ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2010

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față:

Din examinarea

actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele:

Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului

Constanța reclamanta SC E.P. SA Constanța a solicitat obligarea pârâtei SC C.P.

SRL Bacău la plata sumei de 191.392 lei reprezentând costurile deținerii în

custodie a cantității de 216 tone C.L.G. în perioada octombrie 2005 - iulie

2008 și să se constate că societatea reclamantă a dobândit dreptul de

proprietate asupra cantității de 35,35 tone C.L.G. în valoare de 33.220,4 lei.

În motivarea acțiunii

reclamanta a arătat următoarele:

- părțile au încheiat

contractul de custodie din 30 noiembrie 2004, contract prin care reclamanta s-a

angajat să păstreze în custodie cantitatea de 1.000 tone C.L.G., în timp ce

pârâta, în calitate de proprietar, trebuia să preia combustibilul în intervalul

decembrie 2004 - februarie 2005. Preluarea nu s-a făcut în perioada convenită,

astfel că, la data de 09 august 2005, părțile au semnat un act adițional la

Contractul din 2004 prin care au convenit ca bunul să fie preluat în perioada

august - septembrie 2005;

- urmare a vânzării

unei cantități de 913 tone C.L.G., pârâta mai are în custodia reclamantei

cantitatea de 216,709 tone C.L.G., iar din septembrie și până în prezent pârâta

nu a solicitat preluarea acestei cantități și nici nu a solicitat să fie

livrată de către reclamantă pe calea ferată;

- atât potrivit art. 3

alin. (3) din Contractul din 2004, cât si potrivit art. 3 alin. (2) din Actul

adițional din 09 august 2005, pârâta datorează pentru perioada cuprinsă între

luna octombrie 2005 și până în prezent costurile pentru custodia cantității de

216,709 tone C.L.G., costurile fiind calculate până în iulie 2008 la suma de

191.392 lei,

- prin același act

adițional din 09 august 2005, părțile au convenit că pentru păstrarea în

custodie până la acea dată, respectiv 09 august 2005, pârâta datorează

societății reclamante suma de 33.220,14 lei, iar în cazul în care pârâta nu

plătește această sumă reclamanta dobândește un drept de retenție asupra unei

cantități de marfă care să acopere cheltuielile menționate, respectiv 35,35

tone C.L.G. Întrucât pârâta nu a achitat până în prezent suma datorată,

reclamanta pretinde că este îndreptățită să dobândească proprietatea asupra

cantității de 35,35 tone C.L.G.

În drept, au fost

invocate dispozițiile art. 969, 970 si 1073 C. civ.

În ceea ce privește

capătul doi de cerere, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la

acțiune, excepție respinsă de instanță prin încheierea din 06 ianuarie 2009,

iar la termenul din 03 februarie 2009 a invocat excepția inadmisibilitălii

acestui capăt de cerere, excepție respinsă, de asemenea, prin încheierea din 10

februarie 2009.

Prin încheierea din

19 mai 2009 instanța a apreciat că cererea reclamantei, de înlocuire acțiunii

în constatare cu cea în realizarea dreptului, reprezintă o modificare a

acțiunii și a respins cererea ca tardiv formulată.

Prin Sentința civilă nr.

1756/ Com din 16 martie 2010 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca

nefondată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.975 lei -

cheltuieli de judecată. Totodată a încuviințat cererea de majorare a

onorariului în favoarea celor doi experți cu suma de 3000 lei, în sarcina

reclamantei, reținând în considerente următoarele:

- principiul puterii

de lucru judecat împiedică analizarea aspectului culpei în neexecutarea

contractului, câtă vreme într-o hotărâre anterioară s-a stabilit că vina

aparține reclamantei din prezenta cauză, aceasta fiind obligată prin hotărâre

să livreze către SC C.P. SRL cantitatea de 217,009 tone C.L.G. Nefiind în culpă

pentru neridicarea în termen a cantității de combustibil, pârâta nu poate fi

obligată să suporte cheltuielile făcute cu conservarea bunului pentru perioada

octombrie 2005 - iulie 2008;

- în ceea ce privește

capătul doi de cerere, s-a reținut că, deși pârâta a fost obligată față de

reclamantă să suporte contravaloarea cheltuielilor de depozit pentru perioada

anterioară datei semnării actului adițional și aceasta nu onorat această

obligație, potrivit înțelegerii părților, reclamanta are un drept retenție

asupra cantității de 35,35 tone C.L.G. până la achitarea sumei, drept retenție

care nu se poate transforma însă în drept de proprietate.

Împotriva sentinței

menționate și a încheierii de ședință din 19 mai 2009 a declarat apel

reclamanta SC E.P. SA, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind

nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte:

- greșita soluționare

a primului capăt de cerere prin prisma admiterii excepției autorității de lucru

judecat;

- în pronunțarea

încheierii din 19 mai 2009 instanța de fond a făcut o greșită aplicare a

prevederilor legale incidente, respectiv a art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc.

civ., încălcând și principiul disponibilității acțiunii civile, potrivit căruia

partea dispune de obiectul litigiului în procesul civil.

Curtea de Apel

Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ

și fiscal, prin Decizia nr. 59 din 9 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul

formulat de apelanta reclamantă.

În fundamentarea

soluției pronunțate, instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele

considerente:

- instanța de fond a

recunoscut pârâtei, în mod corect, dreptul acesteia statuat irevocabil prin

sentința civilă nr. 3351/ com din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța

prin care s-a stabilit, în analiza aceluiași raport contractual existent între

părți, că pârâta este în culpă pentru nelivrarea cantității de combustibil

către reclamantă în termenul de eșalonare prevăzut de părți, motiv pentru care

nu este îndreptățită a pretinde cheltuielile legate de custodia mărfii;

- în ceea ce privește

al doilea capăt de cerere, susținerile apelantei sunt total diferite de ceea ce

s-a arătat în motivele acțiunii și de ceea ce rezultă din actul adițional

menționat care nu conferă niciun drept de proprietate reclamantei asupra

vreunei cantități de combustibil pentru suma datorată de pârâtă ca și

cheltuieli de custodie și neachitată, ci instituie doar un drept de retenție în

favoarea acesteia.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta SC E.P. SA, solicitând admiterea

recursului si modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si

casării încheierii din 19 mai 200S și trimiterii dosarului spre rejudecare

aceluiași Tribunal Constanța.

Recurenta își

subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C.

proc. civ și vizează în esență următoarele aspecte:

- instanța de apel ca

și cea de fond au făcut o greșită aplicare prevederilor legale referitoare la

efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, raportat la sentința civila nr.

3351/ Com din 22 octombrie 2008 pronunțata intre aceleași părți, prin care

societatea reclamantă a fost obligată la livrarea către intimata a cantității

de 217,009 tone C.L.G;

- în ceea ce privește

încheierea din 19 mai 2009, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a

prevederilor legale incidente, respectiv art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. c,

totodată încălcând si principiul disponibilității acțiunii civil potrivit

căruia partea dispune de obiectul litigiului in procesul civil.

Înalta Curte,

examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că

recursul este nefondat din următoarele considerente:

În ceea ce privește

prima critică este de reținut eroarea pe care recurenta o face cu privire la

obiectul acțiunii de fond în Dosarul nr. 2967/118/2008 soluționat irevocabil de

Tribunalul Constanța prin sentința nr. 3351/ com din 22 octombrie 2008. Astfel

în această primă acțiune reclamanta SC C.P. SRL Bacău solicită obligarea

pârâtei SC E.P. SA Constanța să livreze reclamantei în proprietate o anumită

cantitate de G.P.L. și nu să restituie reclamantei cantitatea de combustibil

rămasă în custodia pârâtei.

Ambele litigii - atât

cel purtat în evocatul dosar cât și cel de față - au același izvor contractual,

respectiv contractul din 2004 care a primit în primul litigiu o calificare juridică

ce operează cu putere de lucru judecat și în cel de-al doilea - aspect legal

reținut de instanța de control judecătoresc.

Așa fiind, intenția

recurentei - reclamante de a repune în discuție calificarea contractului din

2004 și obligațiile părților aspecte dezlegate irevocabil de instanță - nu se

poate materializa, întrucât s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat

consacrat de art. 1201 C. civ. Din acest punct de vedere decizia recurată nu

este susceptibilă de a fi cenzurată, instanța de control judiciar făcând o

corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ. în raport de

datele cauzei.

În ceea ce privește

cea de-a doua critică, aceasta se dovedește, de asemenea, nefondată dat fiind

faptul că instanța de apel a dat o corectă interpretare a art. 132 alin. (2) pct.

4 C. proc. civ. statuând asupra legalității sentinței apelate sub aspectul

soluționării excepției de tardivitate a modificării acțiunii și în raport de

faptul că acțiunea în realizare și cea în constatare vizau drepturi diferite.

În considerarea celor

ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul

criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca

nefondat, iar în aplicarea art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să

plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.860 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat

recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E.P. SA Constanța împotriva

Deciziei nr. 59/ Com din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal.

Obligă recurenta să

plătească intimatei 1860 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 decembrie 2010.