ÎCCJ, Secția a II-a civilă, decizia din 18.09.2018 — Din examinarea lucrărilor din dosar, s-au constatat următoarele: 1

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a III-a civilă, sub dosarul nr. x/2011, la data de 28 ianuarie 2011, reprezentând cererea de chemare în garanție disjunsă din dosarul nr. x/2009 al Tribunalului București, secția a III-a civilă, potrivit sentinței civile nr. 1681 din 3 noiembrie 2010, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului (actuala Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului) solicitând instanței ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea acesteia la plata contravalorii imobilului situat în Sinaia, str. x nr. 19, jud. Prahova, compus din teren și ½; din construcție (B.). În drept, au fost invocate dispozițiile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997. La data de 18 octombrie 2013, reclamanta A. S.A. și-a precizat acțiunea, prin care a arătat că a fost proprietara imobilului restituit către C., conform sentinței nr. 168/2010 pronunțată de Tribunalul București, în dosarul nr. x/2009, rămasă irevocabilă. Aspectele legate de deținerea vilei Vânători în proprietate și privatizarea societății de către AVAS au fost stabilite cu autoritate de lucru judecat de Tribunalul București prin sentința nr. 9295/2009 pronunțată într-un alt dosar ce a avut ca obiect obligarea AVAS la plata despăgubirilor pentru restituirea a 50% din vilă către D. La 13 noiembrie 2013, reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar E., a precizat că solicită obligarea pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata sumei de 2.190.384 RON, reprezentând valoarea contabilă a imobilului la data ieșirii din patrimoniul societății (31.12.2012), actualizată cu rata inflației pentru anul 2013, de 2,5%. 1.1 La data de 15 ianuarie 2014, pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului a formulat cerere de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice, solicitând ca, în cazul admiterii cererii principale, să fie obligat chematul în garanție la plata sumei solicitate de reclamantă către AAAS, în temeiul art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997.

Prin încheierea de ședință din 21 martie 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, în dosarul nr. x/2011, a fost admisă excepția necompetenței funcționale, iar cauza a fost scoasă de pe rol și înaintată spre competentă soluționare secției a VI-a Civile a aceleiași instanțe.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului București, secția a VI-a civilă, sub dosarul nr. x/2011, la 2 aprilie 2014.

Prin practicaua sentinței civile nr. 2786/2014 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă au fost respinse excepțiile nulității acțiunii, netimbrării și inadmisibilității cererii.

Prin sentința nr. 2786 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a fost respinsă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar E., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului și chematul în garanție Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, ca neîntemeiată. A fost, de asemenea, respinsă cererea de chemare în garanție ca rămasă fără obiect. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în principal, privitor la cuantumul despăgubirilor solicitate faptul că nu au fost depuse înscrisuri doveditoare cu privire la valoarea bunului imobil reprezentând 1/2 din B. și terenul de 2435,94 mp de la data ieșirii efective din patrimoniul reclamantei, respectiv data de 31.12.2012. Totodată, s-a mai reținut că reclamanta A. nu a executat de bună voie hotărârea judecătorească de restituire a imobilului, iar formele de executare au fost începute abia în vara anului 2013. Prima instanță a mai reținut că valoarea imobilului de 2.190.384 RON, rezultată din înscrisurile depuse de lichidatorul judiciar al reclamantei, nu a putut fi luată în considerare față de decizia nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, deoarece fișele de cont și balanța s-au întocmit în baza unui raport de evaluare efectuat în decembrie 2011, de către o societate de consultanță care a stabilit valoarea de piață a imobilului la acea dată și nu valoarea contabilă.

Împotriva sentinței nr. 2786 din 30 mai 2014 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă a declarat apel reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar E., care a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VI-a civilă. Prin decizia civilă nr. 442 A din 1 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă s-a admis apelul declarat de reclamanta S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar E., împotriva sentinței civile nr. 2786 din 30 mai 2014 a Tribunalului București, secția a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2011. A fost schimbată în parte sentința atacată în sensul că a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost obligată pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului la plata către reclamantă a sumei de 2.136.960 RON reprezentând despăgubire, actualizată cu rata inflației la data plății acestei sume. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.

Împotriva deciziei civile nr. 442 A din 1 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă a declarat recurs pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, în temeiul dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul respingerii apelului reclamantei și menținerea sentinței civile a primei instanțe, ca fiind temeinică și legală. În motivarea recursului, s-a susținut că instanța de apel în mod nelegal nu a admis excepția nulității cererii de chemare în judecată, deoarece reclamanta nu a înțeles să-și precizeze valoarea despăgubirilor solicitate, dispozițiile art. 133 C. proc. civ. fiind aplicabile cu consecința anulării cererii. Cel de al doilea motiv de recurs se referă la lipsa calității procesuale active a lichidatorului judiciar E. și încălcarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât despăgubirile se acordă numai societăților comerciale sau cumpărătorului nu și lichidatorului judiciar. Al treilea motiv de recurs se referă la faptul că instanța de apel în mod nelegal nu a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție și excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului. Recurenta-pârâtă a susținut că, în lumina dispozițiilor art. 4 3 și art. 13 din O.U.G. nr. 88/1997, rezultă clar că nu are calitatea de instituție publică implicată în privatizarea reclamantei S.C. A. S.A. Din probatoriul aflat la dosar, rezultă că vânzarea acțiunilor emise de reclamantă nu a fost făcută de către pârâtă, iar din moment ce Statul Român nu a încasat vreo sumă de bani pentru acțiunile emise, pârâta s-a îndreptat în mod eronat cu solicitarea de despăgubiri împotriva pârâtei Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului, acțiunea reclamantei fiind inadmisibilă. Actul de cesiune încheiat de pârâtă cu SIF Transilvania nu reprezintă un act cu titlu oneros, deoarece elementul principal ce trebuie întrunit în cazul unui contract de vânzare-cumpărare de acțiuni, prețul nu a existat. Cu privire la inadmisibilitatea cererii de chemare în garanție, disjunsă dintr-un alt litigiu, și care face obiectul prezentului litigiu, s-a susținut că aceasta a fost formulată înainte de a exista o hotărâre judecătorească irevocabilă. Recurenta-pârâtă a mai susținut că intimata-reclamantă trebuia să urmeze procedura specială prevăzută de dispozițiile art. 32 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997. Ultimul motiv de recurs se referă la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei S.C. A. S.A., prin lichidator judiciar E., în argumentarea căruia s-a arătat că instanța de apel în mod nelegal a admis acțiunea reclamantei și a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 2.136.960 RON cu titlu de despăgubiri, actualizată cu rata inflației la data plății. S-a mai susținut că repararea prejudiciului creat societății trebuie apreciată raportat la valoarea cu care se reduce capitalul social al societății, ca urmare a diminuării patrimoniului, respectiv la valoarea contabilă a acestuia, existentă în registrele contabile la data cesiunii. În continuare, s-a mai invocat practica judiciară, decizia nr. 18 din 17 octombrie 2011 privind recursul în interesul legii pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, precum și argumentele referitoare la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București în contradictoriu cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice.

Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru motivele ce vor fi expuse în continuare: Criticile recurentei-pârâte Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București referitoare la excepțiile nulității cererii de chemare în judecată, lipsei calității procesuale active a lichidatorului judiciar E., precum și cea referitoare la modalitatea de soluționare a cererii de chemare în garanție a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice și lipsa calității procesuale pasive a pârâtei nu pot face obiectul analizei în recurs, întrucât soluția pronunțată asupra acestor excepții a intrat în puterea de lucru judecat. Hotărârea primei instanțe a fost atacată doar de reclamanta A. S.A., prin lichidator judiciar E., iar criticile au vizat soluția de respingere pe fond a acțiunii. În aceste limite, instanța de apel a fost învestită a analiza sentința primei instanțe, hotărâre care nu a fost criticată și de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București cu privire la soluția de respingere a excepțiilor invocate în primă instanță. În ceea ce privește critica referitoare la cuantumul despăgubirilor acordate reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar E., prin care recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București susține că acestea ar trebui acordate la valoarea contabilă de la data cesionării, se constată că este nefondată. Astfel, acțiunea în despăgubire, care deși întemeiată pe dispozițiile unei legi speciale - art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată prin Legea nr. 99/1999 - constituie o transpunere a principiului instituit și în dreptul comun potrivit căruia oricine cauzează un prejudiciu este obligat să-l repare. La stabilirea cuantumului despăgubirilor datorate reclamantei A. S.A., prin lichidator judiciar E., la care a fost obligată recurenta-pârâtă Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului București, se constată că în mod corect instanța de apel s-a raportat la valoarea contabilă a imobilului reflectată la momentul ieșirii din patrimoniul societății, respectiv valoarea de inventar a imobilului din ultimul bilanț contabil din data de 31 decembrie 2012, de 2.136.960 RON. Stabilirea despăgubirilor ce pot fi acordate societăților comerciale prejudiciate prin retrocedarea unor imobile la nivelul valorii contabile răspunde și dezideratului de respectare a accepțiunii noțiunii de "bun", reglementat de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Față de decizia pronunțată în recurs în interesul legii - nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție -, obligatorie potrivit dispozițiilor art. 330 7 C. proc. civ., Înalta Curte constată că despăgubirile acordate la valoarea contabilă a imobilului reflectată în ultimul bilanț la data ieșirii din patrimoniul societății, actualizată cu rata inflației la data plății, au fost corect stabilite de către instanța de apel. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâta Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului împotriva deciziei civile nr. 442 A din 1 martie 2017 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă.