ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1848/2009

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea comercială înregistrată la Tribunalul Dâmbovița la nr. 3444/120/2008, reclamanta A.V.A.S. București a solicitat ca prin

sentința ce se va pronunța, pârâta SC G.C.L.T. SA Târgoviște, să fie obligată

să-i transmită dosarul de privatizare societății, care să cuprindă documentele

menționate în anexa 1 și 2 completate, așa cum prevede art. 6 alin. (1) și (2)

din Legea nr. 137/2002, privind unele măsuri pentru accelerarea privatizării,

cu modificările și completările ulterioare, sub sancțiunea plății unei amenzi

civile al cărui cuantum urmează a fi stabilit de instanță.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat

că a solicitat pârâtei această documentație, în baza atribuțiilor conferite de

art. 5 din O.U.G. nr. 23/2004 și art. 3 alin. (3) H.G. nr. 837/2004, însă pârâta

a refuzat să răspundă acestor solicitări legitime, astfel că reclamanta

prejudiciată a fost nevoită să adreseze instanței de judecată.

În urma administrării probatoriilor cu

înscrisuri, prima instanță a admis acțiunea reclamantei în parte, prin sentința

nr. 957 din 18 septembrie 2008 și a obligat pârâta să transmită acesteia

dosarul de privatizare al societății care să cuprindă documentele parafate și

semnate în original de conducere, menționate în anexa 1 și 2 completată, și a

respins cererea de plată a unei amenzi civile.

Pentru a pronunța această soluție prima

instanță a reținut că reclamanta A.V.A.S. București deține 1,63% din capitalul

social al pârâtei SC G.C.L.T. SA Târgoviște, și are atribuția vânzării acestor

acțiuni, potrivit art. 5 lit. d) din O.U.G. nr. 23/2004, care este precedată de

întocmirea unui dosar de prezentare conform art. 6 alin. (1) și (2) din Legea

nr. 137/2002, obligația furnizării acestor informații de către pârâtă, la

solicitarea reclamantei, fiind reglementată de art. 3 alin. (3) din H.G. nr. 837/2004,

astfel că față de refuzul pârâtei de a-și îndeplini această obligație legală,

s-a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea promovată de reclamantă.

Tribunalul Dâmbovița a apreciat însă ca

fiind nejustificată măsura aplicării unei amenzi civile în baza art. 580

3

C. proc. civ., la judecarea fondului cauzei, această sancțiune neputându-se

dispune decât în cea de a doua fază a procesului civil, aceea a executării

silite, prin parcurgerea etapelor procedurale prevăzute de lege.

Împotriva acestei sentințe a declarat

apel reclamanta A.V.A.S. București, care a criticat-o pentru nelegalitate și

netemeinicie în privința soluției de respingere a cererii de aplicare a unei

amenzi civile reclamantei, arătând că a notificat-o pe aceasta pentru

transmiterea documentelor solicitate, iar îndeplinirea unei obligații de a face

de către debitor nu poate fi asigurată decât prin constrângerea acestuia

concretizată în aplicarea amenzii civile, reglementată de art. 580

3

C.

proc. civ., textul acestuia coroborându-se cu prevederile art. 720

8

C.

proc. civ., potrivit cărora hotărârile în primă instanță privind cererile în

materie comercială sunt executorii, astfel încât amenda solicitată de apelanta

reclamantă era pe deplin aplicabilă.

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială

de contencios administrativ și fiscal, prin decizia nr. 238 din 17 decembrie 2008 a respins ca nefondat apelul reclamantei, reținându-se în considerente, în esență că prima

instanță a aplicat corect prevederile art. 580

3

C. proc. civ. și a

concluzionat în mod judicios că amenda civilă reglementată de textul de lege

menționat nu poate fi dispusă decât în faza executării silite, după judecarea

irevocabilă a cauzei, când „obligația de a face” sau „a nu face” este

constatată printr-un titlu executoriu.

În contra celei din urmă hotărâri

reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. în argumentarea cărora a arătat că în cauză sunt incidente dispozițiile

art. 580

3

C. proc. civ. raportate la art. 720

8

din

același cod potrivit cărora hotărârile date în primă instanță privind cererile

în materie comercială sunt executorii; în considerarea dispozițiilor legale

menționate, recurenta a mai susținut că instanța poate completa obligațiile de

a face mențiunea plății a unei amenzi civile, în opinia recurentei sfera

textului de lege invocat poate fi extinsă și la situațiile în care debitorul

obligației de a face sau a nu face persistă în neexecutarea obligației

În consecință, recurenta solicită

admiterea recursului, modificarea deciziei recurate, admiterea apelului

declarat împotriva sentinței tribunalului cu consecința admiterii capătului de

cerere vizând obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile în cuantumul

stabilit de instanță.

Recursul este nefondat.

Criticile formulate de reclamantă

întemeiate pe dispozițiile motivului de nelegalitate evocat se referă la

aplicarea greșită a legii.

Din examinarea criticilor formulate de

recurentă, Înalta Curte constată că instanța de apel a aplicat corect textul de

lege prevăzut de art. 580

3

C. proc. civ.

Potrivit dispozițiilor art. 580

3

C. proc. civ. alin. (1) teza a I-a dacă obligația de a face nu poate fi

îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la

îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile.

Textul de lege evocat este inclus în

procedura executării silite, în faza a doua a procesului, conferind

creditorului dreptului de a sesiza instanța de executare, cu obligarea debitorului

la plata unei amenzi civile în favoarea statului, stabilită între 20 și 50 lei

pentru fiecare zi de întârziere, până la executarea obligației prevăzute în

titlu executoriu.

Prin urmare, procedura de soluționare se

face de către instanța de executare care apreciază asupra cererii creditorului,

formulată în condițiile alin. (1) al art. 580

3

C. proc. civ., prin

încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților; încheierea este executorie de

drept și se comunică din oficiu organelor fiscale competente, pentru executarea

silită, conform normelor Codului de procedură fiscală (art. 733 C. proc. civ.).

Așa fiind, textul de lege invocat

instituie procedura ce permite ca debitorul unei obligații de a face sau de a

nu face, la care se referă un titlu judecătoresc, să fie constrâns să

îndeplinească acea obligație fie el însuși, fie alte persoane pe cheltuiala sa.

În consecință, reclamanta nu se poate

prevala de acest text de lege pentru considerentele menționate, motiv pentru

care Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunțată cu

respectarea dispozițiilor legale.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta A.V.A.S. București împotriva deciziei nr. 238 din 17

decembrie 2008 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ

și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 10 iunie 2009.