ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2015

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 385/2015 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2015)

Asupra

recursului

de față

:

Din examinarea

lucrărilor

din dosar, constată următoarele

:

Prin contestația la executare împotriva actelor de executare

efectuate

de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

înregistrată

pe rolul Curții de Apel București, secția

a VI-a civilă

,

contestatoarea

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă B. a solicitat în

principal anularea actelor și formelor de executare silită din dosarul de

executare al Autorității pentru Administrarea Activelor Statului

,

prin

care

au

fost poprite

contur

i

le

societ

ăț

ii

,

pentru

suma de

78

.

824

,

38 RON și

,

în subs

idiar

,

să se

constate

scutirea de la plata privind sumele preluate pentru încasare de c

ă

tre

Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului

reprezentând contribuția datorată

Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate

.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă,

prin sentința civilă nr. 67 din 21 iunie 2013 a respins excepția tardivității

invocată de intimată ca nefondată. A fost admisă contestația la executare

formulată de contestatoarea Stațiunea de Cercetare – Dezvoltare Agricolă B. și

au fost anulate toate actele de executare efectuate de

Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului

în temeiul Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie

2013.

În argumentarea acestei sentințe instanța a

reținut, în esență, că excepția tardivității este nefondată, întrucât înființarea

popririi asupra conturilor debitoarei contestatoare aflate la terțul poprit Banca

R. SA - Sucursala Brăila în temeiul Ordinului AAAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013,

a fost adusă la cunoștința acesteia în data de 21 februarie 2013, în timp ce

contestația la executare a fost înregistrată la judecătorie în data de 26

februarie 2012, înlăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1)

lit. b) C. proc. civ.

În ce privește contestația la executare, s-a

constatat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 399 alin. (1) și (2) C.

proc. civ., aceasta fiind întemeiată.

Prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013,

semnat de vicepreședintele

Autorității pentru Administrarea

Activelor Statului

,

s-a ordonat înființarea popririi asupra oricăror sume existente în conturile de

orice natură deschise la institutiile de credit de către debitorii identificați

în lista anexă până la concurența sumelor precizate.

S-a constatat că în temeiul ordinului

mentionat, comunicat sub nr. 22841 din 11 februarie 2013, la terțul poprit Banca

R. SA - Sucursala Brăila s-a înființat asupra contului contestatoarei o poprire

în valoare de 78.824,38 RON.

În baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003

privind preluarea de către

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

a unor creanțe bugetare

în vederea încasării și virării acestora la Fondul unic de asigurări sociale de

sănătate, au fost preluate mai multe creanțe fiscale ale Stațiunii de Cercetare

Dezvoltare Agricolă B. (contestatoarea), respectiv prin Protocolul din 03

martie 2004, creanța de 95.137,15 RON de la CAS Brăila.

Această creanță reprezenta obligații restante

la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate la data de 30 iunie 2003,

plus dobânzile și penalitățile calculate până la 31 decembrie 2003.

Întrucât debitoarea contestatoare nu a

efectuat nicio plată în contul

Autorității pentru Administrarea

Activelor Statului

,

s-a procedat la poprirea conturilor societății, mai întâi prin Ordinul nr. 278

din 18 februarie 2005 și mai apoi, în temeiul Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie

2013 în speță.

S-a reținut că Stațiunea de Cercetare

Dezvoltare Agricolă B. este reorganizată în prezent ca instituție de drept

public, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I. Sisești în

conformitate cu H.G. nr. 1460/2006.

Referitor la creanța preluată de intimată,

s-a constatat că intră sub incidența dispozițiilor art. 222 din Legea nr.

147/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 78/2003 pentru modificarea Legii nr.

290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare, dezvoltare

din domeniul agriculturii și a Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I.

Sisești, în care s-a stipulat, cu claritate, că unitățile de

cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice beneficiază de scutire

de la plata tuturor obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor

de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente.

Prin O.U.G. nr. 29/2005 modificată prin Legea

nr. 232/2005, în art. lll lit. a), b), c) s-a prevăzut atât scutirea unităților

de cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice de la plata

obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004

și neachitate prin orice modalitate prevăzută de lege, reprezentând impozite,

taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat, bugetului

asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări

sociale de sănătate, cât și de la plata sumelor preluate pentru încasare de

către A.V.A.S., reprezentând contribuția datorată Fondului național unic de

asigurări sociale de sănătate.

S-a apreciat că, întrucât contestatoarea

intră sub incidența textelor de lege menționate, beneficiind, prin efectul

legii, de scutirea de la plata creanței preluate de A.V.A.S., contestația la

executare este întemeiată și, în consecintă, au fost anulate toate actele de

executare efectuate de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor

Statului în temeiul Ordinului AAAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013.

Împotriva acestei sentințe Autoritatea pentru

Administrarea Activelor Statului a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile

art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În susținerea motivelor de recurs

invocate recurenta a arătat, în esență, că instanța de fond a pronunțat o

hotărâre cu aplicarea greșită a legii (în speță dispozițiile O.U.G. nr.

51/1995) și nu au avut în vedere situatia expusă prin întâmpinare.

În continuarea motivării recurenta reiterează

faptul că în baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003,

Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului

a preluat creanța fiscală în valoare de

95.137,15 RON a Stațiunii de Cercetare Dezvoltare Agricolă B. prin protocolul

din 03 martie 2004 și că, creanțele preluate reprezintă obligații restante la Fondul

național unic de asigurări sociale de sănătate la data de 30 iunie 2003, precum

și dobânzi și penalități calculate până la data de 31 decembrie 2003.

Împotriva debitorilor preluați în baza

protocoalelor menționate, susține recurenta, în conformitate cu prevederile

art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare și aprobare a O.U.G. nr. 95/2003,

s-a declanșat procedura de executare silită, prin afișarea somației colective

pentru plata la sediul CAS-urilor menționate, precum și prin înștiințarea de

plată emisă de CAS respective.

Recurenta susține că prin adresele

Autorității

pentru Administrarea Activelor Statului

din 15 iunie 2005 și din 20 mai 2008 au fost

solicitate contestatoarei documentele în vederea analizării posibilității

acordării înlesnirilor la plata creanțelor fiscale deținute de Autoritate

asupra acesteia, însă la nici una din aceste adrese contestatoarea nu a

formulat răspuns.

Recurenta sustine că la solicitarea contestatoarei

de scutire de la plata creanțelor fiscale, a transmis debitoarei că nu există

cadru legal pentru ca

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului

să poată proceda la

acordarea înlesnirilor la plata creanțelor fiscale, având în vedere că Legea

nr. 45/2009 abrogă art. 56 alin. (1) Legea nr. 290/2002 și, implicit,

posibilitatea acordării înlesnirilor la plata obligațiilor de natură fiscală și

bancară ce au fost prevăzute pentru unitătile din domeniu.

Pentru aceste motive recurenta a solicitat

admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței criticate, în sensul

respingerii contestației la executare ca neîntemeiată.

Prin întâmpinarea depusă la dosar intimata

Stațiunea de Cercetare Dezvoltare Agricolă B. a solicitat respingerea

recursului ca nefondat.

Înalta Curte, exercitând controlul de

legalitate asupra deciziei atacate, în raport de criticile formulate constată

că prezentul recurs este fondat în limitele și pentru rațiunile ce urmează:

Obiectul litigiului dedus judecății îl

reprezintă contestația la executare formulată de Stațiunea de Cercetare

Dezvoltare Agricolă B. împotriva actelor de executare efectuate de către

Autoritatea

pentru Administrarea Activelor Statului

.

Prima instanță a admis acțiunea reclamantei,

apreciind că intră sub incidența dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 147/2004

privind aprobarea O.U.G. nr. 78/2003 pentru modificarea Legii nr. 290/2002

privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare, dezvoltare din

domeniul agriculturii și a Academiei de Științe Agricole și Silvice G.I.

Sisești.

Este adevărat că menționatele dispoziții

prevăd că unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice

beneficiază de scutire de la plata tuturor obligațiilor bugetare neachitate,

precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente,

însă teza a II-a a menționatelor dispoziții prevăd că sumele respective sunt

cele stabilite în certificatele de obligații eliberate de organele fiscale

competente pe baza controlului de fond.

În cauza dedusă judecății, din modul de

argumentare a soluției pronunțate, rezultă că soluția instanței de fond s-a

bazat pe o apreciere generală a situației de fapt rezumându-se doar la

reținerea textelor legale concrete fără o analiză a îndeplinirii dispozițiilor

art. 222 din Legea nr. 14/2004.

Curtea apreciază că în cauză era imperios

necesar ca instanța de fond să lămurească pe deplin situația de fapt, în

special dacă debitoarea s-a conformat prevederilor evocate în sensul de a face

dovada obținerii certificatului de obligații eliberat de organul fiscal din

care să rezulte sumele de scutirea cărora poate beneficia în temeiul

dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 147/2004 ori stadiul demersurilor

efectuate în acest sens.

Cercetarea fondului este un element esențial

pentru exercitarea controlului de legalitate, întrucât situația de fapt corect

determinată constituie fundamentul aplicării dispozițiilor legale.

Per a contraria, în absența unei situații de

fapt complet stabilită, este imposibil de realizat verificarea aplicării

corecte a legii de către instanța de fond, aspect ce atrage aplicabilitatea

dispozițiilor art. 314 C. proc. civ., respectiv casarea cu trimitere spre

rejudecare pentru a se stabili pe deplin împrejurările de fapt.

Potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte

de Casație și Justiție hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în

care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la

împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite.

Soluția casării cu trimitere are o

justificare nu doar teoretică, ci și practică: ea este impusă de faptul că

altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părților la cele două grade de

jurisdicție.

Este firesc ca instanța de trimitere să

administreze toate probele impuse de o completă cercetare a fondului cauzei.

În concret, instanța de trimitere trebuie să

solicite părților depunerea înscrisurilor doveditoare pe aspectele anterior

individualizate de Înalta Curte urmând să analizeze ca apărare și susținerea

Autorității

pentru Administrarea Activelor Statului

privind inexistența cadrului legal pentru

acordarea înlesnirilor la plata creanțelor fiscale, având în vederea Legea nr.

45/2009 ce abrogă prin art. 56 alin. (1) Legea nr. 290/2002 și, implicit,

posibilitatea acordării înlesnirilor la plata obligațiilor de natură fiscală și

bancară ce au fost prevăzute pentru unitătile din domeniu.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în

temeiul art. 312 alin. (1) și (3) C. proc. civ., va admite recursul, va casa

sentința recurată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta

Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile

nr. 67 din 21 iunie 2013 a Curții de Apel București, secția a VI-a civilă.

Casează decizia recurată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 februarie

2015.