ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 106/2010

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta S.A.A.F. SA a chemat în judecată pe SC M.F. SA și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 20.024.649.357 rol reprezentând contravaloarea deșeuri feroase livrate și neachitate, penalități calculate conform clauzelor contractuale, deșeuri de fier vechi și material lemnos aflate în custodia pârâtei și care nu se mai găsesc și imobilizări vagoane la dispoziția pârâtei de la 14 septembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru 10 vagoane și de la 7 noiembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru vagoanele îndrumate în incinta pârâtei și sechestrate de aceasta.

Curtea de Apel Constanța, prin sentința civilă nr. 49/COM din 25 septembrie 2003 a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, care la rândul său, prin sentința comercială nr. 8082/COM din 6 noiembrie 2003 a declinat competența de soluționare în favoarea curții de apel și a înaintat dosarul Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de competență. Instanța supremă, prin decizia 1638 din 5 mai 2004, în considerarea prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ. - în vigoare la aceea dată - a stabilit competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Constanța. Prin sentința civilă nr. 34/COM din 30 mai 2005, Curtea de Apel făcând aplicațiunea art. 1 pct. 11 din Legea nr. 195/2004 prin care în mod expres s-a stabilit competența de soluționare a cauzelor comerciale având ca obiect pretenții peste 10 milioane de rol la Tribunale, a declinat competența la Tribunalul Constanța.

Tribunalul, prin sentința civilă 960 din 14 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat pe pârâtă să plătească sumele de 123.638,77 lei reprezentând preț deșeuri neferoase, 112.387,65 lei penalități de întârziere, 333.623,31 lei preț fier vechi și deșeuri lemn și la 18.906 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond a reținut în esență că prin contractul încheiat la 1 februarie 2000 pârâta s-a obligat să execute lucrări de dezmembrare și tăiere a vagoanelor casate, puse la dispoziție de reclamantă, părțile stabilind modalități și condiții de plată, inserând o clauză penală ce penaliza cu 0,15% pe zi de întârziere nerespectarea obligațiilor fără ca aceasta să poată depăși cuantumul sumei la care se calculează, contract la care, prin acte adiționale s-a convenit ca reclamanta să vândă pârâtei fier vechi rezultat din dezmembrările efectuate.

S-a mai reținut, conform rapoartelor de expertiză, că pârâta datorează penalități pe perioada 24 noiembrie 2001 - 22 iulie 2003 pentru factura fiscală reprezentând prețul fierului vechi și deșeurilor de lemn, chiar dacă nu a fost acceptată la plată iar în privința bunurilor aflate în custodia pârâtei, reclamanta are opțiunea executării în natură sau prin echivalent. În privința datoriei pentru imobilizarea vagoanelor instanța a considerat că însăși reclamanta a solicitat ca vagoanele să rămână în incinta pârâtei până la soluționarea litigiului, fără a cere eliberarea lor după soluționare.

Prin decizia civilă nr. 218/COM din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins excepțiile anulării ca netimbrate și inadmisibilității apelului reclamante, a admis apelul pârâtei schimbând în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației de plată a sumei de 112.387,65 lei penalități de întârziere, a menținut restul dispozițiilor sentinței și a respins apelul reclamantei, obligând-o la 1.476,7 lei diferență de taxă de timbru. Instanța de apel a reținut în esență că nu poate fi anulat ca netimbrat apelul reclamantei ce a făcut dovada plății taxei de timbru cu copia chitanței. Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 146/1997 permițând această adresă și nici neplata în totalitate a taxei de timbru dacă nu s-a constatat modul de stabilire a acesteia.

Inadmisibilitatea căii de atac a apelului reclamantei pentru suma de 277.296,1 lei reprezentând indicele de inflație a fost considerată nefondată în raport de calea devolutivă de atac în care se poate cenzura legalitatea cererii. Pe fond, curtea a reținut că nu poate fi reținută critica pentru neacordarea indicelui de inflație pentru că nu s-a cerut; iar în privința penalităților pentru întârzierea executării obligațiilor actelor adiționale la contractul de prestații instanța de apel a considerat cele două acte ca fiind contracte de vânzare - cumpărare distinctive de contractul de prestații care nu aveau inserată o clauză penală. În legătură cu prețul pentru fierul vechi și deșeurile de lemn neplata a fost constată în procesul - verbal din 2002 iar bunurile aflate în custodia pârâtei nepredate naște dreptul reclamantei de a opta pentru plata daunelor ce i-au fost provocate.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, părțile au declarat recurs. Reclamanta, întemeindu-și cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat hotărârea Curții de Apel pentru greșita interpretare a actelor adiționale cărora nu le-a considerat aplicabile clauza penală fiind inserată în contractul din 2000 deși părțile le-a acordat caracterul adițional iar cine era în culpă obligată la penalității de întârziere de 0,15 % pe zi. În privința actualizării sumelor greșit nu au fost acordate deși prin analizarea raportului de expertiză aceste sume erau calculate. Recursul pârâtei privește greșita obligare la plata contravalorii fierului vechi și deșeurilor de lemn rămase în custodia sa, actul având caracterul unui contract de depozit având ca obiect bunuri de gen a căror restituire în aceeași cantitate și calitate se poate face.

Recursurile sunt nefondate și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune. Prin contractul de prestație din 1 februarie 2000 părțile au convenit asupra lucrărilor de dezmembrare și tăiere a 6.000 vagoane aprobate la casare în condițiile și termenele impuse în capitolul V, modalității de plată și răspundere contractuală stabilite în capitolele VII și X. Prin actele adiționale părțile au stabilit un alt obiect al convenției la vânzarea cantității de 1.100 tone fier vechi la prețul de 53 dolari S.U.A. fără T.V.A. în condițiile franco depozit și respectiv a cantității de 76 dolari S.U.A. cu T.V.A. pentru 825 tone în aceleași condiții de livrare.

Interpretarea pe care recurenta reclamantă încearcă să o dea actelor adiționale este falsă, cu atât mai mult cu cât, în condițiile în care părțile au dorit să mențină clauzele contractului de prestări, au făcut-o în actul adițional care în pct. 5 prevede menținerea tuturor celorlalte clauze și prevederi ale contractului din 2000. Așadar cât timp cele 2 acte adiționale nu au menționat păstrarea clauzelor contractului relative la plata penalităților de întârziere, acestea nu se pot extinde printr-un silogism analogic în care ipoteza nu este prevăzută. În privința actualizării sumelor, instanța de apel în mod judicios a reținut că principiul disponibilității acțiunii subordonează activitatea instanței la ceea ce părțile au cerut.

Fără a formula o cerere în sensul actualizării sumelor datorate cu rata inflației, instanța de fond nu le putea acorda, iar în fața instanței de apel nu s-a formulat o cere nouă ci o critică a soluției primei instanțe. De altfel regulile procedurale [art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.] stabilesc în acest domeniu și competența executorului judecătoresc de a actualiza valoare obligației principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, dacă titlu executoriu conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare să poată actualiza valoarea acelei obligații. În recursul său, pârâta caracterizează procesul - verbal al custodiei ca fiind un contract de depozit având ca obiect bunuri de gen, a căror contravaloare nu poate fi acordată.

Recurenta face însă abstracție de natura și prevederile speciale ale contractului de depozit, astfel cum e reglementat de art. 1593 – art. 1619 C. civ. și de prevederile art. 1073 C. civ. De aceea instanțele de fond, pentru neîndeplinirea exactă a obligației debitorului a îndreptățit pe creditor la despăgubiri, opțiunea aparținând acestuia din urmă. Așa fiind, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 218/COM din 22 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de reclamanta S.A.A.F. SA București și de pârâta SC M.F. SA Năvodari împotriva deciziei nr. 218/COM din 22 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 ianuarie 2010.