ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3162/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 6070/Com din 11 septembrie 2003, Tribunalul Constanța, secția comercială, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC B.F. SA Brăila, împotriva pârâtei SC B.A. SRL Constanța, pe care a obligat-o să plătească reclamantei suma de 44.000.000 lei, cu titlu de contravaloare marfă livrată și neachitată, cu dobânda legală în sumă de 41.777.000 lei, plus 5.791.620 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut, în esență, că probele dosarului atestă că pârâta a ridicat, prin reprezentantul său C.G., conform facturii nr. 200151 din 14 martie 2000, marfă în valoare de 44.041.424 lei, din care a plătit numai suma de 41.424 lei, rămânând neachitată suma de 44.000.000 lei, care se cuvine reclamantei, în temeiul dispozițiilor coroborate ale art. 969 și art. 1073 C. civ., împreună cu despăgubirile aferente, în sumă de 41.777.000 lei, acordate în temeiul art. 1088 C. civ., constând din dobânda legală, calculată potrivit O.G. nr. 9/2000. Apelul declarat, împotriva susmenționatei sentințe, de pârâta SC B.A. SRL Constanța, a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 34/Com din 12 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială.

Pentru a adopta această decizie, instanța de apel a reținut, în esență, că excepția fundamentată pe dispozițiile art. 720 1 C. proc. civ., privind inadmisibilitatea acțiunii în lipsa efectuării concilierii, anterior introducerii cererii, nu poate fi primită în condițiile în care a fost invocată pentru prima dată în apel, aceasta în afara faptului că, în realitate, dovezile de la dosar confirmă efectuarea unei asemenea concilieri. Pe fondul pricinii, instanța de apel a considerat că, în raport de probele administrate în cauză, prima instanță a stabilit o situație de fapt corespunzătoare și, ca atare, bine a admis, în temeiul dispozițiilor legale menționate, în considerentele sentinței, acțiunea, cu consecința obligării pârâtei la plata sumelor solicitate prin acțiune.

Împotriva acestei ultime hotărâri, a declarat recurs pârâta SC B.A. SRL Constanța, invocând, ca motive de casare, dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ. Se susține, în esență, că, în mod greșit, a fost respinsă de către instanța de apel excepția inadmisibilității acțiunii, invocată pentru motivul neefectuării în prealabil introducerii acțiunii, a concilierii directe, deoarece, chiar dacă s-ar reține că reclamanta a încercat o asemenea conciliere, aceasta nu a putut fi finalizată și, deci, nu îndeplinește cerințele legii (art. 720 2 C. proc. civ.), în contextul în care invitația pentru participarea la conciliere a fost primită doar la data de 13 noiembrie 2002, adică cu o zi înaintea termenului fixat în acest scop (14 noiembrie 2002). Pe fondul cauzei, se susține că, în mod greșit, instanța de fond, ca dealtfel și cea de apel, au apreciat că numitul C.G.

putea angaja relații contractuale cu terții în numele societății pârâte și, dacă, totuși, instanțele, au concluzionat prin soluțiile pronunțate astfel, această situație se datorează interpretării eronate a probelor de la dosar, invocând, în acest sens, faptul că societatea pârâtă are doar 2 asociați, care sunt în același timp și administratori firmei și, deci, că în acest context, nu se poate considera că o altă persoană ar fi putut angaja societatea pârâtă în lipsa unui mandat special acordat de către unul dintre cei doi asociați-administratori. Chiar dacă, prin absurd, ar fi înlăturate aceste susțineri, precizează pârâta în continuare, atunci, înțelege să invoce practica judiciară în domeniu, potrivit căreia „înmânarea facturilor (chiar dacă pentru primirea lor a semnat un angajat al debitorului), nu echivalează cu acceptarea prestațiilor înscrise în aceste documente și, care, deci, într-o astfel de situație, nu au forța probantă prevăzută de art. 46 C. com.

De asemenea, mai susține pârâtă că, în mod nelegal, instanțele au reținut că reclamanta a făcut dovada, conform art. 1169 C. civ., a existenței raporturilor juridice de obligație născute între debitoare și creditoarea, deoarece, pentru obligarea sa la plată, trebuia să se facă dovada (condiție neîndeplinită, în speță) că marfa facturată a și fost livrată și, bineînțeles, preluată de pârâtă, aceasta în afara faptului că pe nota de ambalare nu s-a aplicat semnătura reprezentantului societății pârâte și nici ștampila acesteia.

Este adevărat, precizează recurenta în continuare, că pe nota de ambalare, în partea de sus, apare numele lui C.G., care este înscris și în factura contestată, precum și datele de identificare ale unuia dintre administratorii societății, P.G., dar acest aspect nu poate avea nici o relevanță, în contextul în care din înscrisul depus chiar de reclamantă, rezultă care au fost mașinile care au intrat pe poarta societății în ziua de 14 martie 2000 (ziua emiterii facturii și a notei de ambalare), precum și persoanele care au ridicat marfă, astfel că, la pct. 10 din acest înscris, figurează numai numitul C.G., care nu s-a făcut dovada că ar fi ridicat marfa pentru societatea pârâtă și a cărei semnătură nu este aplicată, surprinzător, pe acest act și nici pe dispoziția de livrare nr. 00377 din 14 martie 2000, care este semnată și ștampilată doar de intimată.

În consecință și având în vedere motivele arătate mai sus, pârâta solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor și, pe fond, respingerea acțiunii, în principal ca inadmisibilă, iar, în subsidiar, ca nefondată. Recursul pârâtei nu este fondat. Examinând cu prioritate excepția inadmisibilității acțiunii, întemeiată de recurentă pe dispozițiile art. 720 2 C. proc. civ., care ar atrage motivul de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se constată că aceasta nu este întemeiată, din moment ce această excepție a fost invocată cu încălcarea dispozițiilor art. 292 C. proc.

civ., adică pentru prima dată în apel, dar, chiar dacă s-ar trece pe acest aspect, se constată că nici pe fond această susținere nu poate fi primită, în contextul în care probele dosarului confirmă că pârâta a fost încunoștințată asupra convocării, cu adresa nr. 14945 din 22 octombrie 2002, pentru data de 14 noiembrie 2002, astfel că, chiar dacă această adresă a fost primită abia pe data de 13 noiembrie 2002 și, deci, din această cauză, nu putea fi respectat termenul de 15 zile prevăzut de art. 720 1 alin. (3) C. proc. civ., se constată că nici o dispoziție legală nu o împiedica pe pârâtă să propună, eventual, o altă dată pentru efectuarea concilierii, din moment ce reclamanta i-a comunicat actele doveditoare iar introducerea acțiunii a avut loc cu respectarea dispozițiilor art. 720 1 alin. (5) C. proc.

civ., adică abia la 18 decembrie 2002. În ceea ce privește motivele de recurs, prin care se critică soluția instanței de apel pe fondul cauzei, se constată că nici acestea nu pot fi primite, întrucât probele administrate în cauză atestă fără nici un dubiu că, la data de 14 martie 2000, reclamanta SC B.F. SA a livrat pârâtei SC B.A. SRL un număr de 304 cămăși bărbătești, în valoare totală de 44.041.424 lei, contractul de vânzare cumpărare încheindu-se, așa cum bine au reținut ambele instanțe, în forma simplificată prevăzută de art. 36 C. com., iar dovada predării mărfii către pârâtă s-a făcut cu factura nr. 3557766 din 14 martie 2000, în care s-a menționat că marfa a fost ridicată de delegatul C.G., care a semnat actul și care figurează că a intrat în aceeași zi și pe poarta reclamantei SC B.F.

SA. De asemenea, probele de la dosar mai rată că, din contravaloarea mărfii, s-a achitat suma de 41.424 lei, cu chitanță la casieria intimatei, iar pentru diferența de 44.000.000 lei s-a emis ordinul de plată nr. 86 din 13 martie 2000, pe care s-a aplicat ștampila pârâtei SC B.A. SRL și semnătura asociatului pârâtei P.G.

Cu toate acestea, ordinul de plată menționat nu a fost decontat din lipsă de disponibil în cont, pentru ca, ulterior, împotriva probelor evidente care demonstrează realitatea livrării, astfel cum s-a arătat mai sus, pârâta să conteste, fără nici un temei, primirea mărfii și, implicit, obligația de plată privind suma de 44.000.000 lei, deși marfa a fost livrată, conform facturii la care s-a făcut referire mai sus, prin delegatul desemnat de aceasta, astfel că, în raport de toate cele arătate, cu referire specială la ordinul de plată nr. 86/2000 (pe care s-a aplicat în original ștampila societății pârâte și semnătura asociatului administrator P.G.), susținerile pârâtei, în sensul că nu a ridicat marfă și, deci, că nu datorează suma solicitată prin cerere cu titlu de preț, nu pot fi primite, așa cum bine au reținut ambele instanțe.

Față de cele arătate mai sus, recursul pârâtei urmează a fi respins, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta SC B.A. SRL Constanța, împotriva deciziei nr. 34/COM din 12 februarie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 30 septembrie 2004.