ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4193/2003

Asupra recursului

de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiune reclamanta S. S.A. Constanța a

solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.A. Slobozia la plata sumelor de 20.132.885

lei contravaloare prestații portuare și 8.613.621 lei penalități motivând

neexecutarea de către aceasta a obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul

nr. 251 din 6 octombrie 1998.

Tribunalul Constanța prin sentința nr. 1716 din

29 octombrie 1999 a admis acțiunea și a obligat pârâta la sumele solicitate

reținând ca dovedite pretențiile cu facturile, declarațiile de tranzit și corespondența

purtată de părți anterior introducerii cererii.

Curtea de Apel Constanța prin decizia nr. 196

din 23 martie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de pârâtă împotriva sentinței.

Critica apelantei cu privire la nevalabilitatea

clauzei penale a fost înlăturată cu motivarea că obiecțiunile acesteia au avut

ca obiect numai cuantumul penalităților iar nu clauza ca atare care a fost acceptată

iar penalitățile au fost calculate la nivelul propus de 0,25 % iar nu de 0,40

%.

Recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei a

fost admis de Curtea Supremă de Justiție care prin decizia nr. 2133 din 4

aprilie 2001 a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare la

curtea de apel.

Recomandările au constat în examinarea

apărărilor pârâtei în sensul că două dintre facturile emise de reclamantă sunt anterioare

contractului, a datei efectuării prestațiilor portuare, care impuneau o

verificare comună între părți sau eventual o expertiză contabilă care să stabilească

și penalitățile datorate.

În fond după casare pârâta S.C. M. a precizat că

pentru facturile emise de reclamantă anterior încheierii contractului nu s-au calculat

penalități, fapt ce rezultă din tabelul anexă privind calculul acestora.

Apelanta a mai susținut inexistența clauzei

penale deoarece în raport de prevederile art. 39 C. com. contractul nr. 251/1998

nu a fost valabil încheiat iar în situația în care s-ar aprecia ca valabil în privința

clauzelor neobiectate, data încheierii nu poate fi decât 9 aprilie 1999 și deci

penalitățile calculate pentru prestațiile anterioare nu au suport.

Cum apelanta nu și-a exprimat poziția în

legătură cu discutarea administrării de probe conform deciziei de casare,

instanța de apel a procedat la judecarea cauzei în raport de actele de la

dosar.

În consecință s-a apreciat, față de împrejurarea

că la solicitarea pârâtei prin adresa fax 208 din 6 octombrie 1998 cu privire

la transmiterea contractului, comunicat în aceeași zi de reclamantă,

retransmiterea acestuia semnat cu obiecțiuni nu poate conduce decât la concluzia

că obiecțiunile au vizat cuantumul penalităților pe care reclamanta le-a și

calculat conform acestora, iar nu data contractului.

Împotriva acestei decizii pârâta S.C. A. a

declarat recurs solicitând modificarea sa în sensul admiterii apelului și

exonerării de plata penalităților.

Criticile recurentei se axează pe prevederile art.

304 pct. 9 și 10 C. proc. civ. și anume:

- nepronunțarea instanței de apel asupra unor dovezi

administrate, hotărâtoare pentru dezlegarea pricinii în sensul recomandărilor deciziei

de casare, deși recurenta prin concluziile scrise, implicit a optat pentru o

verificare comună și neverificarea noilor apărări pe care aceasta le-a făcut în

apel;

- aplicarea greșită a legii în stabilirea datei

încheierii contractului cu ignorarea prevederilor art. 39 și art. 35 C. com.

Prin întâmpinare, reclamanta S.C. S. S.A.

Constanța, a solicitat respingerea recursului și menținerea deciziei, învederând

că motivele de recurs sunt aceleași ca în primul recurs declarat de aceeași parte.

Recursul nu este fondat.

1.

Instanța de apel s-a pronunțat

asupra probelor administrate

critica cu acest obiect nefiind întemeiată.

Pentru aducerea la îndeplinire a recomandărilor

din decizia de

casare cu privire la administrarea de noi probe instanța a

acordat două termene de judecată, unul din ele la cererea pârâtei pentru lipsă de

apărare și a solicitat în scris acesteia, dată fiind absența sa la termenele de

judecată, să-și exprime punctul de vedere asupra administrării probelor conform

deciziei de casare, pe care i-a și comunicat-o, fără a se primi însă răspunsul

solicitat.

În acest context, susținerile recurentei că

„implicit” a fost de acord cu o verificare comună și că instanța nu s-a pronunțat

asupra unor probe care de fapt nu au fost administrate și a unor apărări nu pot

fi primite, ele neîncadrându-se în prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ.

contractuale dintre părți, ea fiind suportul celerității afacerilor comerciale.

Or, dacă pretențiile reclamantei constând în

contravaloarea prestațiilor portuare întemeiate în cererea de chemare în

judecată pe contractul nr. 25 din 6 octombrie 1998 au fost recunoscute și executate

de pârâta recurentă, este evident că nu data încheierii contractului a format obiectul

divergenței, ci, printre altele, cuantumul penalităților, iar nu clauza penală

în sine. Reclamanta și-a însușit însă cuantumul propus de pârâta recurentă,

operând astfel o modificare sub acest aspect a contractului deja încheiat la 6

octombrie 1998.

Este de observat, că în speță, nu se aplică regulile

încheierii contractului între absenți, stabilite de art. 35 – 39 C. com., ci,

prin analogie, regulile încheierii contractului între prezenți. Date fiind

mijloacele moderne și rapide de comunicare, pârâta a fost aceea care i-a

solicitat expres reclamantei prin fax să-i remită proiectul contractului de

prestații portuare „pentru semnare”, formulă ce exclude orice dubiu cu privire

la acceptarea totală iar acesta i-a fost transmis de reclamantă tot prin fax, în

aceeași zi, realizându-se astfel acordul de voință.

Această realitate este susținută și de comportamentul

contractual al pârâtei recurente care, în contextul informațional dat, nu a adus

la cunoștința reclamantei recurente respectivele obiecțiuni decât după cinci luni

de la data la care a solicitat proiectul contractului pentru semnare, iar nu în

timp rezonabil, interval în care părțile și-au și executat obligațiile asumate

prin acesta.

Prin urmare, față de cele ce preced, Curtea va

respinge recursul declarat ca nefondat menținând decizia atacată ca legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de pârâta S.C. A. S.A Slobozia împotriva deciziei nr. 5 Com din 23

ianuarie 2002 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2003.