ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 920/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 12 februarie 2001, reclamanta SC I.T. SA Pitești a chemat în judecată pârâta SC I.I. SRL Călărași, pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să fie obligată la plata sumei de 17.854.300 lei, reprezentând T.V.A-ul aferent sumei de 5.000 dolari S.U.A. și la cheltuieli de judecată. Prin sentința nr. 145 din 2 aprilie 2001 a Tribunalului Călărași s-a respins acțiunea, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, arătând că, la data facturării sumei de 5.000 dolari S.U.A., care reprezenta contravaloare transport internațional, a interpretat greșit dispozițiile art. 17 din O.U.G.

nr. 215 din 29 decembrie 1999 și nu a facturat și T.V.A –ul aferent sumei de plată, astfel că pârâta a achitat mai puțin cu 17.854.300 lei. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 1123, pronunțată la data de 4 iulie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei, cu motivarea că emiterea ulterioară de către reclamantă a unei facturi pentru încasarea T.V.A, care nu a fost inclus în prețul stabilit de părți, nu are temei legal, fiind, practic, o modificare unilaterală a prețului, care nu poate produce efecte juridice față de intimata-pârâtă. Împotriva deciziei, reclamanta a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., criticile sale vizând, în esență, faptul că instanța de fond și de apel au reținut că neincluderea în prețul solicitat pentru transport a sumei care reprezintă taxe pe valoarea adăugată și întocmirea unei facturi ulterioare nu are temei legal, fiind o modificare unilaterală a prețului serviciilor prestate. Recurenta arată că prețul pentru serviciile prestate a fost de 5.000 dolari S.U.A. fără T.V.A, deoarece a considerat că beneficiarului prestației i se aplică cota zero de T.V.A, deoarece a interpretat greșit art. 17 .pct. B lit. i) din O.G. nr. 215 din 29 decembrie 1999, potrivit căreia prestațiile de servicii efectuate de agenții economici cu sediul în România cu beneficiari din străinătate au cota zero de T.V.A, dar beneficiara-recurentă nu avea sediul în străinătate și trebuia să i se aplice T.V.A-ul stabilit prin lege.

Recursul declarat de reclamantă nu este fondat și va fi respins, ca nefondat, cu următoarea motivare: Obligația de plată a taxei pe valoarea adăugată ia naștere la data efectuării livrării de bunuri mobile, transferului proprietății bunurilor imobile sau prestării serviciilor, potrivit art. 10 din O.U.G. nr. 401 din 26 mai 2000 de aprobare a normelor de aplicare a O.G. nr. 17/2000, privind T.V.A. De asemenea, potrivit actelor normative care reglementează taxa pe valoarea adăugată, obligația de a colecta T.V.A revenea recurentei-reclamante, care trebuia să calculeze taxa în momentul facturării serviciilor către pârâtă, iar această omisiune este culpa reclamantei, cum corect au reținut atât instanța de fond, cât și cea de apel.

Emiterea ulterioară, de către recurenta-reclamantă, a unei facturi pentru încasarea T.V.A, care nu a fost inclusă în prețul stabilit de părți, nu are temei legal, astfel rezultă că instanța de apel corect a interpretat dispozițiile legale referitoare la taxa pe valoarea adăugată. În consecință, recursul declarat de reclamantă va fi respins, întrucât nu există motive de netemeinicie și nelegalitate dintre cele prevăzute de art. 304 pct. 1 - 10 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC I.T. SA Pitești, împotriva deciziei nr. 1123 din 4 iulie 2001 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 14 februarie 2003.