ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1489/2015

Decizia nr. 1489/2015

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei;

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. București și C. sector 1 București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună:

- anularea Deciziei nr. 36 din 31 ianuarie 2011 emisă de B. București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrată sub nr. 94607 din 14 decembrie 2010;

- anularea Deciziei de impunere nr. 4454314 din 25 octombrie 2010 privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4454313 din 25 octombrie 2010, emise de C. Sector 1 București.

1.2. Hotărârea primei instanțe;

Prin sentința civilă nr. 1476 din 01 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. București și C. sector 1 București, ca neîntemeiată.

1.3. Hotărârea instanței de recurs

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, a dispus respingerea acestuia ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011.

Recurenta-reclamantă A. a formulat la data de 9 aprilie 2014 cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Prin Decizia nr. 6566 din 08 octombrie 2013, a cărei revizuire s-a solicitat, Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecății, pentru cazul prevăzut de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Tulică C-249/12, apreciind că dezlegarea pricinii în cauza de față nu depinde, în sensul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de modul în care va fi soluționată cererea de sesizare a Curții de Justiție în cauza invocată de reclamantă.

Prin urmare, instanța a procedat la soluționarea cauzei, dispunând respingerea recursului, ca nefondat.

S-a arătat că prin Decizia nr. 6566/2013, Înalta Curte nu a oferit nicio motivare în raport de motivul 7 de recurs (calcularea și impunerea de T.V.A. prin adăugare la prețurile contractate, și nu în interiorul acestora), motivarea fiind centrată pe cu totul alte aspecte, mai puțin acesta, în raport de care se formulase cererea de suspendare a judecății, în vederea unei mai bune conformări cu dreptul comunitar. La data de 7 noiembrie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele conexate C-249/12 Tulică și C-250/12 Pavloșin, soluția fiind publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C9/10RO din 11 ianuarie 2014.

Soluția adoptată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene vine în sprijinul motivului 7 de recurs, făcându-l de plano admisibil. Din perspectiva cererii de revizuire contează nu atât faptul că instanța nu s-a pronunțat pe un motiv de recurs, cât faptul că soluția pronunțată nu este compatibilă cu principiul prevalenței dreptului comunitar în raport de dreptul național.

În motivele de recurs (pct. 5) a fost invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu a fost valorificată, și în niciun fel menționată în motivarea deciziei ce face obiectul prezentei cereri de revizuire.

Din perspectiva obiectului revizuirii, s-a arătat că cererea de revizuire este admisibilă, Decizia civilă nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind susceptibilă de revizuire, chiar dacă nu suntem în prezenta unei situații în care se evocă fondul.

În privința termenului de exercitare a revizuirii, în cazul motivului prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, problema nu este clarificată la nivel legislativ, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1609/2010, a declarat neconstituționale prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la termenul de exercitare a revizuirii.

Cum prevederile neconstituționale nu au fost puse în acord cu dispozițiile Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, efectele juridice ale acestora au încetat în virtutea dispozițiilor art. 141 alin. (1) din Constituție.

Referitor la motivul de revizuire invocat, se constată că acesta vizează pronunțarea deciziei irevocabile cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, prin omisiunea examinării motivului 7 de recurs privitor la calcularea și impunerea de T.V.A. prin adăugare la prețurile contractuale, și nu în interiorul acestora.

Prin urmare, acest motiv de revizuire se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel că revizuirea este admisibilă și din perspectiva motivelor care justifică promovarea acestei căi extraordinare de atac.

II. Soluția instanței de recurs în rejudecare;

În cadrul motivelor de recurs recurenta a susținut că nu are calitatea de persoană impozabilă, că nu toate tranzacțiile se circumscriu noțiunii de activități economice, că nu a luat măsuri active de comercializare a terenului prin utilizarea unor mijloace similare celor adoptate de un comerciant sau prestator de servicii, astfel că era incidentă Hotărârea nr. 180/2010 a Curții de Justiție a Uniunii Europene.

A mai arătat recurenta că atât potrivit art. 126 alin. (1) C. fisc. cât și potrivit art. 2 din Directiva 112/2006, donațiile nu sunt supuse T.V.A. pentru că nu sunt livrări efectuate cu plată, că nu trebuia să se calculeze majorări de întârziere.

S-a motivat că actele fiscale sunt nelegale pentru că nu s-a acordat dreptul de deducere pentru T.V.A. aferent achizițiilor efectuate în perioada supusă controlului, că s-a calculat greșit T.V.A. prin aplicarea cotei de 19% asupra prețului de vânzare, deși părțile nu conveniseră plata prețului cu T.V.A.

Înalta Curte, examinând motivele de recurs, sentința primei instanțe, situația de fapt și legislația aplicabilă, constată că recursul este fondat, potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.

Din analiza sentinței se constată că prima instanță nu a analizat toate apărările și argumentele formulate de reclamată, motiv pentru care se impune casarea cu trimitere a cauzei pentru rejudecare, nemotivarea echivalând cu necercetarea fondului.

Urmează ca acțiunea reclamantei să fie cercetată în raport de prevederile legale în vigoare, atât cele din legislația națională cât și de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene care constituie izvor de drept.

Astfel, se va analiza dacă s-a aplicat corect cota de T.V.A. în lipsa unei stipulații contractuale în acest sens, urmând ca sub acest aspect să se aibă în vedere Cauza 249/12 a Curții de Justiție a Uniunii Europene și Decizia nr. 6/2014 a Comisiei fiscale centrale, care are caracter interpretativ, motiv pentru care are efect retroactiv.

Pentru lămurirea acestui aspect, instanța de fond va dispune efectuarea unei expertize care să verifice legalitatea sumei stabilite, din perspectiva atât a cauzei Tulică/ Plavoșin, cât și a Deciziei nr. 6/2014 a Comisiei fiscale centrale.

Se va examina dacă, în raport de normele de drept intern și Directiva 112/2006, donațiile sunt supuse taxei pe valoare adăugată. Referitor la certitudinea impunerii, urmează ca prima instanță, la pronunțarea soluției să aibă în vedere și răspunsul la întrebarea preliminară formulată în Cauza Salomie și Oltean, C-183/2014.

În consecință, în baza art. 312 C. proc. civ., recursul se va admite, se va casa sentința primei instanțe cu trimitere pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinței nr. 1476 din 1 martie 2012 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința recurată.

Trimite cauza spre rejudecată, aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2015.