ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 133/2004

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea formulată reclamanta C.N.A.P.M. S.A.  a solicitat obligarea pârâtei

S.C. A. FILIALA 1 S.A. la plata sumelor de 261.412.358 lei facturi neachitate

și 509.294.764 lei penalități de întârziere ca urmare a neexecutării de către

aceasta a contractelor de prestări servicii portuare nr.6 din 16 decembrie 1994

și 1405 din 15 decembrie 1997.

Urmare

plăților efectuate reclamanta și-a precizat acțiunea sub aspectul cuantumului

solicitând obligarea pârâtei la plata sumei de  213.733.465 lei și 580.611.600

lei penalități actualizate.

Tribunalul

Constanța, prin sentința nr.1577 din 12 octombrie 1999 a admis acțiunea și a

obligat pârâta la plata sumelor solicitate.

În

motivarea sentinței s-a reținut că în baza contractului nr.6/1994 reclamanta în

calitate de proprietar a pus la dispoziția pârâtei un teren situat în incinta

port Constanța aceasta obligându-se la plata lunară a chiriei convenite iar

prin contractul 1405/1997 reclamanta s-a obligat să presteze anumite servicii

aceleiași pârâte a căror contravaloare nu a fost plătită de aceasta în limita

sumelor solicitate.

Cum în

ambele contracte s-au stipulat clauze penale, cererea cu acest obiect s-a

apreciat ca întemeiată.

În

contra sentinței pârâta S.C. A. S.A.  a declarat apel, susținând că suma de

213.733.465 lei a fost stinsă prin compensare conform sentinței nr.932/2000

pronunțată de Judecătorul sindic, primul capăt de cerere rămânând astfel fără

obiect iar cu privire la penalități acestea nu sunt datorate, contractul

nr.6/1994 fiind reziliat cu data de 23 septembrie 1997 pentru perioada

anterioară nu s-a încheiat proces verbal de predare – primire după cum

stipulau  ambele contracte.

Curtea

de Apel Constanța, secția comercială prin decizia nr.578 din 6 iunie 2001 a

admis apelul declarat, a schimbat în parte sentința atacată și a respins ca

rămas fără obiect primul capăt de cerere, menținând celelalte dispoziții ale

sentinței.

S-a

motivat că, de vreme ce pârâta apelantă a tranzacționat cu reclamanta asupra

primului capăt de cerere rezultă temeinicia celui de-al doilea capăt de cerere

care se întemeiază  pe dispozițiile acelorași contracte.

Cu

privire la critica actualizării penalităților s-a reținut netemeinicia acesteia

față de precizările reclamantei la termenul din 7 septembrie 1999 în sensul

majorării cuantumului lor.

Pârâta

S.C. A. S.A.  a declarat recurs împotriva deciziei menționate în temeiul art.

304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ.

În

dezvoltarea motivelor de recurs reclamanta a invocat următoarele:

-

neanalizarea susținerii cu privire la faptul că prin  adresa nr.39.769/23

septembrie 1997 a fost reziliat contractul nr.6/1994 și deci pentru anul 1998

nu a existat un contract care să  prevadă penalități iar în lipsa unei clauze

penale acestea nu puteau fi acordate;

- în ce

privește contractul 1405/1997 s-a făcut o aplicare greșită a clauzei penale

deoarece facturile au fost refuzate la plată;

-

greșit s-a interpretat că încheierea tranzacției înseamnă și

o

recunoaștere a

penalităților deoarece tranzacția nu se referă și la penalități iar instanța nu

se poate substitui voinței părților.

Intimata

reclamantă a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului

deoarece:

- contractul nr.6/1994 s-a

prelungit la cererea recurentei iar prin notificarea invocată nu a reziliat

contractul ci a făcut aplicarea art.3.1 și 16.1 din contract;

-

dacă contractele nu se derulau intimata nu ar fi prestat

serviciile

de care a

beneficiat recurenta în perioada pentru care s-au emis facturile.

Recursul

nu este fondat.

1)

Trebuie mai întâi precizat că recurenta a făcut o enumerare generică a

motivelor prevăzute de art. 304 C. proc. civ., fără să le coreleze cu

dezvoltarea în fapt a criticilor.

Prin

urmare, motivul prevăzut de art. 304 pct.4 C. proc. civ. – depășirea

atribuțiilor puterii judecătorești – nu are suport în motivarea în fapt iar un

răspuns nu este deci posibil.

2) Nici

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea pronunțată

este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită

a legii nu se regăsește în motivarea în fapt, recurenta neindicând textul de

lege încălcat sau greșit aplicat.

privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanța,

interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori

înțelesul lămurit și  vădit neîndoielnic al acestuia” susținerile recurentei nu

pot fi primite.

Tranzacția

care a intervenit între părți, de care s-a luat act într-un alt proces și care

referă și la pretenția ce a format primul capăt de cerere al acțiunii în speță,

a fost depusă la dosar după formularea motivelor de apel, așa încât instanța de

apel a apreciat criticile formulate cu luarea în considerare a acesteia.

Drept

urmare, critica privind rezilierea contractului nr.6/1994 și inexistența

acestuia pentru perioada în care s-au calculat penalități a fost subsumată

realității  executării contractului sub aspectul obligațiilor principale.

Într-adevăr,

în contractul menționat părțile nu au stipulat pacte comisorii exprese care să

conducă la o reziliere convențională dar în art.3 pct.1 au stipulat

posibilitatea prelungirii peste termen dacă nu se solicită încetarea acestuia

cu 30 zile înainte de termen.

Este

adevărat că intimata a transmis recurentei notificare cu peste 30 zile înainte

de termen cu privire la termenul limită al contractului și consecințele lui.

Numai

că, tot în afara termenului, de 30 zile la 26 noiembrie 1997, (contractul

expira la 31 decembrie 1997) recurenta a transmis intimatei ofertă de

prelungire a contractului „în forma actuală și pentru anul 1998”.

În

atare situație, oferta fiind acceptată, contractul s-a prelungit cu toate

clauzele sale, inclusiv clauza penală, interpretarea instanței de apel fiind

deci corectă.

În ce

privește contractul 1405/1997, critica recurentei se limitează la o simplă afirmație

că facturile au fost refuzate la plată fără o concretizare a procedurii care să

permită verificarea acestuia.

Așa

fiind, în raport de considerentele expuse, Înalta Curte va respinge recursul ca

nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge,

ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. A. S.A. împotriva deciziei

nr.578/COM din 6 iunie 2001 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Irevocabilă.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi  20 ianuarie 2004.