ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2014

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat următoarele: Prin Sentința civilă nr. 12631 din 26 septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.G. SA în contradictoriu cu pârâta A.V.A.S., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de despăgubire, suma de 95.523,49 RON, actualizată cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data de 11 septembrie 2009 și data plății și s-a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S. împotriva Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind obligat să plătească pârâtei A.V.A.S.

suma de 95.523,49 RON. În motivare, prima instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr. 348/2007 pronunțată de Tribunalul Sibiu, secția civilă, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea formulată de P.P.F. în contradictoriu cu SC B.G. SA, fiind obligată pârâta să restituie imobilul cunoscut sub denumirea V.Z. situat în orașul B.G., județul Vâlcea, hotărâre pusă în executare, imobilul fiind predat de către reclamantă proprietarului P.P.F. Reclamanta din prezenta cauză este o societate comercială privatizată ca urmare a încheierii de către A.V.A.S. a trei contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, astfel încât au fost reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, articol introdus prin Legea nr. 99 din 27 mai 1999, conform căruia instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de stat și vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în natură a imobilelor deținute de societățile comerciale către foștii proprietari prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile, despăgubire ce urmează a fi stabilită de comun acord cu societatea comercială, iar în caz de divergență, prin justiție. În raport de Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, în aplicarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirii, prima instanță a statuat că valoarea despăgubirii cuvenite reclamantei este egală cu valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este menționată în bilanț la momentul ieșirii bunului din patrimoniul societății reclamante, respectiv la momentul predării bunului către fostul proprietar, conform Procesului-verbal încheiat la 11 septembrie 2009, respectiv 95.523,49 RON, actualizați cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data predării bunului - 11 septembrie 2009 și data plății.

În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, tribunalul a apreciat că este întemeiată, întrucât chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, are obligația legală de a garanta îndeplinirea de către pârâta A.V.A.S. - în calitate de succesoare a instituțiilor publice implicate în privatizare - a obligației de a plăti societăților comerciale privatizate despăgubirea cuvenită pentru prejudiciul produs prin ieșirea bunului imobil din patrimoniul său, ca urmare a restituirii către fostul proprietar, astfel cum rezultă din dispozițiile art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997.

Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 266 de la 12 septembrie 2013, a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a schimbat, în parte, sentința civilă apelată în sensul că a respins, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S., a menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a respins apelurile formulate de SC B.G. SA și A.A.A.S. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate. Referitor la apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, s-a apreciat că dispozițiile art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997 nu instituie în favoarea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare un drept de regres împotriva statului având ca obiect sumele de bani la plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri față de societățile prejudiciate, obligația de garanție prevăzută de art. 32 4 alin. (6) fiind în favoarea societății comerciale privatizate și prejudiciate, și nu în favoarea instituțiilor publice implicate în privatizare, așa cum a interpretat eronat instanța de fond când a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S. Apelul pârâtei A.V.A.S. a fost respins ca nefondat de instanța de apel, reținându-se că singura critică adusă sentinței privește cuantumul despăgubirii acordate, afirmându-se că societatea este îndreptățită să primească doar suma echivalentă valorii contabile a imobilului la data ieșirii acestuia din patrimoniul societății, în caz contrar realizându-se o îmbogățire fără justă cauză.

Or, în speță, instanța a apreciat că, în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr. 18/2011, despăgubirea se limitează la valoarea contabilă rezultată din evidențele contabile ale societății la data ieșirii imobilului din patrimoniu, valoare pe care a acordat-o, astfel că soluția primei instanțe este corectă sub acest aspect. Apelul declarat de reclamanta SC B.G. SA a fost, de asemenea, respins ca nefondat, cu motivarea că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, mai precis a Deciziei nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un recurs în interesul legii, aceasta fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit art. 330 7 C. proc.

civ., neavând relevanță data începerii procesului, iar suma de 7.212 RON solicitată de reclamantă pentru împrejmuire a fost inclusă de prima instanță în valoarea totală acordată cu titlu de despăgubiri. Împotriva acestei decizii, reclamanta A.A.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a contestației la executare, respectiv menținerea executării silite pentru suma de 2.408 RON, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În argumentarea motivelor de recurs, s-a învederat că hotărârea criticată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor art. 32 4 alin. (6) din O.U.G.

nr. 88/1997, astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în garanție a Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind întemeiată, iar cuantumul despăgubirilor acordat de instanțele de fond și de apel a fost eronat determinat în condițiile în care reclamanta nu a prezentat balanța contabilă încheiată la sfârșitul lunii septembrie 2009 care să ateste valoarea terenului și nici balanța contabilă care să ateste data intrării în proprietate a terenului, acesta neputând depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător. Înalta Curte, examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a reținut următoarele: Cuantumul despăgubirilor a fost corect stabilit de instanța de fond în temeiul art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, întrucât, prin Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirii", iar dezlegarea dată problemelor de drept, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 330 7 C. proc.

civ. Momentul ieșirii bunului din patrimoniul societății reclamante este momentul predării bunului către fostul proprietar conform Procesului-verbal încheiat la data de 11 septembrie 2009, când imobilul V.Z., conform înscrisului existent la dosarul Tribunalului București, avea următoarele valori de inventar: teren - 85.709 RON și construcții - 9.814, 49 RON, valoarea totală fiind de 95.523, 49 RON. În aceste condiții, Înalta Curte va respinge ca nefondat acest motiv de recurs, instanțele de fond și de apel stabilind corect cuantumul despăgubirilor în raport de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.

Criticile privind neaplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, care limitează cuantumul despăgubirilor la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, se apreciază, de asemenea, ca fiind nefondate, Înalta Curte reținând că norma legală anterior menționată nu este incidentă în cauză, având în vedere data încheierii contractul de privatizare - la nivelul anului 1999, raportată la prevederile alin. (3) al aceluiași text legal, care prevede că, pentru contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate anterior intrării în vigoare a Legii nr. 137/2002, rămân aplicabile prevederile art. 32 4 din O.U.G. nr. 88/1997. Însă, referitor la cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.A.A.S.

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte a observat că temeiul acesteia l-au constituit dispozițiile art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale, text de lege menținut în vigoare prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării. Potrivit art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, statul garantează îndeplinirea de către instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în articolul menționat. Din interpretarea dispozițiilor anterior menționate rezultă că Statul Român prin instituția publică implicată garantează îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 32 4 din O.U.G.

nr. 88/1997, fiind prevăzută o garanție specială acestuia pentru repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile preluate de către stat. Totodată, din prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că o cerere de chemare în garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri.

Dispozițiile legale citate instituie în favoarea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare un drept de regres împotriva statului având ca obiect sumele la plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri față de societățile comerciale prejudiciate, statul participând la raportul juridic inovat de reclamantă prin intermediul A.V.A.S., care a fost și parte la contractele de vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cauză. Așadar, între autoritatea chemată în garanție, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, și autoritatea pârâtă, A.A.A.S., există un raport juridic obligațional, iar dispozițiile art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 pot constitui fundamentul unui asemenea raport.

În aceste condiții, constatând că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile legale incidente în speță, respectiv art. 32 4 alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 și art. 60 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată ca fiind întemeiat acest motiv de recurs, astfel încât va reține incidența motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va modifica în parte decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 12631/2012 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, și va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, modifică în parte decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 12631/2012 din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29 mai 2014. Procesat de GGC - AZ