ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1583/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2863 pronunțată în ședința publică de la 26 mai 1999, Tribunalul București, secția comercială, a admis cererea formulată de reclamanta, SC S.M. SRL, cu sediul în comuna Voluntari, șoseaua Pipera Tunari, județul Ilfov, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL, cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta la plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare lucrări, dobândă și T.V.A., precum și la plata sumei de 7.445.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamanta a demonstrat cadrul contractul cu pârâta și îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul nr. 255-01 din 14 mai 1998, dovedite prin corespondența purtată cu pârâta și facturile emise și neonorate de plată.

De asemenea, reclamanta a probat și punerea în întârziere a pârâtei și notificarea consemnată la dosar, document care îi dreptul la daune-interese pentru neplata la termen, în contextul în care, la art. 6.1, se prevede și clauza de penalitate. Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 735 pronunțată în ședința publică de la 6 martie 2000, a admis apelul formulat de SC D.I. SRL, cu sediul în Pitești, județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2883 din 25 mai 1999 a Tribunalului București, secția comercială, în contradictoriu cu SC S.M. SRL, a desființat sentința atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, pârâta având sediul în municipiul Pitești.

Tribunalul București, secția comercială, prin sentința civilă nr. 3173 pronunțată în ședința publică de la 18 mai 2000, în fond, după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 14.000 dolari S.U.A. în lei la data achitării, reprezentând contravaloarea lucrări, dobândă și T.V.A., precum și cheltuieli de judecată în cuantum de 7.445.000 lei, reprezentând taxă de timbru, reținând că, deși pârâta a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar la adresa indicată se află un chiriaș și nu sediul său social. Verificând înscrisurile aflate la dosar, instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul nr. 25-10 din 14 mai 1998, iar pârâta, deși a fost notificată, a refuzat plata facturilor emise pentru încasarea prețului serviciilor de care a beneficiat.

Curtea de Apel București, secția comercială, prin decizia civilă nr. 2490 din 21 septembrie 2000 a admis apelul formulat de SC D.I. SRL Pitești, cu sediul în județul Argeș, împotriva sentinței civile nr. 3173 din 18 mai 2000, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că pârâta trebuia citată la adresa indicată în motivele de apel. Prin sentința civilă nr. 528 pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2001, Tribunalul București, secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta SC S.M. SRL, împotriva pârâtei SC D.I. SRL, cu motivarea că, prin contractul de subantrepriză nr. 255–01 din 14 mai 1998, reclamanta s-a obligat să execute pârâtei o serie de lucrări de construcții.

Din analiza modului de plată al lucrărilor a rezultat că pârâta a achitat primele tranșe, respectiv 95% din valoarea contractului, aspect necontestat de reclamantă, fără a plăti restul de 5%. Plata sumei era condiționată de recepția finală a lucrărilor, obligația de efectuare a documentației necesare recepției revenind reclamantei. Reclamanta nu a făcut dovada existenței procesului verbal de recepție finală, conform art. 1169 C. civ. Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, a admis apelul declarat de apelanta SC S.M. SRL, împotriva sentinței civile nr. 528 din 26 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a schimbat în tot sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea, obligând pârâta la plata către reclamantă a sumelor de 10.500 dolari S.U.A.

contravaloare lucrări, 1.000 dolari S.U.A. dobânzi bancare, 2.500 dolari S.U.A. daune interese în echivalent în lei la data plății, și la 7.745.000 lei cheltuieli de judecată. De asemenea, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a sumei de 8.462.500 lei contravaloare taxă judiciară de timbru și 50.000 lei timbru judiciar. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că, între SC D.I. SRL, în calitatea de antreprenor general și SC S.M. SRL, în calitate de subantreprenor, a intervenit contractul de subantrepriză nr. 255.01 din 14 mai 1998, având ca obiect lucrări de construcții și instalații pentru beneficiarul C.K. Litigiul poartă asupra contravalorii lucrărilor suplimentare în sumă de 7.000 dolari S.U.A., a despăgubirilor datorate ca urmare a neachitării sumelor reprezentând dobânda bancară, T.V.A.

și impozit pe profit, iar părțile, la 16 iunie 1998, au încheiat un proces verbal de recepție cu ocazia terminării lucrărilor, document semnat fără obiecțiuni de către beneficiar, proiectantul general și antreprenor. Beneficiarul, C.K., a comunicat apelantei, prin intermediul A.M. București, acceptul său pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, confirmând, totodată, achitarea diferențelor de preț către SC D.I. SRL. Împotriva deciziei civile nr. 1266 din 27 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC D.I.

SRL Pitești, care a criticat pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească, sub aspectele că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu răspunde la nici unui dintre argumentele invocate în apărare, a interceptat greșit actul juridic dedus judecății și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv interpretarea dispozițiilor art. 4 și 5 din contractul părților, fiind invocate, ca temei de drept al cererii de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 10 din C. proc. civ. Intimata reclamantă SC S.M. SRL București a formulat întâmpinare motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea recursului. Ulterior, la data de 22 septembrie 2003, recurenta pârâtă SC D.I.

SRL a depus motive de recurs de ordine publică, în sensul că magistratul care a intrat în compunerea instanței la 27 septembrie 2001, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1266 în dosarul nr. 1183/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a intrat la aceiași curte de apel, secția comercială, în compunerea instanței de la 6 martie 2000, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 735 în dosarul nr. 3092/1999, solicitând nulitatea absolută a deciziei recurate, în temeiul art. 24 alin. (1) din C. proc. civ. Curtea, analizând materialul probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru următoarele considerente.

Nu poate fi primită excepția nulității deciziei recurate pentru argumentele invocate în motivele de recurs de ordine publică, deoarece judecătorul care a pronunțat decizia civilă nr. 735 din 6 martie 2000, în dosarul nr. 3092/1999 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelul formulat de SC D.I. SRL Pitești în sensul desființării sentinței atacate, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond, deci a admis o excepție fără a se pronunța pe fondul litigiului dintre părți. Atunci când același judecător a pronunțat decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, în dosarul nr. 1183/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelul promovat de SC S.M.

SRL București, în sensul că a schimbat în tot sentința civilă atacată și, pe fond, a admis acțiunea. Pronunțându-se numai o singură dată pe fondul apelului, deși cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, apare, în mod evident, că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat, respectiv art. 24 alin. (1) din C. proc. civ., care stipulează expres că numai judecătorul care a pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași pricini în apel sau în recurs, și nici în caz de rejudecare după casare.

Printr-o corectă și integrală apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza, a stabilit adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului nr. 255-01 din 14 mai 1998, având ca obiect reconstrucție și servicii de instalare în cadrul C.K., la parter, conținutul, costurile, condițiile de plată, recepția, răspunderea care se instituie în cadrul nerespectării clauzelor contractuale, precum și dispozițiile legale aplicabile litigiului de natură comercială. Relevanță juridică, în corecta aplicare a situației de fapt și de drept, o reprezintă procesul verbal nr. 1 de recepție la terminarea lucrărilor din data de 16 iunie 1998, încheiat între antreprenorul general SC D.I.

SRL Pitești, investitorul beneficiar C.K. SA, prin care comisia de recepție a constatat că lucrările respectă în general prevederile proiectului și specificațiile tehnice, recepția fiind admisă fără obiecțiuni de părțile semnatare (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București). De remarcat că, prin nota fax din 13 octombrie 1998, proiectantul general al imobilului, firma A.A. a comunicat reclamantei SC S.M. SRL că, după o verificare cu toate părțile implicate, reprezentantul tehnic al C.K. a aprobat toate cheltuielile suplimentare în valoare totală de 7.000 dolari S.U.A., iar acești bani au fost plătiți către D.I. SRL (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București, secția comercială).

Nu poate fi primită critica recurentei, că a fost interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece, analizându-se toate clauzele contractuale, raportat la documentația expusă anterior, reiese neîndoios că litigiul poartă numai asupra contravalorii unor lucrări de construcții suplimentare, cu un cuantum de 7.000 dolari S.U.A., la care justificat s-au adăugat despăgubirile datorate, ca urmare a neachitării sumelor, T.V.A. și impozit pe profit. Cadrul juridic expus anterior, în contextul probelor administrate în cauză, a condus la o justă apreciere a situației de fapt și de drept făcută de instanța de apel în rejudecarea apelului, astfel încât urmează a respinge excepția nulității deciziei recurate, precum și respingerea ca nefondată a recursului promovat de pârâta SC D.I.

SRL Pitești, nefiind îndeplinită nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ., menținând, ca legală și temeinică, decizia nr. 1266 din 22 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. În temeiul art. 274 C. proc. civ., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 14.569.170 lei către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge excepția nulității deciziei recurate. Respinge recursul declarat de pârâta, SC D.I. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 1266 din 27 septembrie 2001 a Curții de Apel București, secția VI-a comercială, ca nefondat. Obligă recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în cuantum de 14.569.170 lei, către intimata-reclamantă. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 4 mai 2004.