ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1244/2015

Decizia nr. 1244/2015

Deliberând asupra contestației în anulare, din actele și lucrările dosarului constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 26 din 14 mai 2014, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins ca neîntemeiate excepțiile lipsei procedurii prealabile și tardivității formulării contestației; a admis contestația la executare formulată de contestatoarea SC A. SRL în contradictoriu cu intimata-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și cu intimata-chemată în garanție Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș; a anulat poprirea înființată prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 în ceea ce o privește pe societatea contestatoare, precum și actele subsecvente și a respins cererea de chemare în garanție ca nefondată.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut că, în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003, intimata a preluat de la F.N.U.A.S.S. o creanță împotriva contestatoarei, în sumă totală de 3.803,82 RON, reprezentând contribuție CAS, dobânzi și penalități aferente.

A mai consemnat Curtea că debitoarea-contestatoare a fost informată asupra sumelor datorate prin Înștiințarea din 5 februarie 2004, emisă de C.A.S. Timiș și prin Somația colectivă din 4 martie 2004 și că prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a dispus poprirea conturilor debitoarei până la acoperirea creanței.

În motivarea respingerii excepției neîndeplinirii procedurii prealabile prevăzute de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, prima instanță a avut în vedere lipsa oricărei vătămări pentru intimată, care, între sesizarea instanței inițial învestite și soluționarea cauzei de instanța competentă, a luat cunoștință de actele depuse, precum și faptul că evocata normă legală vizează soluționarea cu celeritate a unor asemenea litigii, fără să instituie însă nici o sancțiune pentru nerespectarea comunicării actelor.

Respingerea excepției tardivității a fost argumentată de curtea de apel în funcție de natura contestației la executare deduse judecății, guvernată de normele speciale ale O.U.G. nr. 51/1998, în raport de care a apreciat că în cauză nu este incident termenul de decădere prevăzut de norma de drept comun, repectiv de art. 401 C. proc. civ., invocat de intimată.

Asupra fondului cererii, Curtea, în urma analizei înscrisurilor depuse în apărare, a reținut că sumele pentru care intimata a început executarea silită împotriva contestatoarei fuseseră deja achitate de aceasta la 30 ianuarie 2004, fapt în considerarea căruia a apreciat executarea ca fiind lipsită de temei și a dispus anularea actelor de executare contestate, făcute după stingerea creanței.

În considerarea celor anterior expuse, apreciind că nu poate fi reținută culpa chematei în garanție, astfel încât să poată fi antrenată răspunderea acesteia, a respins ca nefondată cererea de chemare în garanție.

Împotriva hotărârii primei instanțe a declarat recurs intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, indicând motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9, ca și prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

În cuprinsul memoriului de recurs depus la dosar, recurenta a arătat că prima instanță a pronunțat o hotărâre greșita, trecând peste susținerile sale.

A prezentat derularea raporturilor cu intimata-debitoare, arătând că a preluat de la C.A.S. Timiș, prin Protocolul din 25februarie 2004, încheiat în baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003, o creanță fiscală în valoare de 3.803,82 RON, și că, ulterior acestui moment, nu i s-a transmis vreun act rectificativ care să ateste stingerea datoriei SC A. SRL, drept pentru care, în vederea recuperării debitului, a inițiat împotriva acesteia executarea silită, emițând Ordinul de poprire nr. 5 din 30 ianuarie 2013 conform dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998.

În continuare, a expus evoluția actului normativ menționat, în raport de intrarea în vigoare a Legii nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Noului C. proc. civ. și a făcut o serie amplă de considerații relative la incidența dispozițiilor legii speciale în speță, susținând că în mod greșit prima instanță a reținut aplicabilitatea prevederilor de drept comun.

Recurenta a justificat la fel de amplu abilitarea sa în începerea executării silite funcție de natura creanței fiscale deduse judecății, enumerând o serie de acte normative și reproducând integral textele legale invocate.

A reprodus definiția creanței fiscale, a titlului executoriu și a arătat că O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, aprobată prin Legea nr. 409/2001, modificată prin O.U.G. nr. 23/2004, stabilește cadrul pentru accelerarea procedurii de recuperare a creanțelor cesionate, printr-un tratament juridic diferit justificat de natura specială a creanțelor preluate la datoria publică internă, sens în care a enumerat o serie largă de decizii ale instanței de contencios constituțional.

Ulterior, recurenta a revenit și a reiterat derularea raporturilor juridice cu contestatoarea-debitoare și cu chemata în garanție, susținând că prima dintre acestea își invocă, practic, propria culpa și că nu avea alta cale pentru recuperarea debitului, decât cea pusă la îndemâna sa de prevederile O.U.G. 51/1998.

Pentru toate aceste argumente, recurenta a cerut schimbarea hotărârii atacate în sensul respingerii contestației la executare.

Prin Decizia nr. 3898 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2013 s-a admis excepția nulității recursului, invocată din oficiu de instanța de recurs și, în consecință s-a constatat nul recursul declarat de recurentă împotriva sentinței curții de apel, în temeiul art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de recurs a reținut următoarele:

Hotărârea ce face obiectul prezentei căi de atac se încadrează în categoria celor supuse controlului judiciar unui singur grad de jurisdicție, față de natura obiectului demersului judiciar, nefiind susceptibilă de apel, conform art. 48 alin. (2) din O.U.G. nr. 58/1998, varianta în vigoare la data inițierii precedurii executării silite.

În raport de cele anterior expuse, Înalta Curte constată că în prezenta cale de atac sunt incidente, așa cum a indicat și recurenta în memoriul depus la dosar, dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., care relevă intenția legiuitorului de a extinde cenzura instanței de control asupra unei astfel de hotărâri, dincolo de limitele statuate de art. 304 C. proc. civ. Astfel, pentru că litigiul beneficiază de un singur grad de jurisdicție, legiuitorul a lărgit aria verificării judecătorului într-o asemenea cale de atac, abilitându-l să cenzureze atât aspectele de nelegalitate, cât și pe cele de netemeinicie.

Textul legal amintit nu exclude, însă, incidența într-un astfel de recurs a prevederilor art. 3021 alin. (1) lit. c) din același cod, care sancționează calea extraordinară de atac cu nulitatea pentru nerespectarea condițiilor prevăzute pentru cererea de recurs, respectiv pentru neincluderea motivelor de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și a dezvoltării lor.

În continuare, instanța de recurs a constatat că, în speță, recurenta a prezentat exhaustiv situația de fapt și a reiterat apărările formulate prin întâmpinare, însă nu a formulat nicio critică referitoare la sentința atacată, în ce constă nelegalitatea deciziei atacate, aceasta indicând doar formal motivul de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Instanța de recurs, sub acest aspect a arătat pe larg, împrejurarea că recurenta nu a formulat argumente de drept, care să situeze susținerile în sfera temeiurilor de modificare indicate, care să posibilă exercitarea controlului judiciar în calea de atac a recursului.

Conchide instanța de recurs, că nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care nu constituie o motivare în sens procedural a recursului. O astfel de situație intervine și în cauza de față, din moment ce, așa cum s-a arătat, susținerile recurentei nu vizează sentința atacată, ci doar temeinicia afirmată a cererii de chemare în judecată.

Împotriva deciziei pronunțate în recurs, contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat contestație în anulare prin care a arătat că hotărârea pronunțată este pe de o parte rezultatul unei greșeli materiale, iar pe de altă parte, nu a răspuns criticilor formulate prin motive le de recurs.

În motivarea contestației în anulare, contestatoarea a susținut că, întreaga motivație a recursului, adusa în fața instanței superioare, era menită să sublinieze ca toate dispozițiile legale în ceea ce privește executarea silita a SC A. SRL au fost respectate, fiind evident că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care este rezultatul unei greșeli materiale, iar pe de altă parte nici nu a răspuns criticilor formulate prin motivele formulate de recurs.

Astfel, recurenta a reiterat toate dispozițiile legale pe care instanța de recurs nu le-a luat în considerare și de care era strâns legată chiar dezlegarea pricinii, respectiv a arătat că în temeiul O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, recurenta a preluat de la C.A.S. Timiș, prin Protocolul din 25 februarie 2004 o creanța fiscală în valoare de 3.803,82 RON asupra SC A. SRL.

În același sens, recurenta a susținut că, ulterior acestui protocol, C.A.S. Timiș nu a transmis înscrisuri din care să reiasă stingerea datoriei SC A. SRL și nu s-a conformat dispozițiilor art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003, potrivit căruia, C.A.S. garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente, astfel ca Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a procedat la executarea silită a creanței preluate și nu a ținut cont de creanța menționată.

În consecință, contestatoarea a solicitat admiterea contestației în anulare.

Contestația în anulare este neîntemeiată, conform considerentelor ce se vor arăta în continuare:

După cum se poate observa, contestatoarea invocă ambele ipoteze ale dispozițiilor art. 318 C. proc. civ.

În sensul textului art. 318 teza I C. proc. civ., "greșeală materială" înseamnă greșeală de ordin procedural, de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei soluții greșită. Cu alte cuvinte, trebuie să fie vorba despre acea greșeală pe care o comite instanța prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale și care determină soluția pronunțată.

Legea are în vedere greșelile materiale cu caracter procedural care au dus la pronunțarea unei soluții eronate. În această categorie intră greșelile comise prin confundarea unor date esențiale ale dosarului cauzei. Prin urmare, greșelile instanței de recurs, care deschid calea contestației în anulare, sunt greșeli de fapt, și nu greșeli de judecată, de apreciere a probelor ori de interpretare a dispozițiilor legale.

Textul de lege se referă la greșeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecății în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca netimbrat (sau insuficient timbrat) ori făcut de o persoană fără calitate și alte situații asemănătoare, deși la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus în termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptățită a-l declara, pentru verificarea acestor situații nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor.

Din examinarea criticilor formulate de contestator în raport de textul de lege enunțat mai sus, Înalta Curte constată că acesta nu este incident în cauză, întrucât contestatoare se referă la greșeli de judecată ce nu pot face incidența textului de lege evocat.

În ceea ce privește susținerile contestatoarei pe fondul cauzei, nu pot fi analizate, față de calea de atac exercitată, așa cum s-a arătat mai sus.

În ceea ce privește incidența 318 teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte constată următoarele:

Pentru ca o contestație în anulare să poată fi admisă în temeiul textului de lege invocat trebuie îndeplinite următoarele condiții: instanța de recurs să fi omis să cerceteze vreunul din motivele de casare, această omisiune să se fi produs din greșeală. În cazul în care instanța de recurs a analizat, criticile pe care le-a găsit nefondate și a arătat motivat, soluția nu constituie o greșeală materială săvârșită de instanță, ci a avut un caracter deliberat, iar motivele pentru care instanța de recurs a procedat în acest mod nu pot fi cenzurate pe calea contestației în anulare, care este o cale extraordinară de atac, de retractare, este deschisă exclusiv pentru situațiile de la art. 317 C. proc. civ. (necompetență sau vicii vizând procedura citării și art. 318 C. proc. civ. greșeală materială sau nepronunțarea asupra unui motiv de recurs), iar nu pentru greșita apreciere a probelor, aplicare greșită a legii, sau probleme ce țin de fondul litigiului, care sunt motive de reformare a hotărârii, posibilă doar în recurs, și nu în contestația în anulare.

De reamintit că pentru verificarea acestor greșeli nu este necesară o reexaminare a fondului sau reaprecierea probelor, greșeala trebuie săvârșită de instanța de recurs, nefiind admisibilă dacă înaintea instanței de recurs au fost invocate greșeli materiale săvârșite de o altă instanță; greșeala materială trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecății, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante.

De asemenea, contestația în anulare nu poate fi primită atunci când se invocă stabilirea eronată a situației de fapt, în urma aprecierii probelor sau a interpretărilor, nefiind greșeli de judecată în sensul dispozițiilor în contestația în anulare. Ori, după cum se poate observa, contestatoarea este nemulțumită de soluția pronunțată în recurs, criticile formulate vizează greșeli de judecată, privind modul de apreciere a procesului verbal, neprelungirea contractului de închiriere asupra imobilelor din litigiu.

Din examinarea considerentelor deciziei a cărei anulare se cere Înalta Curte constată că instanța de recurs a analizat pricina din perspectiva motivului de nelegalitate indicat formal de contestatoare al art. 304 pct. 9 C. proc. civ. raportat la sancțiunea prevăzută de art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ., deoarece criticile formulate de recurentă în recurs nu îndeplineau exigențele motivelor de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ. situație în care s-a constatat nulitatea cererii de recurs.

De reamintit că această cale de atac nu are caracter devolutiv, în cadrul contestației în anulare nu se judecă acțiunea ca atare și nu se examinează temeinicia susținerilor părților cu privire la drepturile lor subiective deduse judecății, ci se verifică dacă judecata a avut loc cu respectarea normelor procedurale privind competența și a celor referitoare la citarea părților - în cazul contestației în anulare obișnuite precum și dacă judecata recursului este rezultatul unei greșeli materiale sau dacă instanța a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de casare - în cazul contestației în anulare speciale, chiar dacă prezenta pricină trebuia cenzurată și din perspectiva dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ.

Atâta timp cât, contestatoarea a formulat critici care nu vizau aspecte de nelegalitate, în mod corect instanța de recurs a aplicat sancțiunea înserată în art. 302

1

alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Pe de altă parte, chiar dacă recurenta - contestatoarea din prezenta cauză - a invocat temeiurile de drept din recurs, simpla menționare fără o argumentare în spiritul nelegalității deciziei atacate pentru asigurarea unui control judiciar în recurs, nu poate fi asimilat cu una dintre ipotezele prevăzute de art. 318 C. proc. civ. Mai mult decât atât, cum se poate observa din examinarea motivării prezentei căi de atac, contestatoarea săvârșește aceeași eroare ca și în recurs, în sensul că antamează fondul pricinii și modul în care a fost judecată aceasta, fără să se conformeze dispozițiilor legale impuse căilor de atac exercitate.

În consecință, Înalta Curte urmează să respingă contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva Deciziei nr. 3898 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2013.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva Deciziei nr. 3898 din 5 decembrie 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, pronunțată în Dosarul nr. x/325/2013.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2015.

Procesat de GGC - MI