ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2617/2015

Decizia nr. 2617/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamantul Ministerul Afacerilor Externe a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, în conformitate cu prevederile art. 106-107 din Anexa la H.G. nr. 1/2009 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, anularea încheierii nr. 4 din 05 mai 2011, prin care Curtea de Conturi a respins contestația formulată împotriva deciziei nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi.

Hotărârea și considerentele instanței de fond

Prin sentința civilă nr. 1697 din 08 martie 2012, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins contestația formulată de contestatorul Ministerul Afacerilor Externe, în contradictoriu cu intimata Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:

În ceea ce privește pct. 1, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 1 din decizie, respectiv pct. 1 din încheiere, Curtea de apel l-a apreciat ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că bilanțul contabil încheiat de M.A.E. nu a fost fundamentat pe baza informațiilor reale exacte, corespunzătoare perioadei de raportare, deoarece modul de organizare și conducere a evidenței financiar contabile nu furnizează toate informațiile necesare determinării indicatorilor economico-financiari.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis să se dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate cu privire la organizarea și desfășurarea activităților financiar contabile, în vederea asigurării condițiilor de întocmire a situațiilor contabile în conformitate cu realitatea, prin respectarea normelor contabile emise în baza Legii nr. 82/1991, republicată.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, înregistrată la Curtea de Conturi a României în 31 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că M.A.E. nu contestă ansamblul constatării, ci doar parțial considerentele prezentate de echipa de audit încercând să explice starea de fapt, fără a nega realitatea prezentată de echipa de audit.

Ca urmare, din adresa M.A.E. nu rezultă că se contestă nici constatarea că organizarea și conducerea evidenței contabile nu furnizează toate informațiile necesare determinării corecte a indicatorilor economico-financiari și nici măsura dispusă, de a înlătura neregulile constatate în organizarea și desfășurarea activității financiar-contabile.

Curtea de apel a reținut că, într-adevăr, echipa de audit a constatat la pct. 1 un număr de 8 abateri de la normele financiar-contabile, iar reclamanta a contestat doar două abateri, respectiv neîntocmirea Fișei pentru operațiuni bugetare și neîntocmirea Registrului de casă la toate misiunile diplomatice, iar prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate, în totalitatea lor, cu privire la organizarea și desfășurarea activităților financiar contabile, în vederea asigurării condițiilor de întocmire a situațiilor contabile în conformitate cu realitatea, prin respectarea normelor contabile emise în baza Legii nr. 82/1991, republicată.

Prin urmare, împrejurarea că această fișă există și se întocmește manual în Centrala M.A.E., în care se înscriu elementele contabile corespunzătoare, care în procesul de analiză al execuției bugetare, cheltuielile efective se preiau din balanța de verificare, însă nu a fost prezentată la solicitarea echipei de audit, este nerelevant din punct de vedere al contestației de față, întrucât, în ipoteza în care pârâta respectă normele financiar-contabile cu privire la acest aspect, atunci reprezintă o conformare în ceea ce privește normele contabile aplicabile, nefiind vătămată prin decizia contestată.

În contextul în care nu s-a făcut dovada că fișa a fost prezentată echipei de audit, nu se poate susține că măsura stabilită în sarcina contestatoarei este una nelegală, cu atât mai mult cu cât, tocmai contestatoarea arată că respecta întocmai dispozițiile invocate de echipa de audit.

În ceea ce privește, neîntocmirea la toate reprezentanțele a registrului de casă, contestatoarea susține că constatarea este de formă și nu de fond, în sensul că denumirea documentului editat este același cu cel al modulului informatic utilizat pentru înregistrarea operațiunilor financiare (jurnal de casă-bancă). Jurnalul de casă este întocmit de toate misiunile diplomatice și respectă cerințele formularului-registru de casă conform O.M.F.P. nr. 3512/2008.

Echipa de audit a constatat că documentul intitulat „jurnal de casă” nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de Normele metodologice aprobate prin O.M.F.P. nr. 3512/2008 pentru Registrul de casă formular tip 14-4-7aA, iar faptul că denumirea documentului editat este același cu cel al modulului informatic utilizat pentru înregistrarea operațiunilor financiare (jurnal de casă-bancă) nu înseamnă că acest modul informatic respectă întocmai formularul tip registru de casă, astfel încât măsura dispusă, ca acest registru să respecte aceste cerințe nu se poate susține că este nelegală.

În ceea ce privește pct. 2, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 2 din decizie, respectiv pct. 2 din încheiere, Curtea de apel l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că, în ceea ce privește inventarierea elementelor de activ și de pasiv pe anul 2009, nu au fost transmise de către misiunile diplomatice documentația privind inventarierea patrimoniului; în listele de inventariere a mijloacelor fixe și obiectelor de inventar nu sunt specificate locurile de folosință și persoanele care răspund de păstrarea bunurilor, conform Ordinului ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009; în listele de inventariere nu există informații privind inventarierea sumelor evidențiate în contul 101 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul public” și 102 „Fondul bunurilor care alcătuiesc domeniul privat al statului”și că procesul-verbal al Comisiei centrale de inventariere nu conține rezultatelor inventarierii, precum și confirmarea soldurilor pentru debitorii - creditorii instituției.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis să se dispună măsuri pentru înlăturarea neregulilor constatate cu privire la efectuarea inventarierii generale a patrimoniului administrat, prin respectarea prevederilor H.G. nr. 1705 din 29 noiembrie 2006 și O.M.F.P. nr. 2861 din 09 octombrie 2009, iar ordonatorul principal de credite să asigure valorificarea rezultatelor inventarierii generale a patrimoniului, prin aprobarea înregistrării acestora în evidența contabilă.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că, efectuarea inventarierii solicitate la 29 noiembrie 2010 privește exercițiul financiar al anului 2010 și nu al anului financiar 2009, care a fost auditat.

Așa cum s-a precizat și în procesul-verbal de constatare, conform pct. 17 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009: „Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (...) se inventariază și se trec în liste de inventariere distincte, specificându-se persoanele care răspuns de păstrarea lor.

Echipa de audit a remarcat că în urma inventarierii nu pot fi confirmate soldurile conturilor 101 și 102, întrucât inventarierea bunurilor care se regăsesc nu s-a făcut pe liste distincte, conform pct. 16 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861 din 09 octombrie 2009, care prevede că „Bunurile din domeniul public al statului date în administrare, concesionate sau închiriate instituțiilor publice, (…) se inventariază și se înscriu în listele de inventariere distincte în cadrul acestor unități”.

În concluzie, M.A.E. nu aduce argumente care să conteste realitatea constatărilor echipei de audit, iar obiecțiunile formulate contravin reglementărilor legale în vigoare.

Curtea de apel a reținut că nu poate fi acceptată susținerea reclamantei-contestatoare potrivit căreia constatările auditorilor privind lipsa informațiilor de genul, locurile de folosință și persoanele care răspund, în listele de inventariere nu au bază legală, întrucât aceste informații nu se regăsesc în documentul liste de inventariere precizat în O.M.F.P. nr. 2861/2009, întrucât, potrivit pct. 17 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861/2009: „Bunurile aflate asupra angajaților la data inventarierii (...) se inventariază și se trec în liste de inventariere distincte, specificându-se persoanele care răspuns de păstrarea lor”.

Chiar dacă la data de 24 noiembrie 2009 s-ar fi solicitat misiunilor diplomatice inventarierea bunurilor de natura mijloacelor fixe și a obiectelor de inventar acolo unde această procedură nu s-a derulat în ultimii 3 ani, așa cum contestatoarea a arătat, echipa de audit a constatat că inventarierea bunurilor care se regăsesc nu s-a făcut pe liste distincte, conform pct. 16 din Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 2861 din 09 octombrie 2009.

În ceea ce privește pct. 3 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 3 din decizie, respectiv pct. 3 din încheiere, Curtea de apel a reținut că nu este întemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a stabilit că au fost virate cu întârziere la bugetul statului veniturile reprezentând taxe pentru prestarea de servicii consulare, încasate de reprezentanțele diplomatice, existente în sold la 31 decembrie 2008, respectiv 31 decembrie 2009, contrar Normelor metodologice privind încheierea exercițiului bugetar, care prevedeau un termen limită de 5 zile lucrătoare de la transferarea acestora în țară, respectiv 16 ianuarie 2009 pentru anul 2008 și 15 ianuarie 2010 pentru anul 2009.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru intrarea în legalitate privind: evidențierea distinctă în bugetele entităților subordonate a veniturilor încasate și reținute pentru finanțarea activităților proprii, precum și a veniturilor datorate și încasate în numele bugetului de stat (venituri din închiriere bunurilor aparținând domeniului public al statului); înregistrarea veniturilor în conturile corespunzătoare și raportarea corectă în situațiile financiare.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că nu este contestată virarea cu întârziere la bugetul statului a taxelor pentru prestarea de servicii consulare existente în sold la 31 decembrie 2008 și la 31 decembrie 2009.

Pentru taxele încasate și virate în timpul anului, M.A.E. încearcă să deformeze fondul constatării, sugerând că echipa de audit ar fi susținut să nu se mai practice compensarea între încasările din taxe consulare cu creditele bugetare ce trebuie transferate pentru desfășurarea activității proprii a misiunii diplomatice în cauză.

Nici în actul de control, nici în decizia Curții de Conturi nu s-a contestat procedura de compensare practicată de M.A.E., dar s-a relevat necesitatea luării măsurilor corespunzătoare, care să asigure virarea operativă la bugetul statului a sumelor datorate, întrucât în prezent acestea rămân luni de zile în casieriile sau conturile misiunilor diplomatice, ori chiar la dispoziția persoanelor care încasează taxele.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că Legea nr. 571/2003 - Codul fiscal stabilește cadrul legal pentru impozitele, taxele și contribuțiile sociale obligatorii prevăzute la art. 2 care constituie venit la bugetul de stat. Conform art. 12 din Legea nr. 198/2008 taxele consulare constituie venit al bugetului de stat, dar nu se regăsesc definite în art. 2 al Legii nr. 571/2003.

Majorările de întârziere calculate în baza prevederilor art. 119 și art. 120 C. proc. fisc. nu pot fi aplicate și pentru taxele consulare, care sunt stipulate într-o lege specială.

Față de aceste susțineri, instanța de fond a reținut împrejurarea că art. 12 din Legea nr. 198/2008 definește taxele consulare ca fiind venit al bugetului de stat, nu însă și de Codul fiscal nu prezintă relevanță, întrucât Legea nr. 198/2008 este o lege specială, iar taxele consulare constituie creanțe bugetare, nefiind necesar să fie definite și de Codul fiscal, pentru a se aplica prevederile art. 119 și art. 120 C. proc. fisc., cu privire la calculul accesoriilor, în condițiile în care legea specială nu conține prevederi cu privire la majorările de întârziere, aplicându-se în mod corespunzător, dreptul comun în materie fiscală.

Prin urmare, în condițiile în care nu se contestă faptul că taxele consulare au fost virate cu întârziere, în mod firesc se datorează accesorii calculate conform C. proc. fisc.

S-a reținut și că, în mod corect, nici în actul de control, nici în decizia Curții de Conturi nu s-a contestat procedura de compensare practicată de M.A.E., dar s-a relevat necesitatea luării măsurilor corespunzătoare, care să asigure virarea operativă la bugetul statului a sumelor datorate, întrucât în prezent acestea rămân luni de zile în casieriile sau conturile misiunilor diplomatice, ori chiar la dispoziția persoanelor care încasează taxele.

De altfel, prin decizia contestată s-a stabilit în sarcina contestatoarei tocmai măsuri pentru intrarea în legalitate privind: evidențierea distinctă în bugetele entităților subordonate a veniturilor încasate și reținute pentru finanțarea activităților proprii, precum și a veniturilor datorate și încasate în numele bugetului de stat (venituri din închiriere bunurilor aparținând domeniului public al statului); înregistrarea veniturilor în conturile corespunzătoare și raportarea corectă în situațiile financiare.

Or, în condițiile în care nici după emiterea Circularei nr. Gl/1222 din 12 mai 2009 când o parte din reprezentanțele diplomatice au început vireze încasările, Centrala M.A.E. nu a virat creanțele bugetare la buget imediat după colectare, înregistrând întârzieri sistematice, măsura dispusă de Curtea de Conturi este în concordanță cu principiile bunei gestiuni financiare.

În ceea ce privește pct. 5, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 5 din decizie, respectiv pct. 5 din încheiere, Curtea de apel a constatat următoarele:

Procesul-verbal de constatare a stabilit în intervalul februarie-octombrie 2009, la nivelul structurilor organizatorice din M.A.E. s-au emis dispoziții scrise, avizate de ordonatorul de credite delegat, pentru efectuarea de ore suplimentare, dar nu au fost luate măsurile necesare pentru compensarea orelor suplimentare cu timp liber corespunzător.

Plata orelor suplimentare, în sumă de 2.278.466 RON, a avut loc prin evidențierea în statele de salarii întocmite pentru luna octombrie, astfel încât utilizarea sumelor s-a efectuat în data de 13 noiembrie 2009, ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 329 din 05 noiembrie 2009, în care la art. 11 se prevede că munca suplimentară efectuată în 2009 se compensează cu timp liber corespunzător până la data de 31 decembrie 2010, prin derogare de la prevederile art. 119 alin. (1) C. muncii, care prevede posibilitatea compensării cu timp liber într-un termen de 30 de zile de la efectuarea acesteia.

Au fost evidențiate și achitate inclusiv 4.611 ore suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 care, chiar și fără aplicarea Legii nr. 329/2009, puteau fi achitate legal numai după expirarea celor 30 de zile prevăzute de C. muncii, adică în luna decembrie 2009.

De asemenea, s-a constatat că ordonatorul de credite delegat a aprobat nelegal în data de 01 octombrie , virarea de credite în sumă de 2.252.202 RON de la alin. (10).01.01 „Salarii de bază”, la alin. (10).01.07 „Ore suplimentare”, cu scopul de a constitui fonduri pentru plata orelor suplimentare efectuate în perioada în care nu au existat prevederi bugetare, în condițiile în care, la finele trimestrului III 2009 la alineatul de la care s-a propus virarea, nu s-au înregistrat economii, ci depășiri.

Echipa de audit a constatat că valoarea estimată a operațiunilor care constituie plăți nelegale este în 78.466 RON și reprezintă contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada februarie - octombrie 2009 achitate în luna noiembrie 2009, în loc de a fi compensate cu timp liber corespunzător până la data de 31 decembrie 2010, așa cum se prevede la art. 11 din Legea nr. 329/2009.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis că conducerea M.A.E. să dispună măsuri pentru intrarea în legalitate privind respectarea prevederilor Legii nr. 329/2009.

În acest context, instanța de fond a reținut că potrivit prevederilor art. 47 din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, virările de credite bugetare între subdiviziunile clasificației bugetare, care sunt în competența ordonatorului principal de credite, se pot efectua cu cel puțin o lună înainte de angajarea cheltuielilor, iar cheltuielile cu orele suplimentare se angajaseră începând cu luna februarie 2009, deci ordonatorul de credite nu avea competență să aprobe virările de credite respective în luna octombrie.

Conform aceluiași articol din Legea finanțelor publice nr. 500/2002, ordonatorii principali de credite transmit lunar Ministerului Finanțelor Publice în termen de 5 zile de la închiderea lunii, situația aprobării virărilor de credite bugetare, dar modificările în cauză (aprobate la 30 septembrie, respectiv la 01 octombrie 2009) au fost depuse la Ministerul Finanțelor Publice abia la 11 noiembrie 2009.

Memorandumul nr. Gl/l/15122 din 01 octombrie 2009 a fost întocmit după încheierea exercițiului bugetar al trimestrului III, iar Memorandumul nr. 2 din 30 septembrie 2009, deși este datat anterior primului, are un număr de înregistrare cu peste 100 de poziții ulterioare și niciunul din cele două memorandumuri nu este înregistrat în Registrul unic nr. 364 din 25 august 2009, în care sunt înregistrate documentele DBFCS.

În acest context, se poate concluziona că memorandumurile în cauză au fost întocmite după aprobarea Legii nr. 329/2009 (05 noiembrie 2009).

În ceea ce privește plata orelor suplimentare, aceasta s-a produs la 13 noiembrie 2009, deci după intrarea în vigoare a Legii nr. 329/2009, prin care perioada de compensare cu timp liber corespunzător fusese prelungită până la finele anului 2009, iar la data depunerii documentelor în Trezorerie, M.A.E. cunoștea că începând cu 12 noiembrie 2009 plata orelor suplimentare este nelegală, deoarece legea fusese publicată în M. Of. nr. 761 din 09 noiembrie 2009.

A conchis instanța de fond că, în ceea ce privește plata orelor suplimentare și/sau compensarea acestora cu timp liber suplimentar, se aplică Legea nr. 329/2009 privind reorganizarea unor autorități și instituții publice raționalizarea cheltuielilor publice susținerea mediului de afaceri și respectarea acordurilor-cadru cu Comisia Europeană și Fondul Monetar Internațional, astfel încât, după intrarea în vigoare a acestui act normativ, plata orelor suplimentare efectuate în luna octombrie 2009 (4.611 ore suplimentare) nu se mai putea face în conformitate cu art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004.

De altfel, chiar art. 27 alin. (3) din Legea nr. 495/2004 privind salarizarea și alte drepturi bănești ale personalului din administrația centrală a M.A.E. și de la misiunile diplomatice, oficiile consulare și institutele culturale românești din străinătate, în vigoare la acea dată, prevedea că munca prestată peste durata normală a timpului de lucru poate fi compensată cu timp liber corespunzător, la cererea membrului Corpului diplomatic și consular al României, în condițiile în care nu au fost plătite.

Așadar, exista opțiunea pentru ordonatorul de credite să facă analiza între cele două modalități de stingere a obligațiilor rezultate din prestarea muncii peste durata normală a timpului de lucru, iar interpretarea contestatoarei că, plata este regula, iar compensarea cu timp liber, excepția, nu se desprinde din cuprinsul acestei dispoziții.

În ceea ce privește Decizia Curții Constituționale nr. 1415 din 04 noiembrie 2009, instanța de fond a constatat că aceasta a constatat că, în ceea ce privește plata orelor suplimentare pentru întreg personalul bugetar devin aplicabile prevederile

titlului III

- Timpul de muncă și timpul de odihnă din C. muncii.

Or, în speță, deși art. 11 din Legea nr. 329/2009 prevedea că pentru orele suplimentare prestate în anul 2009 se va face compensarea cu timp liber corespunzător, până la data de 31 decembrie 2010, plata s-a făcut la data de 31 noiembrie 2009, și nu în anul 2010, cum s-a menționat în decizia Curții Constituționale.

În ceea ce privește pct. 6 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 6 din decizie, respectiv pct. 6 din încheiere, prima instanță l-a apreciat ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în anul 2009, M.A.E. a plătit unui număr de 3 angajați detașați la Administrația Prezidențială, diferențe la drepturi salariale totală de 86.721 RON, pe care le-a înregistrat în conturile de cheltuieli, în condițiile în care, conform prevederilor art. 47 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, obligația legală de acordare a acestor drepturi revine angajatorului la care persoanele sunt detașate.

Întrucât Administrația Prezidențială a comunicat că nu plătește salariile la nivelul prevăzut prin Legea nr. 495/2007, care reglementează salarizarea personalului diplomatic și consular, deoarece instituția aplică sistemul de reglementat de O.G. nr. 10/2008, salariații detașați au solicitat și au primit de la M.A.E. diferențele dintre drepturile salariale cuvenite dacă ar fi lucrat în cadrul ministerului și cele acordate de noua instituție, inclusiv două categorii de sporuri (spor pentru condiții vătămătoare și spor de condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase), care se puteau acorda numai în condițiile desfășurării efective a activității în cadrul M.A.E.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a stabilit în sarcina conducerii M.A.E. analizarea angajării și decontării de cheltuieli ocazionate de detașarea unor salariați ai MAE la alte instituții publice, cu respectarea prevederilor Legii nr. 53/2003, Legii nr. 495/2004 și al Legii nr. 500/2002.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că în actele Curții de Conturi nu se contestă posibilitatea legală a M.A.E. de a plăti drepturile cuvenite persoanelor detașate, ci faptul că M.A.E. nu poate efectua decât cheltuieli strict legate de activitatea proprie, așa cum prevede în Legea finanțelor publice nr. 500/2002, în acest caz persoanele detașate prestând munca în altă instituție.

Curtea de apel a reținut însă că, în mod corect, s-a constatat de către pârâtă că, chiar dacă persoanele detașate au optat pentru drepturile de la care angajatorul a dispus detașarea, ele nu pot beneficia de acele sporuri care, conform legii se acordă numai în cazul desfășurării activității în anumite condiții, în raport de prevederile art. 3 alin. (1) și art. 25 alin. (1) din Legea nr. 495/2004.

În ceea ce privește pct. 7, din acțiunea în anulare, referitor la pct. 7 din decizie, respectiv pct. 7 din încheiere, Curtea îl apreciază ca fiind neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că Ministerul Afacerilor Externe a acordat sporuri și alte venituri de natură salarială, în valoare de 337.344 RON, unui număr de 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României numiți în funcții de demnitate publică, în condițiile în care actele normative ce reglementează drepturile de natură salarială ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică și asimilate acestora, respectiv Legea nr. 154/1998 și O.G. nr. 10/2008, precizează că „unica formă de remunerare” a acestor persoane o reprezintă „indemnizațiile”.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să ia măsuri pentru respectarea prevederilor O.G. nr. 10/2008 aprobată prin Legea nr. 177/2008, precum și ale Legii nr. 154/1998.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că, Legea nr. 495/2004 este lege specială de salarizare pentru personalul contractual specific activității M.A.E.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că acest punct se regăsește și în raportul de control a activității M.A.E. efectuat de Curtea de Conturi în anul 2008 și a fost contestat în justiție, făcând obiectul Dosarului nr. x/3/2010, pe rolul Tribunalului București.

Principala cauză a constatării unui prejudiciu în această problematică de către echipa de control a Curții de Conturi constă în neaplicarea principiului de drept potrivit căruia normele juridice cu caracter special derogă/se aplică cu prioritate față de normele juridice cu caracter general (specialia generalibus derogant).

Curtea de apel a reținut că Legea nr. 495/2004 este lege specială de salarizare pentru personalul contractual specific activității M.A.E. și este aplicabilă membrilor Corpului diplomatic și consular numai dacă îndeplinesc funcții diplomatice și consulare sau funcții de execuție specifice M.A.E.

Or, în mod corect, s-a apreciat că membrilor Corpului diplomatic și consular numiți în funcții de demnitate publică, conform prevederilor art. 50 C. muncii, li se suspendă contractul individual de muncă, iar salarizarea acestora se va efectua conform prevederilor pentru funcția în care au fost numiți, astfel încât, celor 5 membri ai Corpului diplomatic și consular al României numiți în funcții de demnitate publică, li se aplică Legea nr. 154/1998 și O.G: nr. 10/2008, care prevăd că „unica formă de remunerare” a acestor persoane o reprezintă „indemnizațiile”.

Așadar, acestor persoane li se stabilește o indemnizație, începând cu data publicării O.G. nr. 10/2008 în M. Of. (01 februarie 2008), de altfel, prin Ordinul ministrului Afacerilor Externe nr. 778 din 15 aprilie 2008 prevăzându-se că „indemnizațiile persoanelor din cadrul Ministerului de Externe numite în funcții de demnitate publică” s-au stabilit „în baza prevederilor Anexei nr. VII/2b la O.G. nr. 10/2008”.

În ceea ce privește invocarea principiului salarizării mai favorabile, Curtea de apel a apreciat că se susține în mod greșit că O.G. nr. 10/2008 are caracter de lege generală față de Legea nr. 495/2004, iar O.G. nr. 10/2008 se aplică personalului M.A.E. numai în situațiile în care Legea nr. 495/2004, legea specială, nu normează o anumită situație de fapt.

Acest raționament este interpretat invers, în mod eronat, întrucât O.G. nr. 10/2008 se aplică tuturor funcțiilor de demnitate publică, indiferent de domeniul din care provine, dacă funcția sa este de demnitate publică potrivit legii, or, prin numirea într-o asemenea funcție, persoana în cauză primește anumite prerogative care justifică stabilirea unei indemnizații corespunzătoare, astfel încât nu mai poate fi salarizat potrivit dispozițiilor legale în temeiul cărora a fost salarizat anterior.

În ceea ce privește pct. 8 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 8 din decizie, respectiv pct. 8 din încheiere, instanța de fond l-a constatat neîntemeiat, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că în trim. IV 2008, un număr de 126 membrii ai corpului diplomatic și consular au fost promovați în grad (atât prin procedură normală, cât și prin reducere de stagiu), în condițiile în care pentru 60 de persoane nu au fost respectate revederile legale privind condițiile promovării, astfel: un număr de 4 persoane, din cei 70 membri ai Corpului diplomatic, promovați prin procedura normală, nu îndeplineau condițiile de stagiu prevăzute prin art. 13 din Legea nr. 269/2003; un număr de 56 membri ai Corpului diplomatic au fost promovați prin procedura excepțională (prin reducerea la jumătate a duratei stagiului), fără a fi respectate condițiile prevăzute de lege pentru promovare, astfel:

Numirea în noul grad diplomatic/consular, prin reducerea stagiului, nu a avut loc „cu ocazia Zilei Diplomației Române” (oficiată la data de 01. septembrie 2008), așa cum prevede Legea nr. 269/2003; astfel, ordinele prin care au fost avansați în grad diplomatic au fost emise în data de 11 decembrie 2008 (la peste 3 luni de la data la care era posibilă promovarea cu reducere de stagiu), cu aplicabilitate din data de 27 octombrie 2008.

Se mai reținut că unul dintre membrii Corpului diplomatic, promovați prin procedura excepțională, nu îndeplinea la data promovării condițiile minime de stagiu pentru această procedură, iar un număr de 6 persoane, din cei 56 membri ai Corpului diplomatic prin „procedura excepțională” aveau stagiul complet și au depus dosare pentru promovare cu îndeplinirea stagiului, dar comisia de evaluare a activității desfășurate i-a declarat respinși, deoarece nu au întrunit punctajul pentru promovare; această situație nu caracterizează persoanele „cu rezultate deosebite în activitate”: condiție necesară pentru promovare.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să ia măsuri pentru analiza sistemului de promovare a unor angajați, prin respectarea prevederilor Legii nr. 269/2003.

Prin cererea de chemare în judecată reclamantul a susținut că, potrivit Metodologiei de promovare în grad diplomatic și consular, aprobată de Ministrul Afacerilor Externe prin Memorandumul intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, pentru a putea fi promovați, diplomații trebuiau să îndeplinească stagiul minim pentru promovarea în grad diplomatic sau consular în cursul anului 2008.

Astfel, toate persoanele promovate în anul 2008 au îndeplinit condițiile de stagiu prevăzute de Legea nr. 269/2003 privind Statutul Corpului diplomatic și consular al României, inclusiv cele 4 persoane nominalizate la procedura normală (îndeplineau condiția de stagiu în luna decembrie 2008, iar a patra persoană în luna noiembrie 2008) și persoana nominalizată la procedura excepțională (aceasta îndeplinea condiția în luna decembrie 2008).

În ceea ce privește persoanele înscrise la procedura normală, dar promovate prin procedura excepțională se susține că prima condiție pentru ca un diplomat să poată promova prin procedura excepțională este ca acesta să îndeplinească jumătate din condițiile de stagiu, așa cum sunt prevăzute la art. 13 din Legea nr. 269/2003, condiție pe care toate persoanele respective au îndeplinit-o în mod evident.

În acest context, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 9 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, promovarea în grad diplomatic sau consular se face pe baza îndeplinirii condițiilor de stagiu prevăzute la art. 13, a evaluării activității desfășurate și a calificărilor obținute la Academia Diplomatică sau la alte instituții de formare profesională, din țară sau din străinătate, iar în metodologia de promovare în grad diplomatic și consular, aprobată de ministrul afacerilor externe prin Memorandumul intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008, se stabilește că, pentru a fi promovați, diplomații trebuie să îndeplinească „stagiul minim pentru promovarea in fiecare grad diplomatic sau stagiul stipulat în Statut, în anul 2008”.

Echipa de audit a constatat însă, în mod corect, că autoritatea reclamantă a interpretat greșit dispozițiile art. 9 alin. (1) din Legea nr. 269/2003, în cazul celor 4 persoane care îndeplineau condițiile de stagiu după data promovării, dar în cuprinsul anului 2008, fiind evident că textul prevede condițiile legale de stagiu ce trebuie îndeplinite, la data promovării, pentru a atrage promovarea, referirea la anul 2008 privind în mod evident perioada anterioară datei de 18 septembrie 2008, data emiterii Memorandumului intern nr. H5-43 din 18 septembrie 2008.

În ceea ce privește persoana nominalizată la procedura excepțională, care ar fi îndeplinit condiția de stagiu în luna decembrie 2008, or numirea prin reducerea stagiului nu s-a făcut cu ocazia „Zilei Diplomației Române”, oficiată la data de 01 septembrie 2008, împrejurarea excepțională invocată, când această persoană nu ar fi îndeplinit condiția de stagiu, redus la jumătate, ci abia la data de 11 decembrie 2008, când nu mai subzista împrejurarea excepțională invocată.

Contestatoarea a susținut că Legea nr. 269/2003 nu stipulează în mod expres o dată la care trebuie făcută promovarea nici în cazul „Îndeplinirii condițiilor de stagiu”, nici pentru procedura „la jumătate de stagiu”. Expresia „cu ocazia Zilei Diplomației Române” stabilește doar contextul în care se poate face promovarea „la jumătate de stagiu” și nu fixează o dată concretă.

Această interpretare excede dispozițiilor legale aplicabile, întrucât, pe de o parte, contextul în care se face promovarea, reprezintă tocmai împrejurarea excepțională, care este stabilit ca dată certă, ziua de 01 septembrie 2008, moment în care persoana în cauză trebuie să îndeplinească condițiile de stagiu, redus la jumătate, pentru a promova, fiind un non-sens în a considera că o persoană să fie considerată promovată, dar în același timp să mai efectueze o perioadă de stagiu.

În ceea ce privește pct. 9 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 9 din decizie, respectiv pct. 9 din încheiere, Curtea de apel a reținut următoarele:

Referitor la acordarea unor sporuri pentru muncă grele, vătămătoare sau periculoase:

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în ceea ce privește acordarea unor sporuri pentru condiții deosebite de muncă grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, că în anul 2009 M.A.E. a plătit, unui număr de salariați, un spor la salariul de bază de 15% pentru condiții deosebite-grele, vătămătoare sau periculoase, în sumă de 3.991.464 RON, prin invocarea prevederilor art. 25 din Legea nr. 495/2004.

Referitor la sporul de 10% pentru condiții vătămătoare. În sumă estimată de 219.771 RON.

Procesul-verbal de constatare a constatat că, în baza O.M.A.E. nr. 517 din 05 martie 2008, având în anexă Memorandumul interior al Direcției Resurse Umane nr. H1/1889 din 08 februarie 2008 și buletinele de măsurări nr. 265 din 27 septembrie 2007 și nr. 389 din 28 decembrie 2007, emise de Centrul de Testare-Evaluare și Cercetare Științifică pentru Armamente, întregul personal din Centrala M.A.E. a beneficiat de un spor pentru condiții vătămătoare de 10% din salariul de bază, aceste măsurători urmând să fie repetate, pentru a constata dacă în anul 2009 se mențin condițiile de acordare a sporului.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisa de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. va lua măsuri pentru intrarea în legalitate, în sensul acordării, numai în condițiile legii a sporului pentru condiții deosebite de muncă, grele, vătămătoare sau periculoase, pe baza buletinelor de determinare emise de autoritățile abilitate, precum și a avizului Inspectoratului Teritorial de Muncă și a sporului de 10% pentru condiții vătămătoare numai în situația depășirii limitelor admisibile de expunere, prevăzute de H.G. nr. 1136/2006, sens în care se vor respecta prevederile Legii nr. 495/2004, Legii nr. 19/2000, Legii nr. 31/1991 și Legii nr. 387/2007.

Curtea de apel a reținut, referitor la acordarea unor sporuri pentru muncă grele, vătămătoare sau periculoase, că reclamanta a susținut că în speță sunt aplicabile prevederile art. 25 din Legea nr. 495/2004, care, în această materie reprezintă normă specială derogând de la prevederile legii generale și aplicându-se cu prioritate, iar trimiterea la norma generală, se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile abilitate și nu la încadrarea „locurilor de muncă în condiții deosebite” așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000, nefiind necesar avizul I.T.M., în acest sens, fiind și adresele Inspecției Muncii din 07 august 2007 și din 29 ianuarie 2008, care fac trimitere la legea specială, Legea nr. 495/2004, și lasă la aprecierea ordonatorului principal de credite din M.A.E. acordarea Sporului pentru condiții deosebite, constatând, în același timp, că, în baza rapoartelor de Încercare, buletinelor de determinări eliberate de Institutul Național de Cercetare și Dezvoltare pentru Protecția Muncii, sunt îndeplinite condițiile de bază pentru acordarea acestuia.

Este adevărat că art. 25 din Legea nr. 495/2004, în această materie reprezintă normă specială, întrucât se aplică personalului din cadrul M.A.E., care se aplică cu prioritate, însă se completează cu dispozițiile generale, în mod corespunzător, iar trimiterea la norma generală, nu se referă exclusiv la emiterea buletinelor de determinare de către autoritățile abilitate, ci și la celelalte dispoziții pentru încadrarea „locurilor de muncă în condiții deosebite” așa cum prevede art. 19 alin. (5) din Legea nr. 19/2000.

Chiar dacă art. 25 din Legea nr. 495/2004 nu face nicio referire la avizul I.T.M., prevăzând doar necesitatea emiterii unui ordin al ministrului afacerilor externe și buletinele de determinare emise în condițiile legii, de autoritățile abilitate în acest sens.

Or, art. 3 alin. (1) din Legea nr. 31/1991 și art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 246/2007, condiționează efectuarea de determinări a existenței condițiilor deosebite-vătămătoare, grele sau periculoase, de verificarea făcută de I.T.M. dacă la data efectuării determinărilor s-au aplicat toate măsurile pentru normalizarea condițiilor de muncă și dacă instalațiile de protecție a muncii funcționează normal, precum și de prezența inspectorului de muncă desemnat în acest scop la momentul determinării noxelor profesionale.

Prin urmare, faptul că legea specială nu mai face trimitere la avizul I.T.M., este determinat de caracterul de reglementare special al actului normativ, însă acest caracter nu are nicio legătură cu procedura de determinare a noxelor, legiuitorul prevăzând prin lege o autoritate de control, în speță, I.T.M., care să supravegheze modul în care conducătorii autorităților determină aceste categorii de locuri de muncă.

În ceea ce privește acordarea sporului de 10% pentru condiții de muncă vătămătoare, reclamanta a susținut că cele constatate de echipa de control asupra acordării acestui spor personalului din locațiile M.A.E. din bd. x și str. y, în baza raportului de cercetări din 28 decembrie 2007 care a stat la baza P.M. nr. 517/2008 sunt nefondate, întrucât se pornește de la premisa greșită că valorile măsurate ale densității de putere a câmpului electromagnetic trebuie să depășească nivelul maxim admis prevăzut de H.G. nr. 1136/2006.

Or, această interpretare, care stă la baza întregului raționament al echipei de control pe această secțiune este falsă, având în vedere că nicio prevedere din H.G. nr. 1136/2006 nu face referire la acordarea de sporuri salariale pentru depășiri ale densității de putere a câmpului electromagnetic ci reglementează, potrivit art. 1 din hotărâre, cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea și securitatea lor, generate sau care pot fi generate de expunerea la câmpuri electromagnetice.

Potrivit art. 1 din H.G. nr. 1136/2006, prezenta hotărâre stabilește cerințele minime pentru protecția lucrătorilor împotriva riscurilor pentru sănătatea și securitatea lor, generate sau care pot fi generate de expunerea la câmpuri electromagnetice de la 0 Hz la 300 GHz, în timpul lucrului, iar potrivit art. 4 lit. b), prin valori limită de expunere se înțelege, limitele de expunere la câmpuri electromagnetice care se bazează direct pe efectele cunoscute asupra sănătății și pe considerații biologice; respectarea acestor limite asigură protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătății.

Într-adevăr art. 14 alin. (1) din O.G. nr. 10/2008 nu condiționează acordarea acestui spor de funcționarea unor „instalații care generează câmpuri electromagnetice de radiofrecvență produse de emițători pentru comunicații, instalații de microunde, instalații de curenți de înaltă frecvență și stații de bruiaj”, nefixând un anumit nivel minim peste care poate să se acorde acest spor, însă sporul de 10% se acordă pentru condiții vătămătoare, or în condițiile în care potrivit art. 4 lit. b) din H.G. nr. 1136/2006, respectarea acestor limite asigură protecția lucrătorilor expuși la câmpuri electromagnetice împotriva oricărui efect nociv cunoscut asupra sănătății, nu se mai regăsesc condițiile vătămătoare, prevăzute de lege.

Or, în cazul M.A.E., nu s-a înregistrat o depășire a limitelor de expunere la câmpuri electromagnetice, la cele două sedii, din bd. x și str. y, susținerea că expunerea fiind în mod evident, continuă, deci pe termen lung, chiar dacă calculele și încadrarea juridică efectuate de echipa de control ar fi corecte, efectele nocive ale acestor radiații asupra sănătății lucrătorilor M.A.E., ce reprezintă singurul criteriu în funcție de care se poate acorda acest spor, nu pot fi apreciate decât de instituții specializate de medicina muncii, nu poate să conducă automat la certitudinea existenței condițiilor vătămătoare, atâta timp cât nu s-a făcut dovada depășirii limitelor de expunere.

În ceea ce privește pct. 10 din acțiunea în anulare, referitor la pct. 10 din decizie, respectiv pct. 10 din încheiere, instanța de fond a reținut netemeinicia acestuia, pentru următoarele considerente:

Procesul-verbal de constatare a constatat că în desfășurarea acțiunilor specifice țării asistenței pentru dezvoltare, derulate în anul 2009 la M.A.E., s-au înregistrat o serie de abateri în ceea ce privește propunerea, aprobarea și evoluția fiecărui proiect/program, astfel încât nu s-a elaborat și supus aprobării Guvernului Strategia națională pentru acordarea de asistență pentru dezvoltare în plan multilateral, așa cum se prevede la art. 10 din H.G. nr. 747 din 11 iulie 2007, strategie care stă la baza elaborării Planului anual de acțiune.

Prin decizia nr. 5 din 10 martie 2011 emisă de Departamentul IV din cadrul Curții de Conturi, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate, s-a decis ca M.A.E. să analizeze angajarea și decontarea cheltuielilor privind asistența națională pentru dezvoltare acordată de Guvernul României, cu respectarea H.G. nr. 747/2007 și să decidă în condițiile legii.

În raport de susținerile reclamantului din contestația administrativă din 30 martie 2011, prin încheierea de soluționare a contestației s-a reținut că susținerea M.A.E. că nu este prevăzut un termen legal pentru elaborarea Strategiei naționale multianuale pentru acordarea de asistență pentru plan multilateral este nefondată deoarece, așa cum reiese din prevederile H.G. nr. 747/2007 (art. 14, art. 25), elaborarea strategiei multianuale este necesară pentru a sta la baza fundamentării și aprobării proiectelor și programelor de asistență pentru dezvoltare, inclusiv a fondurilor alocate. Dacă până în anul 2007, pentru fundamentarea proiectelor era aplicabilă (conform Planului de Acțiune anexă la actul normativ „Strategia Națională privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare”, aprobată prin H.G. nr. 703/2006), din anul 2008 era necesară elaborarea strategiei prevăzute de H.G. nr. 747/2007.

Prin cererea de chemare în judecată contestatoare susține că în perioada audiată (2008-2009), activitatea M.A.E. în domeniul ODA a fost afectată de limitări cauzate de bugetul foarte mic alocat, experiența limitată în domeniu (operațional din 2007) și relațiile politice cu statele partenere (de ex. relația politică cu R. Moldova nu a permis acordarea directă de asistență, ci doar prin intermediul partenerilor multilaterali).

În ciuda existenței unor limitări, în perioada auditată, M.A.E. și-a îndeplinit atribuțiile de coordonator național în domeniul ODA și a respectat cadrul legal in vigoare.

Curtea de apel a reținut că H.G. nr. 747/2007, așa cum se prevede în art. 1, reglementează acțiunile specifice aferente finanțării asistenței din cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare, stabilind:

a) formele de asistență pentru dezvoltare acordate de România în cadrul politicii naționale de cooperare internațională pentru dezvoltare;

b) procedurile de programare și acordare a asistenței pentru dezvoltare;

c) cadrul instituțional al gestionării resurselor aferente implementării asistenței pentru dezvoltare.

Potrivit art. 10 din H.G. nr. 747/2007

„(1) Ministerul Afacerilor Externe elaborează o strategie multianuală pentru acordarea de asistență pentru dezvoltare în plan multilateral.

(2) Strategia prevăzută la alin. (1) conține următoarele elemente:

a) descrierea obiectivelor politicii României în materie de cooperare pentru dezvoltare;

b) analiza globală a activităților tematice și geografice desfășurate de organizațiile internaționale în materie de dezvoltare;

c) strategia de cooperare multilaterală pentru dezvoltare a României prin identificarea unor priorități de acțiune;

d) alocarea resurselor financiare între priorități.

(3) Strategia pentru asistență multilaterală se aprobă pentru un interval de minimum 3 ani, în funcție de calendarul atingerii obiectivelor de dezvoltare ale mileniului.

(4) Strategia pentru asistență multilaterală se adoptă de Guvernul României, prin memorandumul elaborat și înaintat spre aprobare de Ministerul Afacerilor Externe.”

Reclamanta a susținut că, în ceea ce privește Strategia multianuală în plan multilateral, H.G. nr. 747/2007 nu prevede un termen limită legal pentru elaborarea acestui document, iar în Planul de Acțiune ODA 2009 a fost inclusă o singură contribuție multilaterală conform definiției din H.G. nr. 747/2007 (75.000 euro la Fondul Global HIV SIDA), fapt care nu a justificat elaborarea unei Strategii multilaterale multianuale pentru perioada auditată.

De asemenea, susține că Curtea de Conturi nu a luat in considerare răspunsul M.A.E. la Nota de relații privind existența Memorandumul nr. 81-3-1/S166 din 30 mai 2007 aprobat la nivel de Guvern, prin care s-au stabilit atât statele prioritare și lista statelor beneficiare, cât și bugetele ODA pentru perioada 2007-2010, însă având in vedere caracterul secret al documentului, faptul că echipa Curții de Conturi nu a parcurs procedurile legale (obținerea avizului DCPIC) pentru consultarea acestuia, MI 81-3-1/S/166 din 30 mai 2007 nu a fost prezentat Curții de Conturi, fiind vorba de un document cu caracter secret, pentru care legislația in vigoare prevede o procedură specifică pentru consultare, pe care M.A.E. a prezentat-o deja Curții de Conturi.

În raport de dispozițiile art. 1 și 10, expuse mai sus, este evident că anterior derulării proiectelor și programelor de asistență pentru dezvoltare, era necesar să existe Strategia pentru asistență multilaterală, adoptată de Guvernul României, prin memorandum elaborat și înaintat spre aprobare de Ministerul Afacerilor Externe, pentru intervalul de trei ani 2008-2011, în contextul în care până în anul 2007 inclusiv a fost în vigoare Strategia națională privind politica de cooperare internațională pentru dezvoltare, aprobată prin H.G. nr. 703/2006.

În ceea ce privește Memorandum-ul nr. 81-3-1/S166 din 30 mai 2007 aprobat la nivel de Guvern, despre care se susține că este clasificat, neputând fi prezentat echipei de control, prin care s-au stabilit atât statele prioritare și lista statelor beneficiare, cât și bugetele ODA pentru perioada 2007-2010, instanța de fond a reținut că potrivit art. 2 alin. (2) din H.G. nr. 747/2007, Statele partenere beneficiare de asistența pentru dezvoltare, precum și fondurile financiare alocate în acest scop începând cu anul 2008 se stabilesc de Ministerul Afacerilor Externe și sunt aprobate pe bază de memorandum de Guvernul României, în conformitate cu angajamentele asumate de România pe plan internațional în materie de finanțare și eficacitate a asistenței pentru dezvoltare, cu excepția asistenței financiare acordate sub forma reducerii/ștergerii datoriilor țărilor debitoare României, care intră sub incidența

Legii nr. 29/1994

privind autorizarea Guvernului de a aproba negocierea în vederea recuperării creanțelor României provenite din activitatea de comerț exterior și cooperare economică internațională, derulată înainte de 31 decembrie 1989, cu modificările ulterioare, și a

O.G. nr. 59/1994

privind reglementarea operațiunilor de import-export care se derulează prin cliring, barter și cooperare economică internațională în baza acordurilor comerciale și de plăți guvernamentale, republicată.

Împrejurarea că acest Memorandum există, însă nu a fost prezentat echipei de auditori fiind clasificat, nu poate duce la admiterea contestației, întrucât, așa cum rezultă din decizie, autoritatea reclamantă are obligația să intre în legalitate și să analizeze angajarea și decontarea cheltuielilor privind asistența națională pentru dezvoltare acordată de Guvernul României,