ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 106/2010

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Reclamanta S.A.A.F. SA a chemat în judecată pe SC M.F.

SA și a solicitat obligarea acesteia la plata sumei de 20.024.649.357 rol reprezentând

contravaloarea deșeuri feroase livrate și neachitate, penalități calculate

conform clauzelor contractuale, deșeuri de fier vechi și material lemnos aflate

în custodia pârâtei și care nu se mai găsesc și imobilizări vagoane la

dispoziția pârâtei de la 14 septembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru 10

vagoane și de la 7 noiembrie 2001 la 14 noiembrie 2002 pentru vagoanele îndrumate

în incinta pârâtei și sechestrate de aceasta.

Curtea de Apel Constanța,

prin sentința civilă nr. 49/COM din 25 septembrie 2003 a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, care la rândul său,

prin sentința comercială nr. 8082/COM din 6 noiembrie 2003 a declinat

competența de soluționare în favoarea curții de apel și a înaintat dosarul

Curții Supreme de Justiție pentru soluționarea conflictului negativ de

competență.

Instanța supremă, prin

decizia 1638 din 5 mai 2004, în considerarea prevederilor art. 3 pct. 1 C.

proc. civ. - în vigoare la aceea dată - a stabilit competența de soluționare în

favoarea Curții de Apel Constanța.

Prin sentința civilă nr. 34/COM

din 30 mai 2005, Curtea de Apel făcând aplicațiunea art. 1 pct. 11 din Legea nr.

195/2004 prin care în mod expres s-a stabilit competența de soluționare a

cauzelor comerciale având ca obiect pretenții peste 10 milioane de rol la Tribunale,

a declinat competența la Tribunalul Constanța.

Tribunalul, prin sentința

civilă 960 din 14 aprilie 2008 a admis în parte acțiunea reclamantei, a obligat

pe pârâtă să plătească sumele de 123.638,77 lei reprezentând preț deșeuri

neferoase, 112.387,65 lei penalități de întârziere, 333.623,31 lei preț fier

vechi și deșeuri lemn și la 18.906 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de fond a reținut

în esență că prin contractul încheiat la 1 februarie 2000 pârâta s-a obligat să

execute lucrări de dezmembrare și tăiere a vagoanelor casate, puse la

dispoziție de reclamantă, părțile stabilind modalități și condiții de plată,

inserând o clauză penală ce penaliza cu 0,15% pe zi de întârziere nerespectarea

obligațiilor fără ca aceasta să poată depăși cuantumul sumei la care se

calculează, contract la care, prin acte adiționale s-a convenit ca reclamanta

să vândă pârâtei fier vechi rezultat din dezmembrările efectuate.

S-a mai reținut, conform

rapoartelor de expertiză, că pârâta datorează penalități pe perioada 24

noiembrie 2001 - 22 iulie 2003 pentru factura fiscală reprezentând prețul

fierului vechi și deșeurilor de lemn, chiar dacă nu a fost acceptată la plată

iar în privința bunurilor aflate în custodia pârâtei, reclamanta are opțiunea

executării în natură sau prin echivalent.

În privința datoriei pentru

imobilizarea vagoanelor instanța a considerat că însăși reclamanta a solicitat

ca vagoanele să rămână în incinta pârâtei până la soluționarea litigiului, fără

a cere eliberarea lor după soluționare.

Prin decizia civilă nr. 218/COM

din 22 decembrie 2008, Curtea de Apel Constanța a respins excepțiile anulării

ca netimbrate și inadmisibilității apelului reclamante, a admis apelul pârâtei

schimbând în parte sentința atacată în sensul înlăturării obligației de plată a

sumei de 112.387,65 lei penalități de întârziere, a menținut restul

dispozițiilor sentinței și a respins apelul reclamantei, obligând-o la 1.476,7

lei diferență de taxă de timbru.

Instanța de apel a reținut

în esență că nu poate fi anulat ca netimbrat apelul reclamantei ce a făcut

dovada plății taxei de timbru cu copia chitanței. Normele metodologice de

aplicare a Legii nr. 146/1997 permițând această adresă și nici neplata în

totalitate a taxei de timbru dacă nu s-a constatat modul de stabilire a

acesteia.

Inadmisibilitatea căii de

atac a apelului reclamantei pentru suma de 277.296,1 lei reprezentând indicele

de inflație a fost considerată nefondată în raport de calea devolutivă de atac

în care se poate cenzura legalitatea cererii.

Pe fond, curtea a reținut că

nu poate fi reținută critica pentru neacordarea indicelui de inflație pentru că

nu s-a cerut; iar în privința penalităților pentru întârzierea executării

obligațiilor actelor adiționale la contractul de prestații instanța de apel a

considerat cele două acte ca fiind contracte de vânzare - cumpărare distinctive

de contractul de prestații care nu aveau inserată o clauză penală.

În legătură cu prețul pentru

fierul vechi și deșeurile de lemn neplata a fost constată în procesul - verbal

din 2002 iar bunurile aflate în custodia pârâtei nepredate naște dreptul

reclamantei de a opta pentru plata daunelor ce i-au fost provocate.

Împotriva deciziei astfel

pronunțate, părțile au declarat recurs.

Reclamanta, întemeindu-și

cererea pe dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., a criticat hotărârea

Curții de Apel pentru greșita interpretare a actelor adiționale cărora nu le-a

considerat aplicabile clauza penală fiind inserată în contractul din 2000 deși

părțile le-a acordat caracterul adițional iar cine era în culpă obligată la

penalității de întârziere de 0,15 % pe zi. În privința actualizării sumelor

greșit nu au fost acordate deși prin analizarea raportului de expertiză aceste

sume erau calculate.

Recursul pârâtei privește

greșita obligare la plata contravalorii fierului vechi și deșeurilor de lemn

rămase în custodia sa, actul având caracterul unui contract de depozit având ca

obiect bunuri de gen a căror restituire în aceeași cantitate și calitate se

poate face.

Recursurile sunt nefondate

și vor fi respinse pentru considerentele ce se vor expune.

Prin contractul de prestație

din 1 februarie 2000 părțile au convenit asupra lucrărilor de dezmembrare și

tăiere a 6.000 vagoane aprobate la casare în condițiile și termenele impuse în capitolul

V, modalității de plată și răspundere contractuală stabilite în capitolele VII

și X.

Prin actele adiționale

părțile au stabilit un alt obiect al convenției la vânzarea cantității de 1.100

tone fier vechi la prețul de 53 dolari S.U.A. fără T.V.A. în condițiile franco

depozit și respectiv a cantității de 76 dolari S.U.A. cu T.V.A. pentru 825 tone

în aceleași condiții de livrare.

Interpretarea pe care

recurenta reclamantă încearcă să o dea actelor adiționale este falsă, cu atât

mai mult cu cât, în condițiile în care părțile au dorit să mențină clauzele

contractului de prestări, au făcut-o în actul adițional care în pct. 5 prevede

menținerea tuturor celorlalte clauze și prevederi ale contractului din 2000.

Așadar cât timp cele 2 acte adiționale nu au menționat păstrarea clauzelor

contractului relative la plata penalităților de întârziere, acestea nu se pot

extinde printr-un silogism analogic în care ipoteza nu este prevăzută.

În privința actualizării

sumelor, instanța de apel în mod judicios a reținut că principiul

disponibilității acțiunii subordonează activitatea instanței la ceea ce părțile

au cerut. Fără a formula o cerere în sensul actualizării sumelor datorate cu

rata inflației, instanța de fond nu le putea acorda, iar în fața instanței de

apel nu s-a formulat o cere nouă ci o critică a soluției primei instanțe.

De altfel regulile

procedurale [art. 3712 alin. (3) C. proc. civ.] stabilesc în acest domeniu și

competența executorului judecătoresc de a actualiza valoare obligației

principale stabilite în bani, indiferent de izvorul ei, dacă titlu executoriu

conține suficiente criterii în funcție de care organul de executare să poată

actualiza valoarea acelei obligații.

În recursul său, pârâta

caracterizează procesul - verbal al custodiei ca fiind un contract de depozit

având ca obiect bunuri de gen, a căror contravaloare nu poate fi acordată.

Recurenta face însă

abstracție de natura și prevederile speciale ale contractului de depozit,

astfel cum e reglementat de art. 1593 – art. 1619 C. civ. și de prevederile art.

1073 C. civ.

De aceea instanțele de fond,

pentru neîndeplinirea exactă a obligației debitorului a îndreptățit pe creditor

la despăgubiri, opțiunea aparținând acestuia din urmă.

Așa fiind, în temeiul

dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție va

respinge ca nefondate recursurile declarate împotriva deciziei civile nr. 218/COM

din 22 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de Apel Constanța.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile

declarate de reclamanta S.A.A.F. SA București și de pârâta SC M.F. SA Năvodari

împotriva deciziei nr. 218/COM din 22 decembrie 2008 pronunțată de Curtea de

Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios

administrativ și fiscal, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 ianuarie 2010.