ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3054/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 551/C din

27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Brașov, secția comercială și de

contencios administrativ, a fost admisă în parte acțiunea formulată de

reclamanta SC M.&T. W.I. SRL, cu sediul în București, împotriva pârâtei SC

D. SA (actualmente SC R.P.O. SA) cu sediul în Constanța, în sensul că a obligat

pârâta să plătească reclamantei suma de 502.000.000 lei, contravaloare marfă,

fiind respinse restul pretențiilor și obligând pârâta să plătească reclamantei

suma de 25.000.000 lei, cheltuieli parțiale de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin contractul nr. 8993 din 04 decembrie 1997, încheiat

între părți, pârâta s-a obligat să presteze, în favoarea reclamantei, diferite

operațiuni portuare, respectiv transbord direct și transbord indirect,

operațiuni care presupuneau recepționarea mărfii, în vederea executării lor, în

condițiile în care convenția părților nu cuprindea clauze cu privire la

preluarea mărfii și eventuale răspunderi. Expertiza contabilă, efectuată în

cauză, a relevat o lipsă de 196,013 tone fier vechi, determinată de culpa

pârâtei, care nu a evidențiat în contabilitate cantitatea preluată pentru

operare, încălcând dispozițiile legii contabilității și creând, astfel,

posibilitatea de a dispune, cu privire la marfă, fără nici un control. Deoarece,

prin convenția încheiată, părțile nu au stabilit nici o clauză cu privire la

eventualele daune-interese, moratorii sau compensatorii, cererea reclamantei

pentru plata sumelor cu acest titlu nu este fundamentată.

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, prin decizia nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001, a anulat, ca

netimbrat, apelul declarat de reclamanta SC M.&T. W.I. SRL București

împotriva sentinței civile nr. 551/C din 27 aprilie 2001 a Tribunalului Brașov,

secția comercială și de contencios administrativ, și a respins apelul declarat

de pârâta SC R.P.O. SA Constanța (fosta SC D. SA) împotriva aceleiași hotărâri,

pe care a menținut-o.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că apelul

reclamantei nu a fost timbrat, deși i s-a pus în vedere reprezentantului

societății să depună taxa judiciară de timbru, calculată în conformitate cu

dispozițiile art. 11 din Legea nr. 146/1997.

Apelul pârâtei a fost respins, cu argumentarea că, indiferent

de motivul staționării mărfii pe dană, pârâta poartă răspunderea pentru

integritatea mărfii pe această perioadă și, asumându-și expres calitatea de

depozitar, nu mai poate invoca uzanțele portuare, care, de altfel, în dreptul

comercial român, nu sunt izvoare normative. Cu privire la răspunderea

operatorului portuar pentru lipsurile cantitative, se constată că, deși în

contractul scris, care este redactat sumar, nu se prevede aspectul depozitării

mărfii, pârâta a făcut mențiunea pe avizele de însoțire „marfă în custodie”,

ceea ce înseamnă că și-a însușit calitatea de depozitar, deci și obligațiile

care rezultă din această calitate.

Împotriva deciziei nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ,

a promovat recurs pârâta SC R.P.O. SA Constanța, care a criticat hotărârea

instanței de apel pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectele că a fost

respinsă cererea de efectuare a unei expertize de specialitate, expertiza

contabilă efectuată a fost deficitară, s-a apreciat greșit că a fost asumată

calitatea de depozitar pentru toată cantitatea de marfă, este eronată opinia că

nu pot fi luate în considerare uzanțele portuare, refuzul nejustificat, privind

obligarea reclamantei de a depune bilanțurile contabile pe anul 1998, precum și

greșita apreciere că au fost încălcate dispozițiile legii contabilității, fiind

invocat ca temei de drept art. 304 pct. 7, 8, 9 și 10 C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport cu criticile aduse în cererea de

recurs, constată că acestea sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

Instanțele judecătorești anterioare, printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, au stabilit, cu exactitate, adevăratele

raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor

reciproce, conform contractului nr. 8993 din 04 decembrie 1997, prin care

pârâta s-a obligat să presteze, în favoarea reclamantei, diferite operațiuni

portuare bine determinate, răspunderea care se instituie în cazul nerespectării

clauzelor contractuale, precum și cadrul legal aplicabil în speță.

Bine motivat și amplu argumentat, instanța de apel s-a

pronunțat asupra tuturor cererilor părților, cu trimitere la probele

administrate în cauză.

Relevanța juridică maximă, în corecta stabilire a situației

de fapt și de drept, o au actele depuse de părți și raportul de expertiză

contabilă, întocmit de expertul contabil J.A., din care reiese că reclamanta a

suferit un prejudiciu de 196,013 tone fier vechi, deoarece, prin aplicarea pe

avizele de însoțire a mărfii a ștampilei SC D. SA – marfă în custodie, pârâta

și-a asumat integral prevederile Legii gestiunii bunurilor și a Legii nr. 82/1991

– Legea contabilității

Deși, inițial, prin precizările depuse de pârâtă, conform

încheierii de ședință din 15 februarie 2000 a Tribunalului Brașov, aceasta a

considerat că o expertiză contabilă nu se impune în soluționarea cauzei, a

formulat totuși trei obiective, care au fost avute în vedere de expertul

desemnat și la care s-a răspuns cu multă claritate.

În soluționarea cauzei, instanțele au dat dovadă de rol

activ, deoarece, instanța de fond a admis obiecțiunile formulate de pârâtă,

prin încheierea de ședință din 26 septembrie 2000, iar după depunerea

raportului de expertiză contabilă suplimentară, la termenul din 17 ianuarie

2001, a invocat, în ședință publică, pe expertul J.A. pentru a susține oral

răspunsul la obiecțiunile formulate. Numai în acest context a fost respinsă, bine

justificat, efectuarea unei noi expertize, expertul contabil desemnat

răspunzând cu înaltă precizie și deplin profesionalism la toate obiectivele

expertizei dispuse și la toate obiecțiunile formulate, concluziile sale fiind

fundamentate și corelate cu actele depuse de părți.

De necontestat că diferențele rezultate în minus după

încărcarea fierului vechi în vapoare sunt în sarcina beneficiarului din avizele

de expediție, cu mențiunea „marfă în custodie”, aspect care semnifică că

pârâtei îi revine întreaga răspundere pentru prejudiciul cauzat reclamantei.

Dându-se eficiență juridică acestor argumentări, care fac ca

toate criticile formulate de recurentă să fie nejustificate, urmează a respinge,

ca nefondat, recursul promovat de pârâta SC R.P.O. SA Constanța, nefiind

îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând, ca

legală, și temeinică decizia nr. 562/Ap din 26 octombrie 2001, pronunțată de

Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta, SC R.P.O. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 562 din 26

octombrie 2001 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședința publică,

astăzi, 13 iunie 2003.