ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4101/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1052/ COM

din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, a

fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC I.B. SA, cu

sediul în Constanța, împotriva pârâtei SC C. SA, cu sediul în Constanța.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că părțile au încheiat contractul de brokeraj în asigurări nr.

93 din 6 ianuarie 2001, fiind stabilite obligații reciproce, acest contract

fiind încheiat, conform art. 3.1. pe o perioadă nedeterminată, iar încetarea

unilaterală fiind exclusă. La data de 11 decembrie 2000, pârâta a comunicat

reclamantei că denunță contractul. A aprecia că nici una din părțile

contractante nu poate denunța contractul, presupune a încălca voința părții și

a considera valid un contract ce nu îndeplinește una din condițiile esențiale

pentru validitate, cea a consimțământului. Perioada de timp cuprinsă între data

de 11 decembrie 2000, când pârâta și-a manifestat voința de a rezilia

contractul, și data de 15 februarie 2001, când reclamanta a sesizat instanța de

fond, echivalează cu acceptarea de către reclamantă a încetării efectelor

acestui contract pentru viitor. Referitor la daunele interese, pârâta a

susținut motivat că această cerere nu este fondată. Contractul de brokeraj în

asigurări încheiat de părți, este un contract de intermediere, prin care

reclamanta mijlocește încheierea contractelor de asigurare între client și

societatea de asigurări. Deoarece pârâta a încheiat direct contracte de

asigurare, fără intervenția intermediarului, aspect necontestat de către

reclamantă, nu se impune solicitarea de daune interese, constând în comisionul

pe care l-ar fi încasat reclamanta de la societatea de asigurare în cazul în

care contractele încheiate ar fi fost rezultatul serviciului prestat de

intermediar.

Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, a admis

apelul declarat de apelanta reclamantă SC I.B. SA, cu sediul în Constanța,

împotriva sentinței civile nr. 1052/ COM din 27 aprilie 2001, pronunțată de

Tribunalul Constanța, secția comercială, în contradictoriu cu SC C. SA, cu

sediul în Constanța, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii

acțiunii. A obligat pârâta să-și execute obligațiile contractuale, rezultate

din dispozițiile art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6

ianuarie 2000, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100.000 lei pe zi,

calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea

obligației. De asemenea, a mai obligat pârâta la plata sumei de 2.104.740 lei

daune interese către reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că, în speță, contractul a fost încheiat în mod valabil,

părțile înțelegând să prevadă, printre alte clauze, și cea referitoare la denunțarea

unilaterală, care este exclusă. Nefiind un contract de mandat, brokerajul în

asigurări nu poate fi revocat, iar din dispozițiile Codului civil, rezultă că

rezilierea unui contract sinalagmatic, ca sancțiune civilă, intervine atunci

când una dintre părți nu-și execută obligațiile asumate, ceea ce, în cauză, nu

se poate reține în sarcina reclamantei. Greșit instanța de fond a reținut că

atitudinea pasivă, manifestată de reclamantă în perioada 11 decembrie 2000 – 15

februarie 2001, echivalează cu o acceptare a încetării contractului, cât timp

din adresa nr. 308 din 13 decembrie 2000, emisă de reclamantă, aceasta și-a

precizat punctul de vedere, considerând că acest contract este în derulare.

Admițând acțiunea, pe cale de consecință, pârâta va fi obligată să-și execute

obligațiile contractuale, prevăzute de art. 4.2, sub sancțiunea daunelor

cominatorii, așa cum au fost solicitate, precum și repararea prejudiciului

constând în echivalentul primelor ce le-ar fi primit pentru contractele

încheiate direct de pârâtă după data de 11 decembrie 2000, respectiv, suma de

2.104.740 lei, adică 10% din valoarea de 21.047.400 lei.

Împotriva deciziei civile nr. 953/

COM din 26 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția

comercială, a declarat recurs pârâta SC C. SA Constanța, care a criticat

hotărârea instanței de apel, pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență,

sub aspectele că a fost interpretat greșit actul dedus judecății schimbând

natura juridică, înțelesul și efectele acestuia și greșita obligare, sub

sancțiunea plății unor daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi de întârziere,

pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la art. 4.2 din Contractul nr. 93

din 6 ianuarie 2000, invocând, ca temei de drept al recursului, dispozițiile

art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport cu criticile formulate în cererea de

recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis în

limitele și pentru considerentele care vor fi expuse.

Instanța de apel, printr-o apreciere

greșită a probelor administrate în cauză, fără a da o corectă și integrală

interpretare a adevăratelor raporturi juridice, care decurg din relațiile

comerciale ale părților, neglijând aspecte juridice relevante, care se desprind

din corespondența părților, precum și cadrul juridic aplicabil în speță, în mod

nejustificat, și cu o motivare superficială, a obligat pârâta să-și execute

obligațiile contractuale rezultate din dispozițiile art. 4.2 din contractul de

brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea plății de

daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi, calculate de la data rămânerii

definitive a hotărârii și până la executarea obligației.

De remarcat, ca element determinant

în corecta stabilire a situației de fapt și de drept, că obiectul cererii de

chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei să-și execute obligațiile

ce-i revin potrivit art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din

6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii, de 100.000 lei pe zi de

întârziere, precum plata de daune interese, respectiv obligația de a face.

Din examinarea contractului încheiat

între părți, rezultă că au fost stabilite, de comun acord, obligații reciproce,

în sensul că brokerul se obligă să presteze serviciile de realizare a unui

proiect de plan de asigurare, furnizarea de informații de specialitate privind

piața produselor de asigurare și structura produselor de asigurare, analiza

componentelor produselor de asigurare, asistență de specialitate pentru

contractele în derulare și plata daunelor în cazul unui eveniment asigurat, iar

clientul se obligă să pună la dispoziția brokerului toate datele, cu caracter

nesecret, necesare îndeplinirii obligațiilor descrise la pct. 4.1 din contract,

să permită accesul personalului desemnat de broker în incinta societății pentru

documentare, să colaboreze în vederea depistării și evaluării riscurilor

prezente în activitatea clientului, să notifice în scris orice intenție de a

încheia un anumit contract de asigurare și să deruleze toate activitățile

aferente domeniului de asigurare prin intermediul brokerului, toate obligațiile

părților fiind prevăzute în capitolul IV art. 4.1. și 4.2.

Deși în art. 3.1 s-a menționat că

acest contract se încheie pe o perioadă nedeterminată și în art. 3.2 că

încetarea unilaterală este exclusă, totuși, există posibilitatea, conform art.

6.2, ca rezilierea contractului să poată fi cerută de oricare dintre părți în

cazul în care cealaltă parte își încalcă cu rea credință obligațiile condiționat

de o prealabilă punere în întârziere, notificată cu cel puțin 30 de zile

înainte.

Relevanță juridică în corecta

soluționare a cauzei o constituie adresa din data de 11 decembrie 2000, prin

care pârâta comunică reclamantei că, pe viitor, asigurarea patrimoniului

propriu se va realiza prin serviciile proprii de specialitate, aceasta având

semnificația unei notificări de reziliere, precum și adresa nr. 7733 din 19

decembrie 2000, prin care se motivează că părțile nu au încheiat un contract de

exclusivitate perpetuă, voința reală fiind a unui contract limitat în timp

(dosar fond). Mai mult, în faza procesuală a apelului, reclamanta apelantă SC

I.B. SA, prin notele scrise, împărtășește opinia, conform căreia „în măsura în

care pârâta intimată nu dorește ca negocierea contractului de asigurare să fie

realizată de societatea subscrisă, nimic nu o împiedică să nu acorde ori să

revoce oricând acest mandat”.

Apare evident că, raportat la

obligațiile asumate reciproc de părți, în art. 4.1 și 4.2 din contractul de

brokeraj în asigurări cu nr. 93 din 6 ianuarie 2000, de obiectul contractului,

acela de prestări de servicii de brokeraj în asigurări, conform art. 2.1,

indiferent de natura contractuală, fie contract de intermediere sau mandat,

ceea ce este prioritar și ține de esența relațiilor comerciale, în contextul

unei acțiuni care vizează obligația de a face, este rațiunea că această

executare a obligațiilor contractuale nu poate fi apreciată ca fiind

sine

die

, ea fiind afectată de termen, conferind, în egală măsură, posibilitatea

pentru fiecare parte de a înceta efectele contractului.

Trebuie menționat, de asemenea, că

obligația de a face prevăzută în sarcina pârâtei s-a dovedit că nu poate fi

adusă la îndeplinire, refuzul acesteia pe acest aspect fiind categoric,

situație în care ea nu poate fi obligată decât la plata contravalorii

eventualelor daune produse reclamantei prin refuz.

Pentru aceste motive urmează a

admite recursul, în majoritate, declarat de pârâta SC C. SA Constanța, în

sensul că, în baza art. 304 pct. 8, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc.

civ., va modifica decizia nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, secția comercială, în sensul că va înlătura obligația

pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93

din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii, de câte 100.000 lei

pe zi de întârziere. De asemenea, va menține restul deciziei recurate.

În temeiul art. 274 C. proc. civ.,

va obliga intimata SC I.B. SA Constanța la plata sumei de 2.627.500 lei. cu

titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În majoritate:

Admite recursul declarat de pârâta

SC C. SA Constanța.

Modifică decizia nr. 953/ COM din 26

noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, în sensul că

înlătură obligația pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj

în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii,

de câte 100.000 lei pe zi întârziere. Menține restul deciziei.

Obligă intimata SC I.B. SA la plata

sumei de 2.627.500 lei cheltuieli de judecată către recurentă.

Cu opinia separată a doamnei

judecător M.O., în sensul respingerii recursului ca nefondat.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 28 octombrie 2003.

MOTIVAREA

OPINIEI SEPARATE

SC C. SA a invocat, ca temei de

drept al cererii sale de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C.

proc. civ., arătând în mod concret, în esență, că instanța de apel a

interpretat greșit contractul de brokeraj în asigurări, nr. 93 din 6 ianuarie

2000, ca fiind un contract de intermediere, cu toate că prevederile sale indică

că este un contract de mandat, oricând revocabil, și a aplicat nelegal clauzele

contrare acestei stări de drept, care ar fi trebuit considerate nescrise.

Este de observat că evocatul act

juridic a fost încheiat între pârâtă, în calitate de client, și reclamantă, în

calitate de broker, având ca obiect, potrivit art. 2.1 „prestarea de servicii

de brokeraj în asigurări de către broker în favoarea clientului”.

Așa fiind, cum potrivit art. 3 pct.

12 C. com. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, privind societățile de

asigurare și supravegherea asigurărilor, brokerajul în asigurare constituie

fapt de comerț obiectiv, întrucât reprezintă o operațiune de mijlocire în

afaceri comerciale, iar brokerii de asigurare sunt intermediari, care

acționează independent, se constată că, prin calificarea menționatului contract

ca fiind de intermediere, instanțele au dat acestuia o corectă interpretare după

natura sa juridică, dedusă din înțelesul clar și lămurit al clauzelor sale,

care nu îl relevă ca fiind un contract de mandat spre a putea fi revocat și că

instanța de apel, cu justețe, în considerarea obiectului cererii dedusă

judecății și probelor administrate, a dat eficiență art. 4.2, referitor la

obligațiile asumate de pârâta client, conform voinței părților și cerințelor

art. 969 C. civ.

Pentru aceste considerente, având în

vedere că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9

C. proc. civ., recursul intimatei pârâte SC C. SA trebuia respins, ca nefondat,

în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ.

Judecător

M.O.