ÎCCJ, decizie (scj.ro #83531)
ÎCCJ, decizie (scj.ro #83531) (Înalta Curte de Casație și Justiție)
Contract de prestări
servicii.Tranzacție.Clauză penală
.
În situația în care părțile au stipulat
posibilitatea prelungirii peste termen a contractului de prestări servicii,
dacă nu se solicită încetarea contractului cu 30 de zile înainte de termen,
înseamnă că părțile au consimțit la prelungirea acestuia cu toate clauzele
sale, inclusiv clauza penală, astfel că interpretarea dată în
acest sens de instanța de apel este
corectă.
(Secția comercială,decizia nr.133 din 20 inuarie 2004)
Tribunalul Constanța,
prin sentința civilă nr.1577 din 12 octombrie 1999, a admis acțiunea formulată
de reclamanta C. N.A.P.M.Constanța și a obligat pârâta S.C. A S.A., la
plata sumelor solicitate, reprezentând facturi neachitate și penalități de
întârziere, ca urmare a neexecutării contractului de prestări servicii portuare
din anii 1994 și 1997.
În
baza
contractului
din 1994,
reclamanta
,
în
calitate
de
proprietar
, a pus la
dispoziția
pârâtei
un
teren
situat
în
incinta
portului
Constanța
, cu
obligația
pârâtei
de a
plăti
chiria
lunară
convenită
și
obligația
reclamantei
să
presteze
anumite
servicii
aceleiași
pârâte
, a
căror
contravaloare
nu
a
fost
plătită
în
limita
sumelor
solicitate
.
Cum
în
ambele
contracte
s-au
stipulat
clauze
penale
,
cererea
având
acest
obiect
, a
fost
apreciată
ca
întemeiată
.
Pârâta
a
declarat
apel
,
susținând
că
suma
solicitată
a
fost
stinsă
prin
compensare
, conform
sentinței
nr.932/2000
pronunțată
de
judecătorul
sindic
,
astfel
că
primul
capăt
de
cerere
a
rămas
fără
obiect
iar
cu
privire
la
penalitățile
de
întârziere
, a
susținut
că
acestea
nu
sunt
datorate
,
din moment
ce
contractul
din
1994 a
fost
reziliat
cu data de 23
septembrie
1997
iar
pentru
perioada
anterioară
nu
s-a
încheiat
proces
verbal de
predare
–
primire
.
Curtea
de
Apel
Constanța
,
Secția
comercială
,
prin
decizia
nr.578 din 6
iunie
2001,
a
admis
apelul
, a
schimbat
în
parte
sentința
atacată
și
a
respins
primul
capăt
de
cerere
ca
rămas
fără
obiect
,
menținând
celelalte
dispoziții
, cu
motivarea
că
de
vreme
ce
pârâta
a
tranzacționat
cu
reclamanta
asupra
primului
capăt
de
cerere
rezultă
și
temeinicia
celui
de-al
doilea
capăt
de
cerere
, care se
întemeiază
pe
dispozițiile
acelorași
contracte
.
Cu privire la critica actualizării penalităților, s-a reținut netemeinicia
acesteia față de precizările reclamantei din 7 septembrie 1999.
Pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ. și a
invocat că prin adresa din 23 septembrie 1997 a fost reziliat contractul
din 1994 și deci pentru anul 1998 nu a existat un contract care să
prevadă penalități iar în lipsa unei clauze penale, acestea nu puteau fi
acordate.
În
ceea
ce
privește
contractul
din
1997
s-a
făcut
o
aplicare
greșită
a
clauzei
penale
deoarece
facturile
au
fost
refuzate
la
plată
.
Totodată
,
în
mod
greșit
, s-
a
interpretat
încheierea
tranzacției
ca o
recunoaștere
a
penalităților
deoarece
tranzacția
nu
se
referă
și
la
penalități
iar
instanța
nu
se
poate
substitui
voinței
părților
.
Reclamanta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului
deoarece
contractul
din 1994 s-a
prelungit
la
cererea
pârâtei
iar
prin
notificarea
invocată
nu
s-a
reziliat
contractul
ci
s-a
făcut
aplicarea
art.3.1
și
art.16.1 din contract
iar
dacă contractele nu se derulau, reclamanta nu ar fi prestat
serviciile de care a beneficiat pârâta, în perioada pentru care s-au emis
facturile.
Recursul nu este fondat.
Pârâta
a
făcut
o
enumerare
generică
a
motivelor
prevăzute
în
art. 304 C. proc.
civ
.,
fără
să
le
coreleze
cu
dezvoltarea
în
fapt
a
criticilor
.
Prin
urmare
,
motivul
prevăzut
în
art.
304 pct.4
C. proc.
civ
.,
privind
depășirea
atribuțiilor
puterii
judecătorești
,
nu
are
suport
în
motivarea
în
fapt
.
Nici motivul prevăzut în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., când hotărârea
pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau
aplicarea greșită a legii nu se regăsește în motivarea în fapt, pârâta
neindicând textul de lege încălcat sau greșit aplicat.
Cât privește motivul prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. „când instanța,
interpretând greșit actul juridic dedus judecății, a schimbat natura ori
înțelesul lămurit și vădit neîndoielnic al acestuia” susținerile pârâtei
nu pot fi primite.
Tranzacția care a intervenit între părți (de care s-a luat act într-un alt
proces), se referă și la pretenția ce a format primul capăt de cerere al
acțiunii și a fost depusă, după formularea motivelor de apel, așa încât
instanța de apel a apreciat criticile formulate cu luarea în considerare a
acesteia.
Drept urmare, critica privind rezilierea contractului din 1994 și inexistența
acestuia pentru perioada în care s-au calculat penalitățile a fost subsumată
realității executării contractului, sub aspectul obligațiilor
principale.
Într-adevăr
,
în
contractul
menționat
,
părțile
nu
au
stipulat
pacte
comisorii
exprese
care
să
conducă
la o
reziliere
convențională
dar
în
art.3 pct.1 au
stipulat
posibilitatea
prelungirii
peste
termen
dacă
nu
se
solicită
încetarea
acestuia
cu 30
zile
înainte
de
termen
.
Este adevărat că reclamanta a transmis pârâtei o notificare cu peste 30 zile
înainte de termen, cu privire la termenul limită al contractului și
consecințele lui.
Numai
că
, la 26
noiembrie
1997, (
contractul
expira
la 31
decembrie
1997)
pârâta
a
transmis
reclamantei
oferta
de
prelungire
a
contractului
„
în
forma
actuală
și
pentru
anul
1998”.
În atare situație, oferta fiind acceptată, contractul s-a prelungit cu toate
clauzele sale, inclusiv clauza penală, interpretarea instanței de apel fiind
deci corectă.
Față de considerentele
expuse, Înalta Curte a respins recursul ca nefondat.