ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1617/2016

Decizia nr. 1617/2016

Asupra recursului de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor din dosar, constată următoarele:

La data de 26 februarie 2013, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Brăila dosarul nr. x/196/2013 având ca obiect contestația la executare formulată de contestatoarea Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila, prin care a solicitat în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în principal, anularea actelor și formelor de executare silită din dosarul de executare prin care au fost poprite conturile pentru suma de 78.824,38 lei, iar, în subsidiar, să se constate că unitatea a fost scutită la plata privind sumele preluate pentru încasare de către AAAS reprezentând contribuția la Fondul Național Unic de Asigurări sociale de sănătate, precum și suspendarea executării.

În drept, s-a invocat O.U.G. nr. 51/1998, art. 711 și urm. Noul C. proc. civ.

Prin Sentința nr. 4070 din 23 mai 2013 a Judecătoriei Brăila, s-a admis excepția necompetenței materiale și teritoriale a Judecătoriei Brăila și s-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 5 iunie 2013, sub nr. x/196/2013.

Prin Sentința civilă nr. 67 din 21 iunie 2013, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a respins excepția tardivității ca nefondată și a admis contestația la executare, dispunându-se anularea actelor de executare efectuate de AAAS în temeiul Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013.

În argumentarea acestei sentințe, în ce privește aspectul tardivității, s-a reținut, în esență, că înființarea popririi asupra conturilor debitoarei-contestatoare aflate la terțul poprit A. SA - Sucursala Brăila, în temeiul Ordinului AAAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013, a fost adusă la cunoștința acesteia în data de 21 februarie 2013, în timp ce contestația la executare a fost înregistrată la judecătorie în data de 26 februarie 2013, înăuntrul termenului de 15 zile prevăzut de art. 401 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În ce privește contestația la executare, s-a constatat că sunt întrunite condițiile cerute de art. 399 alin. (1) și (2) C. proc. civ. reținându-se, în esență, că întreaga creanță preluată de intimată intră sub incidența dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 147/2004 privind aprobarea O.U.G. nr. 78/2003 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare, dezvoltare din domeniul agriculturii și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești", în care s-a stipulat, cu claritate, că unitățile de cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice beneficiază de scutire de la plata tuturor obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente.

Prin urmare a reținut instanța, întrucât contestatoarea intră sub incidența textelor de lege menționate, beneficiind, prin efectul legii, de scutirea de la plata creanței preluate de AVAS, rezultă ca, fiind întemeiată, contestația la executare și, în consecință, au fost anulate toate actele de executare efectuate de intimata AVAS în temeiul Ordinului AAAS nr. 5 din 30 ianuarie 2013.

Împotriva acestei sentințe, intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a declarat recurs.

Prin Decizia nr. 385 din 5 februarie 2015 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a admis recursul, s-a casat sentința și s-a trimis cauza spre rejudecare, reținându-se, în esență, că din modul de argumentare a soluției pronunțate, rezultă că soluția instanței de fond s-a bazat pe o apreciere generală a situației de fapt rezumându-se doar la reținerea textelor legale concrete, fără o analiză a îndeplinirii dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 14/2004.

Înalta Curte a apreciat că, în cauză, era imperios necesar ca instanța de fond să lămurească pe deplin situația de fapt, în special dacă debitoarea s-a conformat prevederilor evocate în sensul de a face dovada obținerii certificatului de obligații eliberat de organul fiscal din care să rezulte sumele de scutirea cărora poate beneficia în temeiul dispozițiilor art. 222 din Legea nr. 147/2004 ori stadiul demersurilor efectuate în acest sens.

În concret, instanța de trimitere trebuie să solicite părților depunerea înscrisurilor doveditoare pe aspectele anterior individualizate de Înalta Curte urmând să analizeze ca apărare și susținerea AAAS privind inexistența cadrului legal pentru acordarea înlesnirilor la plata creanțelor fiscale, având în vederea Legea nr. 45/2009 ce abrogă prin art. 56 alin. (1) Legea nr. 290/2002 și, implicit, posibilitatea acordării înlesnirilor la plata obligațiilor de natură fiscală și bancară ce au fost prevăzute pentru unitățile din domeniu.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul Curții de Apel București, la data de 13 martie 2015, sub nr. 3287/196/2013*.

La data de 12 august 2015, contestatoarea a depus o cerere prin care a invocat excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, susținând că, potrivit art. 13 pct. 5 din Ordonanța de urgență nr. 51/1998, termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAB, constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, după caz, au fost învestite cu formulă executorie, este de 7 ani.

În fapt, contestatoarea a arătat că prin Ordinul nr. 278 din 18 februarie 2005 intimata a dispus înființarea popririi asupra conturilor sale pentru suma de 95.137,45 lei și că la 2 martie 2005 a fost reținută prin poprire suma de 16.313,07 lei din contul său, apoi, ulterior, prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 intimata a dispus înființarea popririi asupra conturilor sale pentru suma de 78.824,38 lei, astfel că a intervenit prescripția dreptului de a cere executarea silită întrucât intervalul dintre 2 martie 2005 și 30 ianuarie 2013 este de 7 ani și 10 luni.

La data de 13 octombrie 2015, intimata AAAS a depus punct de vedere, prin care a solicitat respingerea ca netemeinică a excepției prescripției, invocând prevederile art 41 și art. 42 alin. (1) din O.U.G. nr. 51/1998 și caracterul permanent al popririi, neputându-se pune astfel problema intervenirii prescripției/perimării.

În rejudecare, prin Sentința civilă nr. 185 din 30 octombrie 2015 pronunțată în dosarul nr. x/196/2013*, Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, a admis contestația la executare formulată de contestatoarea Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila și a anulat actele de executare efectuate în temeiul Ordinului A.A.A.S. nr. 5 din 30 ianuarie 2013.

Pentru a pronunța această sentință, instanța a reținut, în esență, că, prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 emis de AAAS, s-a ordonat înființarea popririi asupra oricăror sume existente în conturile de orice natură deschise la instituțiile de credit de către debitorii identificați în lista anexă până la concurența sumelor precizate și că, în temeiul acestuia, comunicat din 11 februarie 2013, la terțul poprit A. SA - Sucursala Brăila s-a înființat asupra contului contestatoarei o poprire în valoare de 78.824,38 lei.

S-a mai reținut că, în baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 au fost preluate mai multe creanțe fiscale ale Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila (contestatoarea), respectiv prin Protocolul nr. 34 din 3 martie 2004, creanța de 95.137,15 lei de la CAS Brăila și că această creanță reprezenta obligații restante la Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate la data de 30 iunie 2003, plus dobânzile și penalitățile calculate până la 31 decembrie 2003. Întrucât debitoarea contestatoare nu a efectuat nicio plată în contul AAAS, s-a procedat la poprirea conturilor societății, mai întâi prin Ordinul nr. 278 din 18 februarie 2005 și mai apoi, în temeiul Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013.

Totodată, instanța a constatat că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila este reorganizată în prezent ca instituție de drept public, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești", în conformitate cu H.G. nr. 1460/2006 și că, în speță, aceasta face parte dintre unitățile ce intră sub incidența art. 22

2

din Legea nr. 147/2004, conform anexei 1a, pct 1.8.

De asemenea, s-a reținut că, la 14 mai 2004, D.G.F.P. Brăila a emis certificatul de obligații bugetare nr. 49735/2004 în care sunt menționate obligațiile de plată către bugetul general consolidat până la 14 mai 2004, act emis în baza Legii nr. 147/2004 și a raportului de control din 29 iunie 2004 și comunicat intimatei, astfel cum rezultă din actele dosarului, în martie 2005.

A fost respinsă apărarea intimatei, referitoare la faptul că nu ar mai putea aplica art. 22

2

din Legea nr. 290/2002 întrucât acest act normativ a fost abrogat, astfel încât contestatoarea nu mai poate beneficia de scutirea la plata obligațiilor bugetare, instanța reținând că prin art. 56 alin. (1) din Legea nr. 45/2009, s-a abrogat Legea nr. 290/2002, cu excepția art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (3). Mai departe art. 56 alin. (2) din Legea nr. 45/2009 (în forma de la momentul intrării în vigoare, respectiv 2 aprilie 2009) stipula că termenul menționat la art. III (1) lit. a) din O.U.G. nr. 29/2005 se prelungește până la intrarea în vigoare a hotărârii de guvern privind reorganizarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agrar. Or, acest articol reglementează chiar înlesnirile la plată pentru aceste unități sub forma scutirilor de la achitarea obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 și neplătite, care urmează a fi achitate în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a hotărârilor de Guvern de reorganizare a fiecărei unități de cercetare-dezvoltare (conform Legii nr. 336/2006). După modul de reglementare al art. 56 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, rezultă că legiuitorul nu a intenționat și abrogarea dispozițiile referitoare la înlesnirile la plată.

Curtea de apel a reținut că, oricum, având în vedere îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. III alin. (1) lit. a), alin. (2) din O.U.G. nr. 29/2005 în sensul că debitoarea-contestatoare obținuse certificatul de obligații bugetare care stabilea sumele datorate bugetului general consolidat până la 14 mai 2004 (data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004), certificat ce menționează defalcat tipul de obligații bugetare restante, cuantumul dobânzilor și penalităților, act ce a fost comunicat AAAS în martie 2005, partea trebuia să beneficieze de această scutire încă din anul 2005, iar faptul ca intimata nu a emis un ordin prin care să se ia act de această înlesnire nu este imputabil contestatoarei.

S-a mai reținut că, documentul solicitat de AAAS (adresa din 15 iunie 2005) nu este prevăzut de art. 22

2

din Legea nr 147/2004 sau de art. III din O.U.G. nr. 29/2005, înlesnirile la plată/dobânzile și penalitățile netrebuind a fi calculate până la 30 iunie 2003 sau 31 decembrie 2003, ci până la intrarea în vigoare a Legii de aprobare a O.U.G. nr. 78/2003, respectiv a Legii nr 147/2004.

În ceea ce privește motivul de contestație referitor la prescrierea dreptului de a cere executarea silită, Curtea de Apel București a considerat întemeiată această apărare având în vedere că, potrivit art. 13 pct. 5 din O.U.G. nr. 5/1998, termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS este de 7 ani.

Instanța a constatat că, în speță, executarea silită a fost începută de AVAS prin Ordinul nr. 278 din 18 februarie 2005, fiind înființată poprire la 2 martie 2005, astfel încât, în raport cu acest act de executare, termenul de prescripție s-a întrerupt, începând să curgă un nou termen, ce se împlinea la 2 martie 2012. Următorul act de executare a fost emiterea Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 prin care AAAS a dispus poprirea contului contestatoarei pentru suma de 78.824,38 lei. Însă, acest act a intervenit după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, întrucât, anterior datei de 2 martie 2012, nu s-a mai efectuat de către intimata-creditoare alte acte de executare, iar partea nu a dovedit intervenirea unei alte întreruperi a prescripției.

Instanța a reținut că, în aceste condiții, conform art. 405 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, ca urmare a împlinirii prescripției, titlul executoriu (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013) și-a pierdut puterea executorie, astfel încât, în temeiul acestuia, nu se mai poate efectua vreun act de executare, iar cele deja îndeplinite sunt nule.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului întemeiat pe dispozițiile art. 304

1

și art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs, recurenta-reclamantă a arătat, în esență, că instanța de fond în mod eronat a admis contestația la executare, reiterând că în baza prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 privind preluarea de către AAAS a unor creanțe bugetare în vederea încasării și virării lor la Fondul Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, A.A.A.S. a preluat de la CAS Brăila, prin Protocolul nr. 34 din 3 martie 2004, o creanță fiscală a Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila în valoare de 95.137,15 lei.

A mai arătat recurenta-reclamantă că, în temeiul prevederilor alin. (2) al art. 6 din O.U.G. nr. 95/2003 aprobată prin Legea nr. 557/2003 "Titlurile de creanță aferente creanțelor bugetare transferate constituie titluri executorii" și că, potrivit art. 3 din O.U.G. nr. 95/2003, CAS garantează valabilitatea, realitatea și actualitatea creanțelor transferate, precum și legalitatea titlurilor de creanță și a titlurilor executorii aferente.

În continuare, recurenta-reclamantă a mai susținut că O.U.G. nr. 51/1998, privind valorificarea unor active ale statului, aprobată prin Legea nr. 409/2001 modificată prin O.U.G. nr. 23/2004, stabilește cadrul pentru accelerarea procedurii de recuperare a creanțelor cesionate, printr-un tratament juridic diferit justificat de natura specială a creanțelor preluate la datoria publica internă.

Conform Protocolului anterior menționat, a arătat recurenta-reclamantă, în baza de date a AAAS figurează ca debitor preluat și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila, cu o creanță nominală de 95.137,15 lei, consolidată ulterior la nivelul sumei de 29.007 dolari SUA, conform prevederilor O.U.G. nr. 95/2003 aprobată și modificată prin Legea nr. 557/2003; creanțele preluate reprezintă obligații restante la FNUASS la data de 30 iunie 2003, precum și dobânzi și penalități calculate până la data de 31 decembrie 2003.

Recurenta-reclamantă a susținut că împotriva debitorului preluat în baza protocolului menționat, în conformitate cu prevederile art. 3 din Legea nr. 557/2003 de modificare și aprobare a O.U.G. nr. 95/2003, s-a declanșat procedura de executare silită și, întrucât contestatoarea nu efectuase nicio plată în contul AAAS, s-a procedat la poprirea conturilor societății, prin Ordinul nr. 278 din 18 februarie 2005, iar, ulterior, prin Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013 s-a instituit o nouă poprire asupra conturilor debitoarei și în urma acestor popriri creanța AAAS a fost recuperată parțial (în proporție de 17,15%).

A mai arătat recurenta-reclamantă că scutirile de impozite, taxe, contribuții, etc. de care debitoarea face vorbire nu sunt aplicabile creanței preluate de AAAS de la CAS Brăila și că, în caz contrar, societatea ar trebui să facă dovada cu un document legal care să ateste acest lucru (emis de CAS Brăila).

Recurenta-reclamantă a opinat că instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu greșita aplicare a legii (dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998) și că în mod eronat a admis contestația la executare.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței criticate, în sensul respingerii contestației la executare.

Analizând recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului în raport de criticile formulate, Înalta Curte apreciază că acesta este nefondat și urmează a fi respins, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor art. 304

1

C. proc. civ., recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele.

Conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. modificarea hotărârii se poate cere când aceasta este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Din perspectiva acestui motiv de nelegalitate recurenta a susținut că instanța de fond a pronunțat hotărârea cu greșita aplicare a dispozițiilor O.U.G. nr. 51/1998 și că în mod eronat a admis contestația la executare.

Înalta Curte reține că Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Brăila este reorganizată în prezent ca instituție de drept public, în subordinea Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu Sisești", în conformitate cu H.G. nr. 1460/2006.

Art. 222 din Legea nr. 147/2004, privind aprobarea O.U.G. nr. 78/2003, prevede că "Unitățile de cercetare-dezvoltare, reorganizate ca institute naționale sau ca instituții publice în baza prezentei ordonanțe de urgență, cuprinse în anexele nr. 1a), 1b), 2, 4, 5 și 6, beneficiază de scutire de la plata obligațiilor bugetare neachitate, precum și a majorărilor de întârziere, a penalităților și dobânzilor aferente la data intrării în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență. Sumele respective sunt cele stabilite în certificatele de obligații eliberate de organele fiscale competente pe baza controlului de fond. Aceste prevederi se aplică și obligațiilor bugetare reeșalonate la plată, pentru fiecare unitate în parte, potrivit legii.", prin urmare contestatoarea face parte dintre unitățile ce intră sub incidența acestui text de lege.

Dispozițiile art. 56 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 (în forma de la momentul intrării în vigoare, respectiv 2 aprilie 2009) prevăd că "Pe data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 358 din 29 mai 2002, cu modificările și completările ulterioare, cu excepția prevederilor art. 7 alin. (1) și ale art. 8 alin. (3)."

Conform art. 56 alin. (2) din Legea nr. 45/2009 (în forma de la momentul intrării în vigoare, respectiv 2 aprilie 2009) "Termenul prevăzut la art. III alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 29/2005 pentru modificarea Legii nr. 290/2002 privind organizarea și funcționarea unităților de cercetare-dezvoltare din domeniul agriculturii, silviculturii, industriei alimentare și a Academiei de Științe Agricole și Silvice "Gheorghe Ionescu-Șișești", aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 232/2005, cu modificările ulterioare, pentru unitățile și instituțiile de cercetare-dezvoltare reorganizate conform anexelor la prezenta lege, se prelungește până la intrarea în vigoare a hotărârilor de Guvern privind reorganizarea acestora."

Este de subliniat că art. III alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 29/2005 reglementează chiar înlesnirile la plată pentru aceste unități sub forma scutirilor de la achitarea obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 și neplătite, care urmează a fi achitate în termen de 12 luni de la data intrării în vigoare a hotărârilor de Guvern de reorganizare a fiecărei unități de cercetare-dezvoltare (conform Legii nr. 336/2006).

Prin O.U.G. nr. 29/2005 modificată prin Legea nr. 232/2005, în art. III lit. a), b), c) s-a prevăzut atât scutirea unităților de cercetare-dezvoltare reorganizate ca instituții publice de la plata obligațiilor bugetare restante la data intrării în vigoare a Legii nr. 147/2004 și neachitate prin orice modalitate prevăzută de lege, reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte sume datorate bugetului de stat, bugetului asigurărilor sociale de stat, bugetului Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate, cât și de la plata sumelor preluate pentru încasare de către AVAS, reprezentând contribuția datorată Fondului național unic de asigurări sociale de sănătate.

Înalta Curte constată că prin art. 56 alin. (1) din Legea nr. 45/2009 s-a abrogat Legea nr. 290/2002, cu excepția art. 7 alin. (1) și art. 8 alin. (3) și că, după modul de reglementare al art. 56 alin. (2) din Legea nr. 45/2009, legiuitorul nu a intenționat și abrogarea dispozițiilor referitoare la înlesnirile la plată.

Prin urmare, după cum corect a reținut și instanța de fond, față de evocatele dispoziții legale, nu poate fi primită susținerea recurentei-reclamante în sensul că scutirile de impozite, taxe, contribuții, etc. de care debitoarea face vorbire nu sunt aplicabile creanței preluate de AAAS de la CAS Brăila, după cum nu poate fi primită nici solicitarea recurentei ca, în cazul în care scutirile în discuție sunt aplicabile creanței în litigiu, societatea ar trebui să facă dovada cu un document legal (emis de CAS Brăila) care să ateste acest aspect, întrucât contestatoarea beneficiază prin efectul legii, de scutirea de la plata creanței preluate de AVAS.

Înalta Curte constată că hotărârea instanței de fond a fost pronunțată în temeiul dispozițiilor legale aplicabile speței.

Astfel, instanța a respectat, aplicat și interpretat corect normele legale incidente în cauză și analizând cu rigurozitate dispozițiile O.U.G. nr. 51/1998 a reținut, în mod corect, că potrivit art. 13 pct. 5 din O.U.G. nr. 5/1998, termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS este de 7 ani.

Printr-o integrală și completă apreciere a probelor, a dispozițiilor legale incidente, s-a reținut corect că executarea silită a fost începută de AVAS prin Ordinul nr. 278 din 18 februarie 2005, fiind înființată poprire la 2 martie 2005 și că în raport cu acest act de executare, termenul de prescripție s-a întrerupt, începând să curgă un nou termen, ce se împlinea la 2 martie 2012. Corect, s-a reținut că următorul act de executare a fost emiterea Ordinului nr. 5 din 30 ianuarie 2013 și că acest act a intervenit după împlinirea termenului de prescripție a executării silite, întrucât, anterior datei de 2 martie 2012, nu s-a mai efectuat de către intimată alte acte de executare, iar partea nu a dovedit intervenirea unei alte întreruperi a prescripției.

În acest context, instanța a statuat în mod corect că, potrivit art. 13 pct. 5 din O.U.G. nr 5/1998, termenul de prescripție pentru a cere executarea silită a creanțelor preluate de AVAS este de 7 ani și că, în aceste condiții, conform art. 405 alin. (3) din C. proc. civ. din 1865, ca urmare a împlinirii prescripției, titlul executoriu (Ordinul nr. 5 din 30 ianuarie 2013) și-a pierdut puterea executorie, astfel încât, în temeiul acestuia, nu se mai poate efectua vreun act de executare, iar cele deja îndeplinite sunt nule.

Înalta Curte, față de considerentele ce preced și cu aplicarea prevederilor art. 304

1

și art. 304 alin. (9) C. proc. civ. raportate la art. 312 alin. (1) din același cod, va respinge ca nefondat recursul declarat de intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva Sentinței civile nr. 185 din 30 octombrie 2015 pronunțate în dosarul nr. x/196/2013* de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București împotriva Sentinței civile nr. 185 din 30 octombrie 2015, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2016.

Procesat de GGC - CL