ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 11.03.2011

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2011

HOTĂRÂRE
11.03.2011
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1481/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra recursului de

față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

cauzei

în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului

București, s

ecția a IX-a contencios administrativ și fiscal,

reclamanta SC I. SA a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.F.P.M.

București,

anularea deciziei nr. 293 din 11

septembrie 2008 privind soluționarea contestației formulate de reclamantă,

înregistrată la A.F.P. Sector 3 București sub nr. 15155 din 05 iunie 2008,

completată prin adresa înregistrată la autoritatea pârâtă sub nr. 35787 din 21

iulie 2008.

În

motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin decizia contestată s-a dispus

suspendarea soluționării contestației formulate de SC I. SA împotriva deciziei

de impunere privind obligațiile fiscale suplimentare de plată stabilite de

inspecția fiscală sub nr. 191 din 25 aprilie 2008, până la pronunțarea unei

soluții pe latură penală, ca urmare a

sesizării Parchetului de pe lângă

Judecătoria sector 3, de către D.G.F.P.M.

București, cu privire la cercetarea

existenței infracțiunii prevăzute de art. 302

1

si

art. 249 C. pen.

Tribunalul București, secția a IX-a contencios

administrativ si fiscal, prin sentința civilă nr. 1511 din 21 aprilie 2009, a

declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București,

secția a VIII-a contencios administrativ si fiscal.

de apel

Prin sentința nr. 545

din 29 ianuarie 2010, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că actul

administrativ-fiscal supus controlului instanței de contencios administrativ nu

prezintă elemente de nelegalitate, prezumția de legalitate nefiind răsturnată

în cauză, caracterul legal al actelor administrativ-fiscale rezultând din

obligativitatea emiterii lor pe baza și în conformitate cu legea în vigoare, în

considerarea unei situații de fapt corect stabilite.

c

onform prevederilor art. 214 C. proc. fisc., în cursul

soluționării contestației organul competent poate suspenda, prin decizie

motivată, soluționarea cauzei, în

cazul în care organul care a efectuat activitatea de control a sesizat

organele în drept cu privire la existența indiciilor săvârșirii unei

infracțiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată

în procedura administrativă; când soluționarea cauzei depinde, în tot sau

în parte, de existența sau inexistența unui drept ce face obiectul unei alte

judecăți, iar la cererea părții, dacă sunt motive întemeiate, organul de

soluționare competent trebuie să stabilească și un termen până la care se

suspendă procedura [alin. (2) al aceluiași articol].

Referitor la primele

două măsuri de suspendare, acestea pot dura până la încetarea motivului care a determinat suspendarea [art. 214 alin.

(3)], așadar durata suspendării neputând fi stabilită a priori de organul

de soluționare a contestației.

În ce

privește cazul de suspendare a procedurii de soluționare a contestației

prevăzut de art. 214 alin. (1) lit. a) C. proc. fisc., prima instanță a reținut

că legea impune o sesizare a organelor în drept cu privire la existența

indiciilor săvârșirii unei infracțiuni, făcută de către organul care a efectuat

activitatea de control, iar constatarea infracțiunii să aibă o înrâurire

hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura administrativă,

cerințe care apreciază că sunt îndeplinite în cauză.

În speță,

A.F.P. Sector 3, organul care a efectuat activitatea de control, a sesizat

Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 în legătură cu săvârșirea unor

infracțiuni, având ca latură materială modalitatea de calcul, declarare și

virare la bugetul asigurărilor sociale de stat a contribuțiilor de asigurări

sociale datorate de angajator și asigurați pentru perioada ce a făcut obiectul

și al controlului fiscal; dacă ar fi constatată de organele în drept, infracțiunea

ar avea o înrâurire deosebită asupra soluționării cauzei, întrucât ar atrage

incidența prevederilor art. 91 alin. (3) C. proc. fisc., ce instituie un termen

de prescripție a dreptului de stabilire a obligațiilor fiscale, mai mare decât

cel general, de 5 ani, și anume unul de 10 ani, aplicabil în cazul în care

obligația fiscală rezultă din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Concluzionând,

judecătorul fondului a reținut faptul că întrucât aspectul principal care

trebuie dezlegat de organul fiscal în cadrul soluționării contestației este dat

de împlinirea sau nu a termenului de prescripție prevăzut de art. 91 C. proc.

fisc., este mai mult decât evidentă înrâurirea constatării infracțiunii cu care

a fost sesizat organul în drept asupra soluției în contestația administrativ

fiscală, având în vedere că organul de soluționare a contestațiilor nu poate să

se pronunțe asupra împlinirii termenului decât după pronunțarea unei soluții pe

latură penală de către organele în drept, ținând seama de termenul special de

prescripție.

în cauză

Sentința menționată a

fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a solicitat modificarea ei în

sensul admiterii acțiunii, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie,

fără a încadra în drept motivele de recurs.

În motivarea căii de

atac, recurenta-reclamantă a arătat că prima instanță nu a ținut seama, la

pronunțarea hotărârii, de faptul că, în speță, nu sunt îndeplinite condițiile

prevăzute de lege pentru suspendarea contestației. Mai precis,

recurenta-reclamantă a arătat că simpla afirmație privind sesizarea parchetului

în vederea stabilirii existenței sau inexistenței elementelor constitutive ale

infracțiunii nu este de natură să determine menținerea deciziei de suspendare,

fiind necesar a se solicita probe în sensul că în cauză a început urmărirea

penală.

A mai arătat că

autoritatea fiscală și-a exercitat drepturile cu rea-credință, suspendarea

soluționării contestației fiind rezultatul unui abuz de drept menit să eludeze

termenele imperative de prescripție și să acopere propria neglijență a

organului fiscal.

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând cauza prin

prisma motivelor invocate de recurenta - reclamantă și a prevederilor art. 304

1

fond reținând în mod corect legalitatea deciziei administrative.

și de drept relevante

Potrivit art. 214 alin.

(1) lit. a) C. proc. fisc., autoritatea fiscală competentă poate suspenda, prin

decizie motivată, soluționarea contestației, atunci când organul care a

efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la

existența indiciilor săvârșirii unei infracțiuni a cărei constatare ar avea o

înrâurire hotărâtoare asupra soluției ce urmează să fie dată în procedura

administrativă.

Legea nu impune,

așadar, condiția începerii urmăririi penale, ci existența unei sesizări a

organului de urmărire penală competent, cerință îndeplinită în speță, prin

adresa nr. 891783 din 25 august 2008 a A.F.P.

s

ector

3 – Serviciul inspecție fiscală persoane juridice, înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 cu nr. 2539 din 27 iulie 2008.

Este adevărat că

instanța de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate

asupra deciziei de suspendare a contestației administrative poate evalua

demersul autorității fiscale și din perspectiva modului în care aceasta și-a

exercitat dreptul de apreciere prin raportare la definiția excesului de putere,

cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a

proporționalității măsurii și a celorlalte exigențe ale dreptului la o bună

administrare.

Circumstanțele cauzei

nu conturează însă o rea credință sau o exercitare abuzivă a dreptului de

apreciere al autorității fiscale, în sensul celor susținute de

recurenta-reclamantă. Atât în decizia nr. 293 din 11 septembrie 2008 a D.G.F.P.

m

. București, cât și, în considerentele

sentinței curții de apel, sunt expuse detaliat și convingător motivele pentru

care, în speță, constatarea infracțiunii ale cărei indicii au format obiectul

sesizării ar avea o înrâurire deosebită asupra soluționării cauzei, atrăgând un

termen special de prescripție prevăzut în art. 91 alin. (3) C. proc. fisc., derogatoriu

de la cel general reglementat în art. 91 alin. (1), a cărui depășire constituie

motivul pe care se fundamentează contestația împotriva deciziei de impunere nr.

191 din 25 aprilie 2008.

soluției adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge recursul, ca nefondat, neexistând motive de reformare a

sentinței, potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

Respinge recursul

declarat de SC I. SA București împotriva sentinței nr. 545 din 29 ianuarie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 11 martie 2011.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2016-03-30
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 988/2016
Decizia nr. 988/2016 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar a constatat următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cadrul procesual; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contenc
ÎCCJ 2012-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2041/2012
raport de materialul probator administrat în cauză și a realizat o încadrare juridică adecvată. Este de necontestat faptul că, prin cererea de chemare în judecată care face obiectul prezentului dosar, reclamanta SC T. SA a solicitat să se d
ÎCCJ 2016-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2004/2016
sau aplicarea greșită a legii, fie atunci când nesocotește o normă de drept substanțial sau procedural, fie atunci când interpretează greșit norma juridică aplicabilă. Prin urmare, instanța ar fi culpabilă când recurge la texte de lege apli
ÎCCJ 2015-03-31
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1489/2015
Decizia nr. 1489/2015 Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei; 1. Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții Apel București, secția a VIII
ÎCCJ 2013-02-19
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 945/2013
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea formulată, reclamanta SC F. SA a solicitat suspendarea judecării Dosarului nr. 4597/2/2011 până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 1
Sursă