ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4101/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1052/ COM din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamanta SC I.B. SA, cu sediul în Constanța, împotriva pârâtei SC C. SA, cu sediul în Constanța. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că părțile au încheiat contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2001, fiind stabilite obligații reciproce, acest contract fiind încheiat, conform art. 3.1. pe o perioadă nedeterminată, iar încetarea unilaterală fiind exclusă. La data de 11 decembrie 2000, pârâta a comunicat reclamantei că denunță contractul.

A aprecia că nici una din părțile contractante nu poate denunța contractul, presupune a încălca voința părții și a considera valid un contract ce nu îndeplinește una din condițiile esențiale pentru validitate, cea a consimțământului. Perioada de timp cuprinsă între data de 11 decembrie 2000, când pârâta și-a manifestat voința de a rezilia contractul, și data de 15 februarie 2001, când reclamanta a sesizat instanța de fond, echivalează cu acceptarea de către reclamantă a încetării efectelor acestui contract pentru viitor. Referitor la daunele interese, pârâta a susținut motivat că această cerere nu este fondată. Contractul de brokeraj în asigurări încheiat de părți, este un contract de intermediere, prin care reclamanta mijlocește încheierea contractelor de asigurare între client și societatea de asigurări.

Deoarece pârâta a încheiat direct contracte de asigurare, fără intervenția intermediarului, aspect necontestat de către reclamantă, nu se impune solicitarea de daune interese, constând în comisionul pe care l-ar fi încasat reclamanta de la societatea de asigurare în cazul în care contractele încheiate ar fi fost rezultatul serviciului prestat de intermediar. Curtea de Apel Constanța, secția comercială, prin decizia civilă nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, a admis apelul declarat de apelanta reclamantă SC I.B. SA, cu sediul în Constanța, împotriva sentinței civile nr. 1052/ COM din 27 aprilie 2001, pronunțată de Tribunalul Constanța, secția comercială, în contradictoriu cu SC C. SA, cu sediul în Constanța, a schimbat în tot hotărârea atacată, în sensul admiterii acțiunii.

A obligat pârâta să-și execute obligațiile contractuale, rezultate din dispozițiile art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea plății de daune cominatorii de 100.000 lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației. De asemenea, a mai obligat pârâta la plata sumei de 2.104.740 lei daune interese către reclamantă. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, în speță, contractul a fost încheiat în mod valabil, părțile înțelegând să prevadă, printre alte clauze, și cea referitoare la denunțarea unilaterală, care este exclusă. Nefiind un contract de mandat, brokerajul în asigurări nu poate fi revocat, iar din dispozițiile Codului civil, rezultă că rezilierea unui contract sinalagmatic, ca sancțiune civilă, intervine atunci când una dintre părți nu-și execută obligațiile asumate, ceea ce, în cauză, nu se poate reține în sarcina reclamantei.

Greșit instanța de fond a reținut că atitudinea pasivă, manifestată de reclamantă în perioada 11 decembrie 2000 – 15 februarie 2001, echivalează cu o acceptare a încetării contractului, cât timp din adresa nr. 308 din 13 decembrie 2000, emisă de reclamantă, aceasta și-a precizat punctul de vedere, considerând că acest contract este în derulare. Admițând acțiunea, pe cale de consecință, pârâta va fi obligată să-și execute obligațiile contractuale, prevăzute de art. 4.2, sub sancțiunea daunelor cominatorii, așa cum au fost solicitate, precum și repararea prejudiciului constând în echivalentul primelor ce le-ar fi primit pentru contractele încheiate direct de pârâtă după data de 11 decembrie 2000, respectiv, suma de 2.104.740 lei, adică 10% din valoarea de 21.047.400 lei.

Împotriva deciziei civile nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, a declarat recurs pârâta SC C. SA Constanța, care a criticat hotărârea instanței de apel, pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, sub aspectele că a fost interpretat greșit actul dedus judecății schimbând natura juridică, înțelesul și efectele acestuia și greșita obligare, sub sancțiunea plății unor daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi de întârziere, pentru îndeplinirea obligațiilor stabilite la art. 4.2 din Contractul nr. 93 din 6 ianuarie 2000, invocând, ca temei de drept al recursului, dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport cu criticile formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt fondate, recursul urmând a fi admis în limitele și pentru considerentele care vor fi expuse.

Instanța de apel, printr-o apreciere greșită a probelor administrate în cauză, fără a da o corectă și integrală interpretare a adevăratelor raporturi juridice, care decurg din relațiile comerciale ale părților, neglijând aspecte juridice relevante, care se desprind din corespondența părților, precum și cadrul juridic aplicabil în speță, în mod nejustificat, și cu o motivare superficială, a obligat pârâta să-și execute obligațiile contractuale rezultate din dispozițiile art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea plății de daune cominatorii, de 100.000 lei pe zi, calculate de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la executarea obligației.

De remarcat, ca element determinant în corecta stabilire a situației de fapt și de drept, că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie obligarea pârâtei să-și execute obligațiile ce-i revin potrivit art. 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii, de 100.000 lei pe zi de întârziere, precum plata de daune interese, respectiv obligația de a face.

Din examinarea contractului încheiat între părți, rezultă că au fost stabilite, de comun acord, obligații reciproce, în sensul că brokerul se obligă să presteze serviciile de realizare a unui proiect de plan de asigurare, furnizarea de informații de specialitate privind piața produselor de asigurare și structura produselor de asigurare, analiza componentelor produselor de asigurare, asistență de specialitate pentru contractele în derulare și plata daunelor în cazul unui eveniment asigurat, iar clientul se obligă să pună la dispoziția brokerului toate datele, cu caracter nesecret, necesare îndeplinirii obligațiilor descrise la pct. 4.1 din contract, să permită accesul personalului desemnat de broker în incinta societății pentru documentare, să colaboreze în vederea depistării și evaluării riscurilor prezente în activitatea clientului, să notifice în scris orice intenție de a încheia un anumit contract de asigurare și să deruleze toate activitățile aferente domeniului de asigurare prin intermediul brokerului, toate obligațiile părților fiind prevăzute în capitolul IV art. 4.1.

și 4.2. Deși în art. 3.1 s-a menționat că acest contract se încheie pe o perioadă nedeterminată și în art. 3.2 că încetarea unilaterală este exclusă, totuși, există posibilitatea, conform art. 6.2, ca rezilierea contractului să poată fi cerută de oricare dintre părți în cazul în care cealaltă parte își încalcă cu rea credință obligațiile condiționat de o prealabilă punere în întârziere, notificată cu cel puțin 30 de zile înainte. Relevanță juridică în corecta soluționare a cauzei o constituie adresa din data de 11 decembrie 2000, prin care pârâta comunică reclamantei că, pe viitor, asigurarea patrimoniului propriu se va realiza prin serviciile proprii de specialitate, aceasta având semnificația unei notificări de reziliere, precum și adresa nr. 7733 din 19 decembrie 2000, prin care se motivează că părțile nu au încheiat un contract de exclusivitate perpetuă, voința reală fiind a unui contract limitat în timp (dosar fond).

Mai mult, în faza procesuală a apelului, reclamanta apelantă SC I.B. SA, prin notele scrise, împărtășește opinia, conform căreia „în măsura în care pârâta intimată nu dorește ca negocierea contractului de asigurare să fie realizată de societatea subscrisă, nimic nu o împiedică să nu acorde ori să revoce oricând acest mandat”.

Apare evident că, raportat la obligațiile asumate reciproc de părți, în art. 4.1 și 4.2 din contractul de brokeraj în asigurări cu nr. 93 din 6 ianuarie 2000, de obiectul contractului, acela de prestări de servicii de brokeraj în asigurări, conform art. 2.1, indiferent de natura contractuală, fie contract de intermediere sau mandat, ceea ce este prioritar și ține de esența relațiilor comerciale, în contextul unei acțiuni care vizează obligația de a face, este rațiunea că această executare a obligațiilor contractuale nu poate fi apreciată ca fiind sine die , ea fiind afectată de termen, conferind, în egală măsură, posibilitatea pentru fiecare parte de a înceta efectele contractului.

Trebuie menționat, de asemenea, că obligația de a face prevăzută în sarcina pârâtei s-a dovedit că nu poate fi adusă la îndeplinire, refuzul acesteia pe acest aspect fiind categoric, situație în care ea nu poate fi obligată decât la plata contravalorii eventualelor daune produse reclamantei prin refuz. Pentru aceste motive urmează a admite recursul, în majoritate, declarat de pârâta SC C. SA Constanța, în sensul că, în baza art. 304 pct. 8, raportat la art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va modifica decizia nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, în sensul că va înlătura obligația pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii, de câte 100.000 lei pe zi de întârziere.

De asemenea, va menține restul deciziei recurate. În temeiul art. 274 C. proc. civ., va obliga intimata SC I.B. SA Constanța la plata sumei de 2.627.500 lei. cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE În majoritate: Admite recursul declarat de pârâta SC C. SA Constanța. Modifică decizia nr. 953/ COM din 26 noiembrie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, în sensul că înlătură obligația pârâtei să execute art. 4 pct. 2 din contractul de brokeraj în asigurări nr. 93 din 6 ianuarie 2000, sub sancțiunea daunelor cominatorii, de câte 100.000 lei pe zi întârziere. Menține restul deciziei. Obligă intimata SC I.B. SA la plata sumei de 2.627.500 lei cheltuieli de judecată către recurentă. Cu opinia separată a doamnei judecător M.O., în sensul respingerii recursului ca nefondat. Pronunțata în ședință publică, astăzi 28 octombrie 2003. MOTIVAREA

OPINIEI SEPARATE

SC C. SA a invocat, ca temei de drept al cererii sale de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., arătând în mod concret, în esență, că instanța de apel a interpretat greșit contractul de brokeraj în asigurări, nr. 93 din 6 ianuarie 2000, ca fiind un contract de intermediere, cu toate că prevederile sale indică că este un contract de mandat, oricând revocabil, și a aplicat nelegal clauzele contrare acestei stări de drept, care ar fi trebuit considerate nescrise. Este de observat că evocatul act juridic a fost încheiat între pârâtă, în calitate de client, și reclamantă, în calitate de broker, având ca obiect, potrivit art. 2.1 „prestarea de servicii de brokeraj în asigurări de către broker în favoarea clientului”.

Așa fiind, cum potrivit art. 3 pct. 12 C. com. și art. 33 alin. (1) din Legea nr. 32/2000, privind societățile de asigurare și supravegherea asigurărilor, brokerajul în asigurare constituie fapt de comerț obiectiv, întrucât reprezintă o operațiune de mijlocire în afaceri comerciale, iar brokerii de asigurare sunt intermediari, care acționează independent, se constată că, prin calificarea menționatului contract ca fiind de intermediere, instanțele au dat acestuia o corectă interpretare după natura sa juridică, dedusă din înțelesul clar și lămurit al clauzelor sale, care nu îl relevă ca fiind un contract de mandat spre a putea fi revocat și că instanța de apel, cu justețe, în considerarea obiectului cererii dedusă judecății și probelor administrate, a dat eficiență art. 4.2, referitor la obligațiile asumate de pârâta client, conform voinței părților și cerințelor art. 969 C. civ.

Pentru aceste considerente, având în vedere că, în cauză, nu sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 8 și pct. 9 C. proc. civ., recursul intimatei pârâte SC C. SA trebuia respins, ca nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) teza 2 C. proc. civ. Judecător M.O.