ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4129/2014

Decizia nr. 4129/2014

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei.

Prin cererea înregistrata la 11 martie 2013 reclamanta A. a chemat in judecata pe pârâta B. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună anularea parțiala a Încheierii nr. 16 din 15 februarie 2013 a Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul B. și a Deciziei nr. 19 din 19 decembrie 2012 a Curții de Conturi, Departamentul III. Direcția 2, respectiv a pct. I.3, II. 1., II.2, II.3, II.4 si II.5 din Decizie si respectiv a masurilor de respingere a contestației pe aceste puncte dispuse prin încheierea atacata, precum si in temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării Deciziei nr. 19 din 19 decembrie 2012 atacate pana la soluționarea definitiva si irevocabila a cauzei.

Soluția instanței de fond;

Prin Încheierea de ședință din data de 26 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2/2013 s-a admis e cererea de suspendare formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta B. și s-a dispus suspendarea Deciziei nr. 19/2012 a pârâtei până la soluționarea definitivă a cauzei.

Recursul.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta B., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea in tot a încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 19/2013, cu trimiterea spre rejudecare a procesului in fond.

În esență, s-a arătat in motivarea recursului, că instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești motivat de faptul că entitatea verificată a înțeles să conteste in parte decizia, iar prin sentința pronunțată nu se putea, in opinia recurentei, admite cererea de suspendare doar integral, ci pentru unele măsuri.

De asemenea, s-a mai invocat că reclamanta a mai formulat o cerere de suspendare, înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr. x/2/2013, respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 2060 din 19 iunie 2013, care deși nu reprezintă „autoritate de lucru judecat” stricto senso, oferă o prezumție de veridicitate.

Pe fondul cererii de suspendare, s-a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004 cu privire la cazul bine justificat și condiția pagubei iminente, raportat și la dispozițiile art. 33 alin. (3) și art. 43 lit. c) din Legea nr. 94/1992.

S-a susținut că instanța de fond a încuviințat cererea de suspendare deși reclamanta nu a justificat în niciun fel îndeplinirea acestei condiții, neaducând nici un argument întemeiat care să demonstreze că în cauză sunt împrejurări de natură să susțină existența cazului bine justificat

Astfel, a apreciat pârâta că ar fi golită de conținut activitatea unei instituții fundamentale a statului de drept, care este B., autoritate supremă de control asupra legalității cheltuirii banului public, cu atât mai mult cu cât, conform Legii nr. 94/1992, cu modificările și completările care i-au fost aduse, B. poate doar să constate neregulile și încălcări ale legii fiscale în urma cărora în mod evident se produce un prejudiciu și să dispună entității controlate să stabilească întinderea prejudiciului și să acționeze în sensul recuperării lui.

S-a arătat că, dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de B. și de executare efectivă a acestor măsuri, un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea prejudiciilor constatate o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp.

Cât privește noțiunea de „pagubă iminentă”, s-a opinat că în mod greșit s-a reținut prin hotărârea recurată ca fiind îndeplinită această condiție întrucât reclamanta nu a demonstrat iminența producerii unei pagube importante, în sensul art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 496 raportate la art. 488 alin. (1), pct. 4 și 8 C. proc. civ.

Procedura în fața instanței de recurs;

Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 14 mai 2014 s-a admis in principiu recursul.

Apărarea intimatei.

Intimata - reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Considerentele și soluția instanței de recurs;

Analizând cererea de recurs, motivele invocate, normele legale incidente în cauză precum și în conformitate cu dispozițiile art. 488 pct. 4 și 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că este nefondată pentru următoarele considerente:

Prin Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 s-au instituit proceduri speciale de suspendare a executării actului administrativ, proceduri prevăzute de art. 14 și art. 15 din lege, atât în faza procedurii prealabile prevăzută de art. 7 din actul normativ indicat, cât și în faza sesizării instanței cu cererea de anulare a respectivului act administrativ.

Art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că „În cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condițiile art. 7 a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond”.

Deci, cu alte cuvinte, un act administrativ va putea fi suspendat din executarea sa numai în situația în care instanța va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiții: existența unui caz bine justificat și necesitatea evitării unei pagube iminente ireparabile sau dificil de reparat.

Analizând hotărârea atacată, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că probele administrate în cauză oferă indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și fac verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.

Înalta Curte, investită cu soluționarea recursului reține că obiectul cauzei îl constituie cererea formulată de reclamanta A. in temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 privind suspendarea executării Deciziei nr. 19 din 19 decembrie 2012 pana la soluționarea definitiva a cauzei.

Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.

În concret, reclamanta a precizat că actele administrative atacate dispun plata la bugetul de stat a unor sume foarte mari de bani in termene foarte scurte, sume care urmează a fi recuperate de la unități de cercetare dezvoltare care nu dispun de lichidități, iar punerea in executare a unor astfel de măsuri le-ar provoca intrarea in incapacitate de plată.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., respectiv că instanța fondului a depășit atribuțiile puterii judecătorești, Înalta Curte constată că acest motiv vizează incursiunea autorității judecătorești în sfera autorității executive sau legislative, astfel cum sunt delimitate de Constituție sau de legile organice.

Dispunând suspendarea unui act administrativ in temeiul art. 15 și 14 din Legea nr. 554/2004, nu se poate reține incidența cazului de casare invocat, motiv pentru care se constată netemeinicia acestuia.

În ceea ce privește încălcarea autorității de lucru judecat, se observă că aceasta a fost reglementată distinct în rândul motivelor de nelegalitate pentru care poate fi promovat recursul (art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.), însă instanța de control judiciar nu a fost sesizată cu acest motiv de casare, nefăcând obiectul analizei Completului de filtru.

Excepția autorității de lucru judecat este o excepție procesuală de fond, absolută, de ordine publică, reglementată prin dispoziții cu caracter imperativ, fiind menită să asigure stabilitate raporturilor juridice și eficiență întregii activități judiciare. În aceste condiții ea nu poate fi extinsă la situații de genul celei indicate de către recurentă.

Astfel, în situația formulării unor cereri de suspendare succesive „pentru aceleași motive” dispozițiile art. 14 alin (6) din Legea contenciosului administrativ, sancționează exercitarea abuzivă a acestui drept procesual.

Însă, chiar textul de lege prevede interdicția „pentru aceleași motive”, o astfel de hotărâre având o autoritate de lucru judecat „provizorie”, mai ales in condițiile in care, in speța dedusă judecății este vorba despre o cerere de suspendare întemeiată pe art. 15 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce privește condiția cazului bine justificat, reține Înalta Curte că, din dezbateri, a rezultat necesitatea efectuării unei expertize contabile care să stabilească dacă sumele imputate de către autoritatea pârâtă derivă din venituri proprii de exploatare sau din exploatarea patrimoniului privat al reclamantei, iar împrejurarea că în decizia B. acestea nu au fost identificate, creează o îndoială asupra legalității actului administrativ.

Această împrejurare, trebuie coroborată și cu cea de a doua condiție prevăzută de lege, definită de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din Legea nr. 554/2004.

Înalta Curte reține că și această condiție este îndeplinită in raport de impactul pe care valoarea sumelor la care a fost obligată reclamanta să le vireze la bugetul de stat îl are asupra activității reclamantei, prejudiciul fiind amplificat de imposibilitatea financiară a cultivării și exploatării terenurilor agricole.

Se reține că recurenta, după o serie de expuneri teoretice cu privire la instituția suspendării actelor administrative, face aprecieri generale, in sensul că o soluție de suspendare a măsurilor luate de către B., ar goli de conținut activitatea întregii instituții, care nu și-ar mai putea pune in aplicare măsurile dispuse in exercitarea atribuțiilor specifice reglementate de Legea nr. 94/1992.

Or, instanța de recurs, constată că in cauză, in mod corect curtea de apel investită cu soluționarea fondului, a apreciat in condițiile art. 15 și 14 din Legea nr. 554/2004, că se impune protecția provizorie a intereselor reclamantei, aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin actul administrativ conducând la producerea unor consecințe imposibil de înlăturat in ipoteza in care ulterior ar fi fost anulat prin hotărâre judecătorească.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs;

Constatând că sentința recurată este legală și temeinică și că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de B. împotriva Încheierii din 26 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2014.