ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2009

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr. 3444/120/2008, reclamanta A.V.A.S. București a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța, pârâta SC G.C.L.T. SA Târgoviște, să fie obligată să-i transmită dosarul de privatizare societății, care să cuprindă documentele menționate în anexa 1 și 2 completate, așa cum prevede art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării, cu modificările și completările ulterioare, sub sancțiunea plății unei amenzi civile al cărui cuantum urmează a fi stabilit de instanță. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei această documentație, în baza atribuțiilor conferite de art. 5 din O.U.G.

nr. 23/2004 și art. 3 alin. (3) H.G. nr. 837/2004, însă pârâta a refuzat să răspundă acestor solicitări legitime, astfel că reclamanta prejudiciată a fost nevoită să adreseze instanței de judecată. În urma administrării probatoriilor cu înscrisuri, prima instanță a admis acțiunea reclamantei în parte, prin sentința nr. 957 din 18 septembrie 2008 și a obligat pârâta să transmită acesteia dosarul de privatizare al societății care să cuprindă documentele parafate și semnate în original de conducere, menționate în anexa 1 și 2 completată, și a respins cererea de plată a unei amenzi civile. Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut că reclamanta A.V.A.S. București deține 1,63% din capitalul social al pârâtei SC G.C.L.T.

SA Târgoviște, și are atribuția vânzării acestor acțiuni, potrivit art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 23/2004, care este precedată de întocmirea unui dosar de prezentare conform art. 6 alin. (1) și (2) din Legea nr. 137/2002, obligația furnizării acestor informații de către pârâtă, la solicitarea reclamantei, fiind reglementată de art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 837/2004, astfel că față de refuzul pârâtei de a-și îndeplini această obligație legală, s-a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea promovată de reclamantă. Tribunalul Dâmbovița a apreciat însă ca fiind nejustificată măsura aplicării unei amenzi civile în baza art. 580 3 C. proc. civ., la judecarea fondului cauzei, această sancțiune neputându-se dispune decât în cea de a doua fază a procesului civil, aceea a executării silite, prin parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta A.V.A.S. București, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie în privința soluției de respingere a cererii de aplicare a unei amenzi civile reclamantei, arătând că a notificat-o pe aceasta pentru transmiterea documentelor solicitate, iar îndeplinirea unei obligații de a face de către debitor nu poate fi asigurată decât prin constrângerea acestuia concretizată în aplicarea amenzii civile, reglementată de art. 580 3 C. proc. civ., textul acestuia coroborându-se cu prevederile art. 720 8 C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile în primă instanță privind cererile în materie comercială sunt executorii, astfel încât amenda solicitată de apelanta reclamantă era pe deplin aplicabilă.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 238 din 17 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținându-se în considerente, în esență că prima instanță a aplicat corect prevederile art. 580 3 C. proc. civ. și a concluzionat în mod judicios că amenda civilă reglementată de textul de lege menționat nu poate fi dispusă decât în faza executării silite, după judecarea irevocabilă a cauzei, când „obligația de a face” sau „a nu face” este constatată printr-un titlu executoriu. În contra celei din urmă hotărâri reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. în argumentarea cărora a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 580 3 C. proc.

civ. raportate la art. 720 8 din același cod potrivit cărora hotărârile date în primă instanță privind cererile în materie comercială sunt executorii; în considerarea dispozițiilor legale menționate, recurenta a mai susținut că instanța poate completa obligațiile de a face mențiunea plății a unei amenzi civile, în opinia recurentei sfera textului de lege invocat poate fi extinsă și la situațiile în care debitorul obligației de a face sau a nu face persistă în neexecutarea obligației În consecință, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului declarat împotriva sentinței tribunalului cu consecința admiterii capătului de cerere vizând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantumul stabilit de instanță.

Recursul este nefondat. Criticile formulate de reclamantă întemeiate pe dispozițiile motivului de nelegalitate evocat se referă la aplicarea greșită a legii. Din examinarea criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect textul de lege prevăzut de art. 580 3 C. proc. civ. Potrivit dispozițiilor art. 580 3 C. proc. civ. alin. (1) teza a I-a dacă obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Textul de lege evocat este inclus în procedura executării silite, în faza a doua a procesului, conferind creditorului dreptului de a sesiza instanța de executare, cu obligarea debitorului la plata unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită între 20 și 50 lei pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în titlu executoriu.

Prin urmare, procedura de soluționare se face de către instanța de executare care apreciază asupra cererii creditorului, formulată în condițiile alin. (1) al art. 580 3 C. proc. civ., prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților; încheierea este executorie de drept și se comunică din oficiu organelor fiscale competente, pentru executarea silită, conform normelor Codului de procedură fiscală (art. 733 C. proc. civ.). Așa fiind, textul de lege invocat instituie procedura ce permite ca debitorul unei obligații de a face sau de a nu face, la care se referă un titlu judecătoresc, să fie constrâns să îndeplinească acea obligație fie el însuși, fie alte persoane pe cheltuiala sa. În consecință, reclamanta nu se poate prevala de acest text de lege pentru considerentele menționate, motiv pentru care Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 238 din 17 decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 iunie 2009.