ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3054/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 551/C din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC M.&T. W.I. SRL, cu sediul în București, împotriva pârâtei SC D. SA (actualmente SC R.P.O. SA) cu sediul în Constanța, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 502.000.000 lei, contravaloare marfă, fiind respinse restul pretențiilor și obligând pârâta să plătească reclamantei suma de 25.000.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, prin contractul nr. 8993 din 04 decembrie 1997, încheiat între părți, pârâta s-a obligat să presteze, în favoarea reclamantei, diferite operațiuni portuare, respectiv transbord direct și transbord indirect, operațiuni care presupuneau recepționarea mărfii, în vederea executării lor, în condițiile în care convenția părților nu cuprindea clauze cu privire la preluarea mărfii și eventuale răspunderi. Expertiza contabilă, efectuată în cauză, a relevat o lipsă de 196,013 tone fier vechi, determinată de culpa pârâtei, care nu a evidențiat în contabilitate cantitatea preluată pentru operare, încălcând dispozițiile legii contabilității și creând, astfel, posibilitatea de a dispune, cu privire la marfă, fără nici un control.

Deoarece, prin convenția încheiată, părțile nu au stabilit nici o clauză cu privire la eventualele daune-interese, moratorii sau compensatorii, cererea reclamantei pentru plata sumelor cu acest titlu nu este fundamentată. Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, prin decizia nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001, a anulat, ca netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC M.&T. W.I. SRL București împotriva sentinței civile nr. 551/C din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, și a respins apelul declarat de pârâta SC R.P.O. SA Constanța (fosta SC D. SA) împotriva aceleiași hotărâri, pe care a menținut-o. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că apelul reclamantei nu a fost timbrat, deși i s-a pus în vedere reprezentantului societății să depună taxa judiciară de timbru, calculată în conformitate cu dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997.

Apelul pârâtei a fost respins, cu argumentarea că, indiferent de motivul staționării mărfii pe dană, pârâta poartă răspunderea pentru integritatea mărfii pe această perioadă și, asumându-și expres calitatea de depozitar, nu mai poate invoca uzanțele portuare, care, de altfel, în dreptul comercial român, nu sunt izvoare normative. Cu privire la răspunderea operatorului portuar pentru lipsurile cantitative, se constată că, deși în contractul scris, care este redactat sumar, nu se prevede aspectul depozitării mărfii, pârâta a făcut mențiunea pe avizele de însoțire „marfă în custodie”, ceea ce înseamnă că și-a însușit calitatea de depozitar, deci și obligațiile care rezultă din această calitate.

Împotriva deciziei nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ, a promovat recurs pârâta SC R.P.O. SA Constanța, care a criticat hotărârea instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că a fost respinsă cererea de efectuare a unei expertize de specialitate, expertiza contabilă efectuată a fost deficitară, s-a apreciat greșit că a fost asumată calitatea de depozitar pentru toată cantitatea de marfă, este eronată opinia că nu pot fi luate în considerare uzanțele portuare, refuzul nejustificat, privind obligarea reclamantei de a depune bilanțurile contabile pe anul 1998, precum și greșita apreciere că au fost încălcate dispozițiile legii contabilității, fiind invocat ca temei de drept art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc.

civ. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente: Instanțele judecătorești anterioare, printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, au stabilit, cu exactitate, adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor reciproce, conform contractului nr. 8993 din 04 decembrie 1997, prin care pârâta s-a obligat să presteze, în favoarea reclamantei, diferite operațiuni portuare bine determinate, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării clauzelor contractuale, precum și cadrul legal aplicabil în speță. Bine motivat și amplu argumentat, instanța de apel s-a pronunțat asupra tuturor cererilor părților, cu trimitere la probele administrate în cauză.

Relevanța juridică maximă, în corecta stabilire a situației de fapt și de drept, o au actele depuse de părți și raportul de expertiză contabilă, întocmit de expertul contabil J.A., din care reiese că reclamanta a suferit un prejudiciu de 196,013 tone fier vechi, deoarece, prin aplicarea pe avizele de însoțire a mărfii a ștampilei SC D. SA – marfă în custodie, pârâta și-a asumat integral prevederile Legii gestiunii bunurilor și a Legii nr. 82/1991 – Legea contabilității Deși, inițial, prin precizările depuse de pârâtă, conform încheierii de ședință din 15 februarie 2000 a Tribunalului Brașov, aceasta a considerat că o expertiză contabilă nu se impune în soluționarea cauzei, a formulat totuși trei obiective, care au fost avute în vedere de expertul desemnat și la care s-a răspuns cu multă claritate.

În soluționarea cauzei, instanțele au dat dovadă de rol activ, deoarece, instanța de fond a admis obiecțiunile formulate de pârâtă, prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2000, iar după depunerea raportului de expertiză contabilă suplimentară, la termenul din 17 ianuarie 2001, a invocat, în ședință publică, pe expertul J.A. pentru a susține oral răspunsul la obiecțiunile formulate. Numai în acest context a fost respinsă, bine justificat, efectuarea unei noi expertize, expertul contabil desemnat răspunzând cu înaltă precizie și deplin profesionalism la toate obiectivele expertizei dispuse și la toate obiecțiunile formulate, concluziile sale fiind fundamentate și corelate cu actele depuse de părți.

De necontestat că diferențele rezultate în minus după încărcarea fierului vechi în vapoare sunt în sarcina beneficiarului din avizele de expediție, cu mențiunea „marfă în custodie”, aspect care semnifică că pârâtei îi revine întreaga răspundere pentru prejudiciul cauzat reclamantei. Dându-se eficiență juridică acestor argumentări, care fac ca toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmează a respinge, ca nefondat, recursul promovat de pârâta SC R.P.O. SA Constanța, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând, ca legală, și temeinică decizia nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta, SC R.P.O. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 562 din 26 octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi, 13 iunie 2003.