ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2777/2005

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Secția comercială a Tribunalului Constanța, prin sentința civilă nr. 8747 pronunțată la 27 noiembrie 2003, a respins excepția prescrierii dreptului la acțiunea introdusă de reclamanta SC R.C., cu sediul în Constanța, prin care a solicitat obligarea celui în culpă dintre pârâții SC L.W. SRL, cu sediul în Constanța, C.M. și P.N., la plata sumei de 301.956.228 lei, reprezentând contravaloarea mărfurilor al căror preț a fost achitat și care nu au fost predate reclamantei, la care urmează a se adăuga și reactualizarea acesteia și a sumei de 23.185.500 lei, reprezentând cheltuieli de judecată și a respins acțiunea ca nefondată, obligând reclamanta la 1.000.000 lei cheltuieli de judecată către C.M.

Prima instanță a reținut că termenul de 6 luni invocat de pârâți nu mai există, art. 4 alin. (1) din decretul nr. 167/1958 fiind abrogat prin art. 150 alin. (1) din C.R. În legătură cu fondul litigiului s-a reținut că nu s-a făcut dovada nelivrării mărfurilor, existând factură necontestată de reclamantă, care a și achitat-o, iar lipsa avizului de expediție nu constituie o dovadă, atât timp cât marfa a fost livrată concomitent cu emiterea facturii. Apelul declarat de reclamantă a fost respins ca nefondat, apelanta fiind obligată la plata sumei de 2.000.000 lei cheltuieli de judecată față de C.M., prin decizia civilă nr. 85/ COM, pronunțată la 11 martie 2004 de către secția comercială a Curții de Apel Constanța.

Instanța de apel a înlăturat susținerile apelantei că nelivrarea mărfurilor achitate de ea este probată printr-un raport de expertiză contabilă, că fictivitatea livrării mărfurilor este cercetată penal, că facturile invocate sunt elaborate cu încălcarea prevederilor art. 29 pct. b din Legea nr. 345/2002 și ale O.G.R. nr. 17/2000, modificată prin Legea nr. 547/2001 și că societatea reclamantă a fost fraudată prin activitatea conjugată a lui C.M., P.N. și S.V., noul administrator al societății. Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs reclamanta, criticând-o pentru netemeinicia constatărilor efectuate, instanța de apel ignorând constatările controlului efectuat pe baza hotărârii adunării generale a acționarilor, precum și a noii expertize efectuată după sesizarea organelor de urmărire penală, trecând peste faptul că factura emisă în speță este fictivă, neîntrunind cerințele O.G.R.

nr. 3/1992 și O.G.R. nr. 17/2000 și că pe factură nu este aplicată ștampila unității, iar în cuprinsul ei nu se precizează proveniența deșeurilor livrate, contrar prevederilor O.G.R. nr. 33/1995. S-a mai susținut că taxa de timbru plătită în apel a fost greșit calculată de instanță. Criticile sunt lipsite de temei legal. În concepția C. proc. civ., recursul este admisibil pentru motivele expres și limitativ enumerate de art. 304 C. proc. civ., printre care nu se regăsesc cele invocate de recurentă care tind a demonstra netemeinicia constatărilor instanței de apel, în timp ce recursul se referă la aspecte de nelegalitate ale hotărârii atacate. Chiar art. 304 pct. 10 C. proc. civ., invocat de recurentă se referă la un aspect de nelegalitate în administrarea probelor și nu la modul cum acestea au fost interpretate de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Așa fiind, recursul declarat în cauză urmează a fi respins conform art. 312 C. proc. civ., recurenta urmând a fi obligată la plata cheltuielilor de judecată efectuate de C.M., conform art. 274 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul SC R.C., împotriva deciziei nr. 85 din 11 martie 2004 a Curții de Apel Constanța. Obligă recurenta SC R.C. să plătească intimatei C.M. suma de 3.000.000 lei cheltuieli de judecată. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 12 mai 2005.