ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 683/2010

Sentința pronunțată de tribunal ca primă instanță a fost apelată de ambele părți pentru motive de nelegalitate și netemeinicie vizând cererile și apărările care au fost respinse prin hotărârea adoptată. Prin decizia nr. 13 pronunțată la data de 12 februarie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția comercială, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de reclamantă și respectiv pârâtă. Răspunzând criticilor formulate de reclamanta A.V.A.S. instanța de control judiciar constată că dezlegarea dată de prima instanță pe capătul de cerere privind aplicarea unei amenzi civile este corectă, deoarece dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., au în vedere executarea obligațiilor prevăzute în titlurile executorii, respectiv executarea silită a obligației de a face sau a nu face și prin urmare nu pot fi aplicate direct de instanța care judecă fondul cauzei. Cu privire la apelul pârâtei, curtea de apel constată că participarea statului la capitalul social al societății pârâte, indiferent de numărul de acțiuni deținute determină aplicabilitate dispozițiilor Legii nr. 137/2002 cu privire la privatizarea societăților comerciale, lege cu caracter special în raport de dispozițiile Legii nr. 31/1990 și ale Legii nr. 297/2007 privind piața de capital.

Împotriva acestei decizii ambele părți au declarat recurs, în termen legal. 3.1. Recurenta reclamantă A.V.A.S. a solicitat prin recursul său modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii în totalitate a acțiunii introductive și aplicării sancțiunii amenzii civile în baza prevederilor art. 580 3 C. proc. civ. Potrivit recurentei, aplicarea acestei sancțiuni pecuniare își găsește rațiunea în efectul de constrângere a debitorului unei obligații de a face care persistă în neexecutarea obligației. Susține recurenta totodată în sprijinul argumentelor sale subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pe care își întemeiază recursul, că dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., devin aplicabile în cauză față de caracterul executoriu al hotărârilor date în primă instanță în materie comercială. 3.2. Recurenta pârâtă SC C. SA a solicitat prin cerere de recurs modificarea în parte a deciziei atacate, admiterea apelului formulat împotriva sentinței tribunalului, și pe fond respingerea în totalitate a acțiunii introductive de instanță. Criticile recurentei-pârâte întemeiate în drept pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., au vizat următoarele aspecte: Instanța de apel a încălcat prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., care o obligau să se pronunțe numai în raport de obiectul acțiunii, limitele investirii fiind depășite prin reținerea ca incidente a dispozițiilor art. 47 din Legea nr. 137/2002, dispoziții ce nu au fost invocate de reclamanta. Potrivit recurentei instanța de apel a înlăturat fără o motivare pertinentă apărările sale referitoare la parcurgerea procedurii excepționale prevăzută de Legea nr. 297/2004, legea pieței de capital, urmare căreia acționarii minoritari își pot înstrăina acțiunile emise de societate la un preț stabilit pe baza unei expertize efectuate de un expert autorizat, context în care i s-a dat posibilitatea reclamantei, ca acționar minoritar să-și valorifice dreptul într-un mod substanțial mai avantajos la prețul de 6,05 lei/acțiune față de valoarea nominală a acțiunii de 2,5 lei. Sub un ultim aspect recurenta susține că hotărârea A.G.E.A. nr. 1 din 17 noiembrie 2006 prin care societatea a fost declarată de tip închis, hotărâre pe care reclamanta nu a contestat-o, a devenit obligatorie și se impunea a fi avută în vedere de instanță în hotărârea adoptată. 3.3. În cauză ambele părți au formulat și întâmpinări în calitate de intimate cu privire la recursul formulat de cealaltă parte, reclamanta A.V.A.S. solicitând respingerea recursului pârâtei, ca nefundat, față de dispozițiile legale invocate care reglementează obiectul de activitate al A.V.A.S. și enumeră în mod limitativ metodele de diminuare ale participației statului la societățile comerciale. Pârâta SC C. SA, prin întâmpinarea depusă la data de 29 iulie 2009 a invocat excepția de inadmisibilitate a recursului declarat de A.V.A.S. întrucât cererea sa de aplicare a unei amenzi civile nu poate fi primită de această fază procesuală. 3.

Asupra recursurilor. 3.

Excepția inadmisibilității recursului declarat de A.V.A.S. este nefondată și a fost respinsă pentru considerentele expuse în practicaua acestei decizii. 3.

Cu privire la recursul declarat de recurenta reclamantă A.V.A.S., critica de nelegalitate invocată se vădește neîntemeiată. Dispozițiile art. 580 3 C. proc. civ., cuprinse în Cartea V – Despre executarea silită – Capitolul VI Secțiunea a IV-a intitulată executarea silită a altor obligații de a face sau a obligațiilor de a nu face, reglementează posibilitatea obligării debitorului unei obligații de a face, care nu poate fi îndeplinită de altă persoană decât debitorul, la plata unei amenzi civile în favoarea statului stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu. Este incontestabil că prin exercitarea acestei constrângeri pecuniare se urmărește determinarea debitorului să își execute obligația stabilită în sarcina sau prin titlul executoriu, după cum este la fel de evident că această posibilitate vizează faza de executare a obligațiilor stabilite în titlu. În acest sens se impune a sublinia, nu numai apartenența dispozițiilor art. 580 3 Cărții a V-a dedicată executării silite, dar și procedura reglementată de textul de lege cu privire la competența instanței de executare care se pronunță prin încheiere irevocabilă, la cererea creditorului. Așa fiind, critica recurentei-reclamante, în sensul aplicării acestora dispoziții de către instanța investită cu judecarea fondului cauzei nu are nici un fundament legal. Caracterul executoriu al hotărârii pronunțate de tribunal ca primă instanță semnifică posibilitatea recunoscută de lege reclamantei de a solicita punerea în executare silită a hotărârii. Or, reclamanta conform raționamentului său încearcă să substituie instanței de executare, instanța de fond, ceea ce reprezintă o încălcare vădită a legii. 3.

Prin criticile formulate recurenta-pârâtă pune în discuție îndreptățirea A.V.A.S. ca instituție implicată în procesul de privatizare să solicite transmiterea dosarului de prezentare cuprinzând date și informații referitoare la situația economice financiare, juridică și patrimonială a societății pârâte în vederea vânzării acțiunilor deținute în numele statului la societatea respectivă potrivit reglementărilor speciale în materia privatizării. Vânzarea de acțiuni la societățile comerciale la care Statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, indiferent de numărul de acțiuni pe care le deține este reglementată de dispozițiile O.U.G. nr. 88/1997 modificată și completată de Legea nr. 99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice și de dispozițiile Legii nr. 137/2002 privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, acte normative care stabilesc cadrul juridic pentru accelerarea și finalizarea procesului de privatizare. Conform celor stabilite de art. 4 din Legea nr. 137/2002 diminuarea participațiilor Statului la societățile comerciale se realizează și prin vânzarea de acțiuni ca metodă de privatizare, operație care va fi precedată de întocmirea dosarului de prezentare. Totodată potrivit art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004 A.V.A.S. are atribuții în vânzarea acțiunilor deținute de stat la societățile comerciale aflate în portofoliul său prin metodele prevăzute de O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările și completările ulterioare și de Legea nr. 137/2002 cu modificările și completările ulterioare. Prin urmare A.V.A.S. ca instituție implicată în sensul reglementărilor susmenționate este în drept să solicite de la societatea aflată în portofoliul său în funcție de metoda de privatizare aleasă toate datele necesare întocmirii dosarului de prezentare. Susținerea recurentei în sensul că instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., prin depășirea limitelor investirii făcând referire la dispozițiile art. 47 din Legea nr. 137/2002 neinvocate de reclamanta prin cererea sa, este eronată. Argumentul întemeiat pe ipoteza reglementată de art. 47 din Legea nr. 137/2002 potrivit căruia „în cazul societăților comerciale declarate închise potrivit legii de reglementare a piețelor de capital, instituțiile publice implicate pot vinde acțiunile deținute prin oricare din metodele prevăzute la art. 13 din O.U.G. nr. 88/1997 cu modificările ulterioare”, a constituit răspunsul primei instanțe, confirmat de instanța de apel, la apărările pârâte întemeiate pe statutul său de societate de tip închis, ceea ce în mod evident nu reprezintă o depășire a limitelor investirii ci îndeplinirea întocmai a obligației instanței de a examina și a răspunde tuturor apărărilor formulate în cauză. În sfârșit, susținerea recurentei în legătură cu neatacarea cu acțiune în anulare de către reclamantă a hotărârii A.G.E.A. din data de 17 noiembrie 2006 referitoare la declararea societății de tip închis, este lipsită de relevanță în condițiile în care și în cazul societăților declarate închise instituția implicată poate vinde acțiunile deținute prin metodele stabilite prin legile privatizării. Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de cele două părți, respectiv reclamanta și pârâta din prezenta cauză constatând că, motivele de nelegalitate invocate nu subzistă.