ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3898/2014

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul FN G.C.I.M.M. SA I.F.N., a solicitat anularea Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 emisă de Curtea de Conturi, respectiv a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 emisă de Curtea de conturi în soluționarea Contestației nr. 2927 din 28 martie 2013 și suspendarea efectelor Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 și a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 până la soluționarea irevocabilă a cauzei.

Prin încheierea de ședință din data de 29 mai 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 2894/2/2013 s-a admis capătul de cerere privind suspendarea cererii formulate de reclamantul FN G.C.I.MM., în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României și s-a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 1 din 14 ianuarie 2013 și a Încheierii nr. 34 din 28 martie 2013 până la soluționarea irevocabilă a Dosarului nr. 2894/2/2013. Împotriva Încheierii pronunțate de instanța de fond, pârâta Curtea de Conturi a României a formulat recurs, criticând soluția instanței de fond ca netemeinică și nelegală. S-a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a încheierii prin care s-a admis cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 1/2013, cu trimiterea spre rejudecare a procesului în fond.

În esență, s-a arătat în motivarea recursului, că instanța a încălcat regulile de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 159 C. proc. civ., respectiv citarea Curții de Conturi cu nerespectarea termenului de 5 zile prevăzut de lege. De asemenea, s-a apreciat ca nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 coroborate cu art. 15 din Legea nr. 554/2004, decizia în cauză fiind emisă cu respectarea legislației aplicabile societăților comerciale cu capital de stat din care Fondul face parte, chiar dacă este o instituție financiară nebancară. S-a mai arătat că nu a fost probată existența unei pagube iminente, realizarea atribuțiilor în limitele stabilite și cu respectarea dispozițiilor actelor normative privind organizarea și funcționarea Fondului, neputând constitui o perturbare a activității acestuia.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 496 raportate la art. 488 alin. (1), pct. 5 și 8 C. proc. civ. Prin Încheierea din Camera de Consiliu din data de 13 februarie 2014, Înalta Curte a dispus comunicarea către părți a raportului asupra admisibilității recursului, cu mențiunea că poate fi formulat punct de vedere în termen de 10 zile de la comunicare. Intimatul - reclamant a formulat în termen punct de vedere cu privire la raportul asupra admisibilității recursului, solicitând a se constata că recursul este vădit nefondat și, pe cale de consecință, inadmisibil. Prin Încheierea din data de 14 mai 2014, Înalta Curte, apreciind că recursul îndeplinește cerințele de formă prevăzute de lege, că motivele de casare invocate și dezvoltarea lor se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc.

civ., iar recursul nu este vădit nefondat, a admis în principiu recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, fixând termen de judecată la data de 21 octombrie 2014, cu citarea părților. Examinând încheierea atacată în raport de criticile formulate, de dispozițiile legale incidente în cauză Înalta Curte constată că recursul formulat în cauză este fondat și urmează a fi admis având în vedere considerentele expuse în continuare. În ceea ce privește criticile recurentei-pârâte privind încălcarea regulilor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 159 C. proc. civ., respectiv citarea Curții de Conturi a României cu nerespectarea termenului de 5 zile înaintea termenului de judecată, Înalta Curte le va respinge, în cauză nefiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 5 C. proc.

civ. În fapt, astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, recurenta-pârâtă a fost citată prin fax la data de 28 mai 2013 pentru termenul de judecată din data de 29 mai 2013, având în vedere că anterior a fost admisă cererea de preschimbare formulată de intimatul-reclamant. Susținerile recurentei referitoare la imposibilitatea consilierului juridic desemnat să asigure reprezentarea în cauză ca urmare a delegării acestuia pentru alte dosare aflate pe rolul instanțelor, luând cunoștință de citația transmisă prin fax după ședința de judecată nu au suport legal și în consecință nu constituie motiv de nulitate. Potrivit dispozițiilor art. 160 alin. (1) C. proc. civ.

recurenta-pârâtă avea posibilitatea legală de a solicita amânarea procesului, în calitate de parte interesată, posibilitate pe care aceasta nu a utilizat-o astfel că nu pot fi primite susținerile acesteia potrivit cărora din motive obiective nu s-a putut asigura reprezentarea instituției în fața instanței de judecată la termenul din dată de 29 mai 2013. În ceea ce privește criticile formulate de recurenta-pârâtă în temeiul motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârea privind suspendarea executării este lăsată la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept invocate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private, care pot fi afectate.

Din această perspectivă, instanța de recurs apreciază că în mod eronat s-a reținut prin hotărârea atacată că est îndeplinită în cauză cerința cazului justificat, astfel cum este acesta definit de dispozițiile art. 2 lit. t) din Legea nr. 554/2004, republicată. Existența unui caz bine justificat care să înfrângă principiul potrivit căruia actul administrativ este executoriu din oficiu, impune existența unei puternice îndoieli asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ care este emis în baza legii și pentru executarea acesteia. Simpla existență a unei îndoieli asupra legalității și temeiniciei actului administrativ atacat, nu este de natură a conduce la soluția de suspendare a executării acestuia, cu atât mai mult cu cât pentru verificarea susținerilor reclamantului este necesară administrarea unui probatoriu complex în cadrul acțiunii în anulare.

Instanța de control judiciar constată că în mod greșit au fost reținute ca fiind întemeiate susținerile intimatei-reclamante potrivit cărora există un dubiu cu privire la aplicabilitatea în cazul acesteia a dispozițiilor O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 79/2008, O.U.G. nr. 55/2010, a Legii nr. 500/2002 și a Legii nr. 672/2002 privind auditul public, aspect care s-ar circumscrie noțiunii de „caz bine justificat”. În fapt, instanța de fond a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor H.G. nr. 1211/2001 prin care s-a înființat FN G.C.I.M.M. SA reținând faptul că intimata-reclamantă este o societate comercială pe acțiuni constituită în condițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată, ca instituție nebancară, cu capital de risc, persoana juridică de drept privat, ignorând faptul că aceasta a fost constituită de AN I.M.M.C.

SA, printr-un aport social inițial de 5 milioane de lei, din sumele alocate de la bugetul statului. În speță, intimata-reclamantă fiind o societate comercială cu capital majoritar de stat, faptul că funcționează ca o instituție financiară nebancară nu schimbă natura capitalului și prin urmare, în cauză sunt incidente dispozițiile O.U.G. nr. 37/2008, O.U.G. nr. 79/2008, O.U.G. nr. 55/2010, Legii nr. 500/2002 și ale Legii nr. 672/2002 privind auditul public.

Pe de altă parte, instanța de recurs reține că în mod eronat s-a reținut prin încheierea atacată ca fiind îndeplinită condiția cazului bine justificat apreciindu-se că măsurile dispuse prin actele contestate ar fi rezultatul unui comportament discreționar și abuziv al Curții de Conturi ca și necompetența acestei instituții deși activitatea de control s-a desfășurat în limitele competențelor legale prevăzute de dispozițiile art. 22 din Legea nr. 94/1992, republicată iar aspectele privind competența legală în emiterea acelor administrative atacate reprezintă aspecte de fond ale acțiunii în anulare pe care instanța de fond nu le poate antama în cadrul cererii de suspendare a executării.

În ceea ce privește condiția pagubei iminente, Înalta Curte constată că în mod greșit s-a reținut prin încheierea atacată că reclamantul a probat existența unei perturbări previzibile grave a funcționării instituției întrucât realizarea atribuțiilor în limitele stabilite și cu respectarea dispozițiilor actelor normative privind organizarea și funcționarea fondului, nu pot reprezenta o perturbare a activității desfășurate de acesta. Înalta Curte constată că în mod greșit s-a apreciat de către instanța de fond că în cauză sunt îndeplinite condițiile legale prevăzute de art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, privind suspendarea acelor administrative atacate, în cauză fiind incident motivul de recurs prevăzut de dispozițiile art. 488 pct. 8 C. proc.

civ. În consecință, în temeiul dispozițiilor art. 497 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va admite recursul formulat, va casa sentința recurată și va respinge cererea de suspendare a executării formulată de reclamant, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Curtea de Conturi a României împotriva Încheierii din 29 mai 2013 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința recurată și respinge cererea de suspendare formulată de reclamantul FN G.C.I.M.M. SA I.F.N., ca nefondată. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 21 octombrie 2014.