Decizia nr. 4713/2014 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal — revizuire împotriva sentinței nr. 1476/2012 a Curții de Apel București

Cererea de chemare în judecată; Prin cererea înregistrată pe rolul Curții Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2011, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. a Municipiului București și C. sector 1 București, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună: (i) anularea Deciziei nr. 36 din 31 ianuarie 2011 emisă de B. București, prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestația înregistrată sub nr. 94607 din 14 decembrie 2010; (ii) anularea Deciziei de impunere nr. 4454314 din 25 octombrie 2010 privind taxa pe valoare adăugată și alte obligații fiscale stabilite de inspecția fiscală și a Raportului de inspecție fiscală nr. 4454313 din 25 octombrie 2010, emise de C. sector 1 București.

Hotărârea primei instanțe; Prin sentința civilă nr. 1476 din 01 martie 2012 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. a Municipiului București și C. sector 1 București, ca neîntemeiată.

Hotărârea instanței de recurs; Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, investită cu soluționarea recursului declarat de reclamanta A. împotriva sentinței civile nr. 1476 din 01 martie 2012 a Curții de Apel București, a dispus respingerea acestuia ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată în Dosarul nr. x/2/2011.

Calea de atac a revizuirii; Recurenta-reclamantă A. a formulat la data de 9 aprilie 2014 cerere de revizuire împotriva Deciziei nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția contencios administrativ și fiscal, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Pentru a da consecință prevederilor art. 21 din Legea nr. 554/2004 și a garanta eficiența principiului priorității dreptului comunitar, consacrat la nivel european și constituțional, revizuenta a apreciat ca fiind aplicabile prin analogie, art. 324 alin. (1) C. proc. civ. (în principal) sau art. 324 alin. (2) coroborat cu art. 322 pct. 9 și10 și art. 324 alin. (2) C. proc. civ. (în subsidiar). În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a arătat, în esență, următoarele: Prin Decizia nr. 6566 din 08 octombrie 2013, a cărei revizuire se solicită, Curtea a apreciat că nu se impune suspendarea judecății, pentru cazul prevăzut de art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la pronunțarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în cauza Tulică C-249/12, apreciind că dezlegarea pricinii în cauza de față nu depinde, în sensul art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., de modul în care va fi soluționată cererea de sesizare a Curții de Justiție în cauza invocată de reclamantă. Prin urmare, instanța a procedat la soluționarea cauzei, dispunând respingerea recursului, ca nefondat. Prin decizia a cărei revizuire se solicită, Înalta Curte nu a oferit nicio motivare în raport de motivul 7 de recurs (calcularea și impunerea de T.V.A. prin adăugare la prețurile contractate, și nu în interiorul acestora), motivarea fiind centrată pe cu totul alte aspecte, mai puțin acesta, în raport de care se formulase cererea de suspendare a judecății, în vederea unei mai bune conformări cu dreptul comunitar. Soluția irevocabilă a Înaltei Curții de Casație și Justiție i-a fost comunicată revizuentei la data de 08 aprilie 2014, astfel că prezenta cerere de revizuire este formulată în termen de o lună de la comunicarea deciziei irevocabile, în raport de art. 324 alin. (1) C. proc. civ. La data de 7 noiembrie 2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele conexate C-249/12 Tulică și C-250/12 Pavlosin, soluția fiind publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C9/10RO din 11 ianuarie 2014. Prin urmare, în subsidiar, se apreciază că prezenta cerere este formulată în mai puțin de 3 luni de la publicarea deciziei Curții de Justiție a Uniunii Europene în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, fiind respectat criteriul de la art. 324 alin. (2) C. proc. civ. Practic, soluția adoptată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene vine în sprijinul motivului 7 de recurs, făcându-l de plano admisibil. Din perspectiva cererii de revizuire contează nu atât faptul că instanța nu s-a pronunțat pe un motiv de recurs, cât faptul că soluția pronunțată nu este compatibilă cu principiul prevalenței dreptului comunitar în raport de dreptul național. În motivele de recurs (pct. 5) a fost invocată și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care nu a fost valorificată, și în niciun fel menționată în motivarea deciziei ce face obiectul prezentei cereri de revizuire. În concluzie, pentru motivele expuse, revizuenta a solicitat, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 324 C. proc. civ., admiterea cererii de revizuire, anularea deciziei atacate, repunerea cauzei pe rol și examinarea ei cu precădere sub aspectul incidentei motivului 7 de recurs (T.V.A. calculat greșit prin adăugare la prețurile contractuale), în lumina jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene din cauza Tulică și în aplicarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, dar și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului. II. Aprecierile Înaltei Curți în privința admisibilității cererii de revizuire Potrivit art. 21 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 30 din Legea nr. 262/2007: „(1) Împotriva soluțiilor definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de contencios administrativ se pot exercita căile de atac prevăzute de Codul de procedură civilă. (2) Constituie motiv de revizuire, care se adăuga la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunțarea hotărârilor rămase definitive și irevocabile prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată. Cererea de revizuire se introduce în termen de 15 zile de la comunicare, care se face, prin derogare de la regula consacrată de art. 17 alin. (3), la cererea temeinic motivată a părții interesate, în termen de 15 zile de la pronunțare. Cererea de revizuire se soluționează de urgență și precădere, într-un termen maxim de 60 de zile de la înregistrare”. Alin. (1) al art. 21 din Legea nr. 554/2004 a fost abrogat prin Legea nr. 76/2012, art. 54 pct.

În privința dispozițiilor art. 21 alin. (2) teza I din Legea nr. 554/2004, Curtea Constituțională a statuat, prin Decizia nr. 1039/2012, că sunt neconstituționale, în măsura în care se interpretează în sensul că nu pot face obiectul revizuirii hotărârile definitive și irevocabile pronunțate de instanțele de recurs, cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, atunci când nu evocă fondul cauzei. În considerarea caracterului general obligatoriu al deciziilor Curții Constituționale, se constată că revizuirea întemeiată pe art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 poate fi exercitată și împotriva hotărârilor care nu evocă fondul. Prin urmare, din perspectiva obiectului revizuirii, prezenta cerere de revizuire este admisibilă, Decizia civilă nr. 6566 din 8 octombrie 2013 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, fiind susceptibilă de revizuire, chiar dacă nu suntem în prezenta unei situații în care se evocă fondul. În privința termenului de exercitare a revizuirii, în cazul motivului prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, problema nu este clarificată la nivel legislativ, deoarece Curtea Constituțională, prin Decizia nr. 1609/2010, a declarat neconstituționale prevederile art. 21 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 554/2004, referitoare la termenul de exercitare a revizuirii. Cum prevederile neconstituționale nu au fost puse în acord cu dispozițiile Constituției în termen de 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, efectele juridice ale acestora au încetat în virtutea dispozițiilor art. 141 alin. (1) din Constituție. În aceste condiții, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a decis că revizuirea poate fi exercitată în termenul de drept comun de o lună, care curge de la data când partea a luat cunoștință, pe orice cale, de hotărârea supusă revizuirii (Soluție de principiu adoptată de judecătorii secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție la data de 7 februarie 2011). În speță, revizuenta a invocat încălcarea dreptului Uniunii Europene, iar calea de atac a fost exercitată în termen de o lună de la data comunicării unui exemplar al Deciziei nr. 6566 din 08 octombrie 2013, respectiv de la data de 08 aprilie 2014. Referitor la motivul de revizuire invocat, se constată că acesta vizează pronunțarea deciziei irevocabile cu încălcarea principiului priorității dreptului Uniunii Europene, prin omisiunea examinării motivului 7 de recurs privitor la calcularea și impunerea de T.V.A. prin adăugare la prețurile contractuale, și nu în interiorul acestora. Prin urmare, acest motiv de revizuire se circumscrie cazului de revizuire prevăzut de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel că revizuirea este admisibilă și din perspectiva motivelor care justifică promovarea acestei căi extraordinare de atac. Referitor la motivul 5 de recurs, pe care revizuenta îl amintește în motivarea cererii de revizuire, afirmând că jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului invocată nu a fost valorificată de instanța de recurs, se constată că acesta excede ipotezei reglementate de art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, astfel că nu va face obiectul analizei instanței investite cu soluționarea cererii de revizuire de față. În concluzie, pentru considerentele expuse, Înalta Curte va dispune, într-o primă etapă, admiterea cererii de revizuire, în temeiul art. 21 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborat cu art. 327 C. proc. civ., schimbarea în parte a Deciziei civile nr. 6566 din 8 octombrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și stabilirea unui termen pentru rejudecarea recursului declarat împotriva sentinței civile nr. 1476 din 1 martie 2012 a Curții de Apel București, exclusiv în privința motivului nr. 7 de recurs.