ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7222/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 7222/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de

10 mai 2011, reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul

Energiei a solicitat în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României

anularea Încheierii nr. 2/2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor

din cadrul Curții de Conturi prin care a fost respinsă Contestația formulată

împotriva Deciziei nr. 4/2011 emisă de Departamentul IV al Curții de Conturi și

suspendarea executării Încheierii nr. 2/2011.

Cu privire la

motivarea cererii de suspendare, reclamanta a arătat că sunt îndeplinite atât

condiția cazului bune justificat cât și condiția prevenirii pagubei iminente,

prin încălcarea procedurii de rezolvare a conflictului neasigurarea

contradictorialității și nerespectarea principiului dreptului la apărare.

În ceea ce privește

paguba iminentă, reclamanta a arătat că o executare imediată și integrală a

actului atacat este de natură a-i cauza atât la nivel instituțional cât și

salariaților, un prejudiciu ireparabil pe care principiul echității îl impune

să fie evitat în măsura posibilului.

Cu privire la fondul

cauzei, reclamanta a arătat că a contestat 4 din cele 21 de măsuri instituite

în sarcina sa prin Decizia nr. 4/2011, respectiv neactualizarea anuală cu

indicele de inflație, în condițiile legii energiei electrice nr. 13 din 9

ianuarie 2007, a nivelului contribuțiilor datorate de operatorii economici din

sectorul energiei; neactualizarea anuală a tarifelor pentru autorizații și

licențe în domeniul gazelor naturale; efectuarea de cheltuieli de personal în

sumă totală de 1.346.133 RON, prin acordarea unor sporuri, cu nerespectarea

prevederilor legale; nerespectarea prevederilor legale privind închirierea de

locuințe.

În legătură cu actul

de soluționare a contestației sale, Încheierea nr. 2/2011, reclamanta a arătat

că este nelegală și netemeinică, solicitând în consecință, revocarea punctelor

1, 2, 6.4 și 7.

În ceea ce privește

primul punct din contestație reclamanta a arătat că stabilirea contribuției

anuale pentru titularii și solicitanții de licență s-a făcut în conformitate cu

dispozițiile art. 4 din H.G. 1823/2004, în cotă procentuală, nemaifiind

necesară actualizarea cu indicele de inflație întrucât algoritmul de calcul

conducea la o majorare anuală a contribuției.

Cu privire la cel de

al doilea punct din contestație, reclamanta a arătat că anterior intrării în

vigoare a O.U.G. 25/2007 privind preluarea ANRGN de către ANRE, nu exista

dispoziție legală care să impună obligația de a actualiza în mod anual tarifele

pentru autorizații și licențe.

Cu privire la cel de

al treilea motiv de contestație s-a arătat că acordarea sporului pentru

complexitate s-a făcut în baza contractelor colective de muncă.

Cu privire la chiria

practicată pentru locuințele de serviciu, reclamanta a arătat că pentru această

categorie de locuințe nu sunt aplicabile dispozițiile art. 31 din Legea nr.

114/1996 ci, în conformitate cu dispozițiile art. 32 din aceeași lege, chiria

se stabilește prin legea specială. În concret chiria pentru acest tip de

locuințe a fost cea cuprinsă în H.G. nr. 310/2007.

Pârâta a depus

întâmpinare în ședința publică de la data de 13 septembrie 2011, solicitând

respingerea atât a cererii de suspendare cât și a contestației, cu consecința

menținerii ca temeinică și legală a deciziei contestate.

Prin Sentința nr.

1207 din 21 februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a

contencios administrativ și fiscal s-a admis contestația formulată de

reclamanta Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, în

contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României. S-a dispus anularea

Încheierii nr. 2/2011 a Curții de Conturi; s-au anulat punctele 1, 2, 6.4 și 7

din Decizia 4/2011 a Curții de Conturi; s-a dispus suspendarea executării

acestor acte până la soluționarea irevocabilă a prezentei cauze.

Pentru a pronunța

aceasta soluție Curtea a reținut că potrivit art. 8 alin. (2) din Legea nr.

13/2007 „(2) Nivelul tarifelor și cel al contribuțiilor prevăzute la alin. (1)

se stabilesc de ANRE pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind actualizate anual cu

indicele de inflație, în condițiile legii, fiind date apoi publicității, iar

anterior intrării în vigoare a acestui act normativ, prin art. 8 din Legea nr.

318/2003 se prevedea că „nivelul tarifelor și cel al contribuțiilor prevăzute

la alin. (1) se stabilesc de ANRE în fiecare an, în condițiile legii, și sunt

date publicității”.

De asemenea, s-a

reținut că executarea acestui din urmă text de lege a fost adoptată H.G. nr.

1823/2007 care prevedea la art. 4 că „Titularii și solicitanții de

licență/licențe, la acordarea acesteia/acestora, plătesc autorității competente

o contribuție anuală reprezentând o cotă de 0,06% din cifra de afaceri pe care

o realizează din activitățile comerciale desfășurate în sectorul energiei

electrice și al energiei termice în cogenerare.”

Având în vedere că

prin Legea nr. 13/2007 se abrogă în mod explicit Legea nr. 318/2003 (art. 90

din lege), s-au considerat abrogate implicit toate actele subsecvente acestei

legi, inclusiv H.G. 1823/2004, în măsura în care nu mai sunt conforme cu Legea

nr. 13/2007.

S-a arătat în

considerentele hotărârii atacate că această contribuție stabilită de ANRE

trebuie stabilită în sumă fixă nu în procent din cifra de afaceri, întrucât

doar o valoare absolută poate fi actualizată cu rata inflației, actualizarea

unui procent fiind un nonsens, întrucât procentul nu are, prin el însuși, o

valoare economică.

S-a avut în vedere că

în speță procentul de 0,06% a fost aplicat în fiecare an la o bază de calcul

diferită, actualizată, astfel încât rezultatul anual nu a suferit de pe urma

devalorizării.

Concluzionând, s-a

susținut că ANRE s-a aflat în eroare când a apreciat că dispozițiile H.G. nr.

1823/2004 mai erau în vigoare în perioada 2007 - 2009 dar, pe de altă parte,

Curtea de Conturi s-a aflat în eroare când a apreciat că potrivit Legii nr.

13/2007 ANRE ar fi trebuit să majoreze anual procentul de 0,06% stabilit prin

aceeași hotărâre de Guvern.

În aceste condiții a

arătat judecătorul fondului că dispoziția de obligare la plata unei sume de

bani cu care se pretinde că s-ar fi păgubit bugetul de stat este netemeinică și

nelegală, mai ales în condițiile în care reclamanta, fiind o instituție

autonomă, nu colecta aceste contribuții pentru bugetul de stat.

În ceea ce privește

actualizarea anuală a nivelului tarifelor pentru autorizații și licențe în

domeniul gazelor naturale, pentru perioada 2007 - 2009 Curtea a constatat că

reclamanta a preluat, după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 25/2007,

activitatea ANRGN, păstrând, pentru anul 2007, tariful practicat anterior de

ARNGN și că reclamantei i se impută faptul că nu a ținut seama de inflația din

perioada 2000 - 2007 în condițiile în care tariful nu a mai fost actualizat de

ARNGN din anul 2000.

S-a constatat că ANRE

nu are o simplă obligație de actualizare a unor tarife preluate de la

instituțiile care au avut anterior competențe în domeniu ci are obligația ca o

dată la cel puțin patru ani să stabilească acest tarif și procedând la

păstrarea tarifului practicat anterior de ANRGN, ar rezulta că reclamanta a

acționat în limitele marjei sale de apreciere, neputându-se vorbi de un

prejudiciu la bugetul de stat.

Cu privire la sporul

pentru complexitate și sporul pentru confidențialitate acordat unor angajați

din cadrul instituției reclamante Curtea a constatat că acestea au fost

acordate în conformitate cu dispozițiile contractului colectiv de muncă, iar

restricțiile salariale invocate de către pârâtă nu pot fi decât temporare,

altfel drepturile salariale depinzând de aspecte străine de fapta acestora.

S-a arătat că

relevant era a se stabili situația datoriilor față de stat la data controlului

și nu în anul 2009 întrucât, chiar dacă sumele către salariați au fost achitate

înainte de achitarea datoriilor către buget, ele nu se mai pot imputa după

achitarea acestor datorii, fiind vorba de datorii care, între timp, au devenit

exigibile.

În ceea ce privește

chiria practicată pentru locuințele închiriate salariaților Curtea a constatat,

raportat la prevederile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 40/1999, că toate

contractele de închiriere precizează caracterul accesoriu al respectivului

contract față de contractul de muncă și caracterul de locuință de serviciu al

locuinței acordate. Fiind vorba despre un acord de voință între salariat și

angajator cu privire la un drept ce se grefează pe raportul de muncă contractul

de închiriere apare ca o anexă la contractul individual de muncă, completând

clauzele acestuia cu drepturi și obligații specifice închirierii unei locuințe

de serviciu.

Față de dispozițiile

art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 s-a dispus și suspendarea executării

actelor atacate până la soluționarea irevocabilă a cauzei, întrucât există un

caz bine justificat ce se identifică, în speță, cu motivele de nelegalitate

considerate întemeiate de instanță.

Împotriva acestei

sentințe a formulat recurs recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În dezvoltarea

motivelor de recurs invocate, recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a

susținut că sentința de fond a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

- Astfel, referitor

la pct. 1 din Încheierea nr. 2/2011, respectiv pct. 1 din Decizia nr. 4/2011 cu

privire la neactualizarea anuală cu indicele de inflație a nivelului

contribuțiilor datorate de operatorii economici din sectorul energiei

electrice, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a apreciat că

această contribuție trebuie stabilită în sumă fixă deși conform prevederilor

art. 4 din H.G. nr. 1823/207 contribuția anuală constă într-o cotă de 0,06% din

cifra de afaceri realizată din activitățile comerciale desfășurate în sectorul

energiei electrice și al energiei termice în cogenerare.

Totodată, recurenta a

susținut că în mod greșit s-a reținut de către instanța de fond că bugetul de

stat nu ar fi fost păgubit întrucât reclamanta este o instituție publică

autonomă care nu colecta aceste contribuții pentru bugetul de stat deși

potrivit dispozițiilor art. 7 alin. (2) din Legea nr. 329/05 noiembrie 2009

aceasta avea obligația începând cu data de 9 noiembrie 2009 să vireze integral

disponibilitățile în RON și valută la bugetul de stat.

- Referitor la pct. 2

din Încheierea nr. 2/2011, respectiv pct. 2 din Decizia nr. 4/2011 cu privire

la neactualizarea anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul

gazelor naturale, recurenta a susținut că în mod greșit instanța de fond a

reținut că reclamanta a acționat în limitele marjei sale de apreciere și că nu

ar fi fost prejudiciat bugetul de stat deși începând cu data de 18 aprilie 2007

ANRE avea obligația de a percepe tarife pentru acordarea de licențe și

autorizații actualizate anual cu indicele de inflație.

- Referitor la pct. 3

din Încheierea nr. 2/2011 și respectiv pct. 3 din Decizia nr. 4/2011 cu privire

la cheltuielile de personal în sumă totală de 1.346.133 RON reprezentând

sporuri acordate nejustificat, recurenta a susținut că în mod eronat s-a

reținut prin sentința atacată că plata acestor drepturi bănești fiind dispusă

înainte de achitarea datoriilor către buget, ele nu se mai pot imputa întrucât

aceste datorii au devenit exigibile.

- Cu privire la pct.

4 din Încheierea nr. 2/2011, respectiv pct. 4 din Decizia nr. 4/2011 referitor

la neacoperirea prin chirie a cheltuielilor efectuate la locuințele închiriate,

recurenta a susținut că instanța de fond a reținut în mod eronat că toate

contractele de închiriere ar avea caracter accesoriu față de contractul de

muncă și că nu s-ar impune recuperarea cheltuielilor în sumă de 87.386 RON prin

chiria practicată.

Intimata Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energiei a formulat întâmpinare prin care

a solicitat respingerea recursului formulat și menținerea sentințe instanței de

fond, ca legală și temeinică.

Examinând sentința

atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente cât

și în temeiul dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ. Înalta Curte

constată că recursul formulat în cauză este fondat, urmând a fi admis pentru

considerentele expuse în continuare.

Astfel cum rezultă

din expunerea anterioară, urmare a controlului efectuat de către auditorii

publici externi ai Curții de Conturi la intimata-reclamantă Autoritatea

Națională de Reglementare în Domeniul Energiei, control vizând „Auditul

financiar al contului anual de execuție bugetară pentru anul 2009, s-a încheiat

procesul-verbal de constatare înregistrat sub nr. 402 din 5 ianuarie 2011 prin

care s-a constatat existența unor nereguli, respectiv abateri cu caracter

financiar și prejudicii.

Prin Decizia nr.

4/2011 recurenta-pârâtă Curtea de Conturi a României a comunicat

intimatei-reclamante măsurile dispuse în vederea înlăturării abaterilor de la

legalitate și regularitate constatate prin procesul-verbal, respingându-i

obiecțiunile formulate.

Urmare a contestației

formulată de reclamantă cu privire la 4 măsuri din totalul de 21 dispuse prin

Decizia nr. 4/2011 a fost emisă Încheierea nr. 2/2011, act administrativ

jurisdicțional prin care a fost respinsă contestația.

Obiectul acțiunii

formulate de reclamanta ANRE prin care a fost sesizată instanța de contencios

administrativ l-a constituit anularea și suspendarea executării Încheierii nr.

2/2011 prin care i-a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei nr.

4/2011, respectiv revocarea celor patru măsuri instituite în sarcina sa după

cum urmează:

anuală cu indicele de inflație a nivelului contribuțiilor datorate de

operatorii economici din sectorul energiei electrice;

anuală a tarifelor pentru autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale;

cheltuieli de personal în sumă totală de 1.346.133 RON prin acordarea, în

perioada ianuarie - iunie 2009 a sporului de complexitate în sumă de 30.924

RON, iar în perioada ianuarie - decembrie 2009 a sporului de confidențialitate

(prin aplicarea unei cote cuprinse între 15 - 20% din salariul de bază) în sumă

de 1.315.209 RON, fără a avea bază legală pentru acordarea acestor sporuri;

chirie a cheltuielilor efectuate la locuințele închiriate, respectiv suma de

87.386,35 RON efectuate pentru cele 8 locuințe din București, închiriate

salariaților.

Contrar celor

reținute de către judecătorul fondului, instanța de control judiciar constată

că cele 4 măsuri dispuse prin Încheierea nr. 2/2011 a Departamentului IV al

Curții de Conturi și menținute prin Decizia nr. 4/2011 au fost stabilite în

conformitate cu prevederile legale iar soluția instanței de fond este nelegală

și netemeinică, fiind pronunțată cu aplicarea și interpretarea greșită a legii.

Astfel, în ceea ce

privește măsura nr. 1 din Decizia nr. 4/2011 referitoare la neactualizarea

anuală cu indicele de inflație a nivelului contribuțiilor datorate de

operatorii economici din sectorul energiei electrice, instanța de control

judiciar constată că în mod greșit s-a reținut prin sentința atacată faptul că

aceste contribuții trebuie stabilite în sumă fixă și nu în procent din cifra de

afaceri.

Potrivit art. 4 din

H.G. nr. 1823/2007 „Titularii și solicitanții de licență/licențe, la acordarea

acesteia/acestora, plătesc autorității competente o contribuție anuală

reprezentând o cotă de 0,06% din cifra de afaceri pe care o realizează din

activitățile comerciale desfășurate în sectorul energiei electrice și al

energiei termice în cogenerare”, iar potrivit dispozițiilor art. 8 alin. (2)

din Legea nr. 13/2007 „Nivelurile tarifelor și cel al contribuțiilor prevăzute

la alin. (1) se stabilesc de ANRE pe o perioadă de minimum 4 ani, fiind

actualizate anual cu indicele de inflație, în condițiile legii, fiind date apoi

publicității.

Din perspectiva

acestor dispoziții legale rezultă cu claritate forma sub care s-a stabilit

perceperea acestor contribuții, respectiv sub forma procentului de 0,06% din

cifra de afaceri realizată din activitățile comerciale desfășurată în sectorul

energetic, care urmează a fi actualizate anual cu indicele de inflație în

condițiile legii, astfel că aprecierile instanței de fond cu privire la

necesitatea stabilirii contribuției în sumă fixă sunt nefondate și fără temei

legal.

De altfel, așa cum

rezultă din Procesul-verbal de constatare nr. 402 din 5 ianuarie 2011 cât și

din Decizia nr. 4/2011 și Încheierea nr. 2/2011, abaterea constatată prin actul

de control și pentru care s-a dispus măsura contestată viza neactualizarea

contribuției anuale, conform dispozițiilor legale mai sus menționate și nu

modul de stabilire al acesteia respectiv în sumă fixă sau cotă procentuală,

astfel cum în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată.

Prin neactualizarea

nivelului contribuției anuale intimata ANRE a încasat contribuții mai mici

decât cele legale, prejudiciind atât bugetul propriu cât și bugetul de stat,

astfel că măsura dispusă prin încheierea contestată este legală și temeinică

fiind în conformitate cu dispozițiile art. 8 alin. (2) din Legea energiei

electrice nr. 13/2007.

În ceea ce privește

măsura dispusă la pct. 2 din Decizia nr. 4/2011, respectiv pct. 2 din

Încheierea nr. 2/2011, referitoare la neactualizarea anuală a tarifelor pentru

autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale, instanța de control

judiciar constată că în mod eronat s-a reținut prin sentința atacată că

reclamanta ar fi acționat în limitele marjei sale de apreciere și că bugetul de

stat nu ar fi fost prejudiciat.

Potrivit pct. 8 din

Nota la Anexa 8 din H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000 „Tarifele pentru

autorizații și licențe se actualizează prin ordin al președintelui ANRGN și vor

fi publicate în M. Of. al României, Partea I”, iar potrivit art. 8 alin. (2)

din Legea energiei electrice nr. 13/2007 astfel cum a fost modificată prin

O.U.G. nr. 33/2007 „Nivelul tarifelor și al contribuțiilor prevăzute la alin.

(1) se stabilesc de ANRE pe o perioadă de minimum 4 ani fiind actualizate anual

cu indicele de inflație, în condițiile legii, fiind date apoi publicității”.

Astfel cum rezultă

din materialul probator administrat în cauză, nivelul tarifelor pentru

autorizații și licențe în sectorul gazelor naturale a fost stabilit în anul

2000 prin H.G. nr. 784 din 7 septembrie 2000 iar începând cu 18 aprilie 2007

după preluarea activității ANRGN, nivelul tarifelor trebuia actualizat cu

indicele de inflație.

În anul 2008 și 2009

prin Ordinele Președintelui ANRE nr. 1 din 15 ianuarie 2008 și nr. 2 din 8

ianuarie 2009 nivelul tarifelor a fost modificat, majorându-se cu 25% și

respectiv 7,85%.

Având în vedere că

indicele de inflație pentru perioada septembrie 2000 - decembrie 2008 a fost de

167,63% prin raportare la creșterile stabilite prin ordinele mai sus precizate

a rezultat o diferență de 132,82% în minus, care nu a fost avută în vedere la

actualizarea tarifelor percepute pentru autorizații și licențe în sectorul

gazelor naturale, ceea ce a avut drept consecință nerealizarea unor venituri în

sumă totală de 57.776.810 RON.

Contrar celor

reținute prin sentința atacată, instanța de control judiciar constată că

intimata ANRE nu și-a îndeplinit obligația legală de a percepe tarife pentru

acordarea de licențe și autorizații actualizate cu indicele de inflație

începând cu data de 18 aprilie 2007, data preluării activității ANRGN, ceea ce

presupunea actualizarea nivelului stabilit în anul 2000 până în 2007, fără a

percepe aceste tarife pentru această perioadă și ulterior, de la data

preluării, ANRE avea obligația facturării și încasării de tarife rezultate din

actualizarea anuală cu indicele de inflație.

Totodată, Înalta

Curte constată că în mod neîntemeiat s-a reținut în motivarea sentinței atacate

că intimata în calitate de instituție publică autonomă nu are obligația de a

colecta contribuții la bugetul de stat având în vedere dispozițiile art. 8

alin. (4) din Legea energiei electrice, cât și a dispozițiilor art. 7 alin. (2)

din Legea nr. 329 din 5 noiembrie 2009, începând cu data de 9 noiembrie 2009

„disponibilitățile în RON și în valută ale autorităților și instituțiilor

publice prevăzute la alin. (1) existente la data intrării în vigoare a

prezentei legi, se virează integral la bugetul de stat”.

În ceea ce privește

pct. 3 din Încheierea nr. 2/2011 respectiv pct. 3 din Decizia nr. 4/2011 referitor

la efectuarea de cheltuieli de personal nelegale în sumă totală de 1.346.133

RON prin acordarea în perioada ianuarie - iunie 2009 a sporului de complexitate

în sumă de 30.924 RON și a sporului de confidențialitate în sumă de 1.315.209

RON în perioada ianuarie - decembrie 2009, Înalta Curte constată că în mod

greșit s-a apreciat și reținut prin sentința atacată că acordarea acestor

drepturi este legală.

Astfel cum rezultă

din actul de control, intimata ANRE prin Contractul colectiv de muncă

înregistrat sub nr. 1611 din 29 martie 2007 art. 69 a negociat clauze

referitoare la acordarea unor sporuri, respectiv spor de complexitate și spor

de confidențialitate, fără a exista o bază legală pentru acordarea acestora.

Potrivit

dispozițiilor art. 12 din Legea nr. 130/1996, contractele colective de muncă se

pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare iar prin aceste

contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturi a căror acordare și

al căror cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale.

În conformitate cu

prevederile art. 5 alin. (1) din O.G. nr. 14 din 29 ianuarie 1998 privind

utilizarea veniturilor realizate de instituțiile publice finanțate integral din

venituri extrabugetare, în cazul în care au obligații financiare neachitate la

scadență, nu vor putea aplica prevederile art. 3 până la achitarea integrală a

acestora, personalul beneficiind în continuare de drepturile salariale

prevăzute pentru instituțiile publice finanțate integral de la bugetul de stat.

Astfel cum rezultă

din probatoriul administrat în cauză intimata ANRE deși a înregistrat obligații

financiare neachitate la scadență, în anul 2009 nu a respectat dispozițiile

legale mai sus menționate în sensul că nu a decis acordarea drepturilor

salariale la nivelul celor stabilite pentru personalul instituțiilor publice

finanțate integral de la bugetul de stat conform H.G. nr. 281/1993.

În baza prevederilor

art. 69 din Contractul colectiv de muncă la nivel de unitate înregistrat sub

nr. 1611 din 29 martie 2007, salariații ANRE au beneficiat în perioada ianuarie

- iunie 2009 de sporul de complexitate a muncii în sumă de 30.924 RON iar în

perioada ianuarie -decembrie 2009, toți salariații ANRE au beneficiat de sporul

de confidențialitate.

Întrucât categoriile

de persoane care au beneficiat de aceste sporuri nu au fost nominalizate în

actele normative în vigoare și nici nu pot fi asimilate cu categoriile de

personal pentru care actele normative prevăd acordarea acestor sporuri, în mod

eronat instanța de fond a apreciat ca fiind legale, cheltuielile efectuate cu

plata acestor drepturi.

În ceea ce privește

pct. 4 din Încheierea nr. 2/2011,respectiv pct. 4 din Decizia nr. 4/2011

referitor la nerecuperarea prin chirie a cheltuielilor efectuate la locuințele

închiriate, se constată că prin sentința atacată s-a reținut în mod greșit

caracterul de locuință de serviciu al locuințelor acordate cât și caracterul

accesoriu al contractelor de închiriere față de contractul de muncă.

Potrivit prevederilor

art. 2 lit. d) din Legea nr. 114/1996 Legea locuinței, locuința de serviciu

este definită ca fiind acea locuință destinată funcționarilor publici,

angajaților unor instituții sau agenți economici, acordată în condițiile

contractului de muncă, potrivit prevederilor legale.

Prin Contractul

colectiv de muncă la nivel de unitate nr. 1611/29 martie 2007 (anexa 105 la

Procesul-verbal de constatare nr. 402 din 5 ianuarie 2011) cât și în

contractele individuale de muncă ale persoanelor cărora le-au fost închiriate

locuințe nu a fost prevăzut dreptul salariaților ANRE de a beneficia de

locuință de serviciu.

Astfel fiind, rezultă

că în mod corect s-a reținut atât prin actul de control cât și prin încheierea

atacată incidența în cauză a dispozițiilor art. 31 din Legea nr. 114 din 11

octombrie 1996 privind locuințele, republicată, potrivit cărora intimata ANRE

avea obligația să stabilească o chirie totală care să acopere cheltuielile de

administrare, întreținere și reparații, impozitele pe clădiri și teren precum

și recuperarea investițiilor aferente.

Având în vedere toate

aceste considerente Înalta Curte constată incidența în cauză a motivului de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. și în consecință

în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborate cu

dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 va admite recursul formulat în

cauză modificând sentința atacată în sensul că va respinge acțiunea ca

nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Sentinței nr. 1207 din 21

februarie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința

atacată în sensul că respinge acțiunea ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 12 noiembrie 2013.

Procesat de GGC - LM