.N.R.C, sens în care s-a

încheiat procesul-verbal de constatare din 29 mai 2009, în care au fost

consemnate abaterile de la legalitate și regularitate constatate.

În baza

procesului-verbal de constatare s-a emis Decizia din 29 iunie 2009, prin care

au fost dispuse în sarcina entității verificate șaptesprezece măsuri pentru

înlăturarea abaterilor constatate, iar contestația formulată de reclamant

împotriva Deciziei din 29 iunie 2009 a fost respinsă, cu excepția pct. 7 al

acesteia, prin Încheierea din 09 septembrie 2009.

În ceea ce privește abaterile

reținute la pct. 1 și 2 ale Deciziei, ce constau în faptul că, reclamantul, la

inventarierea anuală, nu a cuprins creanțele și obligațiile unității existente

în sold la finele anului, iar pentru creditori nu s-a organizat evidența

analitică, nu s-a efectuat inventarierea pe fiecare creditor și nu s-au

solicitat extrase pentru confirmarea soldurilor creditoare sau confirmările

reciproce, iar cu înscrisurile depuse la dosar, reclamantul nu a făcut dovada

respectării prevederilor Legii contabilității nr. 82/1991, republicată, a

faptului că operațiunea de inventariere a cuprins toate elementele de activ și

pasiv și că a fost organizată evidența analitică pe naturi de credite și pe

fiecare creditor în parte.

În ceea ce privește

abaterile menționate la pct. 4 și 6 din Decizie, care au vizat că investițiile

efectuate la sediul clădirii în care își desfășoară activitatea reclamantul nu

au fost evidențiate ca active corporale fixe, ci au fost înregistrate direct pe

cheltuieli; că părțile componente ale „Sistemului de alarmare împotriva

efracției” au fost înregistrate de O.R.C.T. Prahova ca obiecte de inventar și

nu ca un activ corporal fix, iar în soldul contului 208 „Alte active fixe

corporale”, înregistrat la 31 decembrie 2008, au fost menționate programe informatice

de tip antivirus, amortizate integral, cu toate că acestea nu au mai fost

utilizate ca urmare a expirării licențelor, s-a reținut: încălcarea

prevederilor art. 9 alin. (1) și (2) din Legea contabilității nr. 82/1991,

republicată, art. 8 lit. a) și art. 16 alin. (3) din O.G. nr. 81/2003 privind

reevaluarea și amortizarea activelor fixe aflate în patrimoniul instituțiilor

publice, dispozițiile H.G. nr. 2.139/2004 pentru aprobarea Catalogului privind

clasificarea și duratele normale de funcționare a mijloacelor fixe, precum și

prevederile cap. III, lit. A, pct. 1.2.1 din Ordinul Ministrului Finanțelor

Publice nr. 1.917/2005 pentru aprobarea Normelor metodologice privind

organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, Planul de conturi

pentru instituțiile publice și instrucțiunile de aplicare a acestuia.

În ceea ce privește

abaterea consemnată la pct. 9 din Decizie, ce a constat în diminuarea

veniturilor cuvenite bugetului de stat cu sumele virate în plus de către

comercianți, pentru care s-a prescris dreptul de a solicita restituirea,

valoarea estimată și consemnată în actele de control fiind de 143.037 RON,

prima instanță a reținut că nu contestă înregistrarea în contabilitate a

acestor sume ca venituri proprii, ci se susține imposibilitatea de a dispune de

acestea, datorită faptului că reclamantul are calitatea de depozitar

intermediar al acestor sume pentru perioada cuprinsă între momentul încasării

și data virării lor, astfel că susținerile reclamantului nu sunt de natură să

justifice nelegalitatea și netemeinicia abaterii reținute și a măsurilor

dispuse pentru înlăturarea acesteia.

În ceea ce privește

abaterea consemnată la pct. 10 din Decizie, care constă în majorarea

cheltuielilor instituției publice verificate cu o valoare estimată de 12.671,07

RON, reprezentând contravaloarea carburantului decontat nelegal, din

verificarea modului în care reclamantul respectă prevederile O.G. nr. 80/2001

privind stabilirea unor normative de cheltuieli pentru autoritățile

administrației publice și instituțiile publice, s-a constatat că unitatea nu a

depășit consumul de carburant normat pe autoturism (la nivelul anilor) care se

încadrează în limita combustibilului normat în raport cu numărul total de

autoturisme, conform art. 5 (4) din această ordonanță.

Însă, s-a reținut

încălcarea normelor și procedurilor legale în vigoare, respectiv: art. 6 din

Legea contabilității nr. 82/1991, republicată, cu modificările și completările

ulterioare, prevederile Ordinului Ministrului Transporturilor și Telecomunicațiilor

nr. 14 din 27 septembrie 1982 privind aprobarea normativului privind consumul

de combustibil și ulei pentru automobile, cap. I, pct. 2.1.3. și cap. III, pct.

4.1.3 - Însumarea datelor înregistrate în F.A.Z. din foile de parcurs, pct. 5

lit. h) din Procedura proprie privind exploatarea mijloacelor de transport auto

din dotarea O.N.R.C. și O.R.T.C. „Obligații ale șoferilor titulari/persoanelor

responsabile privind completarea foilor de parcurs”.

Din probele

administrate, prima instanță a apreciat că reclamantul nu a făcut dovada

nelegalității și netemeiniciei constatărilor organului de control, argumentele

invocate de acesta, în sensul că nu există nicio pagubă cauzată și nicio

dispoziție legală în vigoare încălcată, fiind neîntemeiate.

În ceea ce privește

abaterea reținută la pct. 12 din Decizie, ce constă în diminuarea veniturilor

instituției cu suma de 897,50 RON (57,50 RON - O.R.C.T. Ialomița și 840 RON -

O.R.C.T. Bacău), ca urmare a calculării eronate a taxelor privind mențiunile

referitoare la modificarea actului constitutiv și a comisionului pentru

transmiterea documentelor la M. Of., prima instanță a reținut că nemulțumirile

formulate de reclamant nu au legătură cu abaterile reținute, întrucât ele

vizează inadvertențele dintre nota contabilă și balanța de verificare depuse în

susținerea cererii de majorare a capitalului social, înregistrată la Camera de

Conturi Botoșani, iar actul de control a reținut abateri constând în calcularea

eronată a taxelor pentru înscrierea de mențiuni și a comisionului de

transmitere a documentelor la O.R.C.T. Ialomița și Bacău.

În ceea ce privește

abaterea reținută la pct. 14 din Decizie, ce a vizat faptul că O.N.R.C.T. nu a

organizat în mod unitar gestiunea și evidența tehnică operativă a tichetelor de

masă și nu în toate cazurile a asigurat verificarea gestionară a celor care au

distribuit aceste bilete de valoare în perioada controlată, prima instanță a

reținut că reclamantul nu a făcut dovada inexistenței abaterilor de la

legalitate și regularitate, respectiv a faptului că la O.N.R.C.T. persoanele

care au distribuit tichete de masă au avut calitatea de gestionari, că în

perioada supusă controlului a fost organizată verificarea gestionară a

acestora, că la O.R.C.T. București au fost completate formularele prevăzute de

norme, cu referire la cantitatea de tichete de masă achiziționate, utilizate și

returnate, precum și la beneficiarii acestora.

De asemenea, nu s-a

dovedit că la O.R.C.T. Alba, Gorj, Vâlcea și Suceava a fost organizată evidența

și gestiunea proprie a tichetelor de masă, că au fost numite persoane

împuternicite în scris de către conducerea instituției pentru gestionarea

acestora și că tichetele de masă au fost distribuite în ultima decadă a

fiecărei luni, pentru luna următoare.

În ceea ce privește

abaterile reținute la pct. 15 și 17 din Decizie, acestea constau în faptul că

reclamantul nu a organizat nicio misiune de audit intern care să aibă ca

obiectiv evaluarea și asigurarea asupra sistemului de conducere și control

intern instituit asupra operațiunilor din sfera achizițiilor publice; auditul

intern a fost orientat cu precădere pe structurile teritoriale, accentul fiind

pus pe operațiunile specifice acestora, în timp ce structura centrală a fost

considerată cu risc scăzut; că la nivelul O.N.R.C, precum și la nivelul

oficiilor teritoriale nu este organizat un sistem de control intern care să

răspundă cerințelor generale și specifice, prevăzute de legislația în vigoare.

Referitor la aceste

abateri, prima instanță a reținut că reclamantul avea obligația de a dovedi

faptul că au fost organizate misiuni de audit intern asupra operațiunilor din

sfera achizițiilor publice, că la nivelul O.N.R.C. și la nivelul oficiilor

teritoriale este organizat un sistem de control intern care să răspundă

cerințelor legislației în vigoare, dovadă neefectuată însă de către reclamant.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs reclamantul O.N.R.C. pentru nelegalitate și

netemeinicie.

Motivele de recurs

invocate conform art. 304

1

C. proc. civ., se încadrează în

dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., invocându-se atât aspecte de

netemeinicie care privesc interpretarea greșită a actului juridic dedus

judecății, cât și aspecte de nelegalitate care privesc greșita aplicare a

actelor normative speciale aplicabile respectiv Legea nr. 82/1991 republicată

sau Legea nr. 300/2004 și a normelor sale de aplicare.

În recurs se invocă

următoarele aspecte de nelegalitate și netemeinicie, în raport de cele

constatate de instanța de fond, în mod distinct pe toate punctele analizate.

În ceea ce privește

primul punct se arată că în mod greșit s-a reținut de prima instanță că

recurentul nu a evidențiat în analitic sumele cuprinse în contul 461 -

creditori, la data de 31 august 2008 și că nu există evidențiată componența

soldului pe fiecare creditor.

Aceasta deoarece

recurenta arată că a respectat dispozițiile Legii contabilității în raport de

prevederile Legii nr. 300/2004 și în conformitate cu prevederile Protocolului

încheiat cu primăriile care virau sumele pentru serviciile prestate. Iar pentru

nereguli constatate, culpa este a primăriilor, care nu și-au îndeplinit

obligațiile conform Protocolului încheiat deoarece au virat în contul O.R.C.T.,

sume pentru care nu au înaintat cereri de înregistrare și acte justificative.

În ceea ce privește

argumentele de la pct. 2 din sentința atacată în sensul că investițiile

efectuate la sediul clădirii în care își desfășoară activitatea O.R.C.T.

București nu au fost evidențiate ca active fixe corporale ci au fost

înregistrate direct pe cheltuieli se arată că aceasta este corectă, cea făcută

de recurent având în vedere prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea

capitalului imobilizat în active corporale și necorporale. Aceasta deoarece

serviciile prestate au avut principala caracteristică de a se consuma total în

momentul prestării acestora. Iar în cauză nu a fost reținută calitatea de

chiriaș a instituției recurente, care au obligația de a restitui spațiul în

starea inițială.

În ceea ce privește

argumentele de la pct. 3 din sentință se arată de recurent că instituția și-a

îndeplinit cu bună-credință obligațiile în raport cu M. Of., iar tarifele de

publicare nu sunt venituri ale O.N.R.C., acestea aparținând Monitorului

Oficial, recurentul având doar calitatea de depozitar a sumelor care aparțin de

fapt și de drept Monitorului Oficial neexistând temei legal pentru a se dispune

de aceste sume.

În ceea ce privește

argumentele de la pct. 4 și 5 se arată că sumele rezultate urmare recalculării

taxelor au fost recuperate aproape integral de la comercianți, iar instituția

s-a încadrat în cantitatea de combustibil afectată, consumând 56% din

cantitate.

În ceea ce privește

argumentele invocate la pct. 6 se arată că tichetele de masă nu reprezintă

valori stocabile, acestea fiind distribuite în ziua primirii într-un interval

de câteva ore de la momentul primirii și în consecință nu sunt îndeplinite

condițiile necesare pentru realizarea verificării gestionare a acestora.

Referitor la

argumentele invocate de instanță la pct. VII se arată că au fost respectate

toate dispozițiile legale privind sfera achizițiilor publice și a modului de

formare, administrare și întrebuințare a resurselor financiare ale statului în

exercițiul financiar al anului 2008, în conformitate cu Programul de activitate

pe anul 2009 aprobat de Plen.

Se arată că în cadrul

unei acțiuni de control anterioare, ce a vizat perioada 2007 - 2008 au fost

constatate o serie de abateri care nu au condus la producerea de prejudicii.

Se arată că

instituția intimată nu a ținut cont de clarificările solicitate prin adresa din

24 martie 2010 fără a se preciza prin minuta din 25 mai 2009 că unele

constatări nu sunt reale.

La dosar,

intimata-pârâtă a formulat întâmpinare în care a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Analizând recursul

declarat, în raport de motivele invocate, Curtea îl apreciată ca nefondat,

pentru următoarele considerente:

În cauză nu sunt

îndeplinite condițiile motivelor de recurs prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C.

proc. civ., sentința recurată fiind dată cu aplicarea corectă a dispozițiilor

legale aplicabile și fiind temeinică în raport de probele administrate față de

actele contestate de recurent respectiv încheierea din 9 septembrie 2009 și

Decizia din 29 iunie 2009 prin care în mod corect a fost respinsă contestația

formulată și menținute măsurile dispuse pentru înlăturarea abaterilor de la

legalitate și regularitate.

Motivele invocate de

recurentă privind combaterea argumentelor instanței de fond la pct. 1 nu pot fi

reținute. Instanța de fond a reținut în mod corect că recurentul nu a respectat

Legea nr. 82/1991 republicată în ceea ce privește realizarea de inventariere

care nu a fost realizată pe voturi de credite și pe fiecare creditor în parte

și nu au avut la bază documente cerute de Legea contabilității nr. 82/1991,

republicată.

Recurenta nu a probat

la instanța de fond și în recurs că a respectat normele legale privind

înregistrarea în contabilitate.

Nerespectarea de

către primării a unui protocol încheiat cu recurenta nu reprezintă o cauză

exoneratorie de răspundere pentru nedepunerea de către autoritățile locale a

documentelor justificative necesare înregistrării în contabilitate.

Calitatea

recurentului de depozitar nu îl exonerează de obligația înregistrării în

contabilitatea proprie a sumelor încasate pe bază de documente justificative în

funcție de fiecare categorie de sume.

Cele reținute la pct.

2 din sentința recurată sunt corecte, în cauză nefiind îndeplinite condițiile

prevăzute de art. 6 din Legea nr. 15/1994.

În mod corect a

reținut instanța de fond faptul că deși sistemul de detecție, alarmare și

stingere incendii, precum și instalația de ventilare și desfumare pot fi

demontate, transportate și montate într-o nouă locație nu justifică

înregistrarea acestora în evidența contabilă ca obiecte de inventar, în

condițiile în care contractul de achiziție publică a acestora a prevăzut

achiziționarea unui sistem, inclusiv montajul și nu dispozitive accesorii.

Cele invocate la pct.

3 din motivele de recurs nu pot fi reținute deoarece recurenta nu a realizat

venituri proprii în relația contractuală cu R.A. M. Of. și pe cale de

consecință sumele au fost greșit înregistrate în contabilitatea recurentului.

Motivele invocate la

pct. 4 și 5 din recurs nu pot fi reținute deoarece consumul semnificativ mai

mare corespunzător anului 2008 nu a fost justificat pe foi de parcurs și ordine

de deplasare, iar în parte măsurile dispuse au vizat nu numai recuperarea unei

pagube ci remedierea deficiențelor constatate prin procesul-verbal de control.

În ceea ce privește

tichetele de masă în mod corect s-a constatat că recurentul nu a organizat în

mod unitar gestiunea și evidența tehnică operativă a tichetelor de masă

anterior distribuirii acestor bilete de valoare în perioada supusă controlului

2006 - 2008.

În ceea ce privește

ultimul aspect de nelegalitate invocat în recurs în mod corect s-a constatat:

- Nu au fost

organizate nici misiuni de audit public intern cu obiective de evaluare a

funcționalității sistemului de management și control intern instituit pentru

operațiunile de consum de carburanți, gestionarea tichetelor de masă, deplasări

interne și externe.

- Auditul intern a

fost orientat cu precădere pe structurile teritoriale, accentul fiind pus pe

operațiunile specifice acestora, în timp ce structura centrală a fost

considerată cu risc scăzut și, ca urmare, niciun compartiment funcțional din

cadrul acesteia nu a fost auditat în perioada 2006 - 2007, de către auditorii

interni ai serviciului de audit din cadrul O.N.R.C. Procedând astfel, au fost

încălcate prevederile art. 13

43

alin. (1) și (2) din Legea nr.

672/2002 privind auditul public intern.

- Contestând

legalitatea și temeinicia acestor constatări reclamanta avea obligația de a

dovedi faptul că au fost organizate misiuni de audit intern asupra

operațiunilor din sfera achizițiilor publice și că deține un sistem de control

intern potrivit dispozițiilor legale, însă nu s-a făcut această dovadă.

Față de cele expuse

mai sus, Curtea în baza art. 312(1) și (2) C. proc. civ., va respinge recursul

ca nefondat, menținând ca legală și temeinică sentința pronunțată de instanța

de fond.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul

declarat de O.N.R.C. împotriva Sentinței nr. 3289 din 8 septembrie 2010 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 31 mai 2011.

Procesat

de GGC - NN