ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2014

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3601/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Asupra revizuirii de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013,

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal,

a admis recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței

nr. 1.207 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal, a modificat sentința atacată, în sensul că

a respins acțiunea ca nefondată.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța de control judiciar a reținut că obiectul acțiunii

formulate de reclamanta A.N.R.E., prin care a fost sesizată instanța de

contencios administrativ l-a constituit anularea și suspendarea executării

Încheierii nr. 2/2011 prin care i-a fost respinsă contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 4/2011, respectiv revocarea celor patru măsuri

instituite în sarcina sa pentru săvârșirea următoarelor abateri:

- neactualizarea

anuală cu indicele de inflație a nivelului contribuțiilor datorate de

operatorii economici din sectorul energiei electrice;

- neactualizarea

anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale;

- efectuarea de

cheltuieli de personal în sumă totală de 1.346.133 RON prin acordarea, în

perioada ianuarie -iunie 2009 a sporului de complexitate în sumă de 30.924 RON,

iar în perioada ianuarie - decembrie 2009 a sporului de confidențialitate (prin

aplicarea unei cote cuprinse între 15 - 20% din salariul de bază), în sumă de

1.315.209 RON, fără a avea bază legală pentru acordarea acestor sporuri;

- nerecuperarea prin

chirie a cheltuielilor efectuate la locuințele închiriate, respectiv suma de

87.386,35 RON efectuate pentru cele 8 locuințe din București, închiriate

salariaților.

Contrar celor

reținute de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar a

constatat că cele 4 măsuri dispuse prin Încheierea nr. 2/2011 a Departamentului

IV al Curții de Conturi și menținute prin Decizia nr. 4/2011, au fost stabilite

în conformitate cu prevederile legale, soluția instanței de fond fiind

pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Astfel, în ceea ce

privește Măsura nr. 1 din Decizia nr. 4/2011, referitoare la neactualizarea

anuală cu indicele de inflație a nivelului contribuțiilor datorate de

operatorii economici din sectorul energiei electrice, instanța de control

judiciar a constatat că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată faptul

că aceste contribuții trebuie stabilite în sumă fixă și nu în procent din cifra

de afaceri.

Potrivit art. 4 din

H.G. nr. 1823/2007, "Titularii și solicitanții de licență/licențe, la

acordarea acesteia/acestora, plătesc autorității competente o contribuție

anuală reprezentând o cotă de 0,06% din cifra de afaceri pe care o realizează

din activitățile comerciale desfășurate în sectorul energiei electrice și al energiei

termice în cogenerare", iar potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2) din

Legea nr. 13/ 2007, "Nivelurile tarifelor și cel al contribuțiilor

prevăzute la alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de minimum 4 ani,

fiind actualizate anual cu indicele de inflație, în condițiile legii, fiind

date apoi publicității".

Din perspectiva

acestor dispoziții legale, rezultă cu claritate forma sub care s-a stabilit

perceperea acestor contribuții, respectiv sub forma procentului de 0,06% din

cifra de afaceri realizată din activitățile comerciale desfășurată în sectorul

energetic, care urmează a fi actualizate anual cu indicele de inflație în

condițiile legii, astfel că aprecierile instanței de fond cu privire la

necesitatea stabilirii contribuției în sumă fixă sunt nefondate și fără temei

legal.

De altfel, așa cum

rezultă din Procesul-verbal de constatare nr. 402 din 5 ianuarie 2011 cât și

din Decizia nr. 4/2011 și Încheierea nr. 2/2011, abaterea constatată prin actul

de control și pentru care s-a dispus măsura contestată, viza neactualizarea

contribuției anuale, conform dispozițiilor legale mai sus-menționate și nu

modul de stabilire al acesteia, respectiv în sumă fixă sau cotă procentuală,

astfel cum în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată.

Prin neactualizarea

nivelului contribuției anuale, intimata A.N.R.E. a încasat contribuții mai mici

decât cele legale, prejudiciind atât bugetul propriu cât și bugetul de stat,

astfel că măsura dispusă prin încheierea contestată este legală și temeinică

fiind în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea energiei

electrice nr. 13/2007.

În ceea ce privește

măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 4/2011, respectiv pct. 2 din

Încheierea nr. 2/2011, referitoare la neactualizarea anuală a tarifelor pentru

autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale, instanța de control

judiciar a constatat că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată, că

reclamanta ar fi acționat în limitele marjei sale de apreciere și că bugetul de

stat nu ar fi fost prejudiciat.

Potrivit pct. 8 din

Nota la Anexa 8 din H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000, "Tarifele pentru

autorizații și licențe se actualizează prin ordin al președintelui A.N.R.G.N.

și vor fi publicate în M. Of. al României, Partea I, iar potrivit art. 8 alin.

(2) din Legea energiei electrice nr. 13/2007, astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. nr. 33/2007, "Nivelul tarifelor și al contribuțiilor prevăzute la

alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind

actualizate anual cu indicele de inflație, în condițiile legii, fiind date apoi

publicității".

Astfel cum rezultă

din materialul probator administrat în cauză, nivelul tarifelor pentru

autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale a fost stabilit în anul

2000 prin H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000 iar începând cu 18 aprilie 2007,

după preluarea activității A.N.R.G.N., nivelul tarifelor trebuia actualizat cu

indicele de inflație.

În anul 2008 și 2009

prin Ordinele Președintelui A.N.R.E. nr. 1 din 15 ianuarie 2008 și nr. 2 din 8

ianuarie 2009, nivelul tarifelor a fost modificat, majorându-se cu 25% și

respectiv 7,85%.

Având în vedere că

indicele de inflație pentru perioada septembrie 2000 - decembrie 2007 fost de

167,63% prin raportare la creșterile stabilite prin ordinele mai sus-precizate,

a rezultat o diferență de 132,82% în minus, care nu a fost avută în vedere la

actualizarea tarifelor percepute pentru autorizații și licențe în sectorul

gazelor naturale, ceea ce a avut drept consecință nerealizarea unor venituri în

sumă totală de 57.776.810 RON.

Contrar celor

reținute prin sentința atacată, instanța de control judiciar a constatat că

intimata A.N.R.E. nu și-a îndeplinit obligația legală de a percepe tarife

pentru acordarea de licențe și autorizații actualizate cu indicele de inflație

începând cu data de 18 aprilie 2007, data preluării activității A.N.R.G.N.,

ceea ce presupunea actualizarea nivelului stabilit în anul 2000 până în 2007,

fără a percepe aceste tarife pentru această perioadă și ulterior, de la data

preluării, A.N.R.E. avea obligația facturării și încasării de tarife rezultate

din actualizarea anuală cu indicele de inflație.

Totodată, în mod

neîntemeiat s-a reținut în motivarea sentinței atacate, că intimata, în

calitate de instituție publică autonomă, nu are obligația de a colecta

contribuții la bugetul de stat având în vedere dispozițiile art. 8 alin. (4)

din Legea energiei electrice, cât și a dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea

nr. 329 din 5 noiembrie 2009, începând cu data de 9 noiembrie 2009,

"disponibilitățile în RON și în valută ale autorităților și instituțiilor

publice prevăzute la alin. (1), existente la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se virează integral la bugetul de stat".

În ceea ce privește

pct. 3 din Încheierea nr. 2/2011 respectiv pct. 3 din Decizia 4/2011 referitor

la efectuarea de cheltuieli de personal nelegale în sumă totală de 1.346.133

RON prin acordarea în perioada ianuarie - iunie 2009 a sporului de complexitate

în sumă de 30.924 RON și a sporului de confidențialitate în sumă de 1.315.209

RON în perioada ianuarie - decembrie 2009, Înalta Curte constată că în mod

greșit s-a apreciat și reținut prin sentința atacată că acordarea acestor

drepturi este legală.

Astfel cum rezultă

din actul de control, intimata A.N.R.E., prin Contractul colectiv de muncă

înregistrat sub nr. 1611 din 29 martie 2007, art. 69, a negociat clauze

referitoare la acordarea unor sporuri, respectiv spor de complexitate și spor

de confidențialitate, fără a exista o bază legală pentru acordarea acestora.

Potrivit dispozițiilor

art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se pot încheia

și pentru salariații instituțiilor bugetare, iar prin aceste contracte nu se

pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și al căror cuantum

sunt stabilite prin dispoziții legale.

În conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 1998 privind

utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din

venituri extrabugetare, în cazul în care au obligații financiare neachitate la

scadență, nu vor putea aplica prevederile art. 3 până la achitarea integrală a

acestora, personalul beneficiind în continuare de drepturile salariale

prevăzute pentru instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat.

Astfel cum rezultă

din probatoriul administrat în cauză, intimata A.N.R.E., deși a înregistrat

obligații financiare neachitate la scadență, în anul 2009 nu a respectat

dispozițiile legale mai sus-menționate, în sensul că nu a decis acordarea

drepturilor salariale la nivelul celor stabilite pentru personalul

instituțiilor publice finanțate integral de la bugetul de stat conform H.G. nr.

281/1993.

În baza prevederilor

art. 69 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub

nr. 1611 din 29 martie 2007, salariații A.N.R.E. au beneficiat în perioada

ianuarie - iunie 2009 de sporul de complexitate a muncii în sumă de 30.924 RON

iar în perioada ianuarie - decembrie 2009, toți salariații A.N.R.E. au

beneficiat de sporul de confidențialitate.

Întrucât categoriile

de persoane care au beneficiat de aceste sporuri nu au fost nominalizate în

actele normative în vigoare și nici nu pot fi asimilate cu categoriile de

personal pentru care actele normative prevăd acordarea acestor sporuri, în mod

eronat instanța de fond a apreciat ca fiind legale cheltuielile efectuate cu

plata acestor drepturi.

În ceea ce privește

pct. 4 din Încheierea nr. 2/2011, respectiv pct. 4 din Decizia nr. 4/2011,

referitor la nerecuperarea prin chirie a cheltuielilor efectuate la locuințele

închiriate, se constată că prin sentința atacată s-a reținut în mod greșit

caracterul de locuință de serviciu al locuințelor acordate cât și caracterul

accesoriu al contractelor de închiriere față de contractul de muncă.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996, Legea locuinței, locuința de serviciu

este definită ca fiind acea locuință destinată funcționarilor publici,

angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile

contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

Prin Contractul

colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1611 din 29 martie 2007, cât și în

contractele individuale de muncă ale persoanelor cărora le-au fost închiriate

locuințe, nu a fost prevăzut dreptul salariaților A.N.R.E. de a beneficia de

locuință de serviciu.

Astfel fiind, rezultă

că în mod corect s-a reținut atât prin actul de control, cât și prin încheierea

atacată, incidența în cauză a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 114 din 11

octombrie 1996 privind locuințele, republicată, potrivit cărora intimata

A.N.R.E. avea obligația să stabilească o chirie totală care să acopere

cheltuielile de administrare, întreținere și reparații, impozitele pe clădiri

și teren precum și recuperarea investițiilor aferente.

extraordinare de atac a revizuirii

Împotriva acestei

decizii, reclamanta A.N.R.E. a formulat cerere de revizuire, invocând

dispozițiile art. 322 pct. (1) C. proc. civ. Totodată, revizuenta solicită

suspendarea executării Deciziei Înaltei Curți nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013,

până la soluționarea cererii de revizuire.

Ca o precizare

prealabilă, revizuenta arată că a formulat o cerere de lămurire cu privire la

dispozitivul deciziei civile în discuție, în temeiul art. 281

1

alin.

(1) C. proc. civ., cerere ce nu a fost soluționată până la data promovării

revizuirii.

În motivarea căii de

atac, revizuenta arată că sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 1 C. proc.

civ., contradictorialitatea deciziei Înaltei Curți constând în faptul că, deși

textul de lege pe care însăși instanța supremă îl citează nu statuează

aplicarea procentului la cifra de afaceri, totuși, judecătorii rețin că

procentul se aplică la cifra de afaceri.

La pagina 8 a

deciziei, în mod contradictoriu instanța supremă reține faptul că "în mod

greșit s-a reținut prin sentința atacată că aceste contribuții trebuie

stabilite în sumă fixă și nu în procent din cifra de afaceri", iar

"abaterea constatată prin actul de control și pentru care s-a dispus

măsura contestată viza neactualizarea contribuției anuale, conform dispozițiilor

legale mai sus-menționate și nu modul de stabilire al acesteia, respectiv în

sumă fixă sau cotă procentuală", fără a indica raționamentul juridic

pentru care instanța a menținut măsura dispusă de Curtea de Conturi.

Corelativ, la pagina

9 din aceeași decizie se reține faptul că "nivelurile tarifelor și cel al

contribuțiilor prevăzute la alin. (1) se stabilesc de A.N.R.E. pe o perioadă de

minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu indicele de inflație, în condițiile

legii, fiind date apoi publicității", pentru ca la următorul paragraf să

se menționeze faptul că "din perspectiva acestor dispoziții legale conform

cărora s-au perceput aceste contribuții, respectiv sub forma procentului de

0,06% din cifra de afaceri realizată din activitatea comercială desfășurată în

sectorul energetic, care urmează a fi actualizate anual cu indicele de

inflație, în condițiile legii, astfel că aprecierile instanței de fond cu

privire la necesitatea stabilirii contribuției în sumă fixă sunt nefondate și

fără temei legal".

Stabilirea de către

A.N.R.E. a contribuției anuale datorate de operatorii economici reglementați,

la nivelul unui procent din cifra de afaceri realizată anual din activitățile

comerciale desfășurate în sectorul energetic, respectă cerința legală de actualizare

anuală cu indicele de inflație prevăzut la art. 8 alin. (2) din Legea nr.

13/2007.

În caz contrar,

aplicarea indicelui de inflație la o cotă procentuală din cifra de afaceri

(care include deja indicele de inflație) ar reprezenta o dublă inflatare, contrar

dispozițiilor legale în vigoare și ar conduce la impunerea plății unei

contribuții împovărătoare și excesive pentru operatorul economic reglementat și

implicit la supradimensionarea în mod ilegal a veniturilor A.N.R.E. În acest

mod, A.N.R.E. este în imposibilitate de a pune în executare dispozitivul

Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013.

Mai arată revizuenta

că dispozițiile Legii nr. 13/2007 s-au aplicat pentru prima oară în această

materie în anul 2008, iar indexarea contribuțiilor cu inflație putea fi

aplicată numai pentru anul 2009.

Contradictorialitatea

deciziei Înaltei Curți rezidă și în aceea că instanța supremă, la pagina 10 din

decizia a cărei revizuire se solicită, a constatat faptul că "intimata

A.N.R.E. nu și-a îndeplinit obligația legală de a percepe tarife pentru

acordarea de licențe și autorizații, actualizate cu indicele de inflație

începând cu data de 18 aprilie 2007, data preluării activității A.N.R.G.N.,

ceea ce presupune actualizarea nivelului stabilit în anul 2000 până în anul 2007.

Astfel, pe de o parte

instanța de recurs instituie A.N.R.E. obligația de a actualiza tarifele cu

indicele de inflație începând cu data de 18 aprilie 2007, iar pe de altă parte,

în cuprinsul aceleiași fraze se dispune ca actualizarea să se facă pentru perioada

2000 – 2007. Mai mult decât atât, având în vedere că din redactarea deciziei nu

se înțelege procentul cu care se impune a fi majorate tarifele atât în sectorul

energiei electrice, cât și al gazelor naturale, aplicarea greșită a celor

dispuse în lipsa unei motivări clare, fluente, ar genera destabilizarea

întregii piețe de energie și gaze cu repercusiuni economice majore.

intimatei Curtea de Conturi

Prin Întâmpinarea

formulată la data de 30 mai 2014, intimata Curtea de Conturi a solicitat

respingerea ca inadmisibilă a cererii de revizuire formulată împotriva Deciziei

Înaltei Curți nr. 7.222 din 12 noiembrie 2013, motivat de împrejurarea că

cererea nu se încadrează în niciunul dintre motivele expres și limitativ

prevăzute de art. 322 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

În ceea ce privește

susținerile revizuentei, în sensul că dispozitivul Deciziei nr. 7.222 din 12

noiembrie 2013 ar cuprinde dispoziții contradictorii, potrivnice, ce nu pot fi

aduse la îndeplinire, intimata arată că având în vedere soluția pronunțată,

("Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva

Sentinței nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a

VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul

că respinge acțiunea ca nefondată"), ceea ce trebuie să aducă la

îndeplinire revizuenta sunt măsurile dispuse prin Decizia nr. 4/2011 a Curții

de Conturi care au fost menținute ca legale și temeinice în urma respingerii

acțiunii.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra revizuirii

fapt și de drept relevante

Examinând cu

prioritate admisibilitatea căii de atac prin prisma prevederilor art. 326 alin.

(3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea

revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte reține

următoarele:

Potrivit

dispozițiilor art. 322 pct. 1 C. proc. civ., invocat drept temei al cererii,

revizuirea se poate cere "dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții

potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire".

Prin Decizia nr.

7.222 din 12 noiembrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție,

ce constituie obiectul cererii de revizuire, a fost admis recursul declarat de

Curtea de Conturi, modificată Sentința nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a și pe fond, respinsă acțiunea formulată de

revizuenta A.N.R.E., ca nefondată.

La data de 17 iunie

2014, A.N.R.E. a formulat cerere privind lămurirea dispozitivului deciziei

pronunțate de Înalta Curte în Dosarul nr. 4346/2/2011. A invocat faptul că din

cauza motivării lacunare, precum și a modificării de la un paragraf la altul a

anului aplicării majorării, se află în imposibilitate de a aplica atât decizia

atacată, cât și implicit Decizia nr. 4/2011 a Curții de Conturi.

Cererea formulată de

A.N.R.E. privind lămurirea dispozitivului Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie

2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă, conform Încheierii nr. 2850/2014 a Înaltei

Curți.

Pornind de la soluția

ce se solicită a fi lămurită, anume: "Admite recursul declarat de Curtea

de Conturi împotriva Sentinței nr. 1207 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică

sentința atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată", rezultă că

ceea ce trebuie adus la îndeplinire de către revizuentă sunt măsurile dispuse

prin Decizia nr. 4/2011 a Curții de Conturi a României, măsuri care au fost

menținute ca temeinice și legale în urma respingerii acțiunii.

Decizia nr. 4/2011 a

fost emisă de Curtea de Conturi a României în procedura de valorificare a

constatărilor consemnate detaliat în Procesul-verbal nr. 402 din 5 ianuarie

2011, urmare a misiunii de "Audit financiar al contului anual de execuție

bugetară pentru anul 2009", la A.N.R.E.

Conform dispozițiilor

art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992 republicată, având în vedere că s-au

constatat abateri de la legalitate și regularitate, care au determinat

producerea unor prejudicii, prin decizia menționată s-a comunicat conducerii

autorității verificate măsurile ce se impuneau a fi luate, acestea fiind și

cele ce urmează a fi puse în executare ca urmare a admiterii recursului

declarat de Curtea de Conturi a României, modificării sentinței și respingerii

acțiunii formulate împotriva Deciziei nr. 4/2011.

Instanța de recurs nu

a instituit aceste obligații prin decizia pronunțată, ci doar a analizat

legalitatea și temeinicia actului administrativ dedus judecății, respectiv

Decizia nr. 4/2011, care cuprinde constatările și măsurile dispuse de Curtea de

Conturi a României în sarcina conducerii autorității petente.

În realitate,

argumentele invocate în cuprinsul cererii de revizuire privesc considerentele

reținute de instanța de recurs și vizează o așa zisă "greșeală de

judecată" cu referire la algoritmul de aplicare al indicelui de inflație,

a nivelului contribuțiilor percepute de la operatorii economici din sectorul

energiei electrice, prevăzut de dispozițiile art. 8 din Legea energiei

electrice nr. 13/2007 (pct. 1 Decizia nr. 4/2011) și a tarifelor pentru

acordarea de licențe și autorizații (pct. 2 din Decizia nr. 4/2011).

al soluției adoptate în revizuire

Având în vedere toate

considerentele expuse și ținând seama de prevederile art. 326 și 328 alin. (1)

C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de

revizuire formulată de A.N.R.E. împotriva Deciziei nr. 7.222 din 12 noiembrie

2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și

fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 2 octombrie 2014.

Procesat de GGC - MI