ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1934/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând asupra
recursului, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, a constatat
următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 12631 din 26
septembrie 2012 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă, s-a
admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC B.G. SA în contradictoriu cu
pârâta A.V.A.S., a fost obligată pârâta să plătească reclamantei, cu titlu de
despăgubire, suma de 95.523,49 RON, actualizată cu indicele de inflație pentru
perioada cuprinsă între data de 11 septembrie 2009 și data plății și s-a admis
cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S. împotriva Statului
Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, acesta fiind obligat să plătească
pârâtei A.V.A.S. suma de 95.523,49 RON.
În motivare, prima
instanță a reținut că, prin Sentința civilă nr. 348/2007 pronunțată de
Tribunalul Sibiu, secția civilă, definitivă și irevocabilă, s-a admis acțiunea
formulată de P.P.F. în contradictoriu cu SC B.G. SA, fiind obligată pârâta să
restituie imobilul cunoscut sub denumirea V.Z. situat în orașul B.G., județul
Vâlcea, hotărâre pusă în executare, imobilul fiind predat de către reclamantă
proprietarului P.P.F.
Reclamanta din
prezenta cauză este o societate comercială privatizată ca urmare a încheierii
de către A.V.A.S. a trei contracte de vânzare-cumpărare de acțiuni, astfel
încât au fost reținute ca fiind incidente dispozițiile art. 32
4
din
O.U.G. nr. 88/1997, articol introdus prin Legea nr. 99 din 27 mai 1999, conform
căruia instituțiile publice implicate în privatizare asigură repararea
prejudiciilor cauzate societății comerciale privatizate sau în curs de
privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile
preluate de stat și vor plăti societăților comerciale o despăgubire care să
reprezinte echivalentul bănesc al prejudiciului cauzat prin restituirea în
natură a imobilelor deținute de societățile comerciale către foștii proprietari
prin efectul unei hotărâri judecătorești irevocabile, despăgubire ce urmează a
fi stabilită de comun acord cu societatea comercială, iar în caz de divergență,
prin justiție.
În raport de Decizia
nr. 18/2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea
recursului în interesul legii prin care s-a stabilit că, în aplicarea
dispozițiilor art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile
acordate societăților comerciale de instituțiile publice implicate în procesul
de privatizare ca urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea
contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la
momentul ieșirii efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce
trebuie actualizată cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirii,
prima instanță a statuat că valoarea despăgubirii cuvenite reclamantei este
egală cu valoarea contabilă a imobilului, astfel cum aceasta este menționată în
bilanț la momentul ieșirii bunului din patrimoniul societății reclamante,
respectiv la momentul predării bunului către fostul proprietar, conform
Procesului-verbal încheiat la 11 septembrie 2009, respectiv 95.523,49 RON,
actualizați cu indicele de inflație pentru perioada cuprinsă între data
predării bunului - 11 septembrie 2009 și data plății.
În ceea ce privește
cererea de chemare în garanție, tribunalul a apreciat că este întemeiată,
întrucât chematul în garanție Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice,
are obligația legală de a garanta îndeplinirea de către pârâta A.V.A.S. - în
calitate de succesoare a instituțiilor publice implicate în privatizare - a
obligației de a plăti societăților comerciale privatizate despăgubirea cuvenită
pentru prejudiciul produs prin ieșirea bunului imobil din patrimoniul său, ca
urmare a restituirii către fostul proprietar, astfel cum rezultă din
dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997.
Curtea de Apel
București, secția a VI-a civilă, prin Decizia nr. 266 de la 12 septembrie 2013,
a admis apelul declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, a
schimbat, în parte, sentința civilă apelată în sensul că a respins, ca
neîntemeiată, cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.V.A.S., a
menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate și a respins apelurile
formulate de SC B.G. SA și A.A.A.S. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondate.
Referitor la apelul
declarat de Statul Român, prin Ministerul Finanțelor, s-a apreciat că
dispozițiile art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997 nu instituie în
favoarea instituțiilor publice implicate în procesul de privatizare un drept de
regres împotriva statului având ca obiect sumele de bani la plata cărora sunt
obligate cu titlu de despăgubiri față de societățile prejudiciate, obligația de
garanție prevăzută de art. 32
4
alin. (6) fiind în favoarea
societății comerciale privatizate și prejudiciate, și nu în favoarea
instituțiilor publice implicate în privatizare, așa cum a interpretat eronat
instanța de fond când a admis cererea de chemare în garanție formulată de
pârâta A.V.A.S.
Apelul pârâtei
A.V.A.S. a fost respins ca nefondat de instanța de apel, reținându-se că
singura critică adusă sentinței privește cuantumul despăgubirii acordate,
afirmându-se că societatea este îndreptățită să primească doar suma echivalentă
valorii contabile a imobilului la data ieșirii acestuia din patrimoniul
societății, în caz contrar realizându-se o îmbogățire fără justă cauză. Or, în
speță, instanța a apreciat că, în conformitate cu Decizia Înaltei Curți de
Casație și Justiție nr. 18/2011, despăgubirea se limitează la valoarea
contabilă rezultată din evidențele contabile ale societății la data ieșirii
imobilului din patrimoniu, valoare pe care a acordat-o, astfel că soluția
primei instanțe este corectă sub acest aspect.
Apelul declarat de
reclamanta SC B.G. SA a fost, de asemenea, respins ca nefondat, cu motivarea
că, în cauză, s-a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, mai precis a
Deciziei nr. 18/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată într-un
recurs în interesul legii, aceasta fiind obligatorie pentru instanțe, potrivit
art. 330
7
C. proc. civ., neavând relevanță data începerii
procesului, iar suma de 7.212 RON solicitată de reclamantă pentru împrejmuire a
fost inclusă de prima instanță în valoarea totală acordată cu titlu de
despăgubiri.
Împotriva acestei
decizii, reclamanta A.A.A.S. a formulat recurs, solicitând admiterea
recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii în parte a
contestației la executare, respectiv menținerea executării silite pentru suma
de 2.408 RON, invocând drept motive de nelegalitate dispozițiile art. 304 pct.
9 C. proc. civ.
În argumentarea
motivelor de recurs, s-a învederat că hotărârea criticată a fost pronunțată cu
încălcarea dispozițiilor art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997,
astfel cum a fost modificată, cererea de chemare în garanție a Statului Român,
prin Ministerul Finanțelor Publice, fiind întemeiată, iar cuantumul
despăgubirilor acordat de instanțele de fond și de apel a fost eronat
determinat în condițiile în care reclamanta nu a prezentat balanța contabilă
încheiată la sfârșitul lunii septembrie 2009 care să ateste valoarea terenului
și nici balanța contabilă care să ateste data intrării în proprietate a
terenului, acesta neputând depăși cumulat 50% din prețul efectiv plătit de
cumpărător.
Înalta Curte,
examinând recursul declarat prin prisma motivelor de nelegalitate invocate, a
reținut următoarele:
Cuantumul
despăgubirilor a fost corect stabilit de instanța de fond în temeiul art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, întrucât, prin Decizia nr. 18/2011 pronunțată de Înalta
Curte de Casație și Justiție, s-a stabilit că "în aplicarea dispozițiilor
art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, despăgubirile acordate societăților
comerciale de instituțiile publice implicate în procesul de privatizare ca
urmare a retrocedării unor imobile se raportează la valoarea contabilă a
imobilului, astfel cum aceasta este reflectată în bilanț la momentul ieșirii
efective a bunului din patrimoniul societății, valoare ce trebuie actualizată
cu indicele de inflație la momentul plății despăgubirii", iar dezlegarea
dată problemelor de drept, dată de Înalta Curte de Casație și Justiție, este
obligatorie pentru instanțe, în conformitate cu dispozițiile art. 330
7
C. proc. civ.
Momentul ieșirii
bunului din patrimoniul societății reclamante este momentul predării bunului
către fostul proprietar conform Procesului-verbal încheiat la data de 11
septembrie 2009, când imobilul V.Z., conform înscrisului existent la dosarul
Tribunalului București, avea următoarele valori de inventar: teren - 85.709 RON
și construcții - 9.814, 49 RON, valoarea totală fiind de 95.523, 49 RON.
În aceste condiții,
Înalta Curte va respinge ca nefondat acest motiv de recurs, instanțele de fond
și de apel stabilind corect cuantumul despăgubirilor în raport de dispozițiile
O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale.
Criticile privind
neaplicarea dispozițiilor art. 30 din Legea nr. 137/2002, care limitează
cuantumul despăgubirilor la 50% din prețul efectiv plătit de cumpărător, se
apreciază, de asemenea, ca fiind nefondate, Înalta Curte reținând că norma
legală anterior menționată nu este incidentă în cauză, având în vedere data
încheierii contractul de privatizare - la nivelul anului 1999, raportată la
prevederile alin. (3) al aceluiași text legal, care prevede că, pentru
contractele de vânzare-cumpărare acțiuni încheiate anterior intrării în vigoare
a Legii nr. 137/2002, rămân aplicabile prevederile art. 32
4
din
O.U.G. nr. 88/1997.
Însă, referitor la
cererea de chemare în garanție formulată de pârâta A.A.A.S. în contradictoriu
cu pârâtul Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Înalta Curte a
observat că temeiul acesteia l-au constituit dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăților comerciale,
text de lege menținut în vigoare prin art. 30 alin. (3) din Legea nr. 137/2002
privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării.
Potrivit art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr. 88/1997, statul garantează îndeplinirea de către
instituțiile publice implicate a obligațiilor prevăzute în articolul menționat.
Din interpretarea
dispozițiilor anterior menționate rezultă că Statul Român prin instituția
publică implicată garantează îndeplinirea obligațiilor prevăzute de art. 32
4
din O.U.G. nr. 88/1997, fiind prevăzută o garanție specială acestuia pentru
repararea prejudiciilor cauzate societăților comerciale privatizate sau în curs
de privatizare prin restituirea către foștii proprietari a bunurilor imobile
preluate de către stat.
Totodată, din
prevederile art. 60 alin. (1) C. proc. civ. rezultă că o cerere de chemare în
garanție este admisibilă nu numai în cazul drepturilor garantate legal, ci și
ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva
altei persoane cu o cerere în despăgubiri.
Dispozițiile legale
citate instituie în favoarea instituțiilor publice implicate în procesul de
privatizare un drept de regres împotriva statului având ca obiect sumele la
plata cărora sunt obligate cu titlu de despăgubiri față de societățile
comerciale prejudiciate, statul participând la raportul juridic inovat de
reclamantă prin intermediul A.V.A.S., care a fost și parte la contractele de
vânzare-cumpărare de acțiuni încheiate în cauză.
Așadar, între
autoritatea chemată în garanție, Statul Român, prin Ministerul Finanțelor
Publice, și autoritatea pârâtă, A.A.A.S., există un raport juridic
obligațional, iar dispozițiile art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr.
88/1997 pot constitui fundamentul unui asemenea raport.
În aceste condiții,
constatând că instanța de apel a interpretat eronat dispozițiile legale
incidente în speță, respectiv art. 32
4
alin. (6) din O.U.G. nr.
88/1997 și art. 60 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată ca fiind
întemeiat acest motiv de recurs, astfel încât va reține incidența motivului de
recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., va admite recursul declarat
de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, va modifica în
parte decizia recurată în sensul că va respinge apelul declarat de Statul
Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 12631/2012
din 26 septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a
civilă, și va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul
declarat de pârâta A.A.A.S. împotriva Deciziei nr. 266 din 12 septembrie 2013,
pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a civilă, modifică în parte
decizia recurată în sensul că respinge apelul declarat de Statul Român, prin
Ministerul Finanțelor Publice, împotriva Sentinței nr. 12631/2012 din 26
septembrie 2012, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a civilă.
Menține celelalte
dispoziții ale deciziei recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi, 29 mai 2014.
Procesat
de GGC - AZ