ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1583/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2863

pronunțată în ședința publică de la 26 mai 1999, Tribunalul București, secția

comercială, a admis cererea formulată de reclamanta, SC S.M. SRL, cu sediul în

comuna Voluntari, șoseaua Pipera Tunari, județul Ilfov, în contradictoriu cu

pârâta SC D.I. SRL, cu sediul în București, în sensul că a obligat pârâta la

plata sumei de 14.000 dolari S.U.A., reprezentând contravaloare lucrări,

dobândă și T.V.A., precum și la plata sumei de 7.445.000 lei cu titlu de

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că reclamanta a demonstrat cadrul contractul cu

pârâta și îndeplinirea obligațiilor asumate prin contractul nr. 255-01 din 14

mai 1998, dovedite prin corespondența purtată cu pârâta și facturile emise și

neonorate de plată. De asemenea, reclamanta a probat și punerea în întârziere a

pârâtei și notificarea consemnată la dosar, document care îi dreptul la daune-interese

pentru neplata la termen, în contextul în care, la art. 6.1, se prevede și

clauza de penalitate.

Curtea de Apel București, secția

comercială, prin decizia civilă nr. 735 pronunțată în ședința publică de la 6

martie 2000, a admis apelul formulat de SC D.I. SRL, cu sediul în Pitești, județul

Argeș, împotriva sentinței civile nr. 2883 din 25 mai 1999 a Tribunalului București,

secția comercială, în contradictoriu cu SC S.M. SRL, a desființat sentința

atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță, reținând că

pricina s-a judecat cu lipsă de procedură, pârâta având sediul în municipiul

Pitești.

Tribunalul București, secția

comercială, prin sentința civilă nr. 3173 pronunțată în ședința publică de la

18 mai 2000, în fond, după casare, a admis acțiunea formulată de reclamanta SC S.M.

SRL, în contradictoriu cu pârâta SC D.I. SRL, în sensul că a obligat pârâta să

plătească reclamantei suma de 14.000 dolari S.U.A. în lei la data achitării,

reprezentând contravaloarea lucrări, dobândă și T.V.A., precum și cheltuieli de

judecată în cuantum de 7.445.000 lei, reprezentând taxă de timbru, reținând că,

deși pârâta a fost legal citată, nu s-a prezentat în instanță, iar la adresa

indicată se află un chiriaș și nu sediul său social. Verificând înscrisurile

aflate la dosar, instanța a constatat că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii

obligațiilor pe care și le-a asumat prin contractul nr. 25-10 din 14 mai 1998,

iar pârâta, deși a fost notificată, a refuzat plata facturilor emise pentru

încasarea prețului serviciilor de care a beneficiat.

Curtea de Apel București,

secția comercială, prin decizia civilă nr. 2490 din 21 septembrie 2000 a admis

apelul formulat de SC D.I. SRL Pitești, cu sediul în județul Argeș, împotriva

sentinței civile nr. 3173 din 18 mai 2000, pronunțată de Tribunalul București,

secția comercială, a desființat sentința civilă atacată și a trimis cauza spre

rejudecare la aceeași instanță, cu motivarea că pârâta trebuia citată la adresa

indicată în motivele de apel.

Prin sentința civilă nr. 528

pronunțată în ședința publică de la 26 ianuarie 2001, Tribunalul București,

secția comercială, a respins, ca neîntemeiată, acțiunea formulată de reclamanta

SC S.M. SRL, împotriva pârâtei SC D.I. SRL, cu motivarea că, prin contractul de

subantrepriză nr. 255–01 din 14 mai 1998, reclamanta s-a obligat să execute

pârâtei o serie de lucrări de construcții. Din analiza modului de plată al

lucrărilor a rezultat că pârâta a achitat primele tranșe, respectiv 95% din

valoarea contractului, aspect necontestat de reclamantă, fără a plăti restul de

5%. Plata sumei era condiționată de recepția finală a lucrărilor, obligația de

efectuare a documentației necesare recepției revenind reclamantei. Reclamanta

nu a făcut dovada existenței procesului verbal de recepție finală, conform art.

1169 C. civ.

Curtea de Apel București, secția

a VI-a comercială, prin decizia civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, a admis

apelul declarat de apelanta SC S.M. SRL, împotriva sentinței civile nr. 528 din

26 ianuarie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a

schimbat în tot sentința atacată și, pe fond, a admis acțiunea, obligând pârâta

la plata către reclamantă a sumelor de 10.500 dolari S.U.A. contravaloare

lucrări, 1.000 dolari S.U.A. dobânzi bancare, 2.500 dolari S.U.A. daune

interese în echivalent în lei la data plății, și la 7.745.000 lei cheltuieli de

judecată. De asemenea, a fost obligată intimata la plata către reclamantă a

sumei de 8.462.500 lei contravaloare taxă judiciară de timbru și 50.000 lei

timbru judiciar.

Pentru a decide astfel,

instanța de apel a stabilit că, între SC D.I. SRL, în calitatea de antreprenor

general și SC S.M. SRL, în calitate de subantreprenor, a intervenit contractul

de subantrepriză nr. 255.01 din 14 mai 1998, având ca obiect lucrări de

construcții și instalații pentru beneficiarul C.K. Litigiul poartă asupra

contravalorii lucrărilor suplimentare în sumă de 7.000 dolari S.U.A., a

despăgubirilor datorate ca urmare a neachitării sumelor reprezentând dobânda

bancară, T.V.A. și impozit pe profit, iar părțile, la 16 iunie 1998, au

încheiat un proces verbal de recepție cu ocazia terminării lucrărilor, document

semnat fără obiecțiuni de către beneficiar, proiectantul general și antreprenor.

Beneficiarul, C.K., a comunicat apelantei, prin intermediul A.M. București,

acceptul său pentru efectuarea lucrărilor suplimentare, confirmând, totodată,

achitarea diferențelor de preț către SC D.I. SRL.

Împotriva deciziei civile nr.

1266 din 27 septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a

VI-a comercială, a declarat recurs pârâta SC D.I. SRL Pitești, care a criticat

pentru nelegalitate și netemeinicie această hotărâre judecătorească, sub

aspectele că nu cuprinde motivele pe care se sprijină, nu răspunde la nici unui

dintre argumentele invocate în apărare, a interceptat greșit actul juridic

dedus judecății și nu s-a pronunțat asupra unui mijloc de apărare, respectiv

interpretarea dispozițiilor art. 4 și 5 din contractul părților, fiind invocate,

ca temei de drept al cererii de recurs, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 10

din C. proc. civ.

Intimata reclamantă SC S.M.

SRL București a formulat întâmpinare motivată în fapt și în drept, prin care a

solicitat respingerea recursului.

Ulterior, la data de 22

septembrie 2003, recurenta pârâtă SC D.I. SRL a depus motive de recurs de

ordine publică, în sensul că magistratul care a intrat în compunerea instanței

la 27 septembrie 2001, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 1266 în dosarul nr.

1183/2001 al Curții de Apel București, secția a VI-a comercială, a intrat la

aceiași curte de apel, secția comercială, în compunerea instanței de la 6

martie 2000, când s-a pronunțat decizia civilă nr. 735 în dosarul nr. 3092/1999,

solicitând nulitatea absolută a deciziei recurate, în temeiul art. 24 alin. (1)

din C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport de criticile aduse în cererea de

recurs, constată că acestea sunt nefondate, recursul urmând a fi respins pentru

următoarele considerente.

Nu poate fi primită excepția

nulității deciziei recurate pentru argumentele invocate în motivele de recurs

de ordine publică, deoarece judecătorul care a pronunțat decizia civilă nr. 735

din 6 martie 2000, în dosarul nr. 3092/1999 al Curții de Apel București, secția

a VI-a comercială, a soluționat apelul formulat de SC D.I. SRL Pitești în sensul

desființării sentinței atacate, dispunând trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de fond, deci a admis o excepție fără a se pronunța pe fondul

litigiului dintre părți. Atunci când același judecător a pronunțat decizia

civilă nr. 1266 din 27 septembrie 2001, în dosarul nr. 1183/2001 al Curții de

Apel București, secția a VI-a comercială, a soluționat apelul promovat de SC S.M.

SRL București, în sensul că a schimbat în tot sentința civilă atacată și, pe

fond, a admis acțiunea. Pronunțându-se numai o singură dată pe fondul apelului,

deși cauza a avut mai multe faze procesuale ale apelului, apare, în mod evident,

că nu sunt îndeplinite cerințele textului de lege invocat, respectiv art. 24 alin.

(1) din C. proc. civ., care stipulează expres că numai judecătorul care a

pronunțat o hotărâre într-o pricină nu poate lua parte la judecata aceleiași

pricini în apel sau în recurs, și nici în caz de rejudecare după casare.

Printr-o corectă și

integrală apreciere a probelor, instanța de apel, rejudecând cauza, a stabilit

adevăratele raporturi juridice dintre părți, întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc în cadrul contractului nr. 255-01 din 14 mai

1998, având ca obiect reconstrucție și servicii de instalare în cadrul C.K., la

parter, conținutul, costurile, condițiile de plată, recepția, răspunderea care

se instituie în cadrul nerespectării clauzelor contractuale, precum și

dispozițiile legale aplicabile litigiului de natură comercială.

Relevanță juridică, în

corecta aplicare a situației de fapt și de drept, o reprezintă procesul verbal nr.

1 de recepție la terminarea lucrărilor din data de 16 iunie 1998, încheiat

între antreprenorul general SC D.I. SRL Pitești, investitorul beneficiar C.K.

SA, prin care comisia de recepție a constatat că lucrările respectă în general

prevederile proiectului și specificațiile tehnice, recepția fiind admisă fără

obiecțiuni de părțile semnatare (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București).

De remarcat că, prin nota

fax din 13 octombrie 1998, proiectantul general al imobilului, firma A.A. a

comunicat reclamantei SC S.M. SRL că, după o verificare cu toate părțile

implicate, reprezentantul tehnic al C.K. a aprobat toate cheltuielile

suplimentare în valoare totală de 7.000 dolari S.U.A., iar acești bani au fost

plătiți către D.I. SRL (dosar nr. 1183/2001 Curtea de Apel București, secția

comercială).

Nu poate fi primită critica

recurentei, că a fost interpretat greșit actul dedus judecății, deoarece,

analizându-se toate clauzele contractuale, raportat la documentația expusă

anterior, reiese neîndoios că litigiul poartă numai asupra contravalorii unor

lucrări de construcții suplimentare, cu un cuantum de 7.000 dolari S.U.A., la

care justificat s-au adăugat despăgubirile datorate, ca urmare a neachitării

sumelor, T.V.A. și impozit pe profit.

Cadrul juridic expus

anterior, în contextul probelor administrate în cauză, a condus la o justă

apreciere a situației de fapt și de drept făcută de instanța de apel în

rejudecarea apelului, astfel încât urmează a respinge excepția nulității

deciziei recurate, precum și respingerea ca nefondată a recursului promovat de

pârâta SC D.I. SRL Pitești, nefiind îndeplinită nici una din dispozițiile art. 304

C. proc. civ., menținând, ca legală și temeinică, decizia nr. 1266 din 22

septembrie 2001, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a

comercială.

În temeiul art. 274 C. proc.

civ., urmează a obliga recurenta la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de

14.569.170 lei către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge excepția nulității

deciziei recurate.

Respinge recursul declarat

de pârâta, SC D.I. SRL Pitești, împotriva deciziei nr. 1266 din 27 septembrie

2001 a Curții de Apel București, secția VI-a comercială, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata

cheltuielilor de judecată, în cuantum de 14.569.170 lei, către intimata-reclamantă.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi, 4 mai 2004.