ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2409/2016

Decizia nr. 2409/2016

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 31 octombrie 2013, reclamanta A.A.A.S. a solicitat în contradictoriu cu pârâta C.C.R., anularea în tot a Încheierii nr. 29 din 10 octombrie 2013 emisă de pârâtă, cu consecința admiterii contestației formulate de A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. x/40222/2013, precum și suspendarea executării încheierii până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Soluția instanței de fond

Prin Sentința nr. 998 din data de 25 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, s-a admis acțiunea promovată de reclamanta A.A.A.S. în contradictoriu cu pârâta C.C.R.

A fost anulată Încheierea nr. 29 din 10 octombrie 2013 și Decizia nr. x/40222 din 7 august 2013 emise de Curtea de Conturi.

A fost suspendată executarea Încheierii nr. 29 din 10 octombrie 2013 până la soluționarea definitivă a cauzei.

Recursul

Împotriva acestei sentințe pârâta C.C.R. a formulat două cereri de recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie

Potrivit cererii de recurs înregistrat în iulie 2014, recurenta-pârâtă a atacat Sentința civilă nr. 998 din 25 martie 2014 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în cauza ce face obiectul Dosarului nr. x/2/2013, pe capătul de cerere privind suspendarea executării Încheierii nr. 29/2013 invocând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

Consideră recurenta că hotărârea recurată a fost dată cu aplicarea greșită de către instanța de fond a dispozițiilor art. 14 - art. 15 din Legea nr. 554/2004 întrucât în cauză nu s-a demonstrat întrunirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de dispozițiile legale menționate, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.

A susținut recurenta că instanța de fond în mod eronat a reținut împrejurarea de fapt și de drept că daunele moratorii și majorările de întârziere, aferente dividendelor și fondurilor de restructurare, de care se face vorbire în raportul de expertiză nu sunt echivalente cu penalitățile solicitate prin cererea de chemare în judecată.

În ceea ce privește condiția "pagubei iminente", recurenta susține că reclamanta nu a demonstrat iminența producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 iar din considerentele reținute de instanță nu reiese cum ar putea perturba previzibil și grav activitatea entității, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizia atacată.

Cea de-a doua cerere de recurs formulată de recurenta-pârâtă vizează soluția pronunțată de instanța de fond pe capătul de cerere privind anularea actelor atacate, respectiv Încheierea nr. 29/2013 și a Deciziei nr. x/40222 din 7 august 2013, fiind invocat motivul de nelegalitate prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivului de recurs invocat, recurenta-pârâtă a susținut în esență că instanța de fond a calificat în mod eronat clauza penală din contractul de privatizare, fără să țină cont de natura obligațiilor executate de cumpărător și natura juridică a cauzei penale.

Astfel, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța de fond a calificat penalitățile în discuție ca fiind daune compensatorii, deoarece obligația la care se referă este o obligație care are ca obiect prestația unei sume de bani, obligație care se execută întotdeauna în natură, nu prin echivalent.

Susține recurenta că în cazul acestor obligații, singurele daune, penalități permise de lege și admise de instanță sunt penalitățile de întârziere sau daunele moratorii.

Invocând dispozițiile art. 20.1 din contractul de privatizare privind clauza penală aplicabilă în cazul în care debitorul nu execută obligațiile la care s-a angajat, respectiv plata unei penalități de 20% din prețul contractului în situația în care cumpărătorul nu execută sau execută parțial obligațiile asumate cât și faptul că plata penalităților nu exonerează pe cumpărător de executarea obligației, recurenta susține că părțile contractuale au stabilit, cu putere de lege cumulul dintre penalități și executarea în natură a obligațiilor.

Consideră recurenta-pârâtă că instanța de fond a recalificat clauza penală, din penalități datorate pentru neexecutarea la scadențele prevăzute în contract (deci pentru întârziere) a obligațiilor de la art. 9.11 lit. b) și art. 16 din contract, în despăgubiri compensatorii, iar intimata A.A.A.S. avea îndatorirea să susțină interesele statului și să arată instanței de judecată obiectul cererii de chemare în judecată, respectiv solicitarea de penalități de întârziere pentru nerespectarea de către cumpărător a scadenței până la care trebuia să execute obligația.

Intimata A.A.A.S. (fostă A.V.A.S.) a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursurilor formulate ca nefondate și menținerea Sentinței civile nr. 998 din 25 martie 2015 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, susținând în esență că instanța de fond a apreciat în mod corect că judecarea cererii de chemare în judecată ce a format obiectul Dosarului nr. x/3/2008 a fost soluționată cu respectarea prevederilor legale și că în mod corect s-a reținut că nu a fost produs nici un prejudiciu de natură să conducă la aplicarea măsurii dispuse de către recurenta-pârâtă, în sensul stabilirii întinderii prejudiciului creat de către reprezentanții săi prin susținerea deficitară în instanță a intereselor instituției și dispunerea măsurilor ce se impun pentru recuperarea prejudiciului de la persoanele responsabile.

Procedura în fața instanței de recurs

Raportul întocmit în cauză, în condițiile art. 493 alin. (2) și (3) C. proc. civ., republicat, a fost analizat în completul de filtru, fiind comunicat părților în baza Încheierii de ședință din data de 28 ianuarie 2016, în conformitate cu dispozițiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ., republicat.

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 16 martie 2016 s-au admis în principiu recursurile declarate de C.C.R. împotriva Sentinței nr. 998 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Analiza motivelor de casare

Examinând actele și lucrările dosarului, sentința recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurenta-pârâtă C.C.R.

Astfel cum rezultă din sentința atacată, instanța de fond a analizat legalitatea și temeinicia măsurii dispuse în sarcina intimatei-reclamante prin actele contestate, respectiv abaterile de la legalitate și regularitate constatate prin Procesul-verbal din 10 iulie 2013, Decizia nr. x/2013 prin care s-a dispus în sarcina intimatei-reclamante stabilirea întinderii prejudiciilor create autorității cu atribuții în domeniul privatizării de către reprezentanții săi, prin susținerea deficitară în instanță a intereselor instituției și dispunerea măsurilor legale de recuperare a prejudiciilor precum și Încheierea nr. 29/2013 prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva acestora, în temeiul dispozițiilor art. 204 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 130/2010 a Plenului Curții de Conturi a României.

Efectuând propria evaluare a întregului material probator administrat în cauză, Înalta Curte constată că prima instanță a reținut corect situația de fapt și a interpretat și aplicat adecvat prevederile legale pertinente, constatând că măsura dispusă în sarcina intimatei-reclamante, A.A.A.S., nu se justifică în condițiile în care deficiențele cu privire la modul în care au fost susținute în instanță interesele acesteia în litigiul privind penalitățile în sumă de 1.172.059,44 RON au fost reținute în mod eronat prin actele contestate.

Răspunzând criticilor recurentei-pârâte, subsumate motivului de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. Înalta Curte le apreciază ca fiind neîntemeiate.

În mod judicios instanța de fond a constatat că deficiențele în modul de susținere în instanță a drepturilor A.A.A.S. reținute în mod eronat prin actele contestate, nu au determinat respingerea acțiunii formulate de intimată prin Sentința civilă nr. 10.607/2010 a Tribunalului București, sentință menținută prin respingerea apelului prin Decizia civilă nr. 375/2011 a Curții de Apel București și a recursului prin Decizia irevocabilă nr. 2.149/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora instanța de fond ar fi calificat greșit clauza penală din contractul de privatizare sunt nefondate din perspectiva dispozițiilor art. 20.1.

Astfel cum însăși recurenta-pârâtă precizează în susținerile sale, clauza penală prevăzută de dispozițiile acestui articol vizează neexecutarea în tot sau în parte a obligațiilor asumate (în speță obligațiile prevăzute de dispozițiile art. 9.11 lit. b) și art. 16 din Contractul de privatizare) și nu executarea cu întârziere a acestora,cum în mod corect a reținut și instanța de fond.

În fapt, acesta a fost și motivul pentru care acțiunea formulată de intimata-reclamantă a fost respinsă ca neîntemeiată prin Sentința civilă nr. 10.607/2010 rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 2.149/2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, instanța constatând cu putere de lucru judecat că penalitățile în procent de 20% din prețul contractului nu sunt datorate, nefiind întrunite condițiile pentru atragerea răspunderii contractuale a cumpărătorului.

Susținerile recurentei-pârâte potrivit cărora, măsura dispusă prin Decizia nr. x/40222 din 7 august 2013 vizând obligarea autorității reclamante la stabilirea întinderii prejudiciilor create acesteia de reprezentanții săi, prin susținerea deficitară în instanță a intereselor instituției și dispunerea măsurilor legale de recuperare a prejudiciilor ar trebui menținută, nu pot fi primite întrucât din probatoriul administrat în cauză nu au rezultat nici deficiențele și nici eventualul prejudiciu suportat de intimata-reclamantă.

Astfel fiind, instanța de control judiciar constată că în mod corect s-a dispus prin sentința atacată anularea actelor atacate, respectiv a Încheierii nr. 29 din 10 octombrie 2013 și a Deciziei nr. x/40222 din 7 august 2013.

Nefondat apare și recursul formulat de recurenta-pârâtă cu privire la soluția de admitere de către instanța de fond a cererii de suspendare a executării actelor atacate.

Instanța de control judiciar constată că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. invocate drept temei al recursului declarat, întrucât judecătorul fondului a soluționat cererea de suspendare formulată în temeiul dispozițiilor art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 verificând îndeplinirea condițiilor legale prevăzute de aceste dispoziții concomitent cu verificarea legalității actelor contestate și reținând nelegalitatea acestora a dispus anularea lor concomitent dispunând și suspendarea executării acestora conform dispozițiilor art. 15 alin. (4) din lege, respectiv până la soluționarea definitivă a cauzei.

În concluzie, pentru toate considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va dispune respingerea recursurilor declarate de C.C.R. ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de C.C.R. împotriva Sentinței nr. 998 din 25 martie 2015 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 4 octombrie 2016.

Procesat de GGC - N