ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4490/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea introductivă, reclamanta S.C. L.M. S.A. Constanța a chemat în judecată pe pârâta D.G.F.P.

Constanța, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța, să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 317.719.896 lei, reprezentând pierderi suferite de societatea sa, ca urmare a sistării aprovizionării cu formulare tipizate cu regim special începând cu 1 noiembrie 1999, și până la 1 aprilie 2000, în vederea valorificării, încălcându-se dispozițiile art. 4 lit. a) din contractul nr. 4295 din 1 aprilie 1998 intervenit între părți și la 500.000 lei, daune morale suferite de reclamantă, ca urmare a acționării sale în judecată de pârâtă, care a cerut fără nici o avizare prealabilă, rezilierea contractului menționat, acțiune respinsă ca nefondată prin sentința civilă nr. 1190/2000, a Tribunalului Constanța, sentință rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr. 1042 din 14 decembrie 2000 a Curții de Apel Constanța.

Tribunalul Constanța, secția comercială, prin sentința civilă nr. 1113 din 4 mai 2001 a respins acțiunea reclamantei ca nefondată, reținând în esență că, față de dispozițiile art. 1169 C. civ. și art. 46 C. com. nu a făcut dovada legăturii de cauzalitate dintre suma pretinsă și pierderile suferite. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 17 din 28 februarie 2002 și încheierea nr. 43 din 25 aprilie 2002 de rectificare a acesteia, a respins ca nefondată cererea intimatei pârâte D.G.F.P. Constanța, privind obiecțiunile formulate la raportul de expertiză. A admis apelul reclamantei declarat împotriva hotărârii instanței de fond, pe care a schimbat-o în tot, în sensul că a admis în parte acțiunea reclamantei S.C.

L.M. S.A. Constanța și a obligat pârâta D.G.F.P. Constanța la plata sumei de 411.954.464 lei contravaloare daune. A respins, ca nefondat, capătul de cerere privitor la daune morale. A fost obligată intimata la 18.025.000 lei cheltuieli de judecată. A respins excepția tardivității cererii. Împotriva deciziei civile nr. 17 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța pârâta D.G.F.P. Constanța a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 3 și 10 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare. În criticile formulate recurenta pârâtă susține în esență că: - acțiunea dedusă judecății a fost soluționată atât la fond, cât și în apel de instanțe necompetente material, având vedere că este o acțiune civilă în raport de obiectul său și nu comercială, în opinia sa competența aparținând secției civile nu secției comerciale.

- instanța nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare sau a dovezilor administrate în cauză, care erau hotărâtoare în dezlegarea pricinii, respectiv asupra înscrisurilor atașate la obiecțiunile formulate la raportul de expertiză efectuat în cauză. - în ceea ce privește acordarea de daune materiale, instanța a acordat mai mult decât s-a cerut, expertul depășindu-și atribuțiile, actualizând valoarea acestora până în decembrie 2001, în condițiile în care lucrarea s-a depus la instanță la 11 noiembrie 2001. Recursul nu este fondat. Curtea analizând decizia recurată prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului constată că acestea nu sunt de natură să conducă la casarea hotărârii, în speță nefiind întrunită nici una din situațiile prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. Astfel, instanța a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că la baza raporturilor dintre părți a stat contractul de distribuție a formularelor tipizate cu regim special nr. 4295 din 1 aprilie 1995, cu valabilitate până la 1 aprilie 2000, prin care pârâta s-a obligat să livreze en-gros formulare tipizate ce urmau a fi distribuite de reclamantă prin unitățile sale către diverși agenți economici, că D.G.F.P. Constanța a sistat livrarea acestora fără vreo motivație, odată cu promovarea acțiunii în justiție la 13 noiembrie 1999, prin care a solicitat rezilierea contractului menționat, acțiune care a fost respinsă prin sentința civilă nr. 1190 din 20 aprilie 2000, că reclamanta ca urmare a sistării livrării imprimatelor cu regim special în perioada decembrie 1999 – 31 martie 2000 a înregistrat pierderi, datorate culpei intimatei, operând răspunderea contractuală.

Prima critică a recurentei, care invocă excepția necompetenței materiale a instanțelor este nefondată, având în vedere obiectul cauzei dedus judecății, cât și calitatea părților în proces, litigiul fiind de natură comercială în raport de dispozițiile art. 2 și art. 8 C. proc. civ. Și a doua critică a recurentei pârâte prin care susține că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra mijloacelor sale de apărare, a probelor administrate în cauză nu poate fi reținută în condițiile în care Curtea de Apel Constanța a respins în mod expres cererea privind obiecțiunile formulate de aceasta la raportul de expertiză, apreciind în mod corect că probele administrate în cauză coroborate cu datele din raportul de expertiză contabilă, sunt edificatoare pentru soluționarea cauzei.

De altfel și ultima critică a recurentei este neîntemeiată, raportată la acțiunea introductivă prin care reclamanta a solicitat daune evaluate la 317.718.896 lei, reprezentând pierderile suferite, majorate cu indicele de inflație până la 31 decembrie 2000, și reținând că suma la care a fost obligată pârâta (411.954.464 lei) este suma reală stabilită de expert, reactualizată fără luna decembrie 2001. Așa fiind, cum hotărârea instanței de apel este temeinică și legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Constanța împotriva deciziei nr. 17 din 28 februarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 19 noiembrie 2003.