ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4232/2010

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor cauzei, constată următoarele: Prin acțiunea introdusă pe rolul Tribunalului Constanța reclamanta SC E.P. SA Constanța a solicitat obligarea pârâtei SC C.P. SRL Bacău la plata sumei de 191.392 lei reprezentând costurile deținerii în custodie a cantității de 216 tone C.L.G. în perioada octombrie 2005 - iulie 2008 și să se constate că societatea reclamantă a dobândit dreptul de proprietate asupra cantității de 35,35 tone C.L.G. în valoare de 33.220,4 lei.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat următoarele: - părțile au încheiat contractul de custodie din 30 noiembrie 2004, contract prin care reclamanta s-a angajat să păstreze în custodie cantitatea de 1.000 tone C.L.G., în timp ce pârâta, în calitate de proprietar, trebuia să preia combustibilul în intervalul decembrie 2004 - februarie 2005. Preluarea nu s-a făcut în perioada convenită, astfel că, la data de 09 august 2005, părțile au semnat un act adițional la Contractul din 2004 prin care au convenit ca bunul să fie preluat în perioada august - septembrie 2005; - urmare a vânzării unei cantități de 913 tone C.L.G., pârâta mai are în custodia reclamantei cantitatea de 216,709 tone C.L.G., iar din septembrie și până în prezent pârâta nu a solicitat preluarea acestei cantități și nici nu a solicitat să fie livrată de către reclamantă pe calea ferată; - atât potrivit art. 3 alin. (3) din Contractul din 2004, cât si potrivit art. 3 alin. (2) din Actul adițional din 09 august 2005, pârâta datorează pentru perioada cuprinsă între luna octombrie 2005 și până în prezent costurile pentru custodia cantității de 216,709 tone C.L.G., costurile fiind calculate până în iulie 2008 la suma de 191.392 lei, - prin același act adițional din 09 august 2005, părțile au convenit că pentru păstrarea în custodie până la acea dată, respectiv 09 august 2005,

pârâta datorează societății reclamante suma de 33.220,14 lei, iar în cazul în care pârâta nu plătește această sumă reclamanta dobândește un drept de retenție asupra unei cantități de marfă care să acopere cheltuielile menționate, respectiv 35,35 tone C.L.G. Întrucât pârâta nu a achitat până în prezent suma datorată, reclamanta pretinde că este îndreptățită să dobândească proprietatea asupra cantității de 35,35 tone C.L.G. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 969, 970 si 1073 C. civ.

În ceea ce privește capătul doi de cerere, pârâta a invocat excepția prescripției dreptului la acțiune, excepție respinsă de instanță prin încheierea din 06 ianuarie 2009, iar la termenul din 03 februarie 2009 a invocat excepția inadmisibilitălii acestui capăt de cerere, excepție respinsă, de asemenea, prin încheierea din 10 februarie 2009. Prin încheierea din 19 mai 2009 instanța a apreciat că cererea reclamantei, de înlocuire acțiunii în constatare cu cea în realizarea dreptului, reprezintă o modificare a acțiunii și a respins cererea ca tardiv formulată. Prin Sentința civilă nr. 1756/ Com din 16 martie 2010 Tribunalul Constanța a respins acțiunea ca nefondată și a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 2.975 lei - cheltuieli de judecată.

Totodată a încuviințat cererea de majorare a onorariului în favoarea celor doi experți cu suma de 3000 lei, în sarcina reclamantei, reținând în considerente următoarele: - principiul puterii de lucru judecat împiedică analizarea aspectului culpei în neexecutarea contractului, câtă vreme într-o hotărâre anterioară s-a stabilit că vina aparține reclamantei din prezenta cauză, aceasta fiind obligată prin hotărâre să livreze către SC C.P. SRL cantitatea de 217,009 tone C.L.G.

Nefiind în culpă pentru neridicarea în termen a cantității de combustibil, pârâta nu poate fi obligată să suporte cheltuielile făcute cu conservarea bunului pentru perioada octombrie 2005 - iulie 2008; - în ceea ce privește capătul doi de cerere, s-a reținut că, deși pârâta a fost obligată față de reclamantă să suporte contravaloarea cheltuielilor de depozit pentru perioada anterioară datei semnării actului adițional și aceasta nu onorat această obligație, potrivit înțelegerii părților, reclamanta are un drept retenție asupra cantității de 35,35 tone C.L.G. până la achitarea sumei, drept retenție care nu se poate transforma însă în drept de proprietate. Împotriva sentinței menționate și a încheierii de ședință din 19 mai 2009 a declarat apel reclamanta SC E.P.

SA, care a criticat soluția instanței de fond ca fiind nelegală și netemeinică sub următoarele aspecte: - greșita soluționare a primului capăt de cerere prin prisma admiterii excepției autorității de lucru judecat; - în pronunțarea încheierii din 19 mai 2009 instanța de fond a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv a art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ., încălcând și principiul disponibilității acțiunii civile, potrivit căruia partea dispune de obiectul litigiului în procesul civil. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal, prin Decizia nr. 59 din 9 iunie 2010 a respins ca nefondat apelul formulat de apelanta reclamantă.

În fundamentarea soluției pronunțate, instanța de control judiciar a avut în vedere următoarele considerente: - instanța de fond a recunoscut pârâtei, în mod corect, dreptul acesteia statuat irevocabil prin sentința civilă nr. 3351/ com din 22 octombrie 2008 a Tribunalului Constanța prin care s-a stabilit, în analiza aceluiași raport contractual existent între părți, că pârâta este în culpă pentru nelivrarea cantității de combustibil către reclamantă în termenul de eșalonare prevăzut de părți, motiv pentru care nu este îndreptățită a pretinde cheltuielile legate de custodia mărfii; - în ceea ce privește al doilea capăt de cerere, susținerile apelantei sunt total diferite de ceea ce s-a arătat în motivele acțiunii și de ceea ce rezultă din actul adițional menționat care nu conferă niciun drept de proprietate reclamantei asupra vreunei cantități de combustibil pentru suma datorată de pârâtă ca și cheltuieli de custodie și neachitată, ci instituie doar un drept de retenție în favoarea acesteia.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC E.P. SA, solicitând admiterea recursului si modificarea deciziei atacate in sensul admiterii apelului si casării încheierii din 19 mai 200S și trimiterii dosarului spre rejudecare aceluiași Tribunal Constanța. Recurenta își subsumează criticile motivului de modificare reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ și vizează în esență următoarele aspecte: - instanța de apel ca și cea de fond au făcut o greșită aplicare prevederilor legale referitoare la efectul pozitiv al autorității de lucru judecat, raportat la sentința civila nr. 3351/ Com din 22 octombrie 2008 pronunțata intre aceleași părți, prin care societatea reclamantă a fost obligată la livrarea către intimata a cantității de 217,009 tone C.L.G; - în ceea ce privește încheierea din 19 mai 2009, instanța de apel a făcut o greșită aplicare a prevederilor legale incidente, respectiv art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc.

c, totodată încălcând si principiul disponibilității acțiunii civil potrivit căruia partea dispune de obiectul litigiului in procesul civil. Înalta Curte, examinând decizia atacată prin prisma criticilor formulate, constată că recursul este nefondat din următoarele considerente: În ceea ce privește prima critică este de reținut eroarea pe care recurenta o face cu privire la obiectul acțiunii de fond în Dosarul nr. 2967/118/2008 soluționat irevocabil de Tribunalul Constanța prin sentința nr. 3351/ com din 22 octombrie 2008. Astfel în această primă acțiune reclamanta SC C.P. SRL Bacău solicită obligarea pârâtei SC E.P. SA Constanța să livreze reclamantei în proprietate o anumită cantitate de G.P.L.

și nu să restituie reclamantei cantitatea de combustibil rămasă în custodia pârâtei. Ambele litigii - atât cel purtat în evocatul dosar cât și cel de față - au același izvor contractual, respectiv contractul din 2004 care a primit în primul litigiu o calificare juridică ce operează cu putere de lucru judecat și în cel de-al doilea - aspect legal reținut de instanța de control judecătoresc. Așa fiind, intenția recurentei - reclamante de a repune în discuție calificarea contractului din 2004 și obligațiile părților aspecte dezlegate irevocabil de instanță - nu se poate materializa, întrucât s-ar încălca principiul puterii de lucru judecat consacrat de art. 1201 C. civ. Din acest punct de vedere decizia recurată nu este susceptibilă de a fi cenzurată, instanța de control judiciar făcând o corectă interpretare și aplicare a dispozițiilor art. 1201 C. civ.

în raport de datele cauzei. În ceea ce privește cea de-a doua critică, aceasta se dovedește, de asemenea, nefondată dat fiind faptul că instanța de apel a dat o corectă interpretare a art. 132 alin. (2) pct. 4 C. proc. civ. statuând asupra legalității sentinței apelate sub aspectul soluționării excepției de tardivitate a modificării acțiunii și în raport de faptul că acțiunea în realizare și cea în constatare vizau drepturi diferite. În considerarea celor ce preced Înalta Curte, constatând legalitatea deciziei recurate sub aspectul criticilor formulate, în temeiul art. 312 C. proc. civ. va respinge recursul ca nefondat, iar în aplicarea art. 274 C. proc. civ. va obliga recurenta să plătească intimatei cheltuieli de judecată în sumă de 1.860 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta - reclamantă SC E.P. SA Constanța împotriva Deciziei nr. 59/ Com din 9 iunie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială de contencios administrativ și fiscal. Obligă recurenta să plătească intimatei 1860 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 decembrie 2010.