ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamanta C.N.A.P.M. S.A. a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. FILIALA 1 S.A. la plata sumelor de 261.412.358 lei facturi neachitate și 509.294.764 lei penalități de întârziere ca urmare a neexecutării de către aceasta a contractelor de prestări servicii portuare nr.6 din 16 decembrie 1994 și 1405 din 15 decembrie 1997. Urmare plăților efectuate reclamanta și-a precizat acțiunea sub aspectul cuantumului solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de 213.733.465 lei și 580.611.600 lei penalități actualizate. Tribunalul Constanța, prin sentința nr.1577 din 12 octombrie 1999 a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata sumelor solicitate.

În motivarea sentinței s-a reținut că în baza contractului nr.6/1994 reclamanta în calitate de proprietar a pus la dispoziția pârâtei un teren situat în incinta port Constanța aceasta obligându-se la plata lunară a chiriei convenite iar prin contractul 1405/1997 reclamanta s-a obligat să presteze anumite servicii aceleiași pârâte a căror contravaloare nu a fost plătită de aceasta în limita sumelor solicitate. Cum în ambele contracte s-au stipulat clauze penale, cererea cu acest obiect s-a apreciat ca întemeiată. În contra sentinței pârâta S.C. A. S.A.

a declarat apel, susținând că suma de 213.733.465 lei a fost stinsă prin compensare conform sentinței nr.932/2000 pronunțată de Judecătorul sindic, primul capăt de cerere rămânând astfel fără obiect iar cu privire la penalități acestea nu sunt datorate, contractul nr.6/1994 fiind reziliat cu data de 23 septembrie 1997 pentru perioada anterioară nu s-a încheiat proces verbal de predare – primire după cum stipulau ambele contracte. Curtea de Apel Constanța, secția comercială prin decizia nr.578 din 6 iunie 2001 a admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința atacată și a respins ca rămas fără obiect primul capăt de cerere, menținând celelalte dispoziții ale sentinței. S-a motivat că, de vreme ce pârâta apelantă a tranzacționat cu reclamanta asupra primului capăt de cerere rezultă temeinicia celui de-al doilea capăt de cerere care se întemeiază pe dispozițiile acelorași contracte.

Cu privire la critica actualizării penalităților s-a reținut netemeinicia acesteia față de precizările reclamantei la termenul din 7 septembrie 1999 în sensul majorării cuantumului lor. Pârâta S.C. A. S.A. a declarat recurs împotriva deciziei menționate în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. În dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a invocat următoarele: - neanalizarea susținerii cu privire la faptul că prin adresa nr.39.769/23 septembrie 1997 a fost reziliat contractul nr.6/1994 și deci pentru anul 1998 nu a existat un contract care să prevadă penalități iar în lipsa unei clauze penale acestea nu puteau fi acordate; - în ce privește contractul 1405/1997 s-a făcut o aplicare greșită a clauzei penale deoarece facturile au fost refuzate la plată; - greșit s-a interpretat că încheierea tranzacției înseamnă și o recunoaștere a penalităților deoarece tranzacția nu se referă și la penalități iar instanța nu se poate substitui voinței părților.

Intimata reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului deoarece: - contractul nr.6/1994 s-a prelungit la cererea recurentei iar prin notificarea invocată nu a reziliat contractul ci a făcut aplicarea art.3.1 și 16.1 din contract; - dacă contractele nu se derulau intimata nu ar fi prestat serviciile de care a beneficiat recurenta în perioada pentru care s-au emis facturile. Recursul nu este fondat. 1) Trebuie mai întâi precizat că recurenta a făcut o enumerare generică a motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fără să le coreleze cu dezvoltarea în fapt a criticilor. Prin urmare, motivul prevăzut de art. 304 pct.4 C. proc. civ. – depășirea atribuțiilor puterii judecătorești – nu are suport în motivarea în fapt iar un răspuns nu este deci posibil.

2) Nici motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii nu se regăsește în motivarea în fapt, recurenta neindicând textul de lege încălcat sau greșit aplicat. 3. Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanța, interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” susținerile recurentei nu pot fi primite. Tranzacția care a intervenit între părți, de care s-a luat act într-un alt proces și care referă și la pretenția ce a format primul capăt de cerere al acțiunii în speță, a fost depusă la dosar după formularea motivelor de apel, așa încât instanța de apel a apreciat criticile formulate cu luarea în considerare a acesteia.

Drept urmare, critica privind rezilierea contractului nr.6/1994 și inexistența acestuia pentru perioada în care s-au calculat penalități a fost subsumată realității executării contractului sub aspectul obligațiilor principale. Într-adevăr, în contractul menționat părțile nu au stipulat pacte comisorii exprese care să conducă la o reziliere convențională dar în art.3 pct.1 au stipulat posibilitatea prelungirii peste termen dacă nu se solicită încetarea acestuia cu 30 zile înainte de termen. Este adevărat că intimata a transmis recurentei notificare cu peste 30 zile înainte de termen cu privire la termenul limită al contractului și consecințele lui. Numai că, tot în afara termenului, de 30 zile la 26 noiembrie 1997, (contractul expira la 31 decembrie 1997) recurenta a transmis intimatei ofertă de prelungire a contractului „în forma actuală și pentru anul 1998”.

În atare situație, oferta fiind acceptată, contractul s-a prelungit cu toate clauzele sale, inclusiv clauza penală, interpretarea instanței de apel fiind deci corectă. În ce privește contractul 1405/1997, critica recurentei se limitează la o simplă afirmație că facturile au fost refuzate la plată fără o concretizare a procedurii care să permită verificarea acestuia. Așa fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei nr.578/COM din 6 iunie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 20 ianuarie 2004.