ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2777/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Secția comercială a Tribunalului

Constanța, prin sentința civilă nr. 8747 pronunțată la 27 noiembrie 2003, a

respins excepția prescrierii dreptului la acțiunea introdusă de reclamanta SC R.C.,

cu sediul în Constanța, prin care a solicitat obligarea celui în culpă dintre

pârâții SC L.W. SRL, cu sediul în Constanța, C.M. și P.N., la plata sumei de

301.956.228 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor al căror preț a fost

achitat și care nu au fost predate reclamantei, la care urmează a se adăuga și

reactualizarea acesteia și a sumei de 23.185.500 lei, reprezentând cheltuieli

de judecată și a respins acțiunea ca nefondată, obligând reclamanta la

1.000.000 lei cheltuieli de judecată către C.M.

Prima instanță a reținut că termenul

de 6 luni invocat de pârâți nu mai există, art. 4 alin. (1) din decretul nr. 167/1958

fiind abrogat prin art. 150 alin. (1) din C.R.

În legătură cu fondul litigiului s-a

reținut că nu s-a făcut dovada nelivrării mărfurilor, existând factură

necontestată de reclamantă, care a și achitat-o, iar lipsa avizului de

expediție nu constituie o dovadă, atât timp cât marfa a fost livrată

concomitent cu emiterea facturii.

Apelul declarat de reclamantă a fost

respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la plata sumei de 2.000.000 lei

cheltuieli de judecată față de C.M., prin decizia civilă nr. 85/ COM,

pronunțată la 11 martie 2004 de către secția comercială a Curții de Apel

Constanța.

Instanța de apel a înlăturat

susținerile apelantei că nelivrarea mărfurilor achitate de ea este probată

printr-un raport de expertiză contabilă, că fictivitatea livrării mărfurilor

este cercetată penal, că facturile invocate sunt elaborate cu încălcarea

prevederilor art. 29 pct. b din Legea nr. 345/2002 și ale O.G.R. nr. 17/2000,

modificată prin Legea nr. 547/2001 și că societatea reclamantă a fost fraudată

prin activitatea conjugată a lui C.M., P.N. și S.V., noul administrator al

societății.

Împotriva acestei din urmă hotărâri

a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicia constatărilor

efectuate, instanța de apel ignorând constatările controlului efectuat pe baza

hotărârii adunării generale a acționarilor, precum și a noii expertize

efectuată după sesizarea organelor de urmărire penală, trecând peste faptul că

factura emisă în speță este fictivă, neîntrunind cerințele O.G.R. nr. 3/1992 și

O.G.R. nr. 17/2000 și că pe factură nu este aplicată ștampila unității, iar în

cuprinsul ei nu se precizează proveniența deșeurilor livrate, contrar

prevederilor O.G.R. nr. 33/1995.

S-a mai susținut că taxa de timbru

plătită în apel a fost greșit calculată de instanță.

Criticile sunt lipsite de temei

legal.

În concepția C. proc. civ., recursul

este admisibil pentru motivele expres și limitativ enumerate de art. 304 C.

proc. civ., printre care nu se regăsesc cele invocate de recurentă care tind a

demonstra netemeinicia constatărilor instanței de apel, în timp ce recursul se

referă la aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate.

Chiar art. 304 pct. 10 C. proc. civ.,

invocat de recurentă se referă la un aspect de nelegalitate în administrarea

probelor și nu la modul cum acestea au fost interpretate de instanța a cărei

hotărâre se atacă.

Așa fiind, recursul declarat în

cauză urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., recurenta urmând a

fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de C.M., conform art. 274

C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamantul SC R.C., împotriva deciziei nr. 85 din 11 martie 2004 a

Curții de Apel Constanța.

Obligă recurenta SC R.C. să

plătească intimatei C.M. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică,

astăzi 12 mai 2005.