ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 607/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: E.M.L., a chemat în judecată pe pârâta SC R.S. SA solicitând constatarea cazului fortuit exonerator de răspundere față de obligațiile asumate în contractul din 22 septembrie 2003. Judecătoria Petroșani, prin sentința civilă nr. 4376 din 16 septembrie 2004, a declinat competența de soluționare a cauzei, în favoarea Tribunalului Hunedoara, considerând că acțiunea în constatare nu are caracter patrimonial fiind aplicabile dispozițiile art. 2 pct. 1 C. proc. civ. Prin cererea reconvențională, pârâta a solicitat obligarea E.M.L. și a SC C.N.H. SA Petroșani executarea obligației de a livra cantitatea de 1.153.100 kg.

fier vechi cu daune cominatorii de 80.000.000 lei pe zi de întârziere sau rezilierea contractului și restituirea sumei de 2.785.605.670 lei achitată în avans pentru marfa contractată. Tribunalul Hunedoara, prin sentința civilă nr. 50/ CA din 18 ianuarie 2005, a respins acțiunea reclamantei, a admis în parte cererea reconvențională obligând pe reclamantă să livreze pârâtei 1153,1 tone fier vechi, să plătească penalități în sumă de 1.239.594.523 lei până la 25 decembrie 2004 și în continuare 0,1 % pe zi până la executarea obligației, a respins în rest cererea reconvențională și a obligat pe reclamantă la 78.132.691 lei cheltuieli de judecată. Instanța de fond, a reținut în esență că acțiunile întemeiate pe dispozițiile art. 111 C. proc.

civ. sunt admisibile numai pentru constatarea existenței sau inexistenței unui drept, nu și a unei situații de fapt, iar convenția părților crea obligația reclamantei să predea cantitatea de 1153,1 tone de fier vechi, achitat integral de pârâtă, obligație nerespectată. Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia civilă nr. 112/ A din 27 mai 2005 a respins apelul reclamantei, a admis apelul pârâtei, a schimbat în parte hotărârea atacată în sensul că a obligat pe reclamantă să restituie pârâtei și plata avansului în sumă de 2.785.605.670 lei, a respins plata despăgubirilor suplimentare, a majorat cuantumul cheltuielilor de judecată la 133.079.948 lei în fața instanței de fond și a obligat pe reclamantă la 39.000.000 lei cheltuieli de judecată.

Instanța de apel a considerat că accidentul de muncă determinat de explozia ce a avut loc la 18 decembrie 2003, este ulterior scadenței obligației reclamantei astfel încât nu mai pot fi analizate cauzele exoneratoare de răspundere; iar față de imposibilitatea executării în natură a contractului se impune restituirea prestațiilor. Față de consemnarea întregului preț al contractului (suma de 3.827.815.440 lei) în contul biroului executorului judecătoresc de către pârâtă, aceasta a fost obligată la emiterea facturii fiscale care parțial va putea fi stornată de reclamantă pentru recuperarea T.V.A. - ului. Cu privire la daunele cominatorii, instanța de apel a reținut imposibilitatea acordării acestora în condițiile în care obligația alternativă solicitată de pârâtă este de a da.

Împotriva deciziei astfel pronunțate, reclamanta a declarat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., solicitând totodată și suspendarea executării. Recurenta susține că deși instanța de apel a reținut prețul cantității de 1.600 tone fier vechi, a dispus restituirea avansului care includea și T.V.A. - ul și care nu trebuia avut în vedere la calculul penalităților. Obligația parțial îndeplinită de livrare a cantității de 446,9 tone fier vechi, iar valoarea de 1.069.163.471 lei nu includea și T.V.A. - ul în sumă de 200.920.000 lei așa încât obligația de plată, stabilită de instanță este nedatorată. Pe de altă parte, recurenta critică hotărârea atacată pentru confuzia pe care o creează: deși reține în considerente că explozia din 18 decembrie 2003 a condus la închiderea minei în care se afla cantitatea de 1.349,8 tone fier vechi, instanța nu acordă atenție imposibilității livrării cantității de 1.153,1 tone.

Recursul este fondat și va fi admis pentru considerentele ce se vor expune: În derularea contractului reclamanta se obliga să vândă pârâtei cantitatea de 1.600 tone fier vechi în graficul prevăzut în anexa contractului de vânzare cumpărare, la prețul de 60 dolari S.U.A. /tonă convertibili în lei, valoarea totală fiind de 3.827.815.440 lei inclusiv T.V.A. Reclamanta nu și-a îndeplinit decât parțial obligația de livrare, pentru cantitatea de 446,9 tone, restul susținând că este blocat prin explozia din 18 decembrie 2003. La acea dată pentru cantitatea de 1.200 tone, termenul devenise scadent. Pentru cealaltă cantitate de 400 tone termenul de scadență era luna decembrie 2003, lună în care s-a produs evenimentul considerat de reclamantă exonerator de răspundere.

Instanța de apel a analizat greșit momentul scadenței obligației de livrare: dispozițiile anexei 1 la contract stipulau tranșe de livrare, cu termene scadente pentru fiecare dintre ele. Astfel ultimul termen de livrare stabilit în pct. III art. 4 din contract era 22 decembrie 2003, după producerea evenimentului evocat. Deducând, din încercarea de reziliere a contractului prin tentativa de compensare a obligației rezultată din plata avansului, refuzul reclamantei de a-și îndeplini îndatoririle asumate, instanța de apel nu a mai analizat cauza exoneratoare de răspundere, constatând culpa reclamantei în executarea contractului prin depășirea termenului de scadență și lipsa dovezilor privind cazul fortuit.

În aceeași măsură, instanța de apel s-a pronunțat și asupra obligației de plată a taxei pe valoarea adăugată, fără a rezolva unitar pricina, lăsând deschisă calea desfășurării unui nou litigiu între părți. Totodată, în calculul efectuat, pentru plata penalităților, instanța de apel greșit a inclus și T.V.A. - ul pe care cumpărătorul îl datora; aceasta pentru că dispozițiile contractuale stabileau prețul, în care era inclusă această taxă (pct. III art. 7). Pentru analiza exactă a elementelor care ar putea conduce la o eventuală exonerare parțială de răspundere, dar și în considerarea calculului exact al penalităților de întârziere, Înalta Curte de Casație și Justiție, în temeiul dispozițiilor art. 313 C. proc.

civ. va admite recursul împotriva deciziei nr. 112/A/2005, pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, pe care o va casa; va admite apelurile împotriva sentinței civile nr. 50/CA/2005, pronunțată de Tribunalul Hunedoara pe care o va desființa și va trimite cauza spre rejudecare aceluiași tribunal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta E.M.L., împotriva deciziei nr. 112/A/2005 din 27 mai 2005 a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, pe care o casează. Admite și apelurile declarate de reclamantă și pârâta SC R.S. SA Sălaj, împotriva sentinței nr. 50/CA/2005 din 18 ianuarie 2005 a Tribunalului Hunedoara, în sensul că desființează această sentință și trimite cauza aceluiași tribunal spre rejudecare. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 14 februarie 2006.