ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1145/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiune, reclamanta, SC A.S.T.

SRL, a solicitat obligarea pârâtei SC A.S.P.C. SA la plata sumei de 47.813,93 dolari

S.U.A. sau echivalentul în lei la data executării, cu titlu de daune pentru

neexecutarea obligațiilor asumate prin contractul de prestări servicii portuare

nr. 2620 din 6 iulie 2000.

După declinarea competenței de către

Tribunalul Constanța, cauza a fost soluționată de Tribunalul Arbitral de pe

lângă Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură, care, prin hotărârea

nr. 12 din 10 iulie 2002, a admis acțiunea, așa cum a fost formulată.

Tribunalul arbitral a reținut că

reclamanta este îndreptățită să obțină suma solicitată prin acțiune, care

reprezintă echivalentul mărfii lipsă la destinație, întrucât aceasta nu a fost

încărcată pe navă.

Împotriva sentinței arbitrale, SC A.S.P.C.

SA a formulat acțiune în anulare, care, inițial, a fost anulată ca netimbrată,

iar după casarea deciziei nr. 50/2002, pronunțată de Curtea de Apel Constanța,

de către Curtea Supremă de Justiție, în rejudecare, a fost pronunțată decizia nr.

43 din 11 septembrie 2003.

Prin aceeași decizie a fost respinsă acțiunea în

anulare, cu motivarea că, deși cererea s-a întemeiat pe dispozițiile art. 364 lit.

f) și i) C. proc. civ., în realitate, criticile care au fost aduse vizează

netemeinicia hotărârii arbitrale.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, SC A.S.P.C. SA Constanța pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9

și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea acestor motive,

recurenta a susținut că și-a întemeiat acțiunea în anulare pe cerințele art. 364

lit. i) C. proc. civ., respectiv, pe încălcarea dispozițiilor imperative ale

legii și ale art. 364 lit. f) C. proc. civ., pentru că tribunalul nu s-a

pronunțat asupra unui lucru cerut.

În concret, recurenta a considerat

că tribunalul arbitral nu s-a pronunțat asupra excepției de neexecutare a

contractului invocată de către SC A.S.P.C. SA și că s-au încălcat dispozițiile art.

969 C. proc. civ., prin faptul că nu s-au analizat clauzele contractului

inserate în articolele 5, 7, 14 și 24. Din examinarea prevederilor contractului

și a actelor dosarului, care atestau cantitatea de marfă eliberată din siloz și

încărcată pe navă, a motivat recurenta, s-ar fi constatat că lipsa nu este

reală. De asemenea, nu s-a observat că certificatul de inspecție pescaj nu a

fost semnat de către prestatorul de servicii și că bonurile de încărcare atestă

aceeași cantitate încărcată ca și în conosament.

Întrucât nu a fost anunțat

încărcătorul despre eventualele diferențe de cantitate constatate la terminarea

încărcării, recurenta s-a considerat îndreptățită să invoce în fața

tribunalului arbitral excepția neexecutării contractului. Dacă această excepție

s-ar fi analizat în conformitate cu art. 14, a mai susținut recurenta, s-ar fi

constatat că este absolvită de orice responsabilitate, cu atât mai mult, cu cât

prejudiciul nu a fost dovedit.

Recursul este nefondat pentru

următoarele considerente:

Potrivit art. 364 C. proc. civ.,

hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru unul din motivele

prevăzute de literele a) - i).

În speță, recurenta a invocat, prin

acțiunea în anulare, dispozițiile art. 364 lit. f) – i) C. proc. civ., potrivit

cărora:

„tribunalul arbitral s-a pronunțat

asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru

cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut”.

„hotărârea arbitrală încalcă ordinea

publică, bunele moravuri ori dispoziții imperative ale legii”.

Deși au fost invocate aceste

dispoziții, din conținutul motivelor de recurs și argumentele invocate în

susținerea acestora nu rezultă care este „lucrul cerut” și asupra căruia nu s-a

pronunțat tribunalul arbitral și nici ce s-a dat mai mult decât s-a cerut,

motive care să fi fost deduse instanței care a soluționat acțiunea în anulare.

În realitate, recurenta a invocat, în

această cale de atac, motive de netemeinicie a soluției arbitrale, care nu pot

fi examinate dacă nu sunt îndeplinite cerințele de desființare ale hotărârii

arbitrale.

Trimiterea la art. 5, 11 și 14 din

contract constituie o dovadă că recurenta invocă netemeinicia soluției pe fond,

fără ca mai înainte să demonstreze care sunt dispozițiile imperative ale legii

ce au fost încălcate sau, așa cum s-a mai arătat, care este lucrul cerut asupra

căruia tribunalul arbitral nu s-a pronunțat.

După cum se poate observa din întregul

context al motivelor ce au fost formulate în recurs, criticile vizează

hotărârea arbitrală și nu soluția pronunțată în acțiunea în anulare, or, recurenta

nu se află într-o cale de atac devolutivă prin care să solicite reconsiderarea

probelor și aspectelor analizate în primă instanță.

Cu alte cuvinte, recurenta nu se

află în situația de a cere o rejudecare a fondului mai înainte de a dovedi că

motivele de desființare sunt întemeiate.

Această concluzie se desprinde nu numai

din prevederile art. 364 lit. a) - i) C. proc. civ., în care se prevăd

limitativ motivele de desființare, ci și din dispozițiile art. 366 din același

cod, din care rezultă că pronunțarea pe fond nu este posibilă decât dacă se

anulează hotărârea arbitrală.

În fine, prin conținutul lor, toate

criticile aduse hotărârilor pronunțate în cauză vizează chestiuni de fond, de

interpretare a înscrisurilor aflate la dosar asupra cărora, așa cum s-a reținut

în decizia recurată, tribunalul arbitral s-a pronunțat, excepția de neexecutare

fiind analizată în contextul examinării temeiniciei cererii ce a fost dedusă

judecății.

În consecință, nu sunt motive de

netemeinicie și nelegalitate care să ducă la casarea deciziei pronunțată de

Curtea de Apel Constanța, astfel că, potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul

se va respinge. Conform art. 274 C. proc. civ., recurenta va fi obligată la

plata cheltuielilor de judecată în recurs, în sumă de 15.000.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de reclamanta, SC A.S.P.C. SA Constanța, împotriva deciziei nr. 43/COM

din 11 septembrie 2003 a Curții de Apel Constanța, secția comercială.

Obligă recurenta la plata

cheltuielilor de judecată, în cuantum de 15.000.000 lei, către intimata-pârâtă

SC A.S.T. SRL Constanța.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 24 martie 2004.