ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2750/2010
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2750/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de față:
Din examinarea actelor și
lucrărilor dosarului, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul
Judecătoriei sectorului 3 București la data de 3 martie 2008 sub nr. 2511/301/2008
reclamanta SC A.M.C. SRL a chemat în judecată pe pârâta SC T.M.I. SRL,
solicitând obligarea pârâtei la restituirea cantității de 108,81 tone
reprezentând materie secundară feroasă, marfa achitată de
reclamantă și nelivrată de către pârâtă, obligarea
pârâtei la plata sumei de 10.078,62 lei reprezentând contravaloare marfa, Ia
plata dobânzii legale în cuantum de 1.835,5 lei la momentul introducerii
acțiunii până la plata efectivă a debitului și la plata
cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 6539
din 25 iunie 2008 pronunțată de Judecătoria sectorului 3
București în dosarul nr. 2511/301/2008 a fost admisă excepția
necompetenței materiale invocată din oficiu cu privire la primul
capăt de cerere, având ca obiect restituirea cantității de
108,81 tone materie secundară feroasă; a fost declinată
soluționarea primului capăt de cerere în favoarea Tribunalului
București și a fost disjuns capătul de cerere având ca obiect
obligarea pârâtei la plata sumei de 10.078,62 lei plus dobânda legală.
Tribunalul București, secția
a VI-a comercială, prin sentința comercială nr. 5782 din 8
aprilie 2009, a admis acțiunea astfel cum a fost formulată pe capătul
unu de cerere privind pe reclamanta SC A.M.C. SRL București, a obligat
pârâta la restituirea cantității de 108,81 tone reprezentând
marfă achitată și nelivrată și a luat act de
precizarea privitoare la recuperarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.
Împotriva acestei sentințe,
pârâta SC T.M.I. SRL a declarat apel criticând soluția pentru nelegalitate
și netemeinicie, iar prin decizia nr. 55 din 5 februarie 2010 Curtea de
Apel București, secția a VI-a comercială, a respins, ca
nefondat, apelul promovat de pârâtă.
În termen legal, împotriva acestei
decizii, pârâta SC T.M.I. SRL a declarat recurs.
Cum problema timbrajului se
analizează prioritar oricărei cereri, excepții, motive de
casare, Înalta Curte conform art. 137 C. proc. civ. raportat la art. 11 și
art. 20 alin. (1) – (3) din Legea nr. 146/1997, modificată și
completată, și la dispozițiile art. 302 ind. 1 alin. (2) C.
proc. civ. potrivit cărora „la cererea de recurs se va atașa dovada
achitării taxei de timbru”, a luat în examinare excepția
netimbrării cererii de recurs și a reținut:
Recurenta-pârâtă a fost legal
citată pentru termenul din 15 septembrie 2010, cu mențiunea de a depune
taxa judiciară de timbru în valoare de 4 lei și 0,15 lei timbru
judiciar, iar aceasta în mod nejustificat nu și-a îndeplinit
obligația legală a timbrării recursului.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997
privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit
căruia acțiunile și cererile introduse la instanțele
judecătorești sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute
de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice cât și de persoanele
juridice care se plătesc anticipat sau în mod excepțional, până
la termenul stabilit de instanță, de regulă primul termen de
judecată.
Potrivit dispozițiilor art. 9
din Ordonanța nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din
Legea nr. 146/1997 și normelor de aplicare a acestui act normativ, în
cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru și
timbru judiciar, cererea părții se anulează, după caz, ca
netimbrată sau insuficient timbrată.
Constatând că recursul nu a
fost timbrat anticipat, că recurenta-reclamantă nu s-a conformat
obligației de timbrare potrivit mențiunii din citația pentru
termenul de judecată din 15 septembrie 2010, când procedura a fost legal
îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală
(personală sau ca obiect) de obligația timbrării, Înalta Curte
urmează să dea eficiență dispozițiilor art. 20 alin. (3)
din Legea nr. 146/1997, respectiv celor ale art. 35 alin. (5) din Normele
metodologice de aplicare a legii și ale art. 9 din O.G. nr. 32/1995
și să dispună anularea recursului pârâtei SC T.M.I. SRL
București, ca netimbrat. Față de aceste considerente, analizarea
celorlalte excepții invocate nu se mai justifică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul
declarat de pârâta SC T.M.I. SRL București împotriva deciziei comerciale nr.
55 din 5 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a
VI-a comercială.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 15 septembrie 2010.