ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2721/2015

Decizia nr. 2721/2015

Asupra recursului de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 3421 din data de 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă cererea formulată de contestatorul Ministerul Afacerilor Externe în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României și intervenienta A., a fost admisă cererea de intervenție în interesul reclamantei, și, în consecință, a fost anulată Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012., ambele emise de Curtea de Conturi a României.

Pentru a pronunța soluția mai sus menționată, instanța de fond a reținut următoarele:

Auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul IV au efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție pentru anul 2010, la Ministerul Afacerilor Externe și au încheiat Raportul de audit financiar nr. 12963 din 08 decembrie 2011, înregistrat la Departamentul IV cu nr. 40501/IV din 12 decembrie 2011, și procesul-verbal de constatare nr. 12962 din 07 decembrie 2011, anexă la raportul de audit financiar.

Examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate în acestea a fost emisă Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012, prin care au fost dispuse, în sarcina conducerii entității verificate, aducerea la îndeplinire a unui număr de 18 măsuri pentru înlăturarea acestora.

Împotriva unui număr de 7 măsuri prin decizie, și anume: I.3., I.4., I.7., II.1.a, II.1.b, II.3., II.4. dispuse pentru remedierea abaterilor de la pct. 3, 4, 8 și 9 din procesul-verbal de constatare nr. 12962 din 07 decembrie 2011, în temeiul prevederilor pct. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010 a Plenului Curții de Conturi, entitatea verificată a formulat contestația nr. G.1./1113 din 31 ianuarie 2012.

Prin încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012, emisă potrivit prevederilor pct. 102 din Regulament, Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi a României a respins contestația împotriva măsurilor de la pct. I.3., I.7., II.1.a, II.1.b din decizie, menținându-le, și a admis parțial contestația împotriva măsurilor de la pct. 1.4. și II.4. din decizie.

Curtea a observat că potrivit tezei a doua din art. 15 din Legea nr. 495/2004, "Membrii Corpului diplomatic și consular al României care sunt delegați, detașați sau trecuți temporar în altă funcție își păstrează salariul de încadrare brut lunar și celelalte drepturi prevăzute de lege. În cazul în care detașarea sau trecerea temporară în altă activitate se face la o funcție la care este stabilit un salariu de bază mai mare, membrii Corpului diplomatic și consular detașați sau trecuți temporar în altă funcție beneficiază de acest salariu și de celelalte drepturi ce se acordă personalului de la locul de muncă respectiv. Dacă trecerea temporară în altă activitate are caracter de sancțiune disciplinară, prevederile prezentului alineat nu se aplică."

Textul consacră principiul salarizării mai favorabile, prevăzut și de art. 47 alin. (2) C. muncii, cu privire la instituția detașării.

Art. 2 alin. (2) Anexa nr. IX din Legea nr. 330/2010 are caracterul de normă generală față de art. 15 din Legea nr. 495/2004. Din acest motiv, este aplicabilă, în speță, norma specială.

De aceea, diplomaților numiți într-o funcție de demnitate publică în cadrul M.A.E. nu li se suspendă drepturile salariale avute anterior numirii (nefiind aplicabil art. 50 C. muncii) și nu li se acordă o indemnizație lunară (potrivit Anexei IX din Legea nr. 330/2009).

Salarizarea diplomaților numiți într-o funcție de demnitate publică urmează principiul salarizării mai favorabile, aceștia fiind salarizați fie cu indemnizația unică lunară aferentă funcției de demnitar fie potrivit sistemului special de salarizare al M.A.E., după caz.

Dacă ar fi legale argumentele invocate de pârâta Curtea de Conturi, atunci art. 15 din Legea nr. 495/2004 ar putea fi aplicat numai în cazul în care detașarea, delegarea sau trecerea în altă funcție se dispune de către M.A.E.

Or, în cazul trecerii în altă funcție nu este posibilă o asemenea măsură printr-o decizie internă a M.A.E., diplomații neputând fi trecuți într-o altă funcție decât cea diplomatică nici măcar ca sancțiune disciplinară.

Dar, un act normativ trebuie interpretat în sensul în care poate produce efecte și nu pentru a-l lipsi de orice eficacitate.

Sporul pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare a fost acordat în anul 2009 și, potrivit legilor-cadru de salarizare a personalului bugetar nr. 330/2009 și nr. 284/2010 a fost și este inclus în salariul de bază al personalului M.A.E.

Temeiul legal inițial de acordare îl constituie art. 14 din Legea nr. 495/2004 (abrogat ulterior prin Legea nr. 330/2009), care prevedea că: "Membrii Corpului diplomatic și consular al României care lucrează în centrala Ministerului Afacerilor Externe și cunosc una sau mai multe limbi străine rare, altele decât cele de circulație internațională, pe care le folosesc în exercitarea funcției diplomatice sau consulare, beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului afacerilor externe."

În baza acestui text de lege, M.A.E. a emis Ordinul nr. 772/2009, prin care se stabilesc condițiile de acordare a acestui spor, astfel: - se stabilesc limbile străine de circulație internațională (engleza și franceza); - se stabilește competența Direcției Generale Resurse Umane de a verifica documentele care certifică cunoașterea limbilor străine rare, altele decât cele de circulație internațională; - se stabilește competența conducerii direcțiilor în care își desfășoară activitatea angajații M.A.E. de a certifica utilizarea, de către aceștia, în exercitarea funcției, a uneia sau mai multor limbi străine rare.

Ulterior, prin Memorandumul Interior nr. H 1/7007 din 22 octombrie 2009, a fost stabilită și procedura concretă prin care se putea acorda acest spor, care reia, în esență, prevederile legale sus menționate.

Stabilirea limbilor străine de circulație internațională și, pe cale de consecință (prin excludere), a limbilor străine rare, este o măsură pe care legiuitorul a dispus-o în sarcina M.A.E., care avea obligația să emită un ordin în acest sens.

Astfel, M.A.E. a emis Ordinul ministrului nr. 772/2009, act administrativ în vigoare.

La emiterea acestui ordin, s-a avut în vedere următoarele criterii: pe de o parte, faptul că engleza și franceza sunt limbile străine utilizate, ca limbi de circulație internațională, în cadrul activității specifice, de către serviciile diplomatice și consulare ale tuturor statelor lumii, și, pe de altă parte, gradul de cunoaștere al limbilor străine în cadrul M.A.E. român.

De aceea, au fost apreciate neîntemeiate susținerile paratei referitoare la criteriile care ar fi trebuit să stea la baza clasificării limbilor străine în rare și de circulație internațională și anume: criterii lingvistice, cele privind numărul de vorbitori ai limbilor respective în lume sau privind declararea unor limbi străine ca oficiale în cadrul unor organizații internaționale.

Ordinul M.A.E. nr. 772/2009 nu trebuia publicat în Monitorul Oficial, neavând conținut normativ aplicabil erga omnes, fiind un act administrativ care poate fi încadrat în categoria actelor individuale raportat la sfera de aplicare, iar aceste acte, potrivit art. 11 alin. (2) lit. b) din Legea nr. 24/2000, nu se publică în Monitorul Oficial.

În al doilea rând, nefiind anulat sau revocat, își produce efectele. Invocarea nelegalității unui act administrativ nu se poate face decât în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Pe de altă parte, potrivit art. 30 din Legea nr. 330/2009:

"(1) Începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile, acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului, și, după caz, indemnizațiile de conducere, care potrivit legii făceau parte din salariul de bază, din soldele funcțiilor de bază, respectiv din indemnizațiile lunare de încadrare, prevăzute în notele din anexele la prezenta lege, se introduc în salariul de bază, în soldele funcțiilor de bază, respectiv în indemnizațiile lunare de încadrare corespunzătoare funcțiilor din tuna decembrie 2009, atât pentru personalul de execuție, cât și pentru funcțiile de conducere.

(2) Sporurile specifice pe categorii de personal și domenii de activitate sunt cele prevăzute în cap. III și în anexele la prezenta lege.(...)

(5) În anul 2010, personalul aflat în funcție la 31 decembrie 2009 își va păstra salariul avut, fără a fi afectat de măsurile de reducere a cheltuielilor de personal din luna decembrie 2009, astfel:

a) noul salariu de bază, solda funcției de bază sau, după caz, indemnizația lunară de încadrare va fi cel/cea corespunzătoare funcțiilor din luna decembrie 2009, la care se adaugă sporurile care se introduc în acesta/aceasta potrivit anexelor la prezenta lege;

b) sporurile prevăzute în anexele la prezenta lege rămase în afara salariului de bază, soldei funcției de bază sau, după caz, indemnizației lunare de încadrare se vor acorda într-un cuantum care să conducă la o valoare egală cu suma calculată pentru luna decembrie 2009."

În Notele prevăzute la pct. 1 din anexele nr. V/1 și V/2 din Legea nr. 330/2009, se prevede expres că "în coeficientul de ierarhizare sunt cuprinse salariul de merit, indemnizația de conducere, spor de confidențialitate, sporul de stabilitate, sporul de limbi străine, sporul de vechime în muncă".

În consecință, includerea, începând cu 01 ianuarie 2010, în salariul de bază a sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare a fost și este o măsură obligatorie, legală, instituită prin legile cadru de salarizare anuală a personalului bugetar.

Temeiul de drept pentru acordarea sporului pentru cifru de stat în anul 2010 îl constituie art. 1 din Anexa nr. V/4 din Legea nr. 330/2009, care prevede că "(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de o indemnizație de până la 15% calculată asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, pentru cifrul de stat. (2) Membrii Corpului diplomatic și consular beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) de la data acordării autorizației de acces la informații clasificate, eliberate în condițiile legii."

Curtea de apel a considerat ca singura condiție de acordare a acestui spor este acordarea/deținerea autorizației de acces la informații clasificate, eliberată în condițiile legii. Autorizația de acces la informații clasificate atestă atât păstrarea confidențialității în legătură cu faptele, informațiile sau documentele de care iau cunoștință în exercitarea funcției, care a generat acordarea sporului de confidențialitate potrivit art. 13 din Lege nr. 495/2004, dar atestă, în același timp, și accesarea, sub orice formă, a informațiilor prelucrate prin cifrul de stat, care a generat acordarea indemnizației pentru cifru, conform art. 1 din anexa nr. V/4 din Legea nr. 330/2009.

Reclamantul nu este instituția emitentă a avizului privind autorizația de acces la informațiile clasificate. Or, această condiție, a deținerii avizului, era singura condiție, necesară și suficientă, pentru acordarea indemnizației de cifru.

Indemnizația de cifru are o natură juridică complet diferită de clauza de confidențialitate stabilită în prevederile art. 26 C. muncii.

Indemnizația pentru cifrul de stat nu exista anterior datei de 01 ianuarie 2010, fiind introdus prin Legea nr. 330/2009.

Măsura II.4, prin care se solicită stabilirea și recuperarea prejudiciului cauzat de angajarea și plata a unor cheltuieli în sumă de 260.857,81 lei (reprezentând plățile în valoare de 43.206,20 lei privind participarea M.A.E. la Zilele Europene ale Dezvoltării și plățile în valoare de 217.651,61 lei privind organizarea Forumului ONG-urilor la Marea Neagră), este motivată de pârâtă prin faptul că acțiunile aferente nu ar reprezenta asistență pentru dezvoltare.

Curtea a apreciat că plățile în valoare de 43.206,20 lei privind participarea reclamantului la Zilele Europene ale Dezvoltării și plățile în valoare de 217.651,61 lei privind organizarea Forumului ONG-urilor la Marea Neagră reprezintă asistență pentru dezvoltare.

În acest sens, s-a susținut că cheltuielile realizate cu deplasarea ONG-urilor reprezintă plăți pentru activități care reprezintă asistență pentru dezvoltare (creșterea capacității societății civile din regiunea Mării Negre), fiind vorba de furnizare de servicii. Deplasările în statele beneficiare sau în România reprezintă elemente esențiale ale acțiunilor de oferire de asistență.

De asemenea, s-a considerat că cheltuielile realizate cu deplasarea reprezentanților reclamanților fac parte din seria acțiunilor de educație și conștientizare pentru dezvoltare, deoarece deplasarea s-a făcut la Zilele Europene pentru Dezvoltare. Cheltuielile administrative (inclusiv cheltuieli de deplasare) ale structurii care se ocupă de derularea și implementarea asistenței oficiale pentru dezvoltare sunt asistență pentru dezvoltare.

Din aceste motive, în baza textelor de lege menționate, a art. 1 și 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea de Apel București a admis cererea principală, și a anulat Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012.

Pe cale de consecință, urmare a legăturii dintre cererea principală și cererea de intervenție în interesul reclamantei, precum și a valorificării unor argumente prezentate în cererea de intervenție, în baza art. 49 alin. (3) și art. 55 C. proc. civ., Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei, formulată de A.

Împotriva Sentinței civile nr. 3421 din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 a declarat recurs în termen legal pârâta Curtea de Conturi a României, prin care s-a solicitat admiterea recursului și modificarea în tot a hotărârii atacate în sensul respingerii cererii reclamantului Ministerul Afacerilor Externe de anulare a Încheierii nr. IV din 30 din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, ambele emise de Curtea de Conturi a României, și a respingerii cererii de intervenție accesorie formulată de A.

A apreciat recurenta pârâtă că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică, în sensul dispozițiilor art. 304 punctul 7 și art. 304 punctul 9 C. proc. civ. din anul 1865, cu modificările și completările ulterioare.

A considerat recurenta că interpretările instanței de fond nu au fundament legal și, în mare parte, nu sunt însoțite de nici un argument.

Astfel, în privința drepturilor salariale ale personalului care a ocupat funcții de demnitate publică în cadrul Ministerului Afacerilor Externe, s-a susținut că în mod eronat a reținut curtea de apel că erau aplicabile dispozițiile Legii nr. 495/2004, singurele norme de drept pozitiv care "acopereau" situația în care se aflau persoanele menționate fiind cele din Anexa IX a Legii-cadru nr. 330/2009.

Cât privește acordarea sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare, recurenta a învederat că cele arătate de judecătorul fondului în considerentele sentinței recurate nu pot fi primite, în condițiile în care sporul pentru limbi rare s-a acordat în baza unui ordin emis de ministrul afacerilor externe, al cărui conținut contravine prevederilor Legii nr. 495/2004 și fără să existe dovada că limba străină cunoscută pentru care s-a acordat sporul era utilizată de către beneficiarii sporului.

Referitor la Ordinul ministrului afacerilor externe nr. 772/2009, respectiv la actele administrative individuale emise în baza acestuia, recurenta a precizat că:

- acest ordin reprezenta în mod evident un act administrativ cu caracter normativ, întrucât el nu avea ca destinatari persoane individualizate; pe cale de consecință, argumentarea curții de apel, în sensul că acesta ar fi un act individual și nu trebuia publicat în Monitorul Oficial, nu are niciun suport real; mai mult, nepublicarea unui act administrativ cu caracter normativ, potrivit art. 11 din Legea nr. 24/2000, atrage sancțiunea inexistenței sale, astfel că ordinul în discuție nu era de natură să producă efecte juridice;

- în condițiile în care nu a fost publicat, acest ordin nu era opozabil terților și cu atât mai puțin Curții de Conturi a României;

- chiar dacă s-ar reține, prin absurd, că normele cuprinse în acest ordin aveau, de fapt, "natură individuală", acest act tot nu avea cum să fie opozabil Curții de Conturi a României, care are sarcina constituțională de a verifica, în primul rând, respectarea dispozițiilor legale, inclusiv în cazul în care "abaterile" sunt cauzate prin emiterea unor acte administrative de către entitatea controlată;

- Ordinul nr. 772/2009, ca și actele individuale emise în baza lui, au dus la prejudicierea bugetului public, fiind emise în scopul de a acorda sporuri nejustificate propriilor angajați;

- invocarea acestor acte proprii chiar de către Ministerul Afacerilor Externe echivalează cu invocarea propriei culpe, fapt care este inacceptabil, întrucât contravine principiului "nemo auditur propriam turpitudinem allegans";

- susținerile curții de apel, conform cărora Ordinul nr. 772/2009 trebuia respectat de către Curtea de Conturi, din moment ce nu a fost revocat sau anulat în condițiile Legii contenciosului administrativ, sunt de asemenea fără suport legal;

- faptul că M.A.E. nu a întreprins nici un demers pentru revocarea Ordinului nr. 772/2009 reprezintă o dovadă suplimentară a culpei reclamantului;

- Curtea de Conturi nu avea nici atribuția legală, nici obligația (deci nici calitatea procesuală activă) de a contesta în contencios administrativ Ordinul nr. 772/2009 chiar dacă (în modalități pe care reclamantul nu binevoiește să le explice) ar fi aflat de existența sa, înaintea controlului efectuat;

- în plus, s-a amintit că ordinul menționat nici măcar nu a fost publicat în Monitorul Oficial, sub pretextul (invocat ad-hoc de reclamant) că ar fi un act administrativ individual.

Pe cale de consecință, interpretarea instanței de fond, în sensul în care Curtea de Conturi avea obligația de a se raporta la Ordinul nr. 772/2009 emis de unitatea controlată, întrucât acesta ar beneficia de prezumția de legalitate, cât timp nu a fost anulat sau revocat, este absolut superficială și nu ține cont nici de regimul creionat de Legea nr. 554/2004 pentru promovarea acțiunilor în contencios administrativ, nici de statutul constituțional și legal al Curții de Conturi a României.

A considerat recurenta că judecătorul fondului avea obligația de a observa că reclamantul nu a adus nicio dovadă care să ateste utilizarea limbilor străine rare de către personalul diplomatic și consular angajat în "centrala" M.A.E., de altfel această dovadă nefiind produsă nici la momentul derulării controlului realizat de auditorii externi ai Curții de Conturi. Or, acest element reprezenta o condiție obligatorie, conform art. 14 din Legea nr. 495/2004, pentru acordarea sporului de 10%.

În acest sens, s-a arătat că prin Sentința civilă nr. 3141 din 18 noiembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012*, instanța a reținut că "prin Ordinul M.A.E. nr. 772/2009 au fost stabilite condițiile de acordare a acestui spor, iar împrejurarea invocată în acțiune, că ordinul este în vigoare, nu este de natură să ducă la concluzia că ordinele de acordare a sporului au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor reglementate de lege pentru acordarea sporului, câtă vreme nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că persoanele beneficiare folosesc efectiv limbile străine rare pe care le cunosc, în exercitarea funcțiilor în cadrul M.A.E.".

Cu privire la acordarea indemnizației pentru cifrul de stat, recurenta a susținut că această indemnizație a fost acordată ilegal de M.A.E., în paralel cu sporul de confidențialitate, motiv pentru care s-a solicitat a se constata că instanța de fond era obligată să rețină, în baza O.U.G. nr. 1/2009 și a Legii nr. 330/2009, că personalul M.A.E. nu putea beneficia, în anul 2010, de sporul (indemnizația) în discuție, întrucât toate sporurile îngăduite de lege erau cuprinse în salariul de bază.

S-a apreciat că curtea de apel a reținut în mod greșit că indemnizația de cifru se putea acorda în mod separat, întrucât ar constitui altceva decât sporul de confidențialitate, în condițiile în care Legea-cadru nr. 330/3009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice interzicea orice alte drepturi salariale peste indemnizația unică lunară prevăzută de Anexa IX a acestui act normativ. Mai concret, s-a arătat că această lege dispunea că în anul 2010 personalul aflat în funcție la data de 31 decembrie 2009 își va păstra salariul brut avut în acel moment, care includea și toate sporurile aferente funcției, și că aceeași prevedere a fost inclusă, de altfel, și în O.U.G. nr. 1/2010, ale cărei dispoziții au fost, de asemenea, ignorate de către instanță.

În fine, cu privire la prejudiciul aferent plății de către M.A.E. a unor cheltuieli, evidențiate în capitolul 54.01 "Alte acțiuni economice - Asistență națională pentru dezvoltare", recurenta a relevat, în primul rând, că instanța de fond a avut o atitudine superficială rezumându-se să reproducă aserțiunile reclamantului fără a aduce nici un argument propriu în acest sens, și, în al doilea rând, că nici în privința celorlalte acțiuni pentru care s-au efectuat cheltuieli nelegale, sentința curții de apel nu aduce nici un fel de argument în favoarea reclamantei, ci doar "proclamă" că acestea se încadrează în sfera "asistenței pentru dezvoltare", fără a explica de ce.

Recurenta a subliniat că cheltuielile prilejuite de deplasarea reprezentanților unor ONG-uri din regiunea extinsă a Mării Negre la Forumul organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Dezvoltare, în valoare de 217.651,61 lei, precum și cheltuielile prilejuite de deplasarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe în scopul participării la Zilele Europene ale Dezvoltării, în valoare de 43.206,20 lei, nu se încadrau în niciuna dintre speciile de "asistență pentru dezvoltare", reglementate de art. 5 din H.G. nr. 747/2007, iar în aceste condiții rezultă că, de fapt, suma de 260.857,81 lei, plătită de M.A.E. pentru a acoperi activitățile de mai sus, nu are "acoperire" în temeiul prevederilor H.G. nr. 747/2007 și ale Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, întrucât nu are nicio legătură cu activitățile de asistență pentru dezvoltare, cum pretinde, fără motivare, instanța de fond.

În cauză nu a fost depusă întâmpinare de către intimații Ministerul Afacerilor Externe și A.

Ministerul Afacerilor Externe a depus, pentru termenul de judecată din 22 iunie 2015, note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu motivarea, în esență, că sentința atacată este legală și temeinică.

Recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 3421 din 12 decembrie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2012 este fondat, în parte, și urmează a fi admis, cu consecința modificării sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, a anulării Încheierii nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României, în ceea ce privește punctul 1 (măsura II.1.b.) și punctul 5 secțiunea a II-a, a anulării Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, în ceea ce privește măsurile II.1.b.) și II.4., a respingerii ca neîntemeiat a capătului de cerere din acțiune privind anularea punctului 1 din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva măsurii II.1.a) dispusă prin Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, și a menținerii dispoziției din sentința recurată de admitere a cererii de intervenție în interesul reclamantei, formulată de A., pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Se constată, în litigiu, că auditorii publici externi din cadrul Curții de Conturi a României - Departamentul IV au efectuat auditul financiar asupra contului anual de execuție pentru anul 2010, la Ministerul Afacerilor Externe și au încheiat Raportul de audit financiar nr. 12963 din 8 decembrie 2011, înregistrat la Departamentul IV cu nr. 40501/IV din 12 decembrie 2011, și procesul-verbal de constatare nr. 12962 din 7 decembrie 2011, anexă la raportul de audit financiar.

Examinând abaterile de la legalitate și regularitate consemnate în actele mai sus menționate a fost emisă Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012, prin care au fost dispuse, în sarcina conducerii entității verificate Ministerul Afacerilor Externe, aducerea la îndeplinire a unui număr de 18 măsuri pentru înlăturarea acestora.

Împotriva unui număr de 7 măsuri luate prin decizie, anume I.3., I.4., I.7., II.1.a, II.1.b, II.3, II.4, dispuse pentru remedierea abaterilor de la pct. 3, 4, 8 și 9 din procesul-verbal de constatare nr. 12962 din 7 decembrie 2011 Ministerul Afacerilor Externe a formulat contestație, soluționată prin Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012, prin care Comisia de soluționare a contestațiilor a respins contestația împotriva măsurilor de la pct. I.3., I.7., II.1.a, II.1.b din decizie, și a admis parțial contestația împotriva măsurilor de la pct. I.4. și II.4. din decizie.

Prin acțiunea în contencios administrativ cu care a învestit Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, în principal, constatarea nulității absolute a Încheierii nr. IV/30 din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012, și în subsidiar modificarea parțială a Încheierii nr. IV/30 din 12 martie 2012 și considerarea acesteia ca neîntemeiată în ce privește dispozițiile 1, 4 și 5 teza a II-a referitoare la măsura II.4 din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012.

Prin Sentința civilă nr. 6795 din 28 noiembrie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a admis cererea principală privind pe contestatorul Ministerul Afacerilor Externe, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României și a dispus anularea Încheierii nr. IV/30 din 12 martie 2012 și a Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012 și a admis cererea de intervenție în interesul reclamantului formulată de intervenienta A.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că desemnarea auditorilor publici externi care au elaborat procesul-verbal de constatare încheiat cu ocazia Auditului financiar asupra Contului de execuție încheiat de Ministerul Afacerilor Externe la 31 decembrie 2010 a fost viciată din cauza încălcării normei imperative prevăzute la punctul 44 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, adoptat prin Hotărârea plenului Curții de Conturi nr. 130/2010.

Astfel, auditorii publici externi B. și C. au participat și la controalele ce au vizat contul de execuție al M.A.E. pentru anii 2008 și 2009, deși exista o normă imperativă ce interzicea desemnarea lor, pentru al treilea an consecutiv, în echipa Curții de Conturi însărcinată cu efectuarea auditului financiar în cadrul M.A.E.

Prima instanță a apreciat ca fiind evidentă vătămarea produsă contestatorului, aceasta ținând de poziția psihică a respectivilor auditori, care au avut cunoștință de faptul că actele Curții de Conturi întocmite pe baza celor două procese-verbale anterioare (pentru conturile de execuție bugetară 2008 și 2009) au fost, la rândul lor, contestate în instanță.

În consecință, prima instanță a apreciat că procesul-verbal de constatare pentru contul de execuție încheiat la 31 decembrie 2010 este nul și actele Curții de Conturi încheiate în baza lui (inclusiv încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012) sunt lovite de aceeași formă de nulitate.

Judecătorul fondului a reținut că, indiferent de faptul că această nulitate nu este expres prevăzută de lege (nu este o nulitate expresă), nu înseamnă că ea nu există. Nulitatea este una virtuală, ce rezultă din încălcarea unei norme imperative ce instituie o condiție de desemnare a auditorilor publici externi ce au efectuat controlul în urma căruia s-a emis încheierea contestată.

Pe de alta parte, Curtea de apel a reținut că pct. 44 alin. (2) din Regulament a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2011, dar aceasta nu înseamnă că regula neefectuării de către aceeași auditori publici externi a două controale consecutive s-ar aplica doar următoarelor controale ale Curții de Conturi la M.A.E., fiind unanim admis că faptele și actele care au produs efecte sub imperiul legii vechi, vor păstra aceste efecte și după intrarea în vigoare a legii noi. Din acest punct de vedere, controalele efectuate înainte de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a pct. 44 alin. (2) din Regulament, vor produce efectele prevăzute de legea anterioară.

Față de aceste considerente, instanța de fond nu a mai procedat la analizarea celorlalte motive de nulitate sau nelegalitate invocate de reclamant. De asemenea, ca urmare a legăturii dintre cererea principală și cererea de intervenție în interesul reclamantului, în baza art. 49 - 56 C. proc. civ., Curtea a admis cererea de intervenție în interesul reclamantului.

Prin Decizia nr. 2332 din data de 20 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței civile nr. 6795 din data de 28 noiembrie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a fost casată sentința atacată și a fost trimisă cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, învederându-se următoarele:

Sunt întemeiate criticile recurentei-pârâte vizând greșita aplicare și interpretare a legii, respectiv a prevederilor art. 44 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților rezultate din aceste activități.

Contrar celor reținute de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că desemnarea auditorilor publici externi care cu elaborat Procesul-verbal de constatare încheiat cu ocazia auditului financiar asupra contului de execuție bugetară aferent anului 2010 nu a fost viciată ca urmare a încălcării normei prevăzute de pct. 44 alin. (2) din Regulamentul (RODAC-CC) iar eventuala încălcare a acestor norme nu poate avea drept consecință nulitatea absolută a actelor administrative încheiate de reprezentanții Curții de Conturi.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că nu există nicio dispoziție legală care să instituie sancțiunea nulității absolute a actelor administrative emise de Curtea de Conturi, ca urmare a nerespectării prevederilor pct. 44 alin. (2) sau ale pct. 225 din RODAS.

Având în vedere că Regulamentul a intrat în vigoare la data de 01 ianuarie 2011, conform art. 3 din Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi publicată în M. Of. Partea I nr. 842/13.12.2010, regula stabilită privind desemnarea auditorilor conform pct. 44 alin. (2) din RODAS se aplică controalelor consecutive efectuate de către Curtea de Conturi după intrarea în vigoare a normei respective, fără a lua în calcul controalele efectuate în anii anteriori.

Pe de altă parte, instanța de control judiciar constată că judecătorul fondului nu a clarificat în ce constă vătămarea produsă recurentului-pârât prin modul în care au fost desemnați auditorii externi, reținând doar faptul că aceasta ar fi "evidentă" și că ar ține de "poziția psihică a respectivilor auditori care au avut cunoștință de faptul că actele Curții de Conturi întocmite pe baza celor două procese-verbal anterioare, au fost la rândul lor contestate în instanță.

Înalta Curte constată că aprecierea instanței de fond este neîntemeiată întrucât obiectivitatea auditorilor externi care efectuează misiunea de audit financiar nu poate fi influențată de faptul că actele de control încheiate anterior au fost contestate în instanță atâta vreme cât dispozițiile legale prevăd această cale de atac, iar pe de altă parte, potrivit pct. 63 din RODAS, aceștia au chiar obligația legală de a examina ultimul act de control încheiat de Curtea de Conturi la entitatea respectivă, inclusiv modul de îndeplinire al măsurilor dispuse prin decizie în cadrul procedurii de valorificare, urmând a consemna despre aceste informații în actul ce urmează a fi întocmit și totodată de a consemna și rezultatul evaluării impactului măsurilor anterior dispuse, asupra entității controlate.

Concluzionând, Înalta Curte constată că în mod greșit instanța de fond a apreciat că actele administrative atacate respectiv Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 cât și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 trebuie anulate ca urmare a reținerii nulității unei operațiuni prealabile emiterii acestora, respectiv a modului de constituire a echipei de auditori care au efectuat controlul deși nu există o prevedere expresă care să sancționeze o eventuală încălcare a acestor proceduri prealabile cu nulitatea actelor administrative emise ulterior.

Astfel fiind, Înalta Curte, reținând incidența în cauză a motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ va admite recursul formulat în cauză, va casa sentința atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării cauzei, instanța de fond urmează a analiza celelalte motive de nulitate sau nelegalitate invocate de contestator, cu privire la actele administrative atacate, respectiv Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 cât și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012, motive care nu au fost analizate de către prima instanță în cadrul primului ciclu procesual.

Procedând la rejudecare, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința civilă nr. 3421 din data de 12 decembrie 2014, recurată în cauză, a admis cererea formulată de contestatorul Ministerul Afacerilor Externe în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României și intervenienta A., a admis cererea de intervenție în interesul reclamantei, și, în consecință, a anulat Încheierea nr. IV/30 din 12 martie 2012 și Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012., ambele emise de Curtea de Conturi a României.

I. Prin punctul II.1.b.) din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, s-a stabilit în sarcina reclamantului Ministerul Afacerilor Externe măsura constând în "Conducerea Ministerul Afacerilor Externe va dispune măsuri care să conducă la: - stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de acordarea de drepturi salariale nejustificate conform prevederilor O.U.G. nr. 35/2009 și de acordare de drepturi salariale peste nivelul stabilit prin Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și prin O.U.G. nr. 1 din 25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar; - recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente; - virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente; - efectuarea regularizărilor între bugete în ce privește contribuțiile angajatorului și cele ale angajaților, datorate pentru asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate, asigurări de șomaj, etc".

În fapt, abaterea constatată de auditorii publici externi se referă la acordarea, în anul 2010, personalului Ministerului Afacerilor Externe, a unor drepturi salariale contrar prevederilor Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, astfel: - drepturi salariale reprezentând spor de 10% la salariul tarifar de încadrare, acordate unui număr de 318 salariați pentru cunoașterea și folosirea unei limbi străine rare, stabilite în luna decembrie 2009, în baza ordinelor ministrului afacerilor externe fără a se fi justificat legal încadrarea limbilor cunoscute de salariați în categoria "limbi rare" și fără să se fi prezentat probe referitor la utilizarea de către respectivii salariați, în exercitarea sarcinilor lor de serviciu, a unei alte limbi decât cele de circulație internațională; - indemnizația pentru cifrul de stat calculată în procent de până la 15% asupra salariului de bază, acordată unui număr de 802 salariați, în condițiile în care personalul beneficia și de spor de confidențialitate.

Prin punctul 1 din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României contestația reclamantului Ministerul Afacerilor Externe împotriva măsurii stabilite prin punctul II.1.b. din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV a fost respinsă ca neîntemeiată, apreciindu-se că nu au fost prezentate de către conducerea M.A.E. motive de drept temeinice care să combată abaterile înscrise la punctul 3 din procesul-verbal de constatare.

Înalta Curte reține, referitor la cele dispuse prin punctul II.1.b.) din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV și prin punctul 1 din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României, prin care a fost respinsă contestația reclamantului formulată împotriva măsurii de la punctul II.1.b.) din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, că sunt întemeiate argumentele și motivele de fapt și de drept invocate prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe și că în mod corect curtea de apel, prin sentința pronunțată, a statuat că au fost acordate în mod corect, în anul 2010, atât sporul pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare cât și indemnizația pentru cifrul de stat, și că se impune anularea Încheierii nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României, în ceea ce privește punctul 1 (măsura II.1.b.) și anularea Deciziei nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, în ceea ce privește măsura II.1.b.)

I.I. În ceea ce privește acordarea în anul 2010 a unor drepturi salariale reprezentând spor de 10% la salariul tarifar de încadrare, unui număr de 318 salariați pentru cunoașterea și folosirea unei limbi străine rare, stabilite în luna decembrie 2009 prin ordine ale ministrului afacerilor externe, se constată că instanța de fond a reținut în mod just că stabilirea și plata acestui spor, de către reclamant, s-a realizat în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 14 (abrogat ulterior prin Legea nr. 330/2009) din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a Ministerului Afacerilor Externe și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, care stipula că "Membrii Corpului diplomatic și consular al României care lucrează în centrala Ministerului Afacerilor Externe și cunosc una sau mai multe limbi străine rare, altele decât cele de circulație internațională, pe care le folosesc în exercitarea funcției diplomatice sau consulare, beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului afacerilor externe", ale Ordinului nr. 772/2009 emis de ministrul afacerilor externe (care nu trebuia publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, neavând, prin raportare la sfera de aplicare, natura unui act administrativ normativ ci a unui act administrativ unilateral cu caracter individual), precum și ale dispozițiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Stabilirea și plata sporului de 10% s-a realizat astfel în condițiile prevăzute prin Ordinul nr. 772/2009 al ministrului afacerilor externe (care își produce pe deplin efectele, nefiind anulat sau revocat), ordin emis în temeiul prevederilor art. 14 din Legea nr. 495/2004 care preciza expres că sporul în discuție se acorda "în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului afacerilor externe", și prin care s-au stabilit limbile străine de circulație internațională (engleza și franceza), s-a stabilit competența Direcției Generale Resurse Umane de a verifica documentele care certifică cunoașterea limbilor străine rare, altele decât cele de circulație internațională, și s-a stabilit competența conducerii direcțiilor în care își desfășoară activitatea angajații Ministerului Afacerilor Externe de a certifica utilizarea, de către aceștia, în exercitarea funcției, a uneia sau mai multor limbi străine rare.

Prin urmare, acest spor fiind legal acordat în anul 2009, a fost în mod corect inclus în salariul de bază al personalului Ministerului Afacerilor Externe stabilit începând cu 1 ianuarie 2010, potrivit dispozițiilor art. 30 din Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, precum și Notelor prevăzute la pct. 1 din Anexele nr. V/1 și V/2 din același act normativ, care preciza expres că în coeficientul de ierarhizare "sunt cuprinse salariul de merit, indemnizația de conducere, spor de confidențialitate, sporul de stabilitate, sporul de limbi străine, sporul de vechime în muncă".

I.II. Referitor la chestiunea acordării în anul 2010 a indemnizației pentru cifrul de stat concomitent cu sporul de confidențialitate, Înalta Curte reține că judecătorul fondului, interpretând și aplicând corect legea, a statuat în mod judicios că acest spor a fost în mod legal stabilit, întrucât, pe de o parte, temeiul de drept pentru acordarea acestui drept salarial (care nu era reglementat anterior) îl constituiau dispozițiile art. 1 din Anexa nr. V/4 "Sporuri, premii și alte drepturi" la Legea-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, în vigoare începând cu data de 1 ianuarie 2010, care prevedeau expres că "(1) Membrii Corpului diplomatic și consular al României beneficiază de o indemnizație de până la 15% calculată asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, pentru cifrul de stat. (2) Membrii Corpului diplomatic și consular beneficiază de indemnizația prevăzută la alin. (1) de la data acordării autorizației de acces la informații clasificate, eliberate în condițiile legii.", și pe de altă parte, în cauză nu este vorba de un spor ci de o indemnizație de cifru, care are o natură juridică diferită de sporul de de confidențialitate de care beneficia personalul M.A.E. anterior intrării în vigoare a Legii nr. 330/2009 și care a fost inclus, începând cu 1 ianuarie 2010, conform art. 30 din legea-cadru de salarizare unitară, în salariul de bază.

II. Prin punctul II.4 din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, s-a stabilit în sarcina reclamantului Ministerul Afacerilor Externe măsura constând în "Ordonatorul de credite al Ministerului Afacerilor Externe va dispune măsuri care să conducă la: - stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de angajarea și plata de către Ministerul Afacerilor Externe a unor cheltuieli în sumă de 527.308 lei, evidențiate la Cap. 54.01 "Alte cheltuieli economice" - Asistență națională pentru dezvoltare, fără respectarea prevederilor legale; - recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente; - virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente"

Prin punctul 5 din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României contestația reclamantului Ministerul Afacerilor Externe împotriva măsurii stabilite prin punctual II.4 din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV a fost soluționată în cadrul a două secțiuni, respectiv:

- secțiunea I, prin care s-a admis parțial contestația formulate de M.A.E. împotriva acestei măsuri și s-a admis faptul că formarea profesională a unor diplomați din Republica Moldova (formare profesională pentru diplomații din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Republica Moldova), activitate care a generat plăți în valoare de 266.450 lei, reprezintă asistență tehnică prin furnizarea de servicii de pregătire și formare profesională, aceasta reprezentând asistență pentru dezvoltare ce se încadrează în tipurile de asistență pentru dezvoltare care se pot acorda de Guvernul României, prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 747/2007;

- secțiunea II, prin care s-a menținut ca întemeiată măsura II.4 dispusă prin Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV, considerându-se că au fost angajate și plătite cheltuieli pentru activități ce nu se încadrează în prevederile H.G. nr. 747/20078, fiind încălcate astfel și prevederile art. 14 și 22 alin. (1) și (2) lit. c) din Legea nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare (deplasarea reprezentanților Ministerului Afacerilor Externe pentru participarea la Zilele Europene ale Dezvoltării, care a generat angajarea și plata unor cheltuieli în valoare de 43.206,20 lei; deplasarea reprezentanților unor ONG-uri din regiunea extinsă a Mării Negre la un Forum organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Dezvoltare, care a generat decontarea de către M.A.E. a sumei de 217.651,61 lei, reprezentând contravaloarea cheltuielilor de deplasare efectuate de diverse firme pentru reprezentanții ONG-urilor respective.

Comisia de soluționare a contestațiilor, cât privește secțiunea II din punctul 5 din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012, a constatat că finanțarea activităților mai sus menționate nu poate fi încadrată în tipurile de asistență pentru dezvoltare ce se pot acorda de Guvernul României, prevăzute de art. 5 din H.G. nr. 747/2007, aceste activități nereprezentând: a) nici asistență tehnică, nereprezentând furnizarea de servicii, produse și lucrări în vederea susținerii procesului de dezvoltare a statului partener; b) nici asistență financiară, nefiind vorba de asistență financiară nerambursabilă și ștergerea și/sau reducerea datoriilor țărilor în curs de dezvoltare față de România; c) nici asistență umanitară ce se acordă statelor în caz de dezastre, conflicte armate prelungite sau în procesul de tranziție de la o situație de criză umanitară către procesele de reabilitare sau reconstrucție timpurie; d) nici asistență pentru educație, pentru dezvoltare sau activitate de conștientizare publică în domeniul dezvoltării.

Înalta Curte constată, referitor la cele dispuse prin punctul II.4 din Decizia nr. 5 din 16 ianuarie 2012 a Curții de Conturi a României - Departamentul IV și prin punctul 5 secțiunea a II-a din Încheierea nr. IV din 30 din 12 martie 2012 a Curții de Conturi a României, că sunt întemeiate susținerile reclamantului Ministerul Afacerilor Externe din cererea de chemare în judecată și că în mod corect curtea de apel, prin sentința recurată, a apreciat că plățile în valoare de 43.206,20 lei privind participarea reclamantului la Zilele Europene ale Dezvoltării și plățile în valoare de 217.651,61 lei reprezentând deplasarea reprezentanților unor ONG-uri din regiunea extinsă a Mării Negre la un Forum organizat de Federația Organizațiilor Neguvernamentale de Dezvoltare, contrar celor constatate și reținute de Curtea de Conturi a României, se încadrează în prevederile art. 5 din H.G. nr. 747/2007 privind reglementarea acțiunilor specifice aferente finanțării asistenței din cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare.

Potrivit art. 5 din H.G. nr. 747/2007 "Guvernul României acordă următoarele tipuri de asistență pentru dezvoltare: a) asistență tehnică, prin furnizarea de servicii, produse și lucrări în vederea susținerii procesului de dezvoltare a statului partener - inclusiv pregătirea și formarea profesională, furnizarea rezultatelor unor activități de cercetare, burse de studii și stagii de practică, implementarea de proiecte de înfrățire instituțională și alte inițiative de recrutare, formare și plasare de voluntari; b) asistență financiară - asistența financiară nerambursabilă și ștergerea și/sau reducerea datoriilor țărilor în curs de dezvoltare față de România; c) asistență umanitară - asistența de urgență acordată statelor în caz de dezastre și c