ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2487/2015

Decizia nr. 2487/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în prezenta cauză, a fost învestită în temeiul și urmare a deciziei Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 3106 din 2 iulie 2014, prin care a fost admis recursul formulat de Ministerul Afacerilor Externe și de Sindicatul Național al Funcționarilor Publici împotriva Sentinței nr. 1344 din 16 aprilie 2013 a aceleiași instanțe, dispunându-se casarea numai în parte a acestei hotărâri și trimiterea spre rejudecare doar a pct. II.9 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012 și respectiv a măsurii nr. II.2 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012.

Așadar, rejudecând în aceste limite, prima instanță, prin hotărârea ce formează obiectul prezentului recurs, cu privire la situația de fapt, analizând în fond după casare probatoriul cu înscrisuri, a reținut că în perioada 2 mai 2012 - 8 august 2012, pârâta Curtea de Conturi a României a efectuat la sediul reclamantului auditul financiar asupra contului de execuție a bugetului de stat încheiat pentru anul 2011 de M.A.A., finalizat cu încheierea Procesului-verbal de constatare nr. A 8223 din 8 august 2012 - anexă la Raportul de audit financiar nr. A 8224 din 8 august 2012, Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 și Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva deciziei.

Abaterea nr. 9 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 se referă la faptul că în anul 2011 s-au angajat, lichidat, ordonanțat și plătit cheltuieli cu drepturi de personal necuvenite, în sumă estimativă de 1.548.645 RON, la care se adaugă contribuțiile datorate de angajator pentru asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate, asigurări de șomaj etc.

Drepturile salariale acordate în anul 2011 personalului Ministerului Afacerilor Externe s-au stabilit prin majorarea cu 15%, potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a cuantumului brut al salariilor de bază, astfel cum au fost acordate personalului pentru luna octombrie 2010. Însă, majorarea a fost aplicată asupra unei baze de calcul (din luna octombrie 2010) care depășește nivelurile legal stabilite, prin includerea nelegală în baza de calcul a salariilor la 1 ianuarie 2011 a sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare, fără să existe probe referitor la utilizarea de către respectivii salariați, în exercitarea sarcinilor lor de serviciu, a unei alte limbi decât cele de circulație internațională.

Această abatere a fost cauzată de nerespectarea prevederilor următoarelor acte normative: Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, art. 14 alin. (1), art. 22 alin. (1) și alin. (2) lit. a) și lit. c); O.U.G. nr. 35/2009 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul cheltuielilor de personal în sectorul bugetar, Art. XIV; O.U.G. nr. 1/25 ianuarie 2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, art. 10; Legea nr. 285 din 28 decembrie 2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, art. 1 alin. (1).

Abaterea a fost consemnată la pct. 5.3.2, pag. 39 - 43 din Procesul-verbal de constatare nr. A8223 din 8 august 2012, anexă la Raportul de audit financiar nr. A8224 din 8 august 2012, înregistrat la Registratura generală a Curții de Conturi sub nr. 101668 din 21 august 2012, iar la Departamentul IV cu nr. 40437 din 22 august 2012.

Pentru remedierea acestei abateri s-a dispus măsura nr. II.2 conform căreia ordonatorul de credite al M.A.A. va lua măsurile legale necesare care să conducă la stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de acordarea în anul 2011 de drepturi salariale nejustificate, prin majorarea cu 15%, potrivit Legii nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, a cuantumului brut al salariilor de bază, din luna octombrie 2010, care depășesc nivelurile legal stabilite, prin includerea nelegală în baza de calcul a salariilor la 1 ianuarie 2011 a sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare, fără să existe probe referitor la utilizarea de către respectivii salariați, în exercitarea sarcinilor lor de serviciu, a unei alte limbi decât cele de circulație internațională;

b) recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente;

c) virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente;

d) efectuarea regularizărilor între bugete în ce privește contribuțiile angajatorului și cele ale angajaților, datorate pentru asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate, asigurări de șomaj, etc.

Termenul de realizare a acestei măsuri a fost 31 decembrie 2012.

Contestația formulată de reclamant împotriva deciziei a fost respinsă prin Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012 emisă de pârâtă.

Prima instanță a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului Ministerul Afacerilor Externe formulată în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, de anulare a măsurii nr. II.2 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 și a punctului II.9 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012, emise de această din urmă autoritate, în esență pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 14 din Legea nr. 495/2004 (abrogată prin Legea nr. 330/2009): „Membrii Corpului diplomatic și consular al României care lucrează în centrala Ministerului Afacerilor Externe și cunosc două sau mai multe limbi străine rare, altele decât cele de circulație internațională, pe care le folosesc în exercitarea funcției diplomatice sau consulare, beneficiază de un spor de 10% calculat asupra salariului de bază corespunzător funcției de încadrare, în condițiile prevăzute prin ordin al ministrului afacerilor externe.”

Acest text de lege reglementează mai multe condiții pentru acordarea sporului în discuție, printre care și condiția ca membrii Corpului diplomatic și consular care lucrează în centrala M.A.A. să folosească în exercitarea funcției diplomatice sau consulare limbile străine rare pe care le cunosc.

Pentru a face dovada îndeplinirii acestei condiții, reclamantul a depus la dosar mai mult înscrisuri și anume: Lista personalului M.A.A. căruia i s-a acordat spor pentru limbi străine rare în luna decembrie 2009 și care s-au luat în calcul la stabilirea salariului la data de 1 ianuarie 2010, memorandumuri interne prin care direcțiile și diviziile M.A.A. solicitau aprobarea sporului de limbi străine, ordinele ministrului afacerilor externe privind acordarea sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau a mai multor limbi străine rare.

Aceste înscrisuri nu probează utilizarea efectivă, de către persoanele care beneficiază de acest spor, a limbilor străine rare pe care le cunosc, în exercitarea funcțiilor pe care le îndeplinesc.

Prin Ordinul M.A.A. nr. 772/2009 au fost stabilite condițiile de acordare a acestui spor, iar împrejurarea invocată în acțiune, că ordinul este în vigoare, nefiind contestat potrivit legislației în vigoare, nu este de natură să ducă la concluzia că ordinele de acordare a sporului au fost emise cu respectarea tuturor condițiilor reglementate de lege pentru acordarea sporului, câtă vreme nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte că personale beneficiare folosesc efectiv limbile străine rare pe care le cunosc, în exercitarea funcțiilor în cadrul M.A.A.

Reclamantul susține că includerea începând cu 1 ianuarie 2010, în salariul de bază a sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare este o măsură obligatorie și legală, în raport de dispozițiile art. 30 din Legea nr. 330/2009, conform cărora începând cu 1 ianuarie 2010, sporurile acordate prin legi sau hotărâri ale Guvernului (…) se introduc în salariul de bază (…) și de Notele prevăzute la pct. 1 din anexele nr. V/1 și V/2 din Legea nr. 330/2009 care stabilesc că în coeficientul de ierarhizare sunt cuprinse (…) sporul de limbi străine.

Susținerea nu constituie un argument în soluționarea favorabilă a cauzei din moment ce acordarea în anul 2009 a acestui spor s-a realizat fără a se face dovada îndeplinirii tuturor condițiilor reglementate de art. 14 din Legea nr. 495/2004 și anume a condiției referitoare la utilizarea limbilor străine rare de către personalul diplomatic și consular care lucrează în centrala M.A.A., astfel că nu putea fi acordat în anul 2010 și în anul 2011, prin includerea în salariul de bază.

Se mai arată că potrivit procedurii stabilite prin ordin al ministrului, există documente care atestă utilizarea în exercitarea atribuțiilor de serviciu, de către personalul M.A.A. care a beneficiat de acest spor, a limbilor străine rare, astfel cum acestea au fost definite de către M.A.A.

Dar la dosar au fost depuse doar înscrisurile anterior menționate care, în opinia instanței, nu fac dovada utilizării acestor limbi străine în exercitarea funcțiilor de către personalul diplomatic și consular din centrala M.A.A., astfel că instanța urmează să respinsă ca neîntemeiată cererea reclamantului de anulare a măsurii II.2 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 și pct. II.9 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012 emise de Curtea de Conturi.

Recurentul-reclamant Ministerul Afacerilor Externe a declarat recurs, în termen legal, împotriva hotărârii primei instanțe, invocând ca temei de drept al demersului său procesual prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând greșita aplicare a legii.

În esență, prin motivele de recurs dezvoltate recurentul-reclamant a susținut că instanța de fond, în rejudecare, a nesocotit sensul dar și îndrumările cuprinse în decizia de casare, ignorând și împrejurarea că Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal a evidențiat că judecătorul fondului este chemat să observe efectele juridice ale unui act administrativ a cărui anulare nu a fost niciodată solicitată în instanță, respectiv a OMAE nr. 772/2009.

S-a mai arătat că instanța de fond, ignorând limitele casării și preluând în mod fidel punctul de vedere al intimatei Curtea de Conturi a omis în a aprecia în mod corespunzător înscrisurile aflate la dosar și totodată, nici nu a indicat ce fel de documente ar putea constitui probe concludente în ceea ce privește utilizarea efectivă a limbii rare, în condițiile în care cele depuse la dosar au fost apreciate ca irelevante.

Analizând sentința atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la îndrumările cuprinse în decizia de casare ca și față de probatoriul administrat, Înalta Curte reține că sunt întemeiate și ca atare vor fi primite motivele de recurs înfățișate de recurentul-reclamant, în sensul și pentru considerațiunile expuse în cele ce urmează.

Fără a relua chestiunile de fapt generatoare a prezentului litigiu, prezentate în detaliu și la pct. 1.2. din această decizie, Înalta Curte reține, cu prioritate, astfel cum întemeiat a susținut și recurentul-reclamant, că prin decizia de casare parțială, nr. 3106 din 2 iulie 2014 a ÎCCJ - SCAF au fost arătate expres elementele de fapt și de drept în contextul cărora urma a se realiza rejudecarea asupra pct. II.9 din Încheierea nr. 140/2012, vizând acordarea de către recurentul-reclamant a sporului pentru limbi străine rare, în baza Ordinului MAE nr. 772/2009.

În acest sens și în opinia Înaltei Curți, împrejurarea că prin decizia de casare s-a menționat că Ordinul MAE nr. 772/2009 nu a fost anulat și nici nu s-a constatat nelegalitatea acestuia pe calea excepției de nelegalitate în prezenta cauză, constituia premisa juridică de la care se impunea ca instanța de fond să pornească în operațiunea de evaluare a înscrisurilor aflate la dosar și depuse de către reclamantul-recurent în dovedirea utilizării limbilor rare de către beneficiarii sporurilor.

Este adevărat că în considerentele hotărârii se regăsește o succintă mențiune cu privire la Ordinul MAE nr. 772/2009 și la împrejurarea că acesta este în vigoare, judecătorul fondului concluzionând însă în sensul că o atare împrejurare nu prezintă relevanță întrucât nu conduce la concluzia că ordinele de acordare a sporului au fost emise cu respectarea condițiilor prevăzute de lege în acest sens.

Contrar unei atare statuări și în acord cu cele susținute și de recurent, Înalta Curte apreciază că o astfel de argumentație anihilează practic tocmai faptul asupra căruia a decis și îndrumat și instanța de casare în sensul că respectivul ordin, emis în anul 2009, este în vigoare, a produs efecte juridice și nu a fost contestat în prezenta cauză, pe calea excepției de nelegalitate. De altfel este de arătat că legalitatea acestui ordin nu a fost contestată nici în cauzele anterioare, similare, purtate între aceleași părți,în care au fost puse în discuție aceleași sporuri, corespunzător exercițiilor bugetare încheiate de MAE în anii 2010 (Sentința civilă nr. 6795 din 25 noiembrie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal) și respectiv 2012 (Sentința civilă nr. 1120 din 3 aprilie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal).

Așa fiind, întrucât și în actele contestate se arată că prin OMAE nr. 772/2009 au fost stabilite ca limbi străine de circulație internațională doar franceza și engleza, nu se poate susține, în mod automat, că ordinele de acordare a sporului pentru alte limbi străine de circulație internațională, cum ar fi italiana, spaniola, portugheza, rusa, germana, araba, chineza, greaca, maghiara, daneza, polona, japoneza, ebraica, olandeza, etc., sunt nelegale pentru că s-a stabilit acordarea sporului pentru limbile străine care se folosesc în exercitarea funcției diplomatice sau consulare, contrar Legii nr. 495/2004.

Ordinele individuale au fost emise în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 772/2009, la rândul său emis în baza art. 14 din Legea nr. 495/2004, și câtă vreme acest ordin a explicitat norma generală în sensul determinării ca limbi străine rare a celorlalte limbi străine, altele decât cele precizate ca fiind engleza și franceza, prezumția de legalitate și de putere executorie a Ordinului nr. 772/2009 nu poate fi nesocotită.

Mai mult, Înalta Curte, de asemenea, contrar celor arătate de prima instanță, constată că înscrisurile depuse la dosar de recurentul-reclamant, coroborate cu împrejurarea, necontestată de altfel, vizând includerea începând cu 1 ianuarie 2010 în salariul de bază a sporului pentru cunoașterea și utilizarea uneia sau mai multor limbi străine rare, constituie argumente în favoarea soluționării favorabile a cauzei și nicidecum a respingerii cererii, câtă vreme o atare măsură a fost dispusă în temeiul prevederilor art. 30 din Legea nr. 330/2009, mai sus citat în extras.

Așa fiind, concluzia premisă a primei instanțe în sensul că, acordarea acestui spor și în anul 2009 s-a realizat fără temei legal, apare ca fiind neavenită și excedând limitele învestirii în cauza de față. Și aceasta cu atât mai mult cu cât, prin decizia de casare s-a dispus ca rejudecarea cauzei să se realizeze pe baza unei analize efective a documentației depusă la dosar, dincolo de aprecierile subiective ale instanței care au nesocotit și textele legale interne și internaționale.

Concluzionând, Înalta Curte apreciază că față de considerațiunile mai sus arătate, criticile recurentului-reclamant apar ca fiind întemeiate și drept urmare, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, se va admite recursul de față și se va dispune modificarea sentinței atacate în sensul admiterii cererii reclamantului-recurent și în ceea ce privește anularea măsurii nr. II.2 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 și a punctului II.9 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012, ambele emise de pârâta Curtea de Conturi a României.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Afacerilor Externe împotriva Sentinței civile nr. 3141 din 18 noiembrie 2014 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea reclamantului și în consecință anulează măsura nr. II.2 din Decizia nr. 22 din 7 septembrie 2012 și punctul II.9 din Încheierea nr. 140 din 19 noiembrie 2012, ambele emise de pârâta Curtea de Conturi a României.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 iunie 2015.

Procesat de GGC - LM